Din ultimul număr:
Contemporanul » Film » Dana Duma: Trei filme despre film

Dana Duma: Trei filme despre film

Cu speranţa că tinerii spectatori vor reţine varianta tradusă a titlului peliculei şi nu pe cea originală, Hail Caesar!, am intrat cu mari aşteptari la noua creaţie a fraţilor Coen, faimoşi pentru originalitatea scenariilor lor şi pentru umorul cu accente sumbre şi absurde

În plină dispută generată de alungarea limbii latine din curricula şcolară, Ave Caesar!, noua comedie a fraţilor Joel şi Ethan Coen este prima pe lista filmelor despre cinema aduse recent în atenţia publicului. Seria întregită de Trumbo (nominalizat la Oscar pentru rolul jucat de Bryan Cranston) de Jay Roach şi de Eisenstein în Guanajato de Peter Greenaway, prezent în selecţia Festivalului Filmului Experimental duma-hail-caesarBIEFF, redeschide discuţia despre nevoia cineaştilor de a investiga permanent istoria cinematografului, în căutare de sensuri ascunse, de filiaţii, sau pur şi simplu de inspiraţie.

Cu speranţa că tinerii spectatori vor reţine varianta tradusă a titlului peliculei şi nu pe cea originală, Hail Caesar!, am intrat cu mari aşteptari la noua creaţie a fraţilor Coen, faimoşi pentru originalitatea scenariilor lor şi pentru umorul cu accente sumbre şi absurde. Interesul special vine şi din intenţia lor de a zugrăvi Hollywoodul în epoca de tristă amintire a vânătorii de vrăjitoare mccartyste, declanşată după încheierea celui de-⁠al doilea război mondial, când Comisia de investigare a activităţilor antiamericane semăna teroare printre profesioniştii filmului bănuiţi de simpatii de stânga. Fraţii Coen şi-⁠au câştigat un statut internaţional cucerind la Cannes invidiatul Palme d`Or cu Barton Fink în 1991,unul dintre cele mai bune filme despre Hollywood şi despre condiţia scenaristului. Deşi au câştigat apoi şi Oscarul cu No Country for Old Men (2008), ei nu au intrat pe lista numelor pe care pariază marea industrie cinematografică din Statele Unite. Coen-⁠ii au rămas undeva la graniţa dintre filmul de artă şi cinemaul comercial şi şi-⁠au făcut o specialitate din adaptarea şi remodelarea convenţiilor unor genuri tradiţionale. Thrillerul se hibridizează aproape întotdeauna, în viziunea lor, cu comedia, iar delincvenţii stupizi se numără printre personajele lor favorite (vezi Fargo, Marele Lebowski, Burn after Reading/Citeşte şi arde). Regăsim aceste constante ale filmografiei lor în Ave Caesar!, unde asistăm la răpirea unei vedete masculine a anilor ’50 (George Clooney) în plin proces de filmare a unei supraproducţii istorice inspirată din antichitatea romană. Răpitorii sunt, nici mai mult nici mai puţin, cei zece scenarişti acuzaţi de activităţi comuniste, iar printre ei se află însuşi filosoful Herbert Marcuse. Dacă parodierea filmelor evazioniste turnate la Hollywood în anii ’50 are ceva haz (vezi, de pildă, musicalul cu balete acvatice), povestea însăşi a răpirii, cu predarea recompensei unui ofiţer sovietic venit cu submarinul în apele californiene, are ceva de vodevil destul de ieftin, cu poante mecanice uşor de uitat. Ceva mai mult haz au scenele cu jurnalistele de scandal şantajiste inspirate de personajul real Hedda Hopper, două gemene care se urăsc, jucate de Tilda Swinton. Una peste alta, Ave Caesar! e mai degrabă o fantezie satirică decât o satiră propriu zisă a Hollywoodului şi probează mai degrabă uşurinţa autorilor de a pastişa.

Deşi are în comun cu pelicula fraţilor Coen perioada evocată şi pe Hedda Hopper (jucată în vervă de Helen Mirren) Trumbo de Jay Roach nu prea glumeşte atunci când descrie presiunile morale şi economice la care au fost supuşi profesioniştii hollywoodieni pentru a-⁠i demasca pe „cei roşii”, trădările şi laşităţile care au distrus prietenii, căsnicii şi cariere. În prim plan este adus Douglas Trumbo, unul dintre cei zece scenarişti care au refuzat să colaboreze cu anchetatorii şi au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Foarte complex portretizat de Bryan Cranston (faimosul protagonist al serialului Breaking Dana-1-nr-05-2016Bad), Trumbo supravieţuieşte excluderii din comunitatea profesională şi includerii pe „lista neagră”, scriind sub pseudonim pentru filme de toate categoriile. Bazată pe o minuţioasă documentare, povestea include ruptura dintre scenaristul demonizat şi prietenii săi, printre care se numără actorul Edward G.Robinson, dar şi gestul de prietenie salvator al lui Kirk Douglas care îi oferă să scrie scenariul pentru Spartacus de Stanley Kubrick. Lansat în 1960, acest film readuce în prim plan numele lui Douglas Trumbo şi pune capăt, simbolic, efectelor „listei negre”. Pelicula restituie şi adevărul privind filmele premiate cu Oscar la care eroul a lucrat, dar nu s-⁠a putut recunoaşte ca autor: Vacanţă romană de William Wyler şi The Brave One de Irving Ripper. Reconstituirea Hollywoodului în anii `50 este întregită de portretizarea altor personaje reale care s-⁠au intersectat cu Trumbo în momentele decisive ale carieiei sale, John Wayne, Otto Preminger, Louis B. Mayer. Fără extravaganţele fraţilor Coen şi fără dorinţa de a oferi interpretări originale epocii de teroare evocate, filmul se distinge prin sobrietatea evocării unei lumi a aparenţelor şi a compromisului care disimulează dramele în spatele surâsurilor standardizate.

Şi, în fine, al treilea film autoreflexiv văzut recent, Eisenstein in Guanajato de Peter Greenaway, vorbeşte doar indirect despre Hollywood, mai precis, despre experienţa americană a celebrului regizor rus Serghei Eisenstein. După ce a fost invitat la studioul Paramount şi i s-⁠au propus (şi apoi respins) diferite proiecte, Eisenstein găseşte în sfârşit, în 1930, finanţare pentru Que viva Mexico!, un film monumental care ar fi trebuit să evoce istoria mexicană de la începuturi până la Revoluţie. Dificultăţile de producţie şi de adaptare la clima din Mexic şi presiunuile producătorului Upton Sinclair, nemulţumit de prelungirile perioadei de filmare, sunt lăsate în plan secundar. Beneficiind de o tratare vizuală sofisticată şi extravagantă, în cel mai pur stil Greenaway, povestea principală urmăreşte iniţierea erotică a lui Eisenstein de ghidul său mexican şi recunoaşterea identităţii sale gay. Deşi nu lipsesc umorul şi erudiţia din unele pasaje, senzaţia generală este de vodevil cu glume politice de un gust îndoielnic (inspirate mai ales de tirania lui Stalin) şi cu scene erotice explicit coregrafiate, aşa încât ratingul filmului să rămână „+18 ani”. Aşteptările sunt înşelate de acest film biografic semnat de „apostolul cinematografului digital” Greenaway, în filmografia căruia regăsim titluri-⁠cult precum Bucătarul hoţul, soţia şi amantul acesteia sau Valizele lui Tulse Luper.

Dacă ar fi de căutat o concluzie care să stabilească legătura dintre cele trei filme, am putea împrumuta o reflecţie a lui John Thornton Caldwell. Vorbind despre cinemaul autoreflexiv, el  observa: „Sistemul e maniac şi anxios. Incapabil să asigure ecilibrul în viaţa practicienilor, e nevoie ca acest echilibru să apară în feluri variate pe ecran.”.

■ În Production Culture: Industrial Reflexivity Today, The Willy Blackwell History of American Film, First Edition, 2012 Blackwell Ltd.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest