Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Realitatea TV la… Clubul Ideea Europeană. Ce spun academicienii (II): Invitaţi: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Gheorghe Păun, Eugen Simion, Victor Voicu. Amfitrion: Octavian Hoandră

Realitatea TV la… Clubul Ideea Europeană. Ce spun academicienii (II): Invitaţi: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Gheorghe Păun, Eugen Simion, Victor Voicu. Amfitrion: Octavian Hoandră

Realitatea TV la… Clubul Ideea Europeană

Ce spun academicienii (II)

Invitaţi: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Gheorghe Păun, Eugen Simion, Victor Voicu

■ Amfitrion: Octavian Hoandră

Văd că unii domni, dintre care pe unii îi cunosc, ne asociază pe noi – mă miră, în această ordine de idei, amicul meu, Gabriel Andreescu – cu unele elemente ale ale ceauşismului. Asta mi se pare total incorect! Academia Română n-⁠are nici o legătură cu ceauşismul! Eu mi-⁠am dat demisia contra lui Ceauşescu de la cel mai înalt nivel din ţările din Est, din poziţia de membru al Biroului Uniunii Scriitorilor şi al Comitetului Central. Pentru că am simţit că în ’71 Ceauşescu părăseşte poziţia bolşevică, îşi rupe masca de bolşevic – spun asta într-⁠un text care o să apară în curând, Viaţa mea – şi vrea să intre între voievozii români. E adevărat că, intrând cu forme grosolane, dogmatice, staliniste în istoria României, alături de Eminescu şi de Mihai, dictatorul a compromis, atunci, valorile naţionale. Dar să pui un semn de egalitate, astăzi, între naţionalism, patriotism, Ceauşescu şi comunism e o ticăloşie! O ticăloşie, domnilor! Şi cei care o fac nu-⁠mi sunt prieteni!

„Dispariţia scrisului de mână în şcoli înseamnă o involuţie”

Octavian Hoandră: Mulţumim, mulţumesc că sunteţi aici, în studiourile Realităţii TV. Domnule profesor, era momentul acum pentru Apelul dumneavoastră?

Victor Voicu: Categoric da. Pentru că e o situaţie critică cea în care am ajuns. O situaţie critică în cele mai importante domenii strategice ale României: educaţia, cercetarea ştiinţifică, sănătatea, cultura, demografia, economia, capacitatea noastră de a genera resurse umane valoroase, capacitatea noastră de a reţine valorile în ţară – toate acestea sunt în criză. Acum era momentul. Mă duce gândul şi memoria la vremurile de altădată. Mi-⁠aduc aminte de liderii comunişti care, în momentul în care aveai o iniţiativă, spuneau, stop, „tovarăşu’, nu e momentul, tovarăşu’. Nu te grăbi, nu e momentul!”. Perfect! Ne comportăm la fel în democraţie? Noi, autorii Apelului, suntem „învechiţii” şi „marxiştii”? Nu! Noi ne ferim de neomarxism, ne ferim de neocomunism; tot ce se întâmplă în lume şi în jurul nostru pare a duce la aceste tendinţe, care nu fac decât să disipeze valorile, identităţile naţionale, implicit limba ne-⁠o transformăm într-⁠un „wrong-⁠gleză”, cum zice academicianul Eugen Simion. Astăzi limba este pervertită în limbajul comun, scrisul este în mare criză, scrisul de mână, în primul rand. Scrisul de mână, atenţie mare, e în criză! Sunt medic şi ştiu ce spun: dispariţia scrisului de mână în şcoli înseamnă o involuţie psiho-⁠intelectuală a individului. Pentru că scrisul este un act extrem de complex neuro-⁠psiho-⁠fiziologic; e o cale de parcurs de la noţiune la integrarea ei cerebrală şi la forma ei grafică, plus faptul că mesajul ideatic – cum spunea Nicolae Breban – trebuie înţeles. Prin scris generezi idei şi valori. Or, aceste lucruri aproape că dispar. Scrisul la computer este cu totul altceva. E de altă natură. Această mişcare mecanică de la noţiune la forma grafică a cuvântului, la litere etc. e neglijată; ideea pe care o creezi mai departe e cu totul altceva. Dispariţia scrisului de mână va provoca o criză psiho-intelectuală a individului uman.

Octavian Hoandră: Deci, să nu mai zicem că scriem direct la calculator.

Victor Voicu: Nu. Să scriem de mână, să învăţăm să scriem, să ortografiem.

Octavian Hoandră: Să nu mai comunicăm, să scriem, vorba domnului Breban.

Nicolae Breban: Vorbim despre căderea prestigiului cărţii, despre cartea editată în format clasic, pe suport de hârtie.

Victor Voicu: Exact. Cartea e un obiect, materie.

Nicolae Breban: Un obiect care răstimp de o jumătate de mileniu a dus Europa la formele de cultură şi ştiinţă înalte la care a ajuns. Cartea a adus Europa la acest nivel. Cartea – nu tehnica!

Octavian Hoandră: Exact!

Victor Voicu: Cartea a generat totul. Cultura creştină a Europei, de fapt, pe carte s-⁠a bazat. În momentul în care a apărut scrisul, pe carte s-⁠a bazat întreaga cultură a Europei şi întreaga metodologie.
Octavian Hoandră: Ştiţi ce am citit, domnilor academicieni? După atentatele din Franţa, Academia Franceză a luat hotărârea ca să se revină la studiul lui Balzac, al lui Verlaine şi la alţi clasici ai literaturii franceze, care dispăruseră, încet-⁠încet, din programa şcolară. Deci, Academia Franceză a considerat că revenirea la valorile literaturii clasice e obligatorie. Noi trecem peste valorile clasice, nu le mai studiem …

Gheorghe Păun: Şi ce ecouri au fost la măsurile Academiei Franceze? Întrebare retorică, desigur.

„România profundă nu este despărţită de o prăpastie”

Octavian Hoandră: Nu ştiu… Am fost şocat când am aflat şi mi-⁠am dat seama cât adevăr e în măsurile acestea…

Eugen Simion: Poate ar trebui să spunem, mă rog, se ştie, de fapt, dar poate nu toţi ştiu. În Franţa există de ani de zile, de decenii, instituţii finanţate de stat care se ocupă de limba franceză, de apărarea limbii franceze! Şi e vorba de instituţii foarte serioase şi de cei mai mari „gramarieni”, cum spun ei, care sunt belgienii; ciudat, belgienii sunt cei mai importanţi francofoni. Deci, există instituţii care se ocupă de puritatea, de frumuseţea, apărarea şi promovarea limbii franceze! Academia Franceză, care va împlini 400 de ani, se ocupă încă de pe vremea lui Richelieu de cuvintele limbii franceze. Membrii acestui for decid dacă sunt acceptate sau nu cuvintele noi în dicţionarul limbii lui Baudelaire. Faptul că nu toată lumea respectă – de pildă, jurnaliştii – noile reglementări – este cu totul altceva. Dar dacă te gândeşti la noi… La noi nu se respectă ortografia! Există o falie la mijloc; sunt oameni care-⁠i acceptă pe â şi pe sunt şi alţii care nu-⁠i acceptă. După 30 de ani există o schizofrenie şi aici; ne deosebim şi aici. Nu numai politic suntem diferiţi. Şi aici se poate vorbi de două tabere, deşi mie nu-⁠mi place vorba asta: tabere. Cred că ea apare numai la nivel politic. Eu cred că România profundă nu este despărţită de o prăpastie.

Victor Voicu: O completare la ceea ce am spus anterior, dacă-⁠mi permiteţi. Academia Franceză a fost înfiinţată la 1635. Academia Americană e cu câţiva ani mai veche decât Academia Română. Toate Academiile, aşadar, au avut, în afară de limbă, o identitate naţională, au avut cercetare, cultură, ştiinţe etc. Şi foarte important: în toate academiile ţine de actualitate misiunea de a interveni, prin competenţă, prin valoare, prin opinii, studii etc., în bunul mers al treburilor societăţii naţionale respective.

Eugen Simion: Academia e un „Parlament spiritual” şi această realitate e valabilă şi pentru Europa.

Octavian Hoandră: Domnule Buzura, ce roman aţi scrie acum? Dacă aţi vrea să scrieţi un roman… Îmi doresc din toată inima să citesc un roman nou semnat de Buzura. Dumneavoastră aţi fost foarte atent la ce se întâmpla în România, la drama ei. Ce dramă suferă poporul român în momentul acesta?

Augustin Buzura: Chiar mă preocupă soarta naţiunii române. Am fost, am călătorit prin locurile cele mai ciudate cu putinţă, ca să cunosc ceea ce trebuie să cunosc pentru documentare. Ce mă obsedează este degradarea vieţii spirituale româneşti. Coborâm vertiginos. Am nimerit pe mâna politicienilor inculţi. De aici – o adevărată tragedie.

O politică sistematică de promovare a culturii

Octavian Hoandră: Cam în toată lumea se remarcă existenţa unei prăpastii între politică şi cultură, prăpastie care e din ce în ce mai mare.

Augustin Buzura: Dar ştiţi care e povestea? Trebuie oprită această cădere. Un grup de oameni – care or fi ei, inclusiv din Academie – s-⁠ar cuveni să spună stop acestei degradări şi să înceapă o politică sistematică de promovare a culturii, o mişcare de culturalizare, de promovare a valorilor adevărate. Noi suntem foarte departe de vremurile în care vom ieşi în lume cu valorile noastre de vârf. Deocamdată ieşim cu tot felul de indivizi… făcuţi, cu tot soiul de pseudonume, impostori, şi acest adevăr mi se pare îngrozitor de trist, pentru că avem ce arăta dincolo de hotarele ţării. Am fost slujbaş al patriei într-⁠o instituţie de promovare a culturii vreo cincisprezece ani. Şi aş îndrăzni să spun că-⁠mi dau seama ce se întâmplă în lume, ce se promovează. Cultura noastră – aşa cum este sau cum o privesc unii sau alţii – mi se pare o cultură matură şi serioasă. Cultura română nu e cu nimic mai prejos decât altele şi merită o cu totul altă soartă. Asta cred. Şi cât am putut, de mai demult, am făcut tot ce se cuvenea pentru promovarea culturii române. Dar trebuie să existe o continuitate imensă şi o perseverenţă teribilă şi să spui, în continuare, ceea ce lumea nu mai crede. Am ieşit şi ieşim în lume foarte târziu, şi ieşim, de obicei, nu cu ceea ce trebuie. Ieşim cu surogate de foarte multe ori, cu pseudonume, cu impostori, cu oameni care n-⁠au ce căuta în eşalonul din faţă a ceea ce trebuie să afirmăm noi în lume.

„Europa riscă să-⁠şi rătăcească identitatea culturală”

Octavian Hoandră: Acuma e foarte simplu să fii scriitor. Nu mai e ca pe vremea domnului Breban, când scria ascultând radioul la Paris într-⁠o cameră de hotel, nu? Aşa spuneaţi.

Nicolae Breban: Scriitori străini care au învins la Paris au avut 10, 15, 20 de ani de penumbră. Cioran spunea că e nevoie chiar de 30 de ani de anonimat, de luptă, pentru că Parisul a fost şi este încă capitala europeană a culturii. Parisul are ceva ce nici un alt oraş-⁠capitală din Europa nu are şi anume capacitatea de a afirma scriitori străini. Mari scriitori englezi, italieni, sud-⁠americani, nemţi şi români sau ruşi au fost afirmaţi la Paris. Nu la Berlin, nu la Madrid, nu la Roma. Din păcate, la ora actuală, sub influenţa americană, Parisul îşi pierde puţin această capacitate. Marile edituri – întreprinderi de familie!; între acestea şi Seuil, Grasset, Gallimard, Flammarion – încep să-⁠şi vândă capitalul. Gallimard cred că încă a rămas o întreprindere de familie. Pe vremuri, era în vogă încă vechea şcoală a editării cărţii şi a dezvoltării culturii europene. Nu numai România, întreaga Europă stă în pragul unei crize. E vorba de pericolul de a-⁠şi pierde identitatea. Nu numai noi suntem pe cale de a ne pierde identitatea, ci şi Europa riscă să-⁠şi rătăcească identitatea culturală. Cultura europeană e o cultură pe care foarte mulţi o restrâng la literatură şi arte. Dar, cum spuneam adineauri, în cultură se implică şi ştiinţa, cercetarea.

Octavian Hoandră: Cultura ştiinţifică!

Nicolae Breban: Se ştie că prezentul social, prezentul uman, prezentul colectiv e foarte dur. Dacă nu înaintezi, nu rămâi pe loc. Cazi în spate. Cazi în urmă. Or, eu cred că am depistat în Franţa şi în altă parte spaima de cele două forţe care prosperă acum: forţa americană şi cea chineză. Pentru Europa, în primul rând, se va pune problema – poate şi pentru Bruxelles, unde n-⁠am auzit, nici acolo, foarte subliniat cuvântul cultură – se va pune, aşadar, problema revenirii la bazele structurale ale Europei. Ce a făcut din Europa să fie forma cea mai înaltă a speciei umane de creaţie şi de ştiinţă? Mai e ceva ce n-⁠am spus aici. Eu nu sunt copil de ţăran, dar tatăl şi bunicii mei au fost preoţi la ţară, preoţi în Maramureş şi în Ardeal. Unul din mecanismele, una dintre soluţiile foarte practice, fundamentale, timp de o sută de ani, a implicat preotul, învăţătorul, biblioteca de la sat. Editura Biblioteca pentru toţi a format generaţii. Eugen Simion, prietenul meu, îmi spune – el a fost de două ori preşedintele Academiei – că satul de unde vine el, satul Chiojdeanca de lângă Ploieşti, a dat doi preşedinţi de Academie. Câţi oameni mari a dat Ardealul! Lucian Blaga, cel mai mare filosof român şi cel mai mare poet capabil de a crea un sistem filosofic neokantian, vine de la sat. Foarte mulţi, inclusiv Maiorescu şi alţii, parţial, vin de la sat. Dar cultura la sat a dispărut! Trebuie să recunoaştem că la mijloc este şi influenţa teribilă, devastatoare, a televiziunii. Şi e o problemă existentă nu numai în România, ci peste tot. Televiziunea este, din păcate, adesea cel mai mult o „baracă” de vânzare a detergentului, maşinilor de lux, L’Oreal, balsam etc.; televiziunile, ca să poată vinde bine, să facă procent, rating, coboară foarte mult nivelul, şi nu aduc la televizor oameni de valoare, oameni capabili să poarte o discuţie de nivel înalt, de un nivel european. Din păcate, la noi s-⁠a întâmplat acest fenomen nu numai cu televiziunile comerciale. Dumneavoastră sunteţi o televiziune privată, mă rog, aveţi toată scuza. Dar nu are nici o scuză Televiziunea Naţională, cele 5 canale ale ei. TVR e bugetară, deci, e făcută pe banii noştri şi ar trebui să aibă două funcţii fundamentale: să informeze la nivel înalt, nu numai la nivel politic, şi să formeze. Să formeze tineretul. Or, Televiziunea Naţională este într-⁠o pierdere de prestigiu penibilă, jalnică. Unul dintre oamenii care au condus-⁠o a fost un ucenic al meu, care a părăsit literatura şi care cât a condus Televiziunea Naţională nu şi-⁠a adus aminte de cultură. Grav este şi faptul că a apărut cuvântul, epitetul plicticos. Moderatorii TV, când le propui o personalitate, o discuţie interesantă, o masă rotundă pe alte teme decât cele politice, ridică din umeri. Domnule Hoandră, noi suntem asfixiaţi de politică. E motivul pentru care închid săptămâni de zile televizorul. Îmi duduie urechile de atâta politică care se amestecă în probleme de care habar n-⁠are! Vedem inşi care nu se consultă cu oamenii care se pricep, cu oamenii din Academia Română, cu oamenii din universităţi. Pe canalele TV nu văd crema României, nu văd adevărata elită, care de 25 de ani este exclusă de această absorbţie, această fascinaţie, această fixitate: politica. Politica nu se mai face la Parlament, ci se face pe sticlă! Şi se vede cu ce rezultate! Ne aflăm pe un prag foarte jos, un prag de civilizaţie şi de gândire.

„Să pui un semn de egalitate între naţionalism, patriotism, Ceauşescu şi comunism e o ticăloşie!”

Octavian Hoandră: Domnule Breban, televiziunea noastră nu se înscrie în ce aţi spus dumneavoastră. Noi avem emisiuni culturale. Şi eu, şi Rareş Bogdan, ţinem la cultură.

Nicolae Breban: Laudă televiziunii dumneavoastră! Păcat că şi celelalte televiziuni nu fac la fel. România TV, amicii mei de la Antena 3, pe care i-⁠am premiat de câteva ori, uită de cultură, sau atunci când invită pe cineva, vizează actori de mâna a doua. Nu invită nici un scriitor important sau invită foarte rar şi discută teme neinteresante. Nu ştiu de ce. Parcă ne este ruşine de limba noastră, de cultură, de marii noştri scriitori. Unii foşti amici ai mei, dl Pleşu şi alţii, dau din umeri şi râd de valorile româneşti! Dl Pleşu şi-⁠a permis să râdă de Octavian Goga, spunând că din toată opera lui Goga – Goga pe care marele critic Călinescu l-⁠a făcut „mesianic” şi „genialoid” – a găsit un singur vers memorabil. Din toată opera lui Goga! Sigur, eu nu-⁠i acuz pe sudici, pe munteni. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei e valah, e muntean. Dar dl Pleşu şi alţii de nivelul lui uită că domnul Octavian Goga, la 1905, în plină capitală a tiraniei maghiare faţă de noi, ardelenii, a înfiinţat o revistă unde a publicat poezii româneşti! Colegii lui Goga din Bucureşti au publicat la Constantinopol sau al Moscova poezii româneşti? Iată, a fost mişcarea noastră ardeleană, Şcoala Ardeleană, care a adus, din nou, argumente ale originii latine la Vatican, care, din nou, a adus scrierea latină. Meritul lui Eugen Simion e că a sprijinit publicarea în limba română a celor două Biblii din 1790. Noi nu vom putea renaşte decât recâştigând încrederea în noi şi recurgând la sprijinirea, promovarea valorilor noastre adevărate. Nu vom renaşte decât accesând reflexele noastre, care au fost bune pe vremea lui Kogălniceanu, a celor doi regi, a lui Brătianu, reflexele unor scriitori importanţi care au publicat până la 1989. Văd că unii domni, dintre care pe unii îi cunosc, ne asociază pe noi – mă miră, în această ordine de idei, amicul meu, Gabriel Andreescu – cu unele elemente ale ceauşismului. Asta mi se pare total incorect! Academia Română n-⁠are nici o legătură cu ceauşismul! Eu mi-⁠am dat demisia contra lui Ceauşescu de la cel mai înalt nivel din ţările din Est, din poziţia de membru al Biroului Uniunii Scriitorilor şi al Comitetului Central. Pentru că am simţit că în ’71 Ceauşescu părăseşte poziţia bolşevică, îşi rupe masca de bolşevic – spun asta într-⁠un text care o să apară în curând, Viaţa mea – şi vrea să intre între voievozii români. E adevărat că, intrând cu forme grosolane, dogmatice, staliniste în istoria României, alături de Eminescu şi de Mihai, dictatorul a compromis, atunci, valorile naţionale. Dar să pui un semn de egalitate, astăzi, între naţionalism, patriotism, Ceauşescu şi comunism e o ticăloşie! O ticăloşie, domnilor! Şi cei care o fac nu-⁠mi sunt prieteni!

Octavian Hoandră: Da, şi mie mi s-⁠a reproşat că n-⁠am făcut nimic ca să fiu patriot şi am răspuns că am voie, chiar dacă n-⁠am făcut aşa de multe lucruri în viaţa asta. Cât mi-⁠a ajutat Dumnezeu, am voie.

Nicolae Breban: Sunt mulţi tineri care nu ştiu că naţionalismul n-⁠a fost inventat de Ceauşescu. Dar sunt unii care ştiu. Şi fac diverse confuzii intenţionat. Creează confuzii mari în lume…

Eugen Simion: …Începând cu limba ca atare. A-⁠ţi iubi naţiunea nu înseamnă că eşti naţionalist, xenofob sau nu ştiu ce.

Nicolae Breban: Orice s-⁠ar spune despre naţionalism, eu voi rămâne patriot. Nu renunţ să rămân, să fiu român. Şi desfid pe oricine ar vrea să mă contrazică.

Forţele unei naţiuni se văd nu în bunăstare, ci în perioade de asuprire

Octavian Hoandră: Dar ştiţi care-⁠i problema, domnilor profesori? Lumea zice aşa: Academia Română nu ne dă nişte direcţii, ci vine din timp în timp cu nişte lucruri…

Nicolae Breban: Ni s-⁠a reproşat ani de zile că stăm nemişcaţi. Eu cu Eugen Simion şi câţiva scriitori, şi Augustin Buzura, după Revoluţie nu ne-⁠am amestecat în politică. Unii colegi, Dinescu, Pleşu, Manolescu, au intrat în politică şi n-⁠au făcut nimic, au stat în Parlament degeaba, iar pe urmă s-⁠au retras în cultură. Şi acum unii dintre ei, afiliaţi GDS-⁠ului, au început să murdărească vârfuri ale culturii române – pe Adrian Marino, Constantin Noica, Doinaş, pe mine ş.a. – condamnând vârfuri ale culturii, adică exact vârfurile rezistenţei sub communism, sub dictatură. Una din forţele unei naţiuni se vede nu în bunăstare, nu în perioade calme, ci în perioade de asuprire. Atunci se vede geniul şi forţa unui popor. Şi aici polonezii au fost cei mai grozavi, ungurii au fost buni, chiar şi ruşii, dar şi românii. Noi am creat după stalinism, după ’64, o generaţie uriaşă, generaţia ’60, care nu numai că ne-⁠a afirmat pe noi. Noi, creatorii, alături de criticii literari – e o falangă splendidă: Lucian Raicu, Negoiţescu, Matei Călinescu, Simion, Manolescu –, noi, creatorii, aşadar, i-⁠am readus, în primul rand, în discuţie publică, pe cei condamnaţi de comunism: pe Lovinescu, Maiorescu, Iorga, Eminescu. Şi noi facem asta, la fel, şi astăzi, din păcate. Ar trebui s-⁠o facă oamenii mai tineri, care să readucă aminte României care sunt valorile ei, stâlpii ei. Eminescu nu-⁠i numai un mare poet. Eminescu e un stâlp al naţiunii, un stâlp al neamului nostru! Or, ce facem noi: vrem să ne dezicem de propriul nostru neam? Eu sunt foarte fericit că am cunoscut, am avut o mamă şi un tată. Am fost foarte fericit că mi-⁠am cunoscut bunicii, că ştiu cine sunt străbunicii mei. Eu ştiu de unde vin. Neamul meu românesc ştie de unde vine, a aflat de curând, acum trei secole, de unde vine. Cum adică, să ne părăsim neamul? Să mergem unde? Să fim ce? În timp ce polonezii, nemţii chiar, cărora ar trebui să le fie ruşine de identitatea lor după Hitler, acum 2-⁠3 ani când au câştigat Campionatul Mondial de Fotbal – eram la Paris, am văzut la televizor – zeci de mii de tineri cu steagul naţional erau mândri că sunt nemţi! Că suntem nemţi! Erau fericiţi că sunt nemţi! Or, cum să te dezici de nea­mul tău? Cum să-⁠ţi fie ruşine de neamul tău? Cum să fii atacat când îţi aperi neamul? Neamul este o familie mai mare. Ce e neamul, ce-⁠i naţiunea? Neamul, familia, familia mare! Prin care am rezistat! Şi mai avem un argument: m-⁠a întrebat un tânăr amic al meu, domnul Gabriel Andreescu, acum câteva luni, dacă eu mă simt solidar sau de ce mă simt solidar cu Sarmizegetusa, cu Decebal. Şi i-⁠am spus că sunt solidar, în primul rând, cu oamenii care au stăpânit acest loc. Asta este sigur. Eu nu vorbesc de rasă, nu vorbesc de sânge, nu vorbesc nici măcar de limbă. Pentru că, într-⁠adevăr, limba geto-⁠tracă s-⁠a tras din limba latină. Dar e adevărat că noi am păstrat două mii de ani acest idiom, limba latină vulgata. Deci, în primul rand, noi posedăm acest pământ de două mii de ani. Deci, eu sunt din neamul celor care stau aici, la nord de Dunăre, de cele două părţi ale Carpaţilor. Eu n-⁠am să părăsesc acest loc, am venit cu grăbire din Suedia, din Germania, din Franţa am venit aici, noi toţi suntem aici şi rămânem aici, noi nu vrem să părăsim România şi n-⁠o s-⁠o părăsim decât prin moarte; şi poate nici prin moarte!

Octavian Hoandră: Frumos! Ce frumos!

Nicolae Breban: Suntem aici, vom rămâne aici, stăpâni ai acestui loc văzut nu numai ca teritoriu, ci ca loc văzut ca stabilitate şi posesiune înaltă de conştiinţă şi de credinţă. Să nu uităm, n-⁠am vorbit, aici, de credinţă. Avem credinţa mare a unei Biserici, Biserica Ortodoxă. Noi am participat de curând la o şedinţă comună, în data de 24 ianuarie 2017, împreună cu Patriarhul. Avem şi biserica noastră ardeleană care a făcut mult pentru redescoperirea românismului şi pentru unitatea românească.

Octavian Hoandră: Să-⁠i mai ascultăm şi pe ceilalţi. Ce vreţi să ne arătaţi, domnule academician?

Gheorghe Păun: Vă arăt imediat…

Octavian Hoandră: După aceea aş vrea să abordăm, aţi făcut-⁠o şi dumneavoastră în scrisoarea dumneavoastră: problema apariţiei în Monitorul Oficial a acelui act prin care o bucată din ţară, cum ştim cu toţii, ne referim la Ţinutul Secuiesc, apare într-⁠o nouă formă de organizare, cu statut… E vorba de o ţară pe teritoriul României.

Gheorghe Păun: Iată o parte din răspunsul la întrebarea „de ce acum a apărut Apelul academicienilor, şi nu ieri sau altădată?”. Pentru că în momentul acesta lumea se schimbă, e un punct de inflexiune în istoria lumii. Uitaţi-⁠vă la toată Europa, la toată lumea. Din alegerile americane, din migraţiile dinspre Africa, dinspre Orientul Apropiat se vede că se întâmplă ceva. În timp ce aşteptam înainte de emisiune, citeam pe banda emisiunilor dumneavoastră că ministrul de externe rus vorbeşte despre noua ordine mondială. Ceva de genul acesta.

Nicolae Breban: Nu daţi prea multă importanţă prezentului. Emigraţia… domnule Păun! Eu am trăit la Paris în anii ’70, când a început în Franţa emigraţia Nordului Africii; francezii au experienţa emigraţiei. Acum se învaţă din anumite greşeli – şi ale doamnei Merkel – s-⁠a făcut o eroare, gafa de a deschide frontierele, dar acest lucru se va ameliora. Nu mă tem de Europa în acest fel. Mă tem, cum vă spuneam, să nu-⁠şi piardă identitatea şi originile.

Gheorghe Păun: Eu mă tem de întâlnirile marilor puteri, care vor să stabilească o nouă ordine mondială, totuşi.

Nicolae Breban: Nu, nu, nu. Am mai trăit asta. Noi, generaţia mea, am trăit globalizarea sovietică, nu? Am trăit-⁠o timp de 50 de ani. Şi nu ne-⁠am speriat, şi eram tineri şi n-⁠aveam numele pe care le avem astăzi. Şi n-⁠au reuşit nimic soviecticii. Până în ’64 au vrut să ne distrugă, să murdărească valorile româneşti, au fost chiar unii români care au zis să ne încadrăm în satul sovietic, dar noi, generaţia noastră am reacţionat, am readus numele mari româneşti şi comuniştii s-⁠au retras cu un pas.

Gheorghe Păun: Eu nu m-⁠am speriat. Eu am trecut la lucru şi împreună cu colegii am comis un Apel. Deci, eu nu m-⁠am speriat, ci am participat la scrierea unui Apel care să facă faţă lucrurilor, aşa cum a făcut faţă reacţia dumneavoastră acestei situaţii de acum, de aici, care este sincronă cu ce se întâmplă în Ţinutul Secuiesc, care nu va avea urmări, evident, pentru că este anticonstituţională şi nu va trece prin comisii.

Victor Voicu: Nu, dar treptat-⁠treptat ei cer mai mult, mai mult, chiar dacă nu se întâmplă să obţină ceea ce cer.

Gheorghe Păun: Exact. Dar cererea rămâne!

Octavian Hoandră: Acolo, în Ţinutul Secuiesc, sunt nişte oameni, care trăiesc drama asta. Mă bucur că aţi atins subiectul acesta şi că, în general, abordaţi subiecte despre care lumea se fereşte să vorbească pentru că se consideră că nu este „politically correct”.

Gheorghe Păun: Asta e o altă problemă în lume. E o inflexiune şi în politica din lume, în globalizare. Se discută despre globalizare în toată lumea. Nu noi suntem primii care am inventat discuţia, pentru că s-⁠a spus şi asta: că avem ceva cu globalizarea? N-⁠am nimic, dar văd că în lume se discută despre acest subiect. E o problemă cu globalizarea.

Octavian Hoandră: Nu-⁠i momentul, domnule profesor.

Gheorghe Păun: Nu-⁠i momentul? Asta e altceva şi accept că nu-⁠i momentul.

Eugen Simion: Staţi puţin, nu se poate discuta despre globalizare ca atare? Să ştiţi că sunt oameni… În cartea despre care v-⁠am vorbit se scrie că Franţa trebuie să se întoarcă la conceptul lui De Gaulle, adică la Franţa, la interesul francez, interesul naţional.

Democraţia înseamnă dialog

Eugen Simion: Democraţia tocmai asta presupune: dialog. Democraţia înseamnă dialog. Dacă eu nu accept că dumneata poţi avea dreptate, atunci ce democraţie este asta?

Rolul intelectualilor e imens. Dacă am avea o intelectualitate conştientă, lucidă, stăpână pe situaţie, conştientă de ţara în care se află, de rolul ei şi de viitorul ei, cred că lucrurile s-⁠ar îndrepta. Nu trebuie neapărat o anumită clasă să salveze, ca să zic aşa, ţara. Ţara poate fi salvată prin valorile ei din acel moment. Deci, pentru mine este importantă promovarea culturii în toate mediile. Numai cultura te poate salva, numai cultura poate să ne ducă unde ar trebui să ajungem sau unde trebuie să ajungem

Octavian Hoandră: Ştiţi care-⁠i pericolul, domnule profesor? Cel puţin aşa cred eu. Îmi cer iertare, dacă îmi permit să lansez o provocare. Eu cred că pericolul este al populismelor, care bat la uşa Europei şi care folosesc acest gen de argumente ca să ajungă la putere. Uitaţi-⁠vă la Marine Le Pen. Ce credeţi că se va întâmpla cu Franţa şi cu Europa în general, dacă populismele câştigă? Eu cred că e un pericol. Vă rog, domnule profesor.

Eugen Simion: Apropo, mie-⁠mi place să spun, mă rog, mai cu jumătate de gură şi o spun în cercuri restrânse, că sunt un român european. De unde mi-⁠a venit chestia asta? Când eram preşedintele Academiei – vă amintiţi domnule, eraţi vicepreşedintele Academiei –, am primit vizita membrilor Parlamentului European, în frunte cu preşedintele de atunci care era neamţ. Au venit vreo 30 de parlamentari europeni, atunci, în aula Academiei Române. Preşedintele a ţinut o conferinţă despre Europa, despre problemele Europei şi, la sfârşit, l-⁠am întrebat: domnule preşedinte, vă rog să spuneţi dumneavoastră cine sunteţi? Cum vă recomandaţi dumneavoastră? Sunteţi neamţ, sunteţi preşedinte, vorbiţi aici despre Comunitatea Europeană, despre o legislaţie comună. Cum vă simţiţi? Pentru că şi atunci era discuţia asta, domnule, „localiştii” spuneau că trebuie să rămânem numai localişti, globaliştii – internaţionalişti, cum se spune şi astăzi. Ce mai avem noi cu rădăcinile noastre? Şi el mi-⁠a răspuns: „Eu sunt german european”. Şi de atunci mi-⁠am luat şi eu curajul să spun, că aşa mă şi simt.

Octavian Hoandră: Nu-⁠i nicio contradicţie aici!

Eugen Simion: Nicolae Breban a vorbit foarte bine aici, îl felicit chiar că a avut un discurs formidabil despre faptul că noi, cultural, ne-⁠am format cu Europa, ne-⁠am format în spirit European, începând cu Cantemir, deşi rădăcinile noastre sunt mai vechi, toată România modernă, civilizaţia şi cultura noastră reprezintă rezultatul acestui contact cu Europa. Am publicat recent Istoria civilizaţiei române moderne a lui Eugen Lovinescu – o carte fundamentală, o carte scrisă de un liberal. Un liberal deschis spre Europa. În sensul lui Eugen Lovinescu mă simt şi eu liberal, în spiritul nou, democratic. Lovinescu explică cum s-⁠a format cultura română odată cu civilizaţia, chiar dacă nu are totdeauna dreptate.

„Cartea înseamnă singurătate, reflexivitate, un anumit tip de intimidate”

Nicolae Breban: Prin influenţă franceză şi germană.

Eugen Simion: Bineînţeles! Cele două mari culture ne-⁠au influenţat! Deci, asta este cultura română şi aşa trebuie să gândim: ca nişte români europeni, nu?

Octavian Hoandră: Statul român modern s-⁠a format ca urmare a participării acestor oameni de cultură formaţi în Europa. Ne-⁠am format în raza culturii europene.

Nicolae Breban: Să subliniez încă o dată starea jalnică în care ne aflăm. Presimţind, simţind decadenţa, oboseala firească a Apusului, a Occidentului după 2-⁠3-⁠4 secole de creaţie enormă, unul dintre vârfurile Europei şi ale României, Mircea Eliade, a sperat că ţările din Est, adică noi, vor prelua, vom lua mesajul Europei Apusene şi-⁠l vom duc mai departe. Or, noi ce facem? Noi coborâm nu numai mesajul apusean, coborâm şi mesajul românesc… Încă o dată: noi ne punem mari speranţe în televiziune. Este un rău pe care nu-⁠l putem ocoli. Voi aveţi în mână un mijloc miraculos care poate ridica pe foarte mulţi, dar poate şi distruge. Atenţie, atenţie la leacurile miraculoase. Aţi intrat pe toată planeta şi în Europa în toate casele. Oamenii au părăsit, şi în Franţa, şi în România, cartea. Ce înseamnă cartea? Nu înseamnă numai scrisul. Înseamnă singurătatea, reflexivitatea, un anumit tip de intimitate. a dispărut caracterul de intimitate culturală în Europa. În Europa ne aflăm cu toţii într-⁠o criză. Or, ce ne împiedică? Noi suntem mereu cu ochii la Bruxelles sau la America. Ce ne împiedică pe noi să găsim mijloacele de revenire la adevăratele valori? Cum? Toate valorile au căzut! Biserica, cultura, ştiinţa, învăţământul au căzut şi a rămas numai banul?! Numai piaţa? Valoare are numai ceea ce se vinde? Unde ar fi toţi marii descoperitori ai ştiinţei şi ai culturii dacă statele şi principii ar fi mizat numai pe ceea ce era practic? Cuvântul „liberal” e foarte abuziv folosit. În primul rând, pentru că nu poţi aplica liberalismul, cum s-⁠a făcut în România după Revoluţie, brutal, într-⁠o ţară care era ultra-⁠centralizată, în care nu existau reflexele de autonomie şi de iniţiativă particulară. Atunci unii domni au abuzat. Ţin minte o discuţie de acum douăzeci de ani, când i-⁠am propus ministrului Răzvan Theodorescu să declare că a greşit Ministerul Culturii că s-⁠a retras din ediţii, să revină la ediţii, măcar să refacă Colecţia Biblioteca pentru toţi. Atunci a apărut un ins foarte inteligent, de altfel, domnul Liiceanu, care a zis că orice intervenţie a statului în cultură nu e un principiu liberal, că principiul liberal interzice ca statul să se implice în cultură. Statul s-⁠a implicat însă să-i plătească datoriile… Eugen a spus adineauri şi se ştie: statele mari, care au o cultură mare, solidă, cu o limbă care merge pe tot globul şi acum au instituţii şi fonduri mari care susţin cultura şi ediţiile. Nu poţi lăsa cultura majoră pe mâna unor privaţi care umblă numai după câştig, pe care nu-⁠i interesează cultura de vârf. Noroc că a apărut Eugen Simion care face reeditări şi pune din nou în valoare 200 de titluri, publicate pe foaie de Biblie, ca la Gallimard. Eugen Simion îngrijeşte, susţine şi sprijină la institutul lui oameni care îngrijesc ediţiile critice. Aceşti îngrijitori de ediţii dispar! Nu mai sunt! Sub comunism ei erau susţinuţi! Deşi comunismul făcea liste cu apariţii. La ora asta, când suntem liberi, nu mai avem oameni specializaţi în îngrijirea ediţiilor critice; nu mai avem fonduri cu care să îngrijim ediţiile, în care să tezaurizăm valorile naţionale. Deci, liberalismul nu este o frână, nu e un duşman al statului care să se implice în ştiinţă, cultură şi cercetare.

Octavian Hoandră: Domnule academician, se mai poate visa astăzi? Am văzut că aţi adus în discuţie aşa de frumos satul românesc. Ce se întâmplă cu satul românesc?

Eugen Simion: Îl auzeam pe Nicolae Breban vorbind despre satul românesc. Eu cred că a dispărut clasa cea mai solidă, care a ţinut istoria acestei ţări: ţărănimea. Niciodată n-⁠am discutat despre asta. De fapt, criza morală în care ne regăsim de la această dispariţie se trage, dar şi criza spirituală, şi cea politică şi, mă rog, crizele de toate felurile. Totdeauna a existat ca o piatră puternică, ca o temelie, o clasă, de fapt, două clase: ţărănimea tradiţională şi boierii de neam, cum zicea Eminescu. Ei, clasele astea aproape că au dispărut. „Boierii de neam” au dispărut de tot, iar ţărănimea e pe cale de dispariţie. Apoi vin cultura, biblioteca, profesorii, preoţii satului. Într-⁠a­devăr, preotul, învăţătorul şi primarul erau importanţi pe vremuri. Dacă desfiinţezi şcoala de acolo, ce tânăr mai are şanse? Eu spun mereu asta, pentru că eu ştiu ce înseamnă asta, pentru că m-⁠am născut în lumea satului şi-⁠i cunosc realităţile. Dacă desfiinţezi şcoala la sat, ce cuplu de tineri vor să se instaleze în sat? Să repetăm că satul românesc nu se aseamănă cu un alt stat din America sau mai ştiu eu de unde. Nu-⁠i un loc unde stau oameni. Satul românesc este altceva. Ce spunea Blaga e profund adevărat.

Octavian Hoandră: Este o vatră, o….

Eugen Simion: Este rădăcina noastră, este matricea.

Nicolae Breban: Cel mai mare duşman al comuniştilor şi al bolşevismului este săteanul român! Pentru că ruşii, bolşevicii, ştiau că rezistenţa cea mai mare o au cei care sunt posesori de pământ, de identitate şi de tradiţie.

Eugen Simion: Şi i-⁠au desfiinţat, i-⁠au distrus!

Nicolae Breban: Atacul cel mai brutal a fost contra bisericii, a elitei politice, a culturii, dar şi asupra satului românesc. Aşa-⁠zisa colectivizare, prin care i s-⁠au furat ţăranului român pământul, vitele, uneltele, iar ţăranilor de vârf li s-⁠a furat demnitatea, a fost o lovitură, un atac frontal. Cei care veneau din răzeşii lui Ştefan cel Mare, din moşnenii munteni, cei care au în fibra lor genetică posesia miraculoasă şi fantastică a acestui pământ, de o bogăţie fără margini, care ne copleşeşte, ne-⁠a zăpăcit, au avut, cu toţii, de suferit. Nu ştim cum să scăpăm de ea, de această bogăţie: s-⁠o vindem, s-⁠o aruncăm nu ştiu cui… Trebuie să vină un membru al Casei Regale Engleze să-⁠şi facă casă în Ardeal, ca să vedem din nou: iată ce relief avem, iată satul românesc! Trebuie să vină străinii să ne bage cu nasul: „Uită-⁠te ce aveţi şi nu ştiţi…”.

Eugen Simion: Vreau să vă pun o întrebare, apropo de asta. E o temă care mă interesează: dispariţia ţărănimii. Ce este ţărănimea română? Ţărănimea română, clasa ţărănească este o clasă de oameni bătrâni sau de nişte oameni mai tineri, care nu mai fac agricultură pentru că nu mai poţi trăi din ea. Dispariţia acestei clase a produs, produce şi va produce dezechilibrul acestei naţiuni, al societăţii româneşti. Vreau să vă pun o întrebare: ştiţi câţi intelectuali cu studii superioare, la universitate, mai vin astăzi din lumea ţărănească? Vă întreb dacă ştiţi. Ultima dată când am aflat de la un preşedinte al ţării, erau 2%…

Augustin Buzura: 1%! Asta e situaţia acum!

Eugen Simion: Probabil că este 1%. E un lucru extraordinar! Domnule secretar general Victor Voicu, dacă vă uitaţi în Dicţionarul Membrilor Academiei Române, trei sferturi dintre membrii Academiei, în domeniile ştiinţei în special, vin din lumea satului românesc. Şi acum ce facem cu lumea asta?

Victor Voicu: Există un studiu la Universitatea din Iaşi, un studiu făcut de un coleg unde se arată că în ultimii zece ani practic n-⁠au mai fost absolvenţi de şcoli de învăţământ superior din mediul rural. E un studiu făcut într-⁠o universitate mare de la Iaşi! Este mai mult decât dramatic ce sugerează acel studiu!

Eugen Simion: Cei proveniţi din familii de ţărani deveneau ingineri agricoli, dar intrau şi în ştiinţele tari, în ştiinţele forte, intrau în umanioarele noastre, deveneau scriitori, deveneau profesori. E o lume! E materia germinativă a unei naţi-
uni!

Octavian Hoandră: Avem ce pune în loc, domnule Buzura?

Augustin Buzura: N-⁠avem ce pune în loc.

Octavian Hoandră: Avem ce pune în locul satului românesc? Avem de unde ne mai trage mahalaua?

Victor Voicu: Mahalaua nici nu arăta rău! Erau nişte oameni care se duceau la Union, începeau să fie citadini, nu erau nişte hoţi. „Titircă Inimă-⁠Rea” nu era chiar un prăpădit!

Eugen Simion: A înnobilat-⁠o Caragiale.

Octavian Hoandră: Corect.

Ţara poate fi salvată prin valorile ei

Augustin Buzura: Din păcate, eu privesc din alt unghi lucrurile sau aş vrea să le privesc din alt unghi. Rolul intelectualilor e imens. Dacă am avea o intelectualitate conştientă, lucidă, stăpână pe situaţie, conştientă de ţara în care se află, de rolul ei şi de viitorul ei, cred că lucrurile s-⁠ar îndrepta. Nu trebuie neapărat o anumită clasă să salveze, ca să zic aşa, ţara. Ţara poate fi salvată prin valorile ei din acel moment. Deci, pentru mine este importantă promovarea culturii în toate mediile. Numai cultura te poate salva, numai cultura poate să ne ducă unde ar trebui să ajungem sau unde trebuie să ajungem.

Octavian Hoandră: Noi încercăm să ne facem curaj. Suntem o televiziune săracă, dar, totuşi, cu domnul Cosmin Guşă, cu Rareş Bogdan, încercăm să facem ceva. În ţările civilizate emisiunile culturale sunt sponsorizate de stat. TVR ne face concurenţă la publicitate! Cei de la TVR au şi bani de la stat, şi au şi bani din publicitate, ca noi.

Augustin Buzura: Aici e problema!

Octavian Hoandră: Domnilor academicieni, aş fi vrut să-⁠l avem la telefon pe colegul dumneavoastră, domnul acad. Vlad, care vrea să intervină, dar îmi cer scuze. S-⁠a vorbit destul de puţin din tot ce voiam, timpul este la limită. Am terminat practic emisiunea, dar promit că o să-⁠l invit săptămâna viitoare pe domnul Vlad. Domnia sa zicea că o să dea un comunicat de presă. O să-⁠l preluăm şi noi pe distinsul preşedinte al Academiei Române. Vă promit şi vă rog să mă ajutaţi să avem „Ora Academiei” măcar o dată la două săptămâni, sâmbăta să zicem.

Eugen Simion: Nu ştiu de ce vrea dl Vlad să dea un comunicat. E vorba de un Apel pe care l-⁠au semnat membri ai Academiei Române. Unii membri n-⁠au semnat şi este hotărârea lor…

Octavian Hoandră: Se aduce în discuţie… Probabil că domnia sa…

Eugen Simion: Noi o să avem Adunare Generală în curând şi probabil că o să discutăm acolo chestiunea aceasta.

Octavian Hoandră: Nu cred că este o problemă. Numai că timpul aici ştiţi cum e: îmi pare rău că nu puteam face emisiunea până mâine dimineaţă, să vă ascult…

Victor Voicu: Suntem peste jumătate din membrii actualei Academii Române cei care am semnat Apelul academicienilor.

Gheorghe Păun: Şi încă se mai adaugă semnături.

Octavian Hoandră: Domnilor, eu cred că aveţi dreptate în ceea ce faceţi şi o spun răspicat atât cât pot eu, cât m-⁠a lăsat Dumnezeu să înţeleg ce se întâmplă cu mine şi cu ţara asta. N-⁠am realizări foarte mari, dar atâta cât pot să înţeleg….

Nicolae Breban: Mulţumim postului dvs. ori de câte ori se angajează în probleme de cultură, de ştiinţă, de istorie şi de limbă. Şi îi sugerăm să-⁠i mai lase puţin la o parte pe domnii politicieni, puţin prea răsfăţaţi de televiziuni, inclusiv de TVR.

Octavian Hoandră: Aşa este. Vă mulţumim, vă mulţumim în numele tuturor. Mulţumesc pentru cele peste 80 de mesaje pe care le-⁠am primit. Înseamnă că lumea vă iubeşte.

Victor Voicu: Şi noi ne iubim ţara.

Octavian Hoandră: Vă mulţumesc tare, tare mult. Vă mai aştept oricând doriţi, sunteţi invitaţi de onoare ai acestei televiziuni şi vă doresc să aveţi cât mai multe cărţi. Abia aştept să citesc noul roman al domnului Breban, noul roman al domnului Buzura. Pe dumneavoastră vă aştept cu cărţi…

Gheorghe Păun: Noi facem ştiinţă, care e mai aridă…

Octavian Hoandră: Vă mulţumim, doamnelor şi domnilor, pentru că aţi stat alături de noi şi pentru că-⁠i iubiţi pe aceşti oameni pe care, cu siguranţă, îi iubeşte o ţară întreagă şi cărora le suntem foarte datori. Sunt Octavian Hoandră şi până săptămâna viitoare vă doresc să vă dea Dumnezeu numai bine.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest