Contemporanul » Poemul lunii » Ostrovul Învierii de Aura Christi

Ostrovul Învierii de Aura Christi

E aripa aceea nebună…

E frig, e nesomn şi durere e cât
pot cuprinde cu ochii mei mari
şi adânci în fiinţa-mi străveche,
unde cobor tot mai departe.
Din ce în ce mai încet înaintez.
Cobor în mine, în labirint. E rece.
Pustiu. Vânt. De tot ce a fost, este,
va fi, încet, uşor, mă eliberez.

Las în urmă suferinţă, milă, rătăcire,
tandreţe, bucurie, noapte, dor. Ce
pace se aşterne dinspre amiezi!
Ce linişte-mi aduce amintirea dulce
a perechilor de fluturi, care m-au
însoţit, în timp ce treceam prin vară
sau vara trecea prin duhu-mi ajuns
pe platou, unde zburdă trei iezi

şi-n acest început de iarnă divină.
E început de viaţă şi-n acest trup locuit
în taină de toamnă. Iezii se iau la trântă
în omătul cât casa – le arde de joacă.
Şi fulgilor de joacă le arde. Râd cu gura
până la urechi şi-n zăpadă mă las uşor.
Prind fulgii cu mâinile, cu gura, cu duhul
ce-şi desface larg de tot aripa în zbor.

Aripa-mi creşte aiuritor. În curând
se face cât grădina, cât livada, cetatea
şi creşte, tot creşte şi pe toţi îi adună
şi îi cuprinde în freamătul ei zănatec,
mecanic, de neoprit! E iarnă, Doamne,
şi-i freamăt cât cu duhul cuprind. Ninge
ca în copilărie, ca în basme! E aripa,
e aripa aceea nebună, sublimă, nebună!!…

 

Domniţe iele

Domniţe iele, în trăsuri de foc,
taie văzduhul şi-l însângerează,
plutesc pe ape, zboară-ncet pe coame
frumoasele desprinse spre amiază

din vraja timpului îndrăgostit
de forme dulci, inelele ninsorii,
căzând din luna plină, luna nouă,
din arcuirea sfântă a viorii

dulci şi târzii, nemângâiate de
naiadele văzduhului vrăjit
de iarna legănată de mumiile nopţii,
una câte una aţipind în schit

sub ochii buhei-ntârziate
în respirarea nu se ştie cui,
în care s-a retras pădurea
toată şi-apoi suspinul nimănui.

 

Sonet târziu

O, claritate revărsându-se ca
un val peste duhuri, păsări şi ape,
eşti pretutindeni! Te visez, te ascult.
Pe urmele unui val se abate

ceva… Mă supun valului uriaş,
ce vine spre mine şi mă ia; arzând
ochii, mă duce într-o claritate
înteţită ameţitor. Gând în gând,

inimă în inimă sunt cu tine
aici, acum. Ştie orice lucru şi
orice făptură că sunt în oricine

se mai caută pe el însuşi, deşi
s-a găsit de milenii… Eu ştiu cine
vede prin duh şi miresme, Vecine…

Fragment din romanul în versuri
Ostrovul Învierii
(25 august 2016 – 16 aprilie 2017)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest