Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Un mare noroc pentru cei ca mine, născuţi în zodia jocului

Un mare noroc pentru cei ca mine, născuţi în zodia jocului

Elena Solunca-Moise în dialog cu Gheorghe Păun

Elena Solunca-⁠Moise: Spunea poetul „Cerul deasupra îl schimbi, nu sufletul marea trecând-⁠o”. Sunteţi ambasadorul ştiinţei româneşti, aţi fost mai peste tot în lume, dar satul de unde aţi plecat vă e mereu în suflet. O mărturisiţi, în felul Dvs., şi în volumul de „Memorii premature. Privind peste umăr”. Ce importanţă are pentru Dvs. satul Cicăneşti?

Gheorghe Păun: Sunt multe lucruri de spus în această privinţă. Aş începe prin a reaminti un proverb chinezesc, semnificativ: „Dacă te doare vreodată stomacul, du-⁠te şi bea apă din fântâna din copilărie”. clubul-Acad-Gh-PaunDincolo de metaforă, „savantul britanic” poate să adauge cum că structura cristalină a apei diferă de la un loc la altul, iar noi suntem trei sferturi apă, deci, se leagă. Dar, ar fi prea banal, pentru că nu e vorba (numai) de asta. Un sat are altă personalitate, alt parfum, decât un oraş – cu atât mai mult dacă este un oraş mare. Un sat poate fi bătut cu pasul într-⁠o jumătate de zi, de pe dealul din centru îl poţi acoperi cu privirea dintr-⁠o roată, e plin de mitologie, de legende, întâmplări povestite de bunici, jumătate legende şi întâmplările acestea, de superstiţii cu iz de poveste („nu e bine să… pentru că…” şi mai totdeauna prezicerea-⁠pedeapsă e fabu­loasă, numai bună pentru copii s-⁠o creadă, ba chiar s-⁠o şi ţină minte), satul rămâne astfel în gând şi suflet, de-⁠l porţi cu tine până în Noua Zeelandă şi Canada, până în Japonia şi Finlanda. Iar umblatul prin lume e ca un program de editare a fotografiilor pe calculator, măreşte luminozitatea, întăreşte culorile; revezi, la distanţă de ani parcă din cauza distanţei în mii de kilometri, detalii pe care nu ştiai că le mai păstrezi în memorie. Poate că, pe Pământul cel curb, se dovedeşte că şi timpul este curbat, revii, măcar cu mintea, la momente trecute – sau ele te prind din urmă… Şi atunci te bucuri, oftezi şi scrii – poate spre deruta şi zâmbetul neîncrezător al orăşeanului get-⁠beget, a cărui mitologie urbană nu are de a face cu comori (totdeauna menite-⁠blestemate), biserici arse de tătari la vreme de Paşte, haite de lupi înaintând din greu prin zăpezile de la marginea pădurii, mori părăsite bântuite de draci… Dar, să nu mă las complet abandonat nostalgiei – o voi face atunci când voi scrie ediţia a doua a memoriilor, că s-⁠au mai adăugat capitole, unele chiar legate de Cicăneşti. Anunţ, dar nu intru în amănunte: pe urmele legendei cu tătarii care au ars Biserica din Sălişte, în căutarea „avuţiei ţării”, ascunse aici. Am pus la cale, cu arheologi de meserie, desigur, săpături, pe locul unde tradiţia plasa biserica, şi i-⁠am găsit fundaţia, am găsit morminte în jur, într-⁠un mormânt am găsit nişte bumbi de haină şi un inel, toate din argint aurit, investigaţiile de laborator continuă, poate se vor mai face şi săpături, mai sunt multe de aflat despre istoria Cicăneştiului. Satul meu, purtat cu mine pretutindeni.

Cunoscându-⁠vă preocupările multiple şi cumva destul de diverse, cred că aţi fi fost performant în mai multe domenii. De ce matematica şi de ce informatica?

Psihologii ne asigură că există o duzină, dacă nu mai multe tipuri de inteligenţă, de competenţe. Fiecare om se naşte cu mai multe dintre acestea, care, în mai mare sau mai mică măsură, cultivate potrivit, ar putea să-⁠l conducă spre tot atâtea profesii, spre performanţă în mai multe direcţii. Intervin familia, şcoala, societatea, intervine întâmplarea şi actualizăm numai una dintre posibilele noastre ipostaze. Am mai spus-⁠o: sunt rezultatul unor întâmplări, a unor „bifurcări” – le consider norocoase – care nu totdeauna au stat la alegerea mea conştientă. Nu le mai repet. „Tot ce ştiu despre mine, ştiu din cartea de memorii” (autocitat…), trimit, deci, la memorii… Adaug doar că prin anii ’50-⁠’60, atunci când părinţii m-⁠au convins că „sunt bun la matematică”, numita ştiinţă se bucura de o mare respectabilitate, era, de pildă, „baza” pentru multe profesii. Modelele de succes erau altele pe atunci… În modul cel mai firesc, am ajuns „bun la matematică” şi prin liceu, fără isprăvi ieşite din comun, dar suficiente pentru a nu avea alegere: am „dat” la matematică. Informatica a venit tot de la sine – a contat enorm şi întâlnirea cu profesorii Dragoş Vaida şi Solomon Marcus, în anul „de specializare”, anul V, un fel de an de masterat, dar pe atunci nu se putea numi astfel. Iar apropierea de profesorul Marcus a fost decisivă, am devenit, incurabil, interesat de limbaje formale, teorie şi aplicaţii, era o efervescenţă cu totul specială în jurul profesorului, prin anii ’70, cei decisivi pentru formarea mea profesională. O întâlnire cu totul norocoasă, o dau ca exemplu şi explicaţie ori de câte ori am ocazia.

De curând aţi susţinut discursul de recepţie cu tema „Căutând calculatoare în celula biologică. După 20 de ani”. Cum aţi ajuns la biologie şi ce sunt sistemele P (de la Păun) a căror valoare ştiinţifică creşte, aş spune, exponenţial?

Despre abordarea lingvistică a structurii moleculelor de ADN şi a proceselor legate de ereditate am auzit deja de prin anii ’70, de la profesorul Solomon Marcus. Revelaţia a constituit-⁠o însă parcurgerea, în primăvara anului 1994, a unei lucrări a americanului Tom Head, ulterior colaborator şi prieten, în care acesta propunea o formalizare a recombinării moleculelor de ADN, în termeni de limbaje formale. Lucrasem deja două decenii în teoria limbajelor formale şi teoria automatelor, mi-⁠a fost uşor să simplific operaţia lui Tom Head şi să introduc un model generativ, un fel de gramatică – am numit-⁠o sistem H, pentru a-⁠l omagia pe iniţiatorul acestei direcţii de cercetare – care „a prins”. A intervenit şi aici „întâmplarea”: în toamna aceluiaşi an, 1994, a fost făcut cunoscut, de către Leonard Adleman, primul experiment de calcul cu ADN. A fost un demo, cum a spus Juris Hartmanis, un clasic al informaticii, demonstraţia că se poate calcula în eprubetă, ba chiar cu promisiunea realizării unor „calculatoare umede”, biologice, care să facă posibil un paralelism masiv, un vis al informaticii, o posibilă cale de abordare a problemelor „intratabile” pe calculatorul clasic, cele de complexitate exponenţială. A urmat un boom al calculului cu ADN, nu intru în amănunte, am lucrat patru ani, mai ales alături (dar nu numai) de Arto Salomaa, din Turku, Finlanda, şi Grzegrz Rozenberg, din Leiden, Olanda, doi uriaşi ai informaticii teoretice. Noi am făcut teorie, dar din multe laboratoare se tot raportau experimente – spectaculoase într-⁠un anume sens, dar şi frustrante, pentru că nu s-⁠a putut trece la calcule de dimensiuni practice, s-⁠a rămas la „toy-⁠problems”. Am trecut atunci la celulă – şi aşa au apărut sistemele a căror iniţială am onoarea s-⁠o port (ultimele cuvinte sunt o parafrază la spusa unui matematician-⁠profesor care trebuia să predea o teoremă care-⁠i purta numele; la început, acum cincisprezece-⁠şaisprezece ani aveam un oarecare inconfort vorbind despre sisteme P, îl asigur pe cititor că iniţiala îmi este acum total neutră)… Un model matematic, de tip gramatical, distribuit şi paralel, al celulei biologice, cam asta e un sistem P. Nu pot intra în amănunte, cititorul interesat este rugat să caute pe internet, în particular, pagina domeniului, la http://psystems.ppage.eu.

Informaticianul Gheorghe Păun a pornit să afle calculatorul şi în celulă şi tot căutând a descoperit sau a creat un drum „De la bioinformatică spre infobiologie”. Spuneţi că este o propunere şi o previziune.

Propunere este limpede, dar previziune?

Biologia are nevoie de instrumente matema­tico-⁠informatice, mai ales pentru modelarea celulei, a proceselor care au loc în aceasta, relevante nu numai pentru biologie ca ştiinţă în sine, ci şi pentru medicină, ecologie, agricultură. S-⁠a spus asta în multe locuri, s-⁠a vorbit, de pildă, despre aplicarea teoriei sistemelor în biologie (încă de prin anii 1960), despre biologie sintetică, biologie sistemică (sintagmă nouă, uitând oarecum de încercările de acum 50 de ani), infobiotică. Se vorbeşte despre o nouă vârstă şi în fizică, mai ales în contextul calculului cuantic, deci al fizicii cuatice. Ideea este că dincolo de chimie şi fizică este nevoie şi de alte instrumente, cum sunt cele informaţional computaţionale (pentru biologie, asta înseamnă şi matematică). Lucrurile „plutesc în aer”, de aceea am spus că fac o previziune, numind infobiologie noua vârstă a biologiei. Posibil să se numească altfel, nu acesta este lucrul cel mai important, ci că „simularea celulei este marea provocare pentru bioinformatica secolului XXI” – îl citez pe H. Kitano, unul dintre promotorii systems biology.

Împlinirea Dvs. ca personalitate-⁠reper este accentuată de preocupările literare. Mă gândesc la romanele Lotta, Ultima saună, la Inscripţii pe un bilet de tren şi, fireşte la Memoriile premature… Şi, nu mai puţin, la volumele de versuri. Căror chemări le răspund aceste preocupări, complementare într-⁠un fel?

Din nou, se pot spune foarte multe lucruri. Despre faptul că „românul este născut poet” (frumos spus, nu ştiu dacă trebuie s-⁠o luăm în serios), despre multilateralitatea omului, despre necesitatea de a se exprima pe mai multe coordonate, în mai multe limbaje, despre întâmplare (de pildă, întâlnirea la momentul potrivit a lui Alexandru Mironov, a lui Adrian Rogoz), despre legătura de profunzime dintre matematică şi poezie (nu-⁠l mai citez, doar îl invoc pe Ion Barbu-⁠Dan Barbi­lian, care a spus-⁠o mai pregnant şi mai convingător decât aş mai spune-⁠o eu). Evident, matematica mi-⁠e profesie, literatura doar un hobby – pe care-⁠l iau foarte în serios atunci când mă dedic lui, dar care rămâne pe palierul preocupărilor din afara fişei postului. Aduc vorba, pentru că ţin mult la această idee (poate anacronică, ana-⁠geografică – inventez cuvântul, pentru că nu-⁠l ştiu pe cel potrivit pentru a indica timpul/locul în care „las’ că merge şi aşa”…): ce bine ar fi să luăm în serios şi „să facem totul” (e un fel de a traduce let’s do our best-⁠ul americănesc, nu o aluzie la lozinca de lemn de acum câteva decenii) în cadrul sarcinilor din fişa postului, dar şi mai bine ar fi să facem şi ceva în plus. De dragul de a face, din altruism, din curiozitate, ca provocare. Lumea ar fi normală dacă ne-⁠am face perfect datoria la locul de muncă, dar ar fi şi mai bună dacă am uita fraze de genul „mie ce-⁠mi iese din asta?” şi am da, dacă avem de unde – şi de cele mai multe ori avem – şi ceva în plus celor din jur, lumii, deci nouă înşine. Că aşa se spune la Cicăneşti: fă bine şi uită. Sau: fă binele şi dă-⁠l pe apă, că iese el singur la mal.

La Curtea de Argeş desfăşuraţi şi o frumoasă şi rodnică activitate culturală, într-⁠o nevoie firească de comunicare cu semenii sub auspiciile perene ale valorilor dăinuitoare. Ce anume din personalitatea Dvs. se regăseşte şi împlineşte în această activitate?

Mulţumesc pentru întrebare, îmi dă prilejul să amintesc marea mea dragoste din anii recenţi, revista de cultură Curtea de la Argeş. „Programul” ei (pun ghilimele pentru că este un program implicit, nu avem în spate o mişcare, o societate culturală, ca pe vremuri) răspunde întrebării dumneavoastră – prelungind şi răspunsul la întrebarea dinainte. Şi nu a fost numai o nevoie personală, ştiu-⁠simt că avem o nevoie mai generală, legată de globalizare, identitate naţională, dăinuire prin cultură, românism şi romanitate, de legătura cu Basarabia şi cu românii de pretutindeni, de omagiere a „clasicilor de lângă noi”, de de-⁠politizare, de multe altele asemeni. Pe aici se plasează revista. Dacă sună pretenţios e treaba snobilor, dacă sună provincial e vina grabei „metropolitanilor” – mă rog, nu sunt polemic, revista refuză polemica. Ea vine în continuarea unei alte „întreprinderi” de succes, nu e lipsă de modestie, pot demonstra, pe care am iniţiat-⁠o la Curtea de Argeş, locul în care am revenit de mai bine de un deceniu – anume Clubul Iubitorilor de Cultură, CIC, întâmplător doar primele litere din Cicăneşti. Am avut oaspeţi de marcă din multe locuri din ţară, am avut şi de prin lume, scriitori, pictori, oameni de cultură în general. Continuă clubul, semn că a fost şi este nevoie de aşa ceva, dar nu mă mai ocup eu de el, revista m-⁠a confiscat total, miza ei mi se pare, în momentul acesta, mai mare. Veţi mai auzi despre CIC, veţi mai auzi despre Curtea de la Argeş.

Din tot ceea ce faceţi se degajă o sănătoasă încredere în sine şi optimism. Ce susţine, mai ales, acest optimism?

Itinerarul unui cercetător nu este totdeauna, ca să spun aşa, senin, există multe momente de impas, cumpănă, îndoială. Lucrurile ies sau nu ies, există fundături, intuiţii care nu se confirmă. Diferenţa o face plăcerea de a lucra, abordarea ludică, un mare noroc pentru cei ca mine, născuţi în „zodia jocului”. Nu ştiu cum se vede din afară, dar cred că optimismul meu este mai degrabă lipsă de complexe („totul se poate, e doar problemă de efort” – luând termenul efort la modul foarte general) şi un plus de umor („ce nu se poate face cu un pic de umor e fie religie, fie nu merită”). Iar încrederea în sine creşte şi odată cu experienţa, cu acumularea de rezultate, cu vârsta. În spatele cărţilor, citărilor, continuărilor, discipolilor te poţi adăposti confortabil – nu ştiu de la ce vârstă „este voie” să spui că nu ai trăit degeaba (care sunt, totuşi, criteriile? cel cu copil-⁠casă-⁠pom-⁠carte mi-⁠ar fi tare la îndemână…). Având întrebarea dumneavoastră în faţă, îmi vine să-⁠mi motivez astfel încrederea în sine…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest