Contemporanul » Film » Dana Duma: Portrete şi autoportrete feminine

Dana Duma: Portrete şi autoportrete feminine

La ediţia de anul acesta a TIFF-⁠ului am descoperit semne de noutate şi în micile poveşti din scurtmetraje, care au depăşit uneori condiţia de exerciţiu „de digitaţie”.

La ediţia a 14-⁠a, Festivalului International de Film Transilvania de la Cluj a pus din nou spectatorul şi comentatorul în dificultatea de a alege din lista de peste 200 de titluri propuse de programul său. În afară de numeroasele şi atractivele cicluri şi retrospective paralele (Supernova , Fără limite,3×3, Piaţa Unirii, Cuvintele sunt de prisos, Ziua maghiară etc.) desigur că cele două competiţii principale ale TIFF, cea internaţională şi cea naţională – Zilele Filmului Românesc – acaparează în mod firesc atenţia majorităţii spectatorilor şi dau până la urmă nota dominantă. Din palmaresul secţiunilor princdana-tiff-el-incendio,-Trofeul-TIFFipale – şi nu numai –  am ales şi eu să mă opresc asupra unor titluri, încercând să găsesc un liant al comentariului. Cred că acesta ar fi legat de reprezentarea femeii, despre cinematograful care propulsează femeia în prim plan, ca personaj sau ca autor.

Dacă ar fi să găsim o explicaţie pentru decizia juriului de a alege să acorde Trofeul TIFF 2015 filmului argentinian Incendio de Juan Schnitman, ea s-⁠ar orienta şi înspre reprezentarea complexă a personajului feminin, mai expresiv reliefat (şi graţie interpretării minunatei Pilar Gamboa) decât cel masculin. Detonatorul poveştii e interesant şi foarte actual în perioada aceasta de criză economică mondială: un cuplu care decide să cumpere un apartament scoate din bancă 100.000 de dolari şi, pentru că vânzătorul amână cu o zi încheierea contractului, cei doi resimt acut presiunea banilor asupra lor. Oare se iubesc destul de mult pentru a se stabili împreună sub acelaşi acoperiş „pentru întotdeauna”? Oare decizia e una matură? Îndoielile şi neliniştea tulbură mai ales personajul feminin, o tânără care are puterea să chestioneze ordinea unei lumi dominată de bărbaţi, fără a agita sloganuri feministe. Tensiunea celor 24 de ore e configurată cu ajutorul unor mijloace cinematografice eclectice, oscilând între modernism şi realism, o lipsă de coerenţă stilistică atenuată de autenticitatea exprimării dramei identitare trăită de eroină.

Un alt film care situează în prim-⁠plan un personaj feminin, Lecţia/ Urok le-⁠a asigurat cineaştilor bulgari Kristina Grozeva şi Petar Valceanov Premiul de regie. Criza economică şi imposibilitatea achitării ratelor bancare transformă o tânără profesoară de engleză într-⁠o eroină de thriller, pentru că ea înţelege că singura soluţie de a-⁠şi salva casa şi familia este să jefuiască o bancă. Din nou aşafodajul narativ se sprijină serios pe umerii actriţei principale, Margarita Gosheva, câştigătoarea Premiului de interpretare feminină. Un alt film situat la graniţa dintre drama de familie şi thriller, iranianul Melbourne (regia Nima Javidi) propune şi el un personaj feminin torturat de o dilemă etică. Urmând să plece în câteva ore la studii în Australia, la Melbourne, o tânără şi soţul ei acceptă să aibe grijă pentru scurt timp un bebeluş, iar acesta moare în timpul somnului din motive inexplicabile. Extraordinara tensiune a celor 60 de minute în care cei doi încearcă să gestioneze onest situaţia este obţinută cu mijloace minimale, dar cu o foarte bună intuiţie a folosirii coincidenţei dintre timpul acţiunii şi timpul real al înregistrării ei. O rigoare realistă neapreciată, din păcate de juriul care a lăsat acest film, unul dintre cele mai bune ale competiţiei, în afara palmaresului.

A fost premiat, în schimb, cu Premiului FIPRESCI o peliculă din Secţiunea Cuvintele sunt de prisos, producţia rusească Test (regia Alexandr Kott),o dramă despre primele experienţe nucleare sovietice în Asia Centrală, de o excepţională expresivitate vizuală. Folosind numai sunete ambientale, fără a recurge la dialog, filmul aduce în prim plan un love story ataşant, dintre o fată din părţile locului şi un rus venit în teritoriile deşertice cu ocazia nefastului test. Impresionantă este capacitatea autorului de a evita emfaza şi tezismul construind eficient o parabolă cinematografică anti-⁠război.

Personaje feminine interesante am găsit în selecţia românească de lung şi scurtmetraje, care merită o atenţie specială. Deşi nu este în prim-planul micii poveşti alegorice despre bogăţie şi prietenie din Comoara lui Corneliu Porumboiu, câştigătoarea Premiului Secţiunii Zilele Filmului Românesc, femeia este interesant pusă în relaţie cu bărbatul. Nevasta eroului principal, care se lansează în căutarea unei casete cu valori ascunsă de bunicul vecinului în curtea unei proprietăţi din Islaz, se dovedeşte mult mai informată decât bărbatul ei în privinţa semnificaţiei locului. Ea ştie că acolo s-⁠a semnat o Declaraţie, după Revoluţia de la 1848 şi are un vocabular ales, de femeie care nu a trecut degeaba pe la şcoală. Cineastul duce mai departe strategia sa de portretizare a superiorităţii intelectuale a femeii, începută cu Poliţist adjectiv şi continuată în Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism.

În Zilele Filmului Românesc au mai fost incluse şi alte filme cu portrtete feminine memorabile, precum Lumea e a mea de Nicolae Constantin Tănase (Premiul pentru debut) şi Autoportretul unei fete cuminţi de Ana Lungu. În primul dintre ele aparatul de filmat urmăreşte aproape tot timpul o fată de 16 ani dintr-⁠o familie săracă şi disfuncţională, o adolescentă furioasă, cu vocabular şocant şi porniri agresive, care trece prin experienţe dure pentru a evada din mediul defavorizat, unde viaţa a plasat-⁠o. Debutanta Anamaria Guran interpretează cu spontaneitate şi aplomb această tînără care oscilează între acceptarea şi contestarea ordinii neo-⁠patriarhale a societăţii noastre dominate de bărbaţi. Dacă armătura dramaturgică nu e prea solidă, filmul lui Tănase (recompensat între timp şi cu o Menţiune la Festivalul de la Karlovy Vari) impune prin rafinamentul tratării vizuale (imaginea fiind datorată debutantului Daniel Kossuth).

Un film şi mai relevant pentru reprezentarea femeii în cinemaul nostru este Autoportretul unei fete cuminţi de Ana Lungu care îşi plasează eroina, o tănără doctorandă de 30 de ani, într-⁠un mediu privilegiat. Fiică a unui profesor universitar, ea îşi primeşte prietenii în apartamentul primit de la părinţi şi îşi petrece cu ei multe ore în discuţii sterile, de oameni care trăiesc mai mult pe Facebook decât în realitate. Voinţa de autenticitate a regizoarei o face să recurgă la improvizaţie în scenele de conversaţii unde îşi foloseşte ca interpreţi foşti colegi de facultate, recursul la neprofesionişti find extins la membrii propriei familii, dintre care tatăl se distinge prin firesc. Problemele sentimentale ale eroinei, care renunţă în final la amantul ei, un doctor însurat, sunt abordate mai degrabă cu ironie decât cu sentimentalism, cu o anume distanţă observaţională bine stăpânită, ceea ce ne face să privim cu atenţie înspre evoluţia Anei Lungu, o cineastă promiţătoare, de la acest debut de una singură (ea a mai semnat, în co-⁠regie cu Ana Szel, în 2010, Burta balenei) cu o producţie low budget. Cineasta pare sdana-tiff-autoportretul-unei-fete-cumintiă fi învăţat din lecţia de austeritate şi rigoare a lui Cristi Puiu (a fost unul dintre asistenţii lui la Moartea domnului Lăzărescu) şi nu e întâmplător, cred, că filmul a fost produs de compania de producţie a acestuia, Mandragora.

La ediţia de anul acesta a TIFF-⁠ului am descoperit semne de noutate şi în micile poveşti din scurtmetraje, care au depăşit uneori condiţia de exerciţiu „de digitaţie”. Deşi, în Ramona (Premiul pentru scurtmetraj al Zilelor Filmului Românesc), Andrei Creţulescu continuă strategia parodierii violenţei din cinemaul main stream, de data aceasta istoria unei răzbunări, relatată cu un suspans bine dozat, îşi găseşte, din nefericire, o motivaţie foarte actuală în Romînia de azi: violul. Într-⁠un fel tot pe tema femeilor abuzate glosează şi scurtmetrajul lui Adrian Sitaru Artă, care vorbeşte despre dilemele etice ale unei echipe de filmare care caută o adolescentă pentru a juca rolul unei victime a reţelelor de prostituţie infantilă. Abordarea problematicii „feminine” nu ajunge însă pentru a ne declara satisfăcuţi în privinţa reprezentării în cinemaul românesc. Ar fi nevoie, vorba lui Claire Johnston, de „o strategie revoluţionară care poate fi bazată doar pe analiza felului cum operează filmul ca mediu, în cadrul unui sistem cultural specific”.1

Nota:

1. Claire Johnston, „Notes on Women’s Cinema”, Londra, Society of Education in Film and Televison, 1972, p. 25

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest