Contemporanul » Lecturi » Constantin Coroiu: La comemorarea unui „mare necunoscut”: Mihai Ralea

Constantin Coroiu: La comemorarea unui „mare necunoscut”: Mihai Ralea

În acest mai – frumoasa lună mai pe care o iubea atât de mult Heine, dar unde sunt primăverile de altădată?! – s-⁠au împlinit 115 ani de la naşterea lui Mihai Ralea. Din păcate, el şi opera sa sunt astăzi ocultate, fapt denunţat pe bună dreptate cu indignare de Adrian Marino în Viaţa unui om singur.

La mijlocul deceniului al 7-⁠lea al secolului trecut, în cultura românescă se făcea un gol imens. Dispărea trumvi­ratul Călinescu-⁠Vianu-⁠Ralea, adică cei care apăraseră demnitatea spiritului românesc în vremuri de restrişte, atunci când părea că ne prăbuşim definitiv în haosul dogmatismului. Din fericire, într-⁠o oarecare măsură, ne-⁠a venit în ajutor şi istoria, nu doar lucrarea spiritelor de calibrul celor trei… S-⁠au împlinit recent 50 de ani de la moartea lui Mihai Ralea, de care pare să nu-⁠şi mai aducă nimeni aminte. Se confirmă astfel ceea ce scria Adrian Marino în „Viaţa unui om singur”: Ralea este astăzi „un mare necunoscut”. Biograful lui Macedonski şi reputatul hermeneut deplânge ocultarea unor asemenea personalităţi ale culturii româneşti, ca o nedreptate cu atât mai intolerabilă şi mai păgubitoare, cu cât, constată el, într-⁠un stil uneori mahalagesc sunt omagiaţi şi calificaţi ca „pierderi ireparabile” nu puţini autori minori, fără nici o semnificaţie.

Tot un triumvirat a dominat critica şi istoria noastră literară din veacul precedent: G. Ibrăileanu, E. Lovinescu şi G. Călinescu. Primul nu a scris o Istorie a literaturii, nici nu şi-⁠a propus, al doilea a scris admirabila „Istorie a literaturii române contemporane”, iar Călinescu ne-⁠a lăsat un monument inegalabil şi irepetabil.

Cum figurează Mihai Ralea în Istoriile amintite? E drept că atunci cînd Lovinescu publica Istoria sa, Ralea era foarte tînăr. Studiase timp de patru ani la Paris, îşi luase doctoratul în filosofie şi în drept la Sorbona şi se întorsese la Iaşi, unde fusese elev al celebrului Liceu Internat „Costache Negruzzi” şi student al Universităţii de aici. Publicase o serie de lucrări, îndeosebi de sociologie, de psihologie socială şi a creaţiei, dar şi eseuri pe teme literare care, într-⁠adevăr, aşa cum remarcă nu fără maliţie, chiar dacă una cordială, G. Călinescu, trădează un epicurean, un critic şi un eseist care scrie despre ceea ce-⁠i place. Lui Mihai Ralea îi aparţin totuşi texte de analiză critică devenite clasice, între care trebuie menţionat în primul rînd studiul despre Sadoveanu. Puţine lucruri fundamentale s-⁠au mai spus despre autorul „Crengii de aur” după eseul lui Mihai Ralea publicat în 1930, când Sadoveanu împlinea 50 de ani. Identificând „elementele primare” ale operei marelui scriitor – „poezia mistică a naturii şi spiritul pandur” – Ralea lărgeşte orizontul şi surprinde la un moment dat în doar câteva propoziţii, care şi-⁠au păstrat întreagă prospeţimea, sentfoto-SAM_4938imentul întinderii multimilenare: „În epoca genezei româneşti, în care se desprind apele de uscat, domneşte întunericul şi misterul. În obscuritatea începuturilor, omul e fioros, neînţeles, necunoscut. Nimeni, poate, în literatura universală – fiindcă lipsesc condiţiile de aici – n-⁠a redat mai poetic această taină a începuturilor, în care neînţeleasa natură stăpâneşte încă sufletul, în care omul se zbate ca să se recunoască, să se definească, să se rupă din izvorul care l-⁠a creat. Sunt în opera lui Sadoveanu, în această privinţă, pagini de metafizică grandioasă şi înfiorătoare, asemeni paginilor Bibliei, unice în literatura lumii”.

În capitolul al 8-⁠lea al „Istoriei literaturii române contemporane”, E. Lovinescu amendează şi chiar respinge multe idei, multe teze ale celui ce, la numai 29 de ani, era profesor titular la cea mai titrată universitate a ţării, ale cărei porţi îi fuseseră închise marelui critic de la „Sburătorul”… El polemizează practic cu Ralea având aerul de a-⁠l pune la punct privind mai ales unii termeni şi concepte, acuzându-⁠l din capul locului de superficialitate şi de faptul că ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât un „apărător postum al poporanismului”, ceea ce – putem judeca astăzi cu detaşare – era total neadevărat. Capitolul consacrat lui Ralea începe astfel: „Poporanismul pare a-⁠şi pune speranţele în d. M. Ralea, sociolog, publicist, ideolog fecund, asociator şi disociator paradoxal de idei felurite şi superficiale, care, atingând toate domeniile cugetării, a avut întâmplătoare puncte de contact şi cu literatura română”. Lovinescu încheie într-⁠o notă sarcastică, vădind mari acumulări de antipatie, ca să nu zic mai mult, faţă nu atât de Ralea, cât de faimosul cerc de la „Viaţa Românească”, al cărui lider necontestat şi autoritar era tocmai rivalul său – G. Ibrăileanu: „D. Ralea a practicat, aşadar, până acum numai avocatura literară în serviciul unei organizaţii politico-⁠literare (subl. lui Lovinescu), cu volubilitate, diversitate, cu paradoxe sau simplu verbalism – va veni poate timpul când, dincolo de clan şi carieră (subl. mea – C.C.) se va consacra şi criticii: în această speranţă, i-⁠am închinat aceste pagini mai mult anticipate”.

Ironia este aici, dacă nu gratuită, cel puţin răutăcioasă, având în vedere fie şi numai vârsta celui împotriva căruia era îndreptată (mult sub 30 de ani). Dar Lovinescu, chiar poate fără să vrea, a anticipat bine: Ralea a făcut şi critică literară, bazându-⁠se pe principiul pe care el l-⁠a formulat memorabil: criticul este „un creator de puncte de vedere noi în raport cu o operă”.

Iar pentru că a venit vorba de „puncte de vedere” ar fi păcat să nu le reamintim amatorilor şi o altă idee a lui Mihai Ralea care a făcut carieră şi care ar trebui să fie o deviză permanentă a aşa-⁠zişilor lideri de opinie actuali, dar nu este, a politicienilor, a gazetarilor, campioni ai improprietăţii termenilor, ai amestecului de planuri, ai confuziei punctelor de vedere: „Omul inteligent este acela care nu confundă punctele de vedere”. Este concluzia unei demonstraţii a psihologului şi sociologului. Ralea era cel mai în măsură să dea un asemenea „decret”, el sugerând astfel şi o subtilă definiţie a prostiei. Nu există cineva care să-⁠l fi cunoscut, direct sau citindu-⁠i cărţile, eseurile, cronicile, şi să nu fi fost fascinat de inteligenţa sa. Cu puţin timp înainte de a muri, D.D. Roşca, filosoful-⁠autor al acelei tulburătoare Existenţa tragică, eseu comparabil cu Sisif al lui Camus, mărturisea că, în întreaga sa existenţă, de-⁠a lungul căreia a cunoscut mari personalităţi ale epocii, nu a întâlnit o inteligenţă precum cea a lui Ralea, o minte care legitima literalmente specia „trestiei gânditoare”.

Intelectual cu multiple preocupări, instruit la prestigioasa şcoală de psihologie şi sociologie franceză, dar şi la cea a unor savanţi români, ca Dimitrie Gusti şi Ion Petrovici, Mihai Ralea este mai întâi de toate produsul şi exponentul grupării de la „Viaţa Românească” şi poate cel mai strălucit discipol al lui Ibrăileanu, pe care, de altfel, chemat de acesta, avea să-⁠l înlocuiască, împreună cu G. Călinescu, la conducerea faimoasei reviste. Este tulburător textul necrologului pe care Mihai D. Ralea îl semna în nr. 2-⁠3 (februarie-⁠martie) 1936 al „Vieţii Româneşti”, la moartea magistrului său:
„CREATORUL acestei reviste, maestrul suprem a trei generaţii de scriitori, confidentul, tatăl şi fratele nostru s-⁠a săvârşit din viaţă. O lungă, infinită agonie, precedată de o spasmodică groază a morţii, a bolii şi a degenerării, care a paralizat în avânturile ei creatoare una din cele mai superbe şi mai lucide minţi din câte au răsărit pe pământul acesta, şi-⁠a încheiat acum infernalul chin.

Ca un blestem de compensaţie care apasă structurile sufleteşti de mare calitate, robusteţea şi ascuţimea gândirii, regala bunătate a inimii, nobila delicateţă a raporturilor cu oamenii, năvalnicul şi adesea pătimaşul temperament au fost frânte şi umilite în svâcnirea lor de torturile trupului şi de umbrele spaimei.
Influenţa acestui om a fost enormă.

A cheltuit o uriaşă muncă anonimă ca să susţie o revistă de mare prestigiu şi să scrie nenumărate «campanii» – cum le numea el –, polemici care au pornit pe o anumită albie cursul valorilor culturale româneşti într-⁠o anumită epocă. A fost un profesor adorat de studenţi. Dar mai mult decât atât, a fost un incomparabil maestru. Exemplul vieţii sale de călugăr, bunul său gust ireproşabil, marea experienţă, toate au fost cheltuite zi de zi în sfaturi împrăştiate generos, în discuţii în care cei dimprejur culegeau roade care nu se uită o viaţă. Pironit de boală, Ibrăileanu a făcut pe alţii să lucreze.

A fost mare, incomparabil de mare prin influenţa sa – poate numai Maiorescu îl poate egala în această privinţă”.

Oare ce ecou vor fi avut acest înfiorat elogiu în sufletul lui E. Lovinescu? Nu este exclus ca unor apropiaţi ai săi să le fi spus: „Are dreptate, domnilor!”, aşa cum mai târziu, la apariţia „Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent” a lui G. Călinescu, un alt adversar al său, să-⁠i surprindă cu o apreciere care îi punea şi mai mult în relief statura de mare critic şi de mare om: „Este o carte genială, domnilor!”.

În acest mai – frumoasa lună mai pe care o iubea atât de mult Heine, dar unde sunt primăverile de altădată?! – s-⁠au împlinit 115 ani de la naşterea lui Mihai Ralea. Din păcate, el şi opera sa sunt astăzi ocultate, fapt denunţat pe bună dreptate cu indignare de Adrian Marino în Viaţa unui om singur.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest