Contemporanul » Film » Despre un cinema minoritar

Despre un cinema minoritar

Neobişnuita intensificare a ofertei festivaliere de primăvară a făcut ca cinefilii bucureşteni să frecventeze intens sălile de cinema (mai ales, Studio şi Elvire Popesco) aproape zi de zi, de la mijlocul lui martie, când a început One World Romania, până la începutul lui mai când, după NeXT şi Festivalul de Film Bucureşti a urmat Cinepolitica. Pentru spectatorii atraşi de forme ale cinema-⁠ului minoritar (documentar, scurtmetraj, filme independente sau de nişă) aceste ocazii de umplere a unor goluri de informaţie devin de neratat, deşi exerciţiul urmăririi lor e o probă de voinţă. O reconfigurare a calendarului festivalurilor de primăvară ar trebui să reunească organizatorii în jurul unei mese de discuţii pentru inserarea unor pauze necesare „procesării” noutăţilor. Deocamdată, despre două dintre ele.

NeXT 2015, provocare şi divertisment

Iniţiat de Ada Solomon pentru a întreţine vie memoria tinerilor cineaşti Cristian Nemescu (regizor) şi Andrei Toncu (sound designer), dispăruţi tragic în 2006, NeXT a devenit cel mai important festival de scurtmetraje din România. Ediţia 2015, a noua, a încercat să se identifice printrrev-conte-nr-05-p34-⁠un program (de 146 de titluri) pe cât de divers, pe atât de provocator în încercarea de a destabiliza reflexele obişnuite ale spectatorului de scurtmetraj. Selecţia semnată de tinerii critici Irina Trocan şi Andrei Rus a urmărit aceste obiective atât în lista de filme a celor două competiţii (internaţională şi românească), cât şi în programele paralele (15 la număr) printre care: NeXT is Feminst, Behind the Scenes, Oscars Night, Monsters Night, Seara LGBT, Kung Fu NexT.Festivalul şi-⁠a justificat interesul şi prin seminarele şi master-⁠class-⁠urile incluse în program, drintre care cel mai aşteptat a fost cel al regizoarei franceze Claire Denis, una dintre „vocile” distincte ale cinemaului francez şi contemporan.

Competiţia Internaţională a reunit 24 de filme din 17 ţări, privilegiind, în afara duratei medii mai lungă ca altădată, filmele îndrăzneţe la nivel formal şi tematic. Unul dintre acestea a şi câştigat Trofeul NexT: The Island Is Enchanted with You / Insula e vrăjită de voi, regizat de Alexander Carver şi Daniel Schmidt, o co-⁠producţie SUA-⁠Elveţia-⁠Australia. De o frumuseţe sălbatică, amintind peliculele braziliene ale Cinema Nôvo, filmul porneşte de la povestea medicului Francisco Javiér de Balmis, care călătoreşte la Puerto Rico în 1803, aducând mai mulţi copii orfani pe care se testează vaccinul împotriva variolei. Comentariul voice over întregeşte discursul anticolonialist, susţinut şi prin supraimpresionarea unor date şi cifre privind Conquista şi urmările ei devastatoare asupra Lumii Noi, de la debarcarea caravelelor spaniole în 1492 şi până în prezent. Juriul internaţional şi-⁠a motivat opţiunea subliniind „poezia vizuală şi abordarea îndrăzneaţă şi neconvenţională a unei teme atât de controversate cum este colonialismul”.

Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a revenit lui Carlos Conceiçao pentru Goodnight Cinderella/ Noapte bună, Cenuşăreasa (Portugalia), o re-⁠lectură amuzant sarcastică a basmului celebru, într-⁠un limbaj audiovizual de reconfortantă prospeţime. Celălalt important Premiu al ediţiei „Andrei Toncu” pentru Cea mai bună coloană sonoră, a fost câştigat de spaniolul Pedro Alcalde pentru „conceperea unui peisaj sonor absolut original şi surprinzător, care ne provoacă să ne depăşim limitele în percepţia personajelor”, în filmul Ancha es Castilla/ Totul e posibil, o poveste horror neconvenţională cu păpuşi pe cât de urâte, pe atât de expresive.

Confirmând aşteptările, Premiul publicului din Competiţia internaţională a fost câştigat de pelicula belgiană Jung Forever, de Jean-Sébastien Lopez, o interesantă poveste despre relaţia psihanalist-⁠pacientă, care ar fi putut aluneca în melodramă dar se opreşte la timp. Au fost privite cu mult interes şi alte filme ale competiţiei, precum Quiet Zone (Canada) de Karel Limeux şi David Bryant, o poveste relatată la persoana întâi de o femeie care suferă de hipersensibilitate electromagnetică, Stela (Slovacia) de Martin Kazimir, o poveste cu iz SF despre ciocnirea lunii cu o cometă amintind vag de Melancolia lui Lars von Trier, Stella Maris (Italia) de Giaccomo Abbruzzese, o dramă multistratificată despre familie, inechitate socială şi mentalităţi arhaice, care ar putea deveni un lungmetraj sau amuzanta comedie a olandezului Ben Brand 97% despre o aplicaţie care ţi-⁠o aduce pe fata visurilor. Motivat în primul rând de reperarea acelor nume de cineaşti promiţători care vor face (potrivit tradiţiei unui Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Adrian Sitaru) saltul de la scurt la lungmetraj, interesul faţă de competiţia naţională a fost enorm. Una dintre particularităţile selecţiei, prezenţa mai consistentă a regizorilor-⁠femei, s-⁠a regăsit şi în palmares, unde Menţiunea specială i-⁠a revenit peliculei In the House, de Ana-⁠Maria Comănescu premiat pentru că „reuşeşte, datorită regiei bine stăpânite şi a montajului energic, să creeze un dispozitiv cinematografic excelent”, potrivit motivaţiei juriului. Lista cineastelor din competiţia românească a fost întregită de Katalin Moldovan (După sezon), Ioana Păltinel (N-⁠ai fost acolo) şi Georgiana Moldoveanu (Fereastra). Pe bună dreptate scurtmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu (deja celebru după ce lungmetrajul său Câinele japonez a fost ales să reprezinte România la Osca 2015), În care eroina se ascunde şi apoi are parte de o întâlnire neaşteptată, a câştigat premiul secţiunii. Juriul motivează astfel desemnarea sa drept Cel mai bun scurtmetraj românesc. „Cu o expresie cinematografică reuşită şi originală, Tudor Jurgiu utilizează toate mijloacele filmice – scenariu, regie, lumină, joc actoricesc – pentru a prezenta o poveste de o profundă modernitate”. Aş mai adăuga un alt argument solid, redescoperirea Anei Ceontea, actriţă de mare forţă expresivă, despre care vom mai auzi cu siguranţă vorbindu-⁠se.

O poveste cu „băieţi de cartier” Golanii, de Bogdan Drumea a câştigat Premiul Publicului pentru film românesc. Autor al unuia dintre cele mai bune filme din secţiunea naţională, animaţia Pui de somn, Paul Mureşan nu a rămas nepremiat anul acesta la NeXT, câştigând concursul The Pitch şi un cec de 5.000 de euro din partea ShortsTV pentru proiectul Mom, Dad, I Have to Tell you Something…, şi o Menţiune specială în cadrul NexT Short Film Market.

Una dintre cele mai atractive secţiuni ale NeXT, Behind the Scenes a propus o selecţie de scurtmetraje care investighează „culisele” realizării filmelor. Cele două din România îşi sporesc farmecul prin includerea de replici şi situaţii umoristice: Artă (regia Adrian Sitaru) şi Fata care mănâncă pizza, de Ion Indolean, Bogdan Coste şi Adrian Cârlugea. Într-⁠un alt registru al comediei, mai aproape de satiră, scurtmetrajul sud-⁠coreean Understandind movies de Ym Ji-⁠eu este un autoportret de june regizor care intenţionează să pună în filmul de absolvire tot ce a învăţat în facultate, pornind de la infailibilele manuale de scenaristică şi regie semnate de Robert McKee şi Louis Giannetti. Cei care au trecut prin şcolile de film se amuză cel mai bine.

Bucharest International Film Festival

Condus de iniţiatoarea lui, Dana Dimitriu, Festivalul Bucharest International Film Festival (BIFF) a purtat şi anul acesta marca selecţionerului Andrei Creţulescu. Adică un număr destul de mic de filme, în special din zona producţiilor independente, dar justificându-⁠şi interesul prin îndrăzneala estetică sau prin abordarea unor teme sensibile. Şi peliculele prezentate în afară de concurs au mobilizat cinefilii cunoscători. În deschidere s-⁠a proiectat câştigătorul Ursului de Aur şi al Premiului FIPRESCI la rev-conte-nr-05-p34-1Festivalul de la Berlin 2015, Taxi, realizat de Jafar Panahi (cineastul demonizat de regimul de la Teheran), în semi-⁠clan­destinitate, la fel ca cele două filme anterioare, This Is Not a Film (2011) şi Closed Curtain (2013), iar la închidere noua ecranizare după Departe de mulţimea dezlănţuită de Thomas Hardy datorată danezului Tomas Vinterberg.

Şi la BIFF prezenţa regizorilor-⁠femei a fost importantă. Debutul în lungmetraj al Anei Lungu Autoportretul unei fete cuminţi (selectat anterior la Rotterdam) este un portret de tânără femeie care îşi pregăteşte doctoratul în inginerie seismică în timp ce îşi reconsideră relaţia cu un bărbat însurat. Amintind de O lună în Thailanda prin descrierea, cu instrumentarul noului cinema românesc, a problemelor unui grup de hipsteri, opera prima a Anei Lungu a obţinut Premiul pentru regie, aprecierea juriului subliniind „controlul vizionar al actorilor profesionişti şi amatori prin montajul inteligent, umorul ironic şi cadrele lungi, atunci când graniţele invizibile dintre ficţiune şi neprevăzutul evenimentelor reale improvizate dispar şi descoperă curajos simbolurile şi incertitudinile tinerei generaţii”. Autoportretul unei fete cuminţi a câştigat şi Premiul Publicului. Celălat film semnat de o femeie, iraniana care trăieşte în Statele Unite Ana Lily Amirpour, A Girl Walks Home Alone at Night/ O fată merge acasă singură în noapte a câştigat Premiul juriului criticii „pentru capacitatea cinematografică remarcabilă de a umaniza misterios şi discret prototipul legendar al vampirului, evidenţiind prin contrast dezumanizarea şi criza de identitate tipice specifice tot mai multor oameni ai societăţii contemporane din aproape orice parte a lumii” şi o Menţiune Specială în palmaresul principal. Reconfigurând original convenţii ale westernului Loin des hommes/ Departe de oameni ( regia David Oelhoffen) a câştigat Premiul cel mai bun film, „pentru modalitatea inteligentă prin care se foloseşte de elementele specifice genului western pentru a explora dileme morale sincere, dar şi integritatea personală, pentru că te provoacă să te gândeşti la vanitatea războiului şi, nu în ultimul rând, să ne readucă aminte că astăzi trăim în situaţii identic de fragile, unde violenţa poate deveni foarte uşor o armă împotriva umanităţii”, potrivit motivaţiei juriului.

A rămas, din păcate, în afara palmaresului, Cold in July/ Iulie însângerat (SUA, regia Jim Mickle), un thriller atipic glosând pe tema căutării filiaţiei paterne, în care strălucesc Sam Shepard, Don Johnson şi Michael C.Hall. Ediţia 2015 a BIFF va rămâne în memoria spectatorilor şi graţie invitatului special, charismaticul actor italian Fanco Nero, cel care l-⁠a jucat pe „adevăratul Django” în pelicula lui Sergio Corbucci din 1966 şi a devenit apoi unul dintre cei mai internaţionali actori europeni, jucând sub direcţia lui Luis Buñuel (Tristana), John Huston (The Bible: the Beginning) sau Rainer Werner Fassbinder (Querelle). Bucureştenii l-⁠au putut vedea acum în filmele Nymph/ Sirena (Milan Todorovic, 2014) şi Jonathan degli orsi (Enzo G. Castellari, 1994).

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest