Contemporanul » Lecturi » Constantina Raveca Buleu: Mihaela Gligor: Orient şi Occident

Constantina Raveca Buleu: Mihaela Gligor: Orient şi Occident

Ultima scenă a istoriei eliadeşti este prezentată în capitolul intitulat Encyclopedia Chicago, trecere în revistă a activităţilor academice şi a intereselor lui Mircea Eliade, filtrate şi prin intermediul unei corespondenţe, din care se coagulează portretul unei entităţi în care se armonizează cariera ştiinţifică şi viaţa personală, a unui „om care a trăit simbolul şi a devenit, el însuşi, simbol”

„Dacă ar trebui să-⁠mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-⁠a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filosofia mea s-⁠ar reduce la o singură dogmă: joacă-⁠te!” – scrie Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului, transcriind ficţional un irepresibil impuls metamorfozant, responsabil de peregrinările lui prin geografii reale şi geografii simbolice, de obsesiile sale culturale şi, în ultimă instanţă, de transformarea sa într-⁠o autoritate în domeniul istoriei religiilor. Tabloul dinamic al  acestei deveniri reprezintă miza fascinată a unei cărţi, Orient şi Occident. Topografii ale simbolului la Mircea Eliade, semnată de Mihaela Gligor şi apărută în 2016 la Presa Universitară Clujeană, al cărei prim motto este tocmai citatul amintit. Miza e, spuneam, fascinată, deoarece, pentru autoare, Mircea Eliade echivalează cu un model intelectual obsesiv, cu ecouri existenţiale mărturisite în introducerea volumului: „Eram în liceu când am citit prima dată romanul Maitreyi şi datorită acestei lecturi viaţa mea s-⁠a schimbat radical. Am ales să studiez Filosofia pentru că Mircea Eliade, la rândul lui, studiase Filosofia.”

Exerciţiul de admiraţie din adolescenţă se dovedeşte a fi o marcă profundă la maturitate, fiind dezvoltată ulterior într-⁠o teză de doctorat cu titlul Mircea Eliade şi extrema dreaptă, urmată de o serie de (re)întâlniri culturale cu multiplele faţete ale personalităţii savantului român, de un efort constant de reconstituire a omului Eliade de dincolo de mit şi, nu în ultimul rând, de o împărtăşită fascinaţie faţă de India, autoarea iniţiind şi conducând Centrul Cultural Indian de la Cluj. Consonant cu această atracţie intelectuală organică, volumul din 2016 al Mihaelei Gligor urmăreşte transformarea diacronică a lui Mircea Eliade din „adolescentul miop” în savantul creator de şcoală, pe un ax hermeutic configurat de emergenţa şi evoluţia simbolurilor în lucrările sale de istorie şi filosofie a religiilor, prelungită într-⁠o topografie încărcată de semnificaţii, reconstituită participativ prin suprapunerea de paliere livreşti şi existenţiale.

Prima secvenţă a acestei evoluţii este decriptată sistematic în capitolul intitulat La porţile Orientului. Mircea Eliade în India, incursiune rezumativă a experienţei indiene a savantului român, extrem de sensibilă în abordarea palierului uman, mai cu seamă în caligrafierea unor figuri precum Rabindranath Tagore, Maharajahul Manindra Chandra Nandry, Surendranath Dasgupta, Gandhi sau Maitreyi Devi, protagonista unei reconstituiri cu tonalităţi romantice, în care se împletesc detensionat istoria, ficţiunile şi mărturiile. Lărgind cadrul, Mihaela Gligor urmăreşte modul în care contactul viitorului istoric al religiilor cu umanitatea Indiei a funcţionat germinativ,  multe concepte şi teorii din scrierile sale consecutive prinzând contur în această epocă. „India – subliniază autoarea, invocând opinii similare dintr-⁠o exegeză eliadescă prestigioasă, dacă ne gândim la Joseph Kitagawa sau la Natale Spineto – l-⁠a transformat pe Eliade şi a pus în el sâmburele savantului ce a devenit mulţi ani mai târziu, după întâlnirea cu Occidentul”.

Fidelă diacronic, secvenţa secundă a volumului, intitulată Miturile Bucureştiului interbelic, abandonează exotismul şi religiozitatea Indiei în favoarea geografiei sacre şi a mitologiei locului natal. „Mitic, simbolic sau dureros de real, Bucureştiul a reprezentat, mereu, un refugiu pentru Eliade” – notează Mihaela Gligor în preludiul sistematizării coordonatelor gândirii şi vieţii lui Mircea Eliade din anii interbelici, petrecuţi în Capitală. Din efervescenţa acestei perioade, cartea izolează momentul Criterion, în tuşe concentrate, menite să reliefeze rolul jucat de asociaţie în epocă. Apoi, ea reconstituie, graţie mărturiilor unor personalităţi precum Emil Cioran sau Mihai Şora, atmosfera cursurilor ţinute de Mircea Eliade la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti în 1935 şi alocă relaţiei cu Nae Ionescu o istorie stratificată, cu un prim timp personal şi liber de controverse, urmat de episodul Prefeţei la romanul lui Mihail Sebastian, De două mii de ani… Inventarierea polemicilor iscate în jurul apartenenţei lui Mircea Eliade la Mişcarea legionară angrenează o bibliografie amplă, lipsită de gustul spectacolului furnizat de excese ideologizante, dar care nu neagă caracterul problematic al episodului politic împărtăşit de Eliade.

Consecinţele sunt două: o pledoarie pentru contextualizarea istorică a implicării acestuia din urmă şi invitaţia de a delimita implicarea politică de creaţia literară şi ştiinţifică a savantului român. În această sferă intră interesul lui Mircea Eliade pentru istoria religiilor, cristalizarea concepţiilor sale despre simbol şi sacru, editarea revistei Zalmoxis şi, într-⁠un intermezzo londonez, conceperea planului unei lucrări ce va apărea în 1949, Traité d’histoire des religions.

Capitolul intitulat Os Romenos, Latinos do Oriente. Şi alte simboluri lusitane se opreşte la anii petrecuţi de către Mircea Eliade în Portugalia şi jonglează cu inserţii de viaţă intimă şi de obligaţii diplomatice, cu o ilustră galerie de întâlniri memorabile (din care fac parte Jose Ortega y Gasset, Eugenio d’Ors, dar şi Salazar), dar mai ales cu succinte prezentări ale scrierilor sale din această perioadă (Comentarii la legenda Meşterului Manole sau Prolegomene), prinse într-⁠un discurs orientat de apariţia şi manifestarea simbolurilor.

Predatând experienţa indiană, interesul savantului român pentru Yoga reprezintă pivotul succesului său parizian din perioada postbelică (graţie lucrarii din 1948, Techniques du Yoga), analizată de autoare în capitolul intitulat Yoga la Paris. Eliade, răsfăţatul Occidentului. Aceasta a fost – Mihaela Gligor reia lucruri în general cunoscute – o epocă guvernată de sprijinul oferit de Georges Dumézil, de articularea unei terminologii şi a unei morfologii a faptelor religioase ce conferă scrierilor lui Eliade valoare de manual, impecabil ilustrată de Traité d’histoire des religions. Dacă, discutând importanţa acestui tratat, autoarea insistă pe centralitatea conceptului de hierofanie, în comentariile pe marginea  rolului Conferinţelor Eranos în economia intelectuală a savantului ea investighează  inclusiv lateralele existenţiale ale simbolului coincidentia oppositorum, considerând, ca de altfel, mulţi dintre exegeţi, „că Eliade – omul şi savantul – nu poate fi înţeles fără decriptarea” acestuia.

Ultima scenă a istoriei eliadeşti este prezentată în capitolul intitulat Encyclopedia Chicago, trecere în revistă a activităţilor academice şi a intereselor lui Mircea Eliade, filtrate şi prin intermediul unei corespondenţe, din care se coagulează portretul unei entităţi în care se armonizează cariera ştiinţifică şi viaţa personală, a unui „om care a trăit simbolul şi a devenit, el însuşi, simbol”. În survolarea peisajului intelectual complex al perioadei americane a savantului român, Mihaela Gligor consacră un spaţiu generos concepţiei eliadeşti despre importanţa istoriei religiilor în viaţa culturală, convingerii că aceasta poate duce la o mai bună înţelegere a omului, la dezvoltarea unui „nou umanism”. Apogeu al carierei sale, perioada profesoratului de la Chicago este marcată de apariţia volumelor din ciclurile Histoire des croyances et des idée religieuses şi Encyclopedia of Religion, de prietenia cu Paul Ricoeur şi de efervescenţa articulării identitare a sintagmei homo religiosus, subiect potenţial al unui proiectat tratat ce urma să sintetizeze o jumătate de secol de cercetări şi reflecţii.

„Lucrând, de mai mulţi ani, pe subiectul Mircea Eliade, am avut prilejul să mă aflu în legătură cu foarte mulţi dintre foştii studenţi ai lui Eliade şi mi-⁠am dat seama că, într-⁠un fel sau altul, întâlnirea cu Eliade i-⁠a schimbat pe toţi” – spune Mihaela Gligor. Scriind aceste cuvinte în semn de reverenţă faţă de moştenirea eliadescă, autoarea îşi validează pasiunea intelectuală într-⁠o multiplă oglindă exegetică, în care se reflectă atât nume mari din domeniul istoriei religiilor, cât şi tineri cercetători.

Construcţie integratoare, bazată pe centralitatea simbolului în orizontul intelectual al savantului român, jalonată de cinci locaţii esenţiale pentru evoluţia creaţiei şi gândirii sale şi generată de necesitatea înţelegerii „mitului Mircea Eliade”, cartea Mihaelei Gligor demonstrează că o obsesie culturală şi existenţială exclusivistă se poate converti într-⁠un exerciţiu intelectual rafinat, de erudiţie. Mai mult decât atât, ea contribuie la consolidarea convingerii că cercetarea susţinută, repetitivă a unui subiect complex are, în economia intelectuală a exegetului care o întreprinde, o forţă transformatoare copleşitoare, prodigioasă.

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest