Contemporanul » Film » Călin Căliman: Geo Barton, un actor „pentru toate anotimpurile”

Călin Căliman: Geo Barton, un actor „pentru toate anotimpurile”

În prima seară a rulat capodopera lui Victor Iliu Moara cu noroc, inspirată de celebra nuvelă a lui Ioan Slavici, un film în care Geo Barton este unul dintre personajele principale ale conflictului, Lică Sămădăul

Fiica ilustrului actor de teatru şi film Geo Barton, inimoasa doamnă Anita Barton, după ce a omagiat – în emoţionante reuniuni comemorative sau aniversare organizate de Fundaţia „Geo Barton” pe care o conduce –, mari actori români de ieri şi de azi (printre care Silvia Popovici, Ilarion Ciobanu, Mircea calin-afis Albulescu, cel care, vai, între timp a devenit şi el un actor „de ieri”) şi-⁠a propus să evoce, pe bună dreptate, şi memoria tatălui său, Geo Barton, un actor rar al scenei şi ecranului românesc (din familia spirituală a unor seniori precum George Vraca sau Mihai Popescu), plecat dintre noi într-⁠un iunie de acum 34 de ani şi, prin forţa lucrurilor, mai puţin cunoscut generaţiilor tinere de spectatori ai teatrului şi filmului românesc. La Muzeul Ţăranului Român, aşadar, în trei seri consecutive, au rulat trei filme româneşti în care Geo Barton a avut roluri esenţiale, şi personalităţi ale vieţii culturale româneşti au fost invitate să evoce portretul uriaşului actor. Chiar dacă publicul nu a răspuns cum se cuvine invitaţiei organizatorilor, manifestarea fiind lipsită de audienţa meritată, consider că iniţiativa omagierii actorului Geo Barton şi-⁠a atins, în linii mari, scopurile propuse, readucând în circulaţie un nume aproape uitat din istoria vie a teatrului şi filmului românesc, care rămâne, neîndoios, un nume actoricesc „pentru toate anotimpurile”…

În prima seară a rulat capodopera lui Victor Iliu Moara cu noroc, inspirată de celebra nuvelă a lui Ioan Slavici, un film în care Geo Barton este unul dintre personajele principale ale conflictului, Lică Sămădăul. Filmul de acum şase decenii, care şi-⁠a păstrat, consolidată, vigoarea, rămâne un „document” teribil de convingător despre geniul creator al regizorului Victor Iliu, despre valorile interpretative de excepţie ale protagoniştilor, Ioana Bulcă, în rolul Anei, Constantin Codrescu (cârciumarul Ghiţă) şi Geo Barton (Lică Sămădăul). Ioana Bulcă şi Constantin Codrescu (iluştrii actori care, mă credeţi, nu mă credeţi, cruntă nefreptate, nu au stelele lor pe artera stelelor teatrului şi filmului românesc!) au fost, de altfel, prezenţi în respectiva seară omagială Geo Barton, contribuind, cu amintiri de la filmare şi cu date esenţiale despre relaţia cu Geo Barton, la reuşita evocării cinematografice, ajutaţi fiind şi de regizorul Mircea Mureşan, care făcea şi el parte din echipa regizorului Victor Iliu, ca şi Liviu Ciulei de altfel, principalul regizor secund. La rândul meu, am oferit publicului din seara respectivă informaţii suplimentare despre film şi personalitatea cuceritoare a actorului evocat, parcurgând, succint, şi biografia artistică a lui Geo Barton, care a debutat cu un rol de plan doi în filmul lui Paul Călinescu Răsună valea (în 1949), jucând, apoi, în filme de Marius Teodorescu (un regizor care a plecat în Canada prin anul 1968, unde a şi murit, la Montreal, în 2001), Bijuterii de familie (1957), Mândrie (1960) şi Calea Victoriei sau „cheia visurilor” (1965), dar şi în Darclée de Mihai Iacob (1960), unde era Puccini, în Nu vreau să mă însor de Manole Marcus (1960), în Portretul unui necunoscut de Andrei Călăraşu şi Gheorghe Turcu (1960), în Porto-⁠Franco de Paul Călinescu (1961), în Vară romantică de Sinişa Ivetici (1961), în Tudor de Lucian Bratu (1962), în calin-afis-1Mofturi 1900 de Jean Georgescu (1964), apoi în Camera albă de Virgil Calotescu (1965), Dacii de Sergiu Nicolaescu (1966), unde era Attius, Fantomele se grăbesc de Cristu Polucsis (1966), Subteranul de Virgil Calotescu (1967), Pantoful Cenuşăresei de Jean Georgescu (1968), Simpaticul domn R de Ştefan Traian Roman (1969), Pentru că se iubesc de Mihai Iacob (1971), a jucat şi în serialul Un august în flăcări regizat alternativ de Radu Gabrea, Doru Năstase, Dan Piţa, Alexandru Tatos (1973), în filmul lui Mircea Drăgan Fraţii Jderi (1974), unde era Comisul Manole, în Stejar-⁠extremă urgenţă de Dinu Cocea (1974), în Secvenţe de Alexandru Tatos (1982)… O „carte de vizită” – nu-⁠i aşa? – impresionantă…

În seara a doua a tripticului comemorativ a rulat Calea Victoriei sau „cheia visurilor” de Marius Teodorescu, un film interzis decenii la rând (pentru că regizorul, în accepţia vremii, era, cum am văzut, un „transfug”), dar de o tulburătoare actualitate. Ajunge, cred, să menţionăm câteva date principale ale intrigii şi ale conflictului pentru a ne da seama de actualitatea fierbinte a acestui film de acum mai bine de 50 de ani, inspirat din proza lui Cezar Petrescu, autor care, pe bună dreptate, n-⁠a fost ocolit de cinematografia naţională (pornind de la o proză scurtă a lui Cezar Petrescu, regizorul Mircea Daneliuc a realizat, în 1982, „filmul de autor” Glissando, pentru ca, peste trei ani, pornind de la romanul cu titlu omonim al prozatorului, regizorul Alexandru Tatos să ofere spectatorilor filmul Întunecare). Personajul central din Calea Victoriei, interpretat admirabil de Geo Barton, este un magistrat de provincie, Constantin Lipan, mutat de curând în Capitală, şi numit procuror general al României. Lui i se încredinţează cazul unui mare magnat al petrolului, Iordan Hagi Iordan (George Calboreanu). Procurorul Lipan încearcă să demaşte manevrele necinstite ale bogătaşului şi să obţină condamnarea severă a acestuia. Numai că o serie întreagă de oameni influenţi dar corupţi, printre care şi ministrul justiţiei Gică Elefterescu (Mircea Şeptilici), încearcă să-⁠i saboteze intenţiile justiţiare, chiar dacă procurorul general este hotărât să nu cedeze nici unei presiuni. Pentru a-⁠l dezarma, adversarii îl ameninţă cu arestarea fiului său, Costea (Ştefan Iordache), un student la drept, căzut sub influenţa unor grupuri anarhiste. Mai este nevoie de vreun argument pentru a sezisa teribila actualitate a problematicii din Calea Victoriei? Printre celelalte personaje ale filmului sunt sora lui Costea, Sabina (Luminiţa Iacobescu), bătrânul anarhist Spartacus (interpretat de marele maestru al „rolurilor mici”, Mircea Constantinescu), influentul redactor la „Evenimentul zilei” Mirel Alcaz (Iurie Darie), scriitorul Ion Ozun (Nicolae Dinică), care caută un post de redactor, umblând deocamdată pe un triciclu şi făcând reclamă pastei de dinţi „Elida”, Elena Lipan (Mitzura Arghezi), Dima (Paul Sava), Matei (Simion Negrilă), Judecătorul (Mihai Berechet). Redescoperirea acestui „film uitat” (datorată evenimentului omagial Geo Barton) reprezintă, neîndoios, un câştig de fond al cinematografiei naţionale, aşa cum s-⁠a subliniat şi în dialogul interactiv cu spectatorii după terminarea filmului, dialog la care am participat, alături de impozantul om de cultură Răzvan Theodorescu şi de doamna Anita Barton, amfitrionul acestor întâlniri „de suflet” cu mari actori de ieri şi azi ai scenei şi ecranului românesc.

Ciclul cinematografic omagial s-⁠a încheiat cu ultimul rol interpretat de Geo Barton, acela din filmul Secvenţe de Alexandru Tatos, a cărui premieră (din noiembrie 1982) a avut loc la patru-⁠cinci luni după moartea interpretului. Geo Barton este, în această adevărată bijuterie cinematografică, protagonistul, împreună cu Ion Vâlcu, ultimului scheci al filmului, „Patru palme”, interpretând rolul „Cel de 70 de ani” (atâta avea şi în realitate!) în dialogul dramatic cu „Celălalt”. Cele trei scheciuri independente ale filmului („Telefonul”, „Prospecţie” şi „Patru palme”) urmăresc, practic, viaţa unei echipe de filmare, şi nu a unei echipe oarecare, ci a propriei echipe de filmare, protagonişti fiind însuşi regizorul Alexandru Tatos şi directorul de imagine Florin Mihăilescu, care apar în toate cele trei scheciuri, în primul regizorul mărturisindu-⁠şi la un telefon public drama singurătăţii, în al doilea echipa de filmare făcând o farsă unui responsabil de restaurant (Mircea Diaconu), în al treilea echipa urmărind pe un platou de filmare confruntarea dintre doi figuranţi care se cunoscuseră odinioară, în împrejurări neprielnice. Reîntâlnirea cu această echipă de filmare constituie unul dintre motivele esenţiale care ne-⁠au determinat să privim cu emoţie sporită, azi, filmul Secvenţe: l-⁠am regăsit la fel de viu şi cuceritor pe Sandu Tatos, aşa cum îl ştiam dintotdeauna, şi am urmărit ultima creaţie interpretativă a actorului Geo Barton, care la ora filmărilor, cum se poate vedea „cu ochiul liber”, era în plină forţă creatoare, dar la ora premierei intrase în amintire. Mai joacă în filmul lui Alexandru Tatos, Emilia Dobrin (Actriţa), Constantin Drăgănescu (Asistentul de regie), Dragoş Pâslaru (Tânărul), Ioana Manolescu (Secretara de platou), Nicolae Budescu (Administratorul de producţie), Ileana Codarcea (Machieuza)… La dialogul cu publicul de la sfârşitul proiecţiei, am participat împreună cu directorul de imagine Florin Mihăilescu, cel care fusese şi pe ecran în Secvenţe, unul dintre cei mai performanţi autori de imagine ai cinematografiei naţionale. Cu toţii l-⁠am ascultat cu sfinţenie pe Florin Mihăilescu, care a evocat momente esenţiale din perioada lucrului la Secvenţe, şi-⁠a adus aminte cu emoţie şi recunoştinţă de regizorul Alexandru Tatos (care ne-⁠a părăsit, nu pot uita asta, tocmai când se înălţau la ceruri eroii revoluţiei din decembrie ‘89, în zilele în care se împlineau patruzeci de zile de la dispariţia eroică a acestora), a evocat, cu aceleaşi sentimente generoase, momente grăitoare din colaborarea sa, pe platourile de filmare, cu actorul Geo Barton. La rândul meu, am încercat să sintetizez experienţa celor trei zile ale evocării omagiale de la Muzeul Ţăranului Român, când au rulat două dintre filmele de început ale creaţiei interpretative cu marca Geo Barton, Moara cu noroc de Victor Iliu şi Calea Victoriei sau „cheia visurilor” de Marius Teodorescu, cu roluri esenţiale ale actorului (Lică Sămădăul şi Constantin Lipan) şi rolul de încheiere al acestei prodigioase filmografii actoriceşti, în filmul Secvenţe de Alexandru Tatos, spectatorii având, totodată, privilegiul de a se întâlni, în prima seară, cu trei „monştri sacri” ai filmului roimânesc, Ioana Bulcă, Constantin Codrescu şi Mircea Mureşan, în a doua seară cu reputatul om de cultură Răzvan Theodorescu şi în a treia seară cu alt artist de prim rang, operatorul de imagine Florin Mihăilescu. Cei prezenţi au avut numeroase momente reale de satisfacţie artistică, cei absenţi au ce regreta…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest