Contemporanul » Lecturi » Anii ʼ50 priviţi din lojă

Anii ʼ50 priviţi din lojă

Nu e greu de observat că Paul Cornea a ocupat, în anii cei mai duri ai comunismului, funcţiile de vârf în instituţiile cele mai importante din domeniul artistic, subjugat în epocă de obligaţii propagandistice.

Nu am putut niciodată admira, ba chiar m-⁠au iritat memoriile contrafăcute, care decupează doar aspectele pitoreşti, colorate ori de-⁠a dreptul solare ale unei experienţe şi ale unei epoci, cum e cea a primilor ani de comunism, care e marcată de crime, exterminări în masă a „duşmanului de clasă”; de regulă, ajunşi la vârsta senectuţii, când teoretic nu ar mai avea ce pierde (e drept că nici ce câştiga imediat), martorii angajaţi ai acelor vremuri îşi scriu şi îşi publică „amintirile deghizate” ori vizibil Bogdan-Paul-Corneafalsificate, ratând şansa de a depune necesare mărturii, neasumându-⁠şi curajul (purificator, dacă e susţinut până la capăt) de a da cărţile pe faţă, de a spune adevărul gol-⁠goluţ, oricât de neconvenabil, de hidos ar fi acesta, privit din perspectiva unui prezent acuzator. E drept, pe de o parte, că memoria are ea însăşi neajunsul de a deforma realitatea, selectând, uneori, numai ceea ce conştiinţa a reuşit să digere; pe de altă parte, unele lucruri nu pot fi uitate până la capăt decât în urma unui efort concentrat şi e o probă extrem de exigentă să încerci să evaluezi, peste ani, dintr-⁠un unghi cu totul diferit, fapte pe care ştii bine că le-⁠ai comis, dar de care te simţi străin. În orice caz, sunt puţine, extrem de puţine tentativele de confesiune nudă, de asumare a vinovăţiei sau de explicare a compromisurilor sau măcar tentativa de justificare a unui trecut socotit azi problematic. Prea puţini activişti sau comunişti convinşi au simţit nevoia să-⁠şi motiveze, cu maximă onestitate, opţiunile, iluziile, deziluziile etc. Celălalt talger al balanţei este, în schimb, extrem de aglomerat: mărturiile victimelor comunismului sunt de ordinul sutelor, ceea ce duce la o imagine dezechilibrată: priviţi din extremităţi, din puşcărie ori din birourile oficiale, anii ’50 nu par aceiaşi. Lucru absolut firesc, deşi minime puncte tangente ar trebui să existe.

În dialogul său cu Daniel Cristea-⁠Enache, intitulat promiţător Ce a fost. Cum a fost (fără semne de întrebare), Paul Cornea pare a-⁠şi impune tocmai o clauză a maximei sincerităţi: acceptând lucid şi cu o linişte aparent rece, dar care se trădează prin autoironie, faptul că se află aproape de capătul drumului, istoricul literar simte că e momentul pentru a reconstitui rătăcirea ideologică, naivitatea, crezul înşelat care i-⁠a marcat tinereţea: „Ştiam că venise vremea să-⁠mi fac bagajele, că era nevoie chiar să mă grăbesc, să ies cu ceea ce vreau să transmit înainte ca fiziologia să se răzvrătească şi să mă trimită într-⁠un definitiv concediu intelectual. Ţineam mult să nu plec înainte de a-⁠mi destăinui experienţa crucială a vieţii, şi anume: militantismul în slujba utopiei şi dezangajarea, survenită cu greu, prin destrămarea crezului tinereţii şi recâştigarea normalităţii. Socoteam că restituirea onestă a parcursului meu existenţial va fi de folos tuturor celor care-⁠mi ignorau antecedentele şi intimităţile, fie ei prieteni, colegi, studenţi ori simpli cititori. Îndeosebi mi se părea că povestea căderii în eroare şi a edificării mele laborioase va putea fi utilă tinerilor, celor lipsiţi de percepţia directă a ceea ce s-⁠a petrecut înainte de 1990, tentaţi uneori să judece Bogdan-copexpeditiv şi nechibzuit, sub ademenirea idealităţii unui program care, în ciuda tuturor evidenţelor negative şi a demascărilor, e departe de a-⁠şi fi irosit potenţialul activ”. Decupez două sintagme din acest preambul: verbul „a destăinui” şi „experienţa crucială a vieţii”. Ar fi vorba, deci, de un trecut dezagreabil, nu ascuns sub preş, dar, oricum, nici afişat sau scos în faţă; pe de altă parte, nu e vorba nici de o eroare de tinereţe, pentru că tânărul Paul Cornea s-⁠a angajat, cu tot entuziasmul, ca ilegalist în lupta comunistă la vârsta de 19 ani şi s-⁠a „eliberat” (sintagma îi aparţine) în plină maturitate, în 1965, la peste 40 de ani. Între timp, a ocupat funcţii extrem de importante în aparatul cultural, conducând, pe rând, Direcţia Generală a Teatrelor şi Muzicii, Direcţia Generală a Editurilor, Studioul de filme artistice Bucureşti, retrăgându-⁠se, în cele din urmă, ca şef de sector la Institutul „G. Călinescu” şi urmându-⁠şi consecvent o exemplară carieră universitară la Catedra de Literatură română a universităţii bucureştene. Nu e greu de observat că Paul Cornea a ocupat, în anii cei mai duri ai comunismului, funcţiile de vârf în instituţiile cele mai importante din domeniul artistic, subjugat în epocă de obligaţii propagandistice. Erau sectoarele cele mai atent controlate ideologic, căci comunismul a avut grijă ca artele cu impact în rândul maselor (teatrul, muzica, literatura, cinematografia) să fie nu doar atent supravegheate, ci deturnate de la specificul lor estetic şi transformate în instrumente de îndoctrinare, de formare a „omului nou”. E o simplă observaţie, o evidenţă, nu o acuză; oricum, acest statut face ca memoriile sale să fie cu atât mai preţioase. Dar şi problematice. E adevărat că, de la momentul ieşirii din rândurile aparatului comunist, Paul Cornea a devenit unul dintre criticii, istoricii literari şi teoreticienii de marcă, cu o operă care a primit, pe bună dreptate, recunoaşterea şi aprecierile meritate. Celor care l-⁠au cunoscut doar în această ipostază academică (cei mai mulţi), le poate părea incredibilă cariera sa politică din „obsedantul deceniu”. În realitate, istoria recentă ne învaţă că există mai multe chipuri ale unei personalităţi şi că binele şi răul nu sunt logic distribuite.

Important, mai mult de atât: esenţial este însă cum înţelege Paul Cornea să îşi asume cele două decenii de angajament, în perioada cea mai dură, cu adevărat criminală, a regimului comunist. Adeziunea sa, la o vârstă a candorii, a idealismului nu e cu nimic incriminantă. În plus, deşi iudaitatea sa a fost, admite el, mai curând una abstractă, nu avea cum să nu simtă teroarea fascismului; nimic mai logic decât orientarea către spectrul stâng al politicii: nici nu ar fi fost posibilă o altă alegere. Oricum, ca ilegalist, care a riscat destul, lipind afişe şi împrăştiind manifeste agitatorice, el s-⁠a aflat într-⁠o situaţie privilegiată atunci când comuniştii au câştigat, oficial, puterea. Evaluându-⁠şi opţiunile de la nivelul celor 90 de ani, autorul nu ezită să afirme tranşant: da, a crezut cu totul în comunism, s-⁠a lăsat sedus de utopia egalitaristă. „Comunismul, spune el, nu era atunci pentru mine doar o viziune despre lume, îmbrăţişată cu frenezia vârstei, dar superficial, de care mă puteam descotorosi ca de o haină ce nu-⁠ţi mai serveşte. Optasem pentru el fără nici o fărâmă de oportunism, din toată fiinţa. Era nu doar o filosofie, o concepţie despre lume şi viaţă, era, de asemenea, un vis şi o speranţă.” Până aici, nimic tulbure. Ce se întâmplă însă când realitatea dă semne din ce în ce mai insistente, mai agresive, că utopia a fost trădată? De cele mai multe ori, analiza trecutului, dintr-⁠o pers­pectivă raţională, critică, a prezentului ia faţa reconstituirii propriu-⁠zise a faptelor. Ticurile de critic literar, de hermeneut îl cam sabotează pe memorialist exact în momentele-⁠cheie, atunci când cititorul ar aştepta avid o reconstituire nudă a faptelor. (Mă) interesează , cum nu?, modul în care se judecă acum Paul Cornea, cum îşi evaluează opţiunile, deciziile de acum cinci-⁠şase decenii, dar mult mai interesantă mi s-⁠ar fi părut o relatare seacă a evenimentelor, o reconstituire din interior a regimului. Nu spun că aceasta lipseşte, dar nu ea ocupă, oricum, prim-⁠planul. Cum a fost e mult mai detaliat decât ce a fost. Uneori, memorialistul îşi dă seama la timp şi face pasul înapoi: „Nu vreau să las în nici un caz impresia că observaţiile pe care le fac îmi exprimă cumva spiritul critic de-⁠atunci. Departe de a-⁠mi atribui o perspectivă lucidă asupra lucrurilor, mărturisesc că multe dintre practicile jurnalistice inacceptabile pe care le descriu îmi aparţineau şi mie în 1946 şi 1947…” Autorul nu vrea să ascundă adevărul, dar nici nu are poftă să-⁠l detalieze. Nu se iartă, dar nici nu se spovedeşte decât principial, în linii mari.

Ar fi necuvenit să judecăm acum, după ce comunismul şi-⁠a demonstrat falimentul şi după ce oroarea sa a fost documentată în mod sistematic, opţiunile, cedările unui tânăr activist, luat de valul revoluţionar, căruia i-⁠a luat destul să se dumirească în legătură cu divorţul dintre realitate şi promisiunile propagandistice. Sunt câteva momente delicate, extrem de dificil de înţeles în plenitudinea lor, dar, probabil, şi mai dificil de povestit. Întrebarea principală, pe care nu are rost să o ocolim, se declanşează de la sine: cum se vedeau lucrurile în anii ’50 de la vârful puterii, când puşcăriile gemeau de deţinuţi politici, când Securitatea devenise deja o instituţie de temut, de opresiune? E un punct nodal al acestei confesiuni. Iniţial, Paul Cornea tinde să-⁠l taie apelând la credinţa în utopie, care orbeşte, nu înainte de a adăuga ceea ce va tot repeta după rememorarea fiecărei etape a carierei sale politice: că s-⁠a străduit, de fiecare dată, să facă tot binele posibil, tot binele admis, fără să realizeze că slujea răul. „Cauza căreia îi dedicam toate eforturile era perversă şi corupătoare, dă el verdictul acum. Gândeam că servesc o revoluţie izbăvitoare şi, de fapt, serveam stalinismul, varianta cea mai ticăloasă şi mai retrogradă a comunismului.” Curm citatul, pentru că el nu ţine de viziunea de atunci, ci de cea de acum. Or, dilema mea firească vizează deceniul al şaselea, contemplat de sus, de la lojă, din protipendada comunistă.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest