Contemporanul » Polemice » Adrian Dinu Rachieru: Lucian Blaga şi anii dogmatici

Adrian Dinu Rachieru: Lucian Blaga şi anii dogmatici

Dacă deformările şi distorsionările, intervenţiile veninoase şi interpretările tendenţioase au însoţit filosofia blagiană, acuzată, în acelaşi timp, de anticreştinism şi misticism, abia „tirul ideologic” comunizant pregătea excomunicarea filosofului

Redus la tăcere după instaurarea comunismului, Blaga s-⁠a repliat într-⁠o poziţie defensivă, doar Memoriul adresat C.C. al PMR, ca răspuns în urma infamului atac beniucian, semnificând o ieşire din „muţenie”. Totuşi, Blaga ca polemist, cu incredibile ieşiri de furie, interesează dincolo de aspectul strict documentar. Atras de „nivelul literar”, Mircea Popa crede că o Antologie a polemicii româneşti ar trebui să includă, neapărat, „câteva piese de Lucian Blaga”. Chiar dacă, astfel, după vorbele lui V. Băncilă, Blaga, risipind tuşe groase, cu vervă pamfletară, „îşi contrazice distincţia”. Curios, tocmai în ipostază de pamfletar, Blaga a trezit interesul lui Pavel Apostol (v. Pamfletele lui Blaga), un tenace denigrator. Rod al libertăţii de gândire, sistemul filosofic blagian a fost, ca sinteză creatoare, şi o reacţie de orgoliu, Blaga explicând, în 1943, că tatonările gândirii româneşti, înfiripând sensibilitatea filosofică, constituiau un „prolog educativ”, uneltele urmând „a fi făurite”. Ceea ce autorul Poemelor luminii (1919) chiar a făcut, aflând în matca stilistică românească „o realitate sufletească de necontestat”, înrădăcinată în mythosul folcloric, palpând natura misterică a lumii. Şi transferând Marelui Anonim atribute de natură demonică. Ceea ce, se ştie, a înverşunat tabăra teologilor, reputatul dogmatician D. Stăniloaie, cu obiecţii „încrestate” în articolul Metafizica lui Lucian Blaga (v. Revista Teologică, nr. 11-⁠12/1934), văzând în filosofia blagiană „o primejdie naţională”. „Necredinţa” lui Blaga l-⁠a mâhnit şi pe prietenul Vasile Băncilă, cu recomandarea delicată de a pune în valoare „coardele religioase”. Dar Blaga, respingând confuzia ortodoxie/ românesc, înţelegea spiritualitatea românească ca fiind „mult mai largă”, chemând în sprijin „ochiul clar al filosofului”. Au fost numeroase reacţii de orgoliu, clătinând clişeul olimpian: emendând, de pildă, filiera klagesiană, propusă de I. Brucăr (Gândirea, nr. 8/1934) până la furia iorghistă, declanşată de Carol al II-⁠lea, doritor să prezideze sedinţa Academiei (când Blaga îşi rostise, supus unor amânări, discursul de recepţie), regele lăudând „noul drum”, deschis, fireşte, de Blaga. Sau „calamburul neinspirat” (Mortu), cum recunoştea spăşit, adresat lui C. Rădulescu-⁠Motru. Uriaşa bibliografie acumulată probează acest înfierbântat climat, răvăşit de dure campanii de presă, de „amiciţii şi inamiciţii” (cf. Mihaela Bacali, cu două volume, ivite, în 2015, la editura Ars Docendi). Să pomenim, în treacăt, şi de conflictul cu Dan Botta, iscând „războiul priorităţilor”, cu violenţe verbale şi ofense reciproce, împinse în pragul duelului, ca „reparaţie integrală”, duel refuzat, însă, de Blaga. Rezumând „istoria” acestei polemici, izbucnită în 1941, culminând cu volumul „recidivistului” thracic Dan Botta (Cazul Blaga, 1943), Ion Simuţ inventaria, dincolo de ecoul anecdotic, probatoriul polemicii, Blaga respingând categoric „tentativa de expropriere literară” a „corsicanului” Dan Botta, refuzând orgolios lecţii de românism din partea celui cu „sânge mixt”.*)

Nu se cuvine ocolită nici disputa cu H.H. Stahl, un elev neconformist al şcolii gustiene. Reamintim că D. Gusti, prin cercetările monografice, încerca să „stârnească” obştea sătească, participând la organizarea ţării (ca acţiune orizontală, ieşind din pasivitatea fatalistă), în lup­ta pentru o „Românie nouă”. Dacă Blaga refuza o religiozitate de tip dogmatic, el privea cu scepticism şi pretenţiile pozitiviste ale sociologiei, încrezător că matca stilistică este singura noastră tradiţie adevărată, că spaţiul matrice a prins formă în sufletul neamului. H.H. Stahl, dimpotrivă, confruntând teoriile abisale cu faptele, cobora în realităţile concrete româneşti; accepta filosofarea originală blagiană, dar nota acid că satul-⁠idee trăieşte atemporal, în orizont cosmic, prelungit în mit, captiv al unei critici exterioare; mai mult, prin nostalgia orizontică după plai, prin tânjirea metafizică după spaţiul ondulat, Blaga, poetizând şi fantazând, confundă cultura etno-⁠folclorică cu propria-⁠i creaţie. Şi în Eseuri critice (1983) Blaga va fi dojenit de monografist, H.H. Stahl cerând ferm contactul sistematic cu viaţa reală; adică verificarea experimentală, sondând realităţile empirice şi dezavuând „evadările lirico-⁠metafizice”, respirând un „tâlc metafizic”.

Dacă deformările şi distorsionările, intervenţiile veninoase şi interpretările tendenţioase au însoţit filosofia blagiană, acuzată, în acelaşi timp, de anticreştinism şi misticism, abia „tirul ideologic” comunizant pregătea excomunicarea filosofului. Probabil că „momentul-⁠cheie în instituţionalizarea unui punct de vedere”, fundamentând pretinsa critică ştiinţifică, ar fi articolul lui H. Rosenberg Misticismul în cultura română (v. Era nouă, nr. 3/1936), crede Achim Mihu. De aici pornind, eforturile de „restabilire” a adevărului, cum cerea, în spirit marxist-leninist, Miron Constantinescu au congelat vechile clişee, gardând o operă „sortită să piară”, cum suna sentinţa lui Nestor Ignat, în anii negri ai proletcultismului. H. Wald scria, în 1948, că Marele Anonim se comportă „ca un führer”. Încât, cel ce părăsise diplomaţia dorind a fi profesor de filosofie, înlăturat, apoi, din învăţământ (1948) şi eliminat, un an mai târziu, din Academie (ca „nemuritor”, cu termen însă) a îndurat privaţiuni şi umilinţe, în paralel cu încercările de integrare (capricioase proiecte de recuperare). Devenit un „număr sindical”, simplu traducător, tratat ca duşman etc., Blaga va trezi un nou puseu de interes odată cu legenda Nobel-⁠ului, acele „zvonuri de la miazănoapte” despre care narează (parcimonios) în Luntrea lui Caron. Dar va refuza o declaraţie politică, cerută de Scânteia, prin corespondentul ei clujean (A. Mureşan), privind interzicerea P.C. din RFG (Olanda, în roman). Abia prin O lămurire, articol pregătit pentru „întorsătura istorică” de la 23 August 1944, retras telefonic, se declara un slujitor al noii orânduiri. Motivaţia acelui gest e prea bine ştiută. Mihai Beniuc tipărise în Gazeta literară (nr. 29/16 iulie 1959) un fragment de roman, intitulat Marele Anonim, cel vizat, ca personaj transparent, fiind Blaga. Oribilul pamflet, aprecia – peste ani – Pavel Ţugui, blocat de Paul Georgescu (redactor-⁠şef al revistei) a apărut până la urmă, în urma unei audienţe la Gheorghe Gheorghiu-⁠Dej. Liderul comunist şi-⁠a dat acordul, considerând că problema e doar „o chestiune scriitoricească”; chiar „strict personală”, va completa Athanase Joja, vizitat de Blaga, însoţit de T. Bugnariu, ginerele său (noiembrie 1959). O lună după publicarea fragmentului revuistic, apărea şi romanul Pe muche de cuţit, considerat de Beniuc „o pură ficţiune”, respectiv un „denunţ calomnios” (Blaga), nevoit, contrariat, „să se recunoască” în fragmentul de roman, „arătat cu degetul”. Şi să reacţioneze, redactând, „într-⁠o oarecare grabă”, un Memoriu adresat CC al PMR (Secţia Cultură şi Artă). În acel Memoriu, considerat de E. Negrici, o „eroare infantilă”, Blaga denunţa ficţiunile calomnioase şi ideile stâlcite, strecurate, din „motive tenebroase”, de M. Beniuc, un „mitoman al autotransfigurării”. El, prozatorul, „brodează fantezist” reconstituind discuţiile cu Mustea, făcând din Marele Anonim un fanatic hitlerist ori pravoslavnic, ceea ce, în epocă, erau păcate capitale.

Evident, urmând sfatul unor prieteni, Memoriul lui Blaga a fost o reacţie de apărare, necesară, replicând – crede Z. Cârlugea – „calomniilor debitate în Scânteia” (sic!) de M. Beniuc. Încă Ion Chinezu sesizase un „complex Blaga” la poetul Cântecelor de pierzanie; în timp, ura a dospit şi sursa ei a fost, probabil, invidia. Cel ce se considera „un bun patriot şi un bun comunist”, rigid până la fanatism, cu revoluţia „în sânge”, jurând pe filosovietism, deplângea „luminiscenţa de putregai” şi obscurantismul filosofiei lui Blaga, profeţind că filosoful, o „buhă” sibiană, se va „chirci”. Însemnările unui om de rând (2016) confirmă că cel naufragiat pe Insula Singurătăţii era un ins complexat şi răzbunător, totuşi soldat al unei cauze („victima unei credinţe”), văzând în fostul lider Gheorghe Gheorghiu-⁠Dej, adulat pe vremuri, un „sângeros impostor”. Şi în Conferinţa Scriitorilor care l-⁠a detronat, în 1965, un „congres al canibalilor”, convins că va dobândi celebritatea „după moarte”. Dacă titlul propus de la Ion Cristoiu, Sub patru dictaturi, volum apărut în 1999 (în original, 35 de ani printre literaţi, acoperind intervalul 1940-⁠1975) era eroizant şi, deci, inadecvat, Însemnările unui om de rând, volum îngrijit acribios de Ilie Rad, mizează, conform vrerii beniuciene, pe o falsă modestie; cel ce se voia „dătător de tonuri”, cu pusee egolatrice nu era nicidecum un „om de rând”. În privinţa relaţiilor cu Blaga, ele au fost, atenuează Beniuc, „destul de bune”; „supărarea cea mare” a fost provocată de o neînţelegere. Orice personaj, explică Beniuc, este „o sinteză de date” şi fără a regreta incidentul (o aversiune prelungită, de fapt), „toboşarul vremurilor noi” invoca imperativ, într-⁠un interviu oferit, în 1977, lui Dorin Tudoran, subordonarea faţă de disciplina de partid. Blaga, aşadar, trebuia pedepsit, iar Memoriul-⁠replică a fost, în ochii lui Beniuc, „un denunţ mincinos”; iar publicarea lui, „inoportună”. Cum, după 1958, Blaga, presupunem, nu s-⁠a mai ocupat de roman, episodul Beniuc lipseşte din Luntrea lui Caron. Persistă numeroase confuzii în receptarea vieţii şi a operei sale, cumulând o avalanşă de mărturii necreditabile: de la „legionarismul secret”, inventat de Alex Mihai Stoenescu şi demontat de Ion Simuţ până la acuzele care i-⁠au desfigurat creaţia, însoţindu-⁠i suferinţele şi umilinţele. În Columna lui Memnon, posibilă artă poetică, poetul, râvnind citirea adâncurilor şi descifrând, ascensional, „secretele tipare”, ne asigura: „Dar, fără de-⁠o rană, făptura e moartă”. Or, Luntrea lui Caron rămâne o stufoasă depoziţie, o cosmetizată autobiografie poetică, vorbind, deloc esopic, despre „rănile” blagiene, tămăduite prin refugii erotice, surdinizând convulsiile unui timp rău. Până la urmă, o corectă înţelegere a personalităţii lui Blaga o datorăm chiar lui Mihai Beniuc, acesta văzând în autorul Hronicului „un om de linie dreaptă, dar fără ostentaţie”, lungă vreme aproape un autor interzis, cum ne reamintea Ilie Rad. Beniuc motivase ruptura („separaţia”) intervenită nu prin conflicte personale, ci datorată concepţiei despre lume, în violentă opoziţie pe scena epocii. Mihai Beniuc, se ştie, a rămas, în numele optimismului proletcultist, „omul zilelor de foc”. Blaga, în schimb, prin întreaga sa operă, în splendidă „solidaritate creatoare”, vectorizată liric, estetizând metafizicul, dezvoltă, sub cupola gnoseologicului, un conţinut metaforic, de „grave răspunderi existenţiale”, sesiza I. Negoiţescu. Rezervele (reale) faţă de prozatorul Blaga convieţuiesc cu expansivităţile poetului „eterizat” (cf. G. Călinescu), un taciturn „miraculat” (cf. Vl. Streinu), vizitat de obsesive îndoieli, încrezător, însă, în destinul său înalt. Lucian Blaga venea „din ruinele lumii de ieri”, înfeudat spiritualismului şi iraţionalismului; încât renaşterea spirituală pe care, încântat, o desluşea Ov. S. Crohmălniceanu în mica sa monografie, se datora „evoluţiei ideologice a scriitorului”. Forţând demonstraţia, criticul vorbea despre o nouă orientare, Blaga fiind „entuziasmat” de realizările regimului.

Neîndoielnic, de la monografia lui Vasile Băncilă (1938), „unul dintre apologeţii” blagieni, trecând prin meritoria tentativă a lui Ov. S. Crohmălniceanu, ventilând atmosfera acelor ani dogmatici, exegeza, adunând o impresionantă bibliotecă, a cunoscut un remarcabil spor cognitiv. Dar Blaga, inovativ în limbaj, observa Ion Dur, în pofida maturizării exegezei, a apariţiei acelor receptori-⁠blagareif, scapă taxinomiilor. „Capcanele metaforice” ale limbajului blagian, „ambiguitatea savantă”, înfrăţind spiritul reflexiv cu „miezul rostirii mitice” (în sens epistemologic) fac din apariţia sa, spectaculos diferită de înaintaşi, o singularitate polivalentă, acceptând că interesul pentru scrisul său e favorizat, în primul rând, de imanenţa poetică, opera, în ansamblu, fiind un „pariu metaforic”, placat pe o gândire mitic-simbolică. Nevindecabila sa „tristeţe metafizică”, încercuind un peisaj spiritualizat, încremenit, atemporal, ascultând sunetul veşniciei, copleşit de misteric etc., nu eşuează într-⁠un ermetism formal, precum cel barbian. Blaga îşi asumă cu luciditate potenţarea misterului (sporind „a lumii taină”), nicidecum descifrarea lui raţională, pulverizând un rest nedezlegat. Or, într-⁠o epocă iraţională, închis în sine, Lucian Blaga ne oferă, prin Luntrea lui Caron, un roman-⁠mărturie despre sine, cu date controlabile, topind în magma ficţională evenimenţialul, oniricul şi realitatea livrescă. Încât, credincios viziunii sale, de expansivitate cosmică, „trăind” în orizontul insondabil al misterului, penetrând – explicit sau difuz – întreaga creaţie, Blaga, constatase dojenitor Ov. S. Crohmălniceanu, „estompează latura istorică a existenţei omeneşti”. E drept, filosoful vorbea despre „permanenţa preistoriei” (v. Saeculum, nr. 5/1943) ca „o structură proprie a timpului”, ispitind fondul sufletesc atavic, acele „urzeli primordiale” din textura nivelului mitic. Deşi narează despre un timp precis, cu referinţe transparente, romanul blagian, departe de a fi ceea ce se spera, trăieşte sub cupola realismului mitic, amprentat, însă, de gheara leului.

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Dinu Rachieru

Adrian Dinu Rachieru, sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie, actualmente prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara. S-a născut la Soloneţ- Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest