Contemporanul » Arhiva Contemporanul » Revista Contemporanul nr. 10 Octombrie 2016

Revista Contemporanul nr. 10 Octombrie 2016

contemporanul-sigla-buna-300x69

Revista Contemporanul nr. 10 Octombrie 2016

Editorial

Nicolae Breban Un spectacol al răsturnării ordinii/ 3revista-contemporanul-nr-10-octombrie-2016-p-1

Cine ar sta să enumere şi să descrie mai în amănunt întreg acest spectacol al răsturnării ordinii, al valorilor şi marilor figuri ale istoriei româneşti sau universale, ar crea, fără voia sa, în mintea unor generaţii născute după Decembrie 1989 un fel de carnaval tragi-comic, episoade şi răsturnări de situaţii sau atacuri brutale la bunul simţ atât de directe, încât ar friza mai degrabă un fel de comic sinistru, aproape neverosimil, aşa cum rulează în cinematografe unele pelicule numite horror, avându-l ca erou pe Batman, un individ care zboară peste acoperişe şi sare în apărarea te miri cui

Eseu

Bogdan Creţu Mihai Ursachi – Religia poeziei (II)/ 4

În această cheie, ultimele sale texte din antologia de bilanţ, Arca (1979), în care se salvează, conform sugestiei din titlu, tot ceea ce este de salvat, au un caracter testamentar. Ele încheie cumva afacerea poetului cu poezia

Polemice

Mircea Platon Reforma învăţământului şi extremismul politic/ 5revista-contemporanul-nr-10-octombrie-2016-p-2

Sistemul românesc de învăţământ e supus unei noi „reforme”. Din decembrie 1989 şi până astăzi, România a avut peste 20 de miniştri ai Educaţiei. Legea educaţiei a fost schimbată de peste 60 de ori.

Lecturi

Iulian Boldea Gheorghe Crăciun – Teorie şi dicţiune critică/ 7

Construcţia teoretică a lui Gheorghe Crăciun din Aisbergul poeziei moderne este, am putea spune, structurată dual; avem de a face, pe de o parte, cu o arhitectură speculativ-teoretică extrem de riguroasă şi solidă, cu aserţiuni de evidentă fermitate, mereu ilustrate prin exemple textuale concludente

Lecturi

Constantina Raveca Buleu Recitind istorii alternative/ 8

Scenariul istoric alternativ prim este mult mai întunecat decât istoria aşa cum o ştim noi, rezultatul fiind similar exerciţiilor istorice contrafactuale, deoarece îşi reasigură cititorii că trăiesc într-o lume mai bună, cea ficţională (sau, măcar una dintre ele) fiind, evident, un coşmarpoza-china-contemporanul-3.

Eseu filosofic

Mircea Braga Arta după artă (I)/ 9

Principiul cererii şi al ofertei, sub tutela căruia s-a produs reificarea operei ca marfă, nu are relief estetic, de unde apariţia alegaţiilor privind nu doar „moartea esteticii”, ci şi urgenţa unei „non-estetici”, a unei „anti-estetici”. Este reiterată, astfel, formula „vechiul trebuie să dispară în faţa noului”, fapt care nu traduce altceva, în opinia lui Adorno, decât neînţelegerea adevăratului sens al avangardei secolului XX

Cultura istoriei

Alexandru Surdu Vişeul de sus. la sediul cavalerilor marmaţieni/ 10

Multe s-au schimbat de atunci. S-au înălţat şi au căzut marile împărăţii; s-au adâncit şi s-au şters multe graniţe; s-au alăturat şi s-au despărţit ţările, numai Pasul Prislop, care îi desparte şi îi leagă pe români de români, prin care au plecat şi s-au întors la vremea cuvenită cavalerii marmaţieni, este la fel. Aşa a fost şi poza-china-contemporanul-2aşa va fi, cu voia Bunului Dumnezeu, pentru totdeauna.

Polemice

Theodor Codreanu Un roller al eminescologiei (I)/ 12

Primul semn al falsificării cântarului adevărului este denaturarea conceptului de mit. Lucian Boia era obligat să studieze mai întâi ce gândesc atât cei vechi, cât şi modernii despre mit (inclusiv ce gândeşte Eminescu!), despre resorturile naşterii unui mit, despre adevărul încorporat de simbolistica mitului. În atare privinţă, el se dovedeşte incapabil să iasă dintre zidurile reci, încorsetante, ale unei gândiri hylotropice, mecaniciste, de vetust cadru raţionalist cartezian.

Literatura fiind fiica mitologiei (Eliade), era firesc ca transferul orfic să se producă şi asupra imaginarului eminescian. Sonetele către Orfeu ale lui Rainer Maria Rilke, ca să dau un exemplu, întră în acest transfer mitic prezent şi-n imaginea Orfeului eminescian din Meioan-aurel-popmento mori şi din alte texte. Dar un transfer mitic nu înseamnă şi crearea unui nou mit, ci e o variaţiune pe aceeaşi temă.

Clubul Ideea Europeană

Vasile Bănescu în dialog cu Ioan Aurel Pop.

Rolul cultural şi social al academiei române (I)/ 14

Marea luptă pentru Academie s-a dat secole la rând, şi Academia are antecedente frumoase, întruchipate de societăţi savante şi erudite, care pornesc încă de la vasile-banescufinele Evului Mediu, când biserica era un mare factor de cultură, şi când la curţile domneşti (de la Târgovişte şi mai apoi de la Bucureşti, sau de la Suceava şi de la Iaşi) s-au pregătit aceste activităţi de cunoaştere, de cercetare, pe care domnii, principii noştri, care erau şi patronii culturii în acelaşi timp, şi mari ctitori, le-au vegheat cu grijă

Antologiile Contemporanul ■ China, prietenul de departe

Invitata de Onoare a Târgului Internaţional Gaudeamus –

Carte de Învăţătură 2016 – China

Aura Christi Visul din somnul altcuiva/ 16

Liniştea amplificată aici, pe aleile şi în scuarurile parcului din preajma Oraşului Interzis, săgetată exclusiv de vocile copiilor şi ale părinţilor grăbiţi să-şi răsfeţe îngerii porniţi pe joacă, sau liniştea gustată din plin, poza-china-contemporanul-8în vreme ce înaintam pe Zidul Chinezesc, nemaisăturându-ne de peisajele montane din împrejurimile de vis, ar putea probabil concura pacea aproape desăvârşită, gustată la o altitudine de peste trei mii de metri, pe platoul tibetan, unde în câteva corturi somptuoase, amenajate în acest scop, pe parcursul câtorva zile de o frumuseţe nelumească, fără să-şi propună poate, din discuţie în discuţie, din conferinţă în conferinţă, din recital în recital, din spetacol în spectacol, din respirare în respirare, treptat, încet, circa cincizeci de artişti ai lumii s-au constituit într-o Republică a Poeţilor, guvernată de frumuseţe şi de legile ei teribile. „Frumuseţea-i teribilă, vi se va spune”, scria Aleksandr Blok într-un madrigal dedicat inimitabilei Anna Ahmatova.

Intensitatea cu care trăiam ceea ce mi se întâmpla, faptul că încercam să respir cât mai rar, ca să nu sperii divina făptură – ca şi când aşa, cu respiraţia tăiată, aş fi putut să o întârzii – amestecul de realitate poza-china-contemporanul-9şi irealitate trăit la limită, cu senzaţia că pendulez între două lumi care îmi scapă cu desăvârşire, m-au făcut să mă opresc la ieşirea din templul-minune şi să arunc o privire afară, întorcându-mă de îndată la locul abia văzut. Porumbiţa stătea înşurubată în miezul altarului, ca şi când de veacuri şi-ar fi aflat liniştea între acele ziduri răcoroase, incredibile.

În Vechiul Testament, purtând o ramură de măslin în cioc, întors spre seară pe corabie, porumbelul îi vesteşte lui Noe sfârşitul potopului: „Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi, iată, avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului”. (Facerea 8, 11) Porumbelul este, aşadar, simbolul veştilor bune, purtătorul de pace, înţelegere şi prietenie, iar ramura de măslin semnifică nemurirea, afirmă tălmăcitorii Sfintei Scripturi, care ne aduc aminte că aceeaşi pasăre divină e prezentă în ritualul Botezului lui Iisus Christos.

Antologiile Contemporanul

Cultura mentalităţilor

Andrei Marga Confucius astăzi/ 18

„În viaţa omului superior sunt esenţiale trei lucruri: dragoste (jen) fără anxietate, Margaviziune fără perplexitate şi curaj fără teamă”.

„Persoana civilizată uneşte, în loc să conspire; omul obişnuit conspiră în loc să unească”; „în vreme ce persoana civilizată năzuieşte la virtute, omul obişnuit năzuieşte la locul său natural; în vreme ce persoana civilizată năzuieşte la lege, omul obişnuit năzuieşte la interesele proprii”; „persoana civilizată vede lumea pe linia justeţei, omul obişnuit pe linia profitului”; „persoana civilizată are totdeauna o vedere largă, un om obişnuit este plin de anxietate”; „persoana civilizată este gravă, fără a fi conflictuală, şi păstrează o relaţie armonioasă cu alţii, fără să formeze clici”.

Antologiile Contemporanul

Feedback către un prieten

Constantin Lupeanu Un imperiu al cărţii/ 20Tupan-Jidi-Majia

Am ales marile romane clasice şi ţi le-am prezentat în corespondenţa de luna trecută, cărţile antichităţii – confucianismul, taoismul, şi am făcut o radiografie a secolului XX chinez în literatură, publicând: Teatru chinezesc din secolul XX – şapte piese de teatru; Proză scurtă chineză modernă – douăzeci de prozatori; Poezie chineză contemporană – şaptezeci şi ceva de poeţi, de la Hu Shi la Shu Ting şi Bei Dao.

Antologiile Contemporanul

Eugen Uricaru Când trece o cometă…/ 21

Jidi Majia Pământ Sacru, pământul bucuriei şi alte poeme/ 21culoarea-paradisului-jidi-majia-site

Cititorului român i se oferă o cale de înţelegere a complexităţii literaturii contemporane chineze, a poeziei de astăzi, care este o rezultantă a experienţei poetice milenare a liricii clasice cu experimentele moderne ale poeziei universale. Într-o altă carte a sa, o carte de eseuri privind lirica universală modernă, Jidi Majia alcătuieşte o panoramă a marilor poeţi cu un acut spirit de observaţie şi o profundă înţelegere a fenomenului poetic universal din secolul al XX-lea. Este o carte cu un mare merit de îndrumător în fluxul şi refluxul marilor curente ale poeziei moderne, Am menţionat acest fapt pentru a sublinia modernitatea nu doar în formă, ci chiar în substanţa poeziei acestui mare poet chinez din zilele noastre. Jidi Majia este un vârf de lance al sincronizării creaţiei poetice chineze cu marile fenomene ale modernităţii păstrând, totodată, nealterată moştenirea unei literaturi care îşi numără istoria în milenii. Este o mare surpriză, o mare realizare şi un inestimabil dar făcut cititorului român.

Este trecerea unei comete care prevesteşte o mare emoţie interioară.

Premiile „Constantin Brâncoveanu” au omagiat stâlpii identităţii spirituale/ 23

Eseu filosoficpoza-comunicat-gala-premiilor-brancoveanu

Vasile Muscă Lucian Blaga şi Plotin/ 24

Lucian Blaga precizează că „menirea omului ar fi tocmai aceea de a urca din nou panta decadenţei cosmice, până la reunire cu unitatea supremă, izbândă obţinută uneori în aşa-zisele stări de extaz”

Rondul de zi

Gelu Negrea Dreptul eternului ocupant/ 25

Proză

Gheorghe Schwartz Insula Zu/ 26

Şi nici o femeie n-a putut duce Radu pe Insulă…poza-china-contemporanul-13

Robin priveşte orizontul de pe terasa de pe chelie, iar Radu tăcea de pe terasa de pe Strada Constituţiei.

Lecturi

Marian Victor Buciu Sorin Titel şi naraţiunea filmică/ 28

Ultima parte, a patra, rotind caleidoscopic textuarea poetică, a reveriei lucide, diurne, extinde şi adânceşte acest principiu. Într-un hol, un apartament, un portar…

Polemice

Magda Ursache Zbateri şi dezbateri/ 29

În ce mă priveşte, am traversat epoca unei cenzuri smintite ca să nu urăsc gândirea unică şi să nu pledez pentru pluralitatea opiniilor şi pentru cultivarea gândirii critic-active. Numai că mă conving pe zi ce trece că dialogului civilizat i-a cam apus steaua, când opinia contrară e primită cu sentinţe neargumentate

Lecturi

Ionel Necula Eseistica lui Vintilă Horia/ 30Vintila-horia-foto

Cel omagiat a reprezentat multă vreme România la Berna, Berlin şi la Vatican şi a fost delegatul permanent al ţării noastre la Liga Naţiunilor de la Geneva. El a fost cel care a intervenit, în timpul războiului, pe lângă oficialii germani să scutească de distrugere oraşul Florenţa pentru valorile artistice pe care le adăposteşte, iar ulterior municipalitatea urbei i-a apreciat gestul conferindu-i titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

(Con)texte

Maria-Ana Tupan Alchimii lirice/ 32poza-china-contemporanul-15

Ca în poezia medievală, poeta urcă scara sensului literal-alegoric-moral-anagogic, ipostaziindu-se ca mediu de revelare a divinului (Schimbarea la faţă), ca instrument redemptiv al divinităţii (de care e nevoie când totul e putred în lume, cum spune Hamlet), ca personaj al unui univers magic cu coincidenţe şi cifre simbolice

Profil

Adrian Dinu Rachieru Un maratonist bacovian/ 33

Trăieşte în posibil (ar fi spus Noica), coboară în trecut, reconstituie migălos atmosfera unui târg de odinioară (Bacăul, evident), suportă provincia ingrată, lacomă de a culege zvonistica, răutcalin-caliman-razvan-teodorescuăţile

Film

Călin Căliman Cu cinematograful acasă, la Brâncuşi/ 34

În dialogul cu mine, pe parcursul prezentării cinematografice, regizorul Ioan Cărmăzan a prezentat date de „ultimă oră” privitoare la Procesul Păsării brâncuşiene, a vorbit şi despre contribuţia sa scenaristică la filmul Brâncuşi din eternitate de Adrian Popovici

Film

Dana Duma Cristi Puiu: cineast, coregraf, antropolog/ 35

Înfruntările verbale cu ritm accelerat şi conţinut relevant sunt multiplicate acum, când se pleacă de la premise dramaturgice care ar duce mai degrabă în direcţia dramei

Cronica plasticătheodor-parapiru

Luiza Barcan Personaje cereşti/ 36

După o perioadă destul de lungă de aşteptare, ca un exerciţiu de răbdare, virtute mult iubită de Dumnezeu, o parte din vasta creaţie a Doinei Mihălescu şi-a aflat locul de expunere cel mai adecvat. Subiectele sale consună cu spaţiul brâncovenesc amprentat de sacrificiul Sfinţilor Brâncoveni

Lecturi

Zanfir Ilie Noua înfăţişare a Patriarhului/ 37

Deşi ne-a atras atenţia dinainte că vom avea de-a face cu o multitudine de genuri (sau, mai degrabă, de moduri de scriere), Theodor Parapiru reuşeşte să ne redefinească din mers aceste forme literare

Corespondenţă din New Yorkrevista-contemporanul-nr-10-octombrie-2016-p-40

Roxana Pavnotescu Ultima migraţie/ 38

Călător etern între două lumi, Matei se pregăteşte pentru experimentul trecerii şi urmăreşte o dispariţie care să-i aducă notorietatea (asemenea artistului ce-şi desăvârşeşte opera în ultimele zile de viaţă)

Lecturi

Ştefania Mincu Puterea iluzorie/ 39

Geniul inimii

Aura Christi Vioara roşie/ 39

Vă dorim lectură plăcută!

Doriți să citiți anumite articole din numărul curent (Click aici)

Suplimente ale revistei Contemporanul pentru abonaţi:

Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească

Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi

Contemporanul, nr. 11 Noiembrie 2016

Un contrast armonios, dacă pot spune astfel, ba chiar o anume incompatibilitate – rară şi fecundă –, a câtorva trăsături fizice şi spirituale se lasă descoperite în persoana şi în personalitatea academicianului Ioan-Aurel Pop: fragilitatea constituţiei de seminarist supus şi flexibilitatea intelectuală iezuită, disciplinaidentitatea-romaneasca-ioan-aurel-pop cazonă şi fervoarea juvenilă, ambiţia încordată şi erudiţia senină, retractilitatea structurală şi sociabilitatea, expansiunea şi temperanţa, apoi spiritul reflexiv, pasiunea pentru istorie şi pentru arheologia arhivistică dublate de interesul viu pentru viaţa Cetăţii şi devoţiunea apostolatului activ. Aerul de copil înţelept nu îl părăseşte în nicio împrejurare. Conduce dialogul, polemica, pledoaria cu diplomaţie şi cu tact pedagogic, astfel încât, dincolo de justeţea argumentelor, impresia pe care fermitatea poziţiei sale asumate şi exprimate o produce rămâne negreşit una de nobleţe şi civilitate. (Angela Martin)

Îl găsim aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simplă literă moartă sau inventar de cronologii seci şi controversate, ci chiar temelia prezentului. El este autor şi coordonator de impresionante spectacole ale rădăcinilor noastre – întrepătrunse cu ale altor neamuri, dar păstrându-şi autonomia şi specificitatea. Îl descoperim pe cititorul şi degustătorul de literatură bună, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact şi nepărtinitor în încheierile sale, ci şi rostit memorabil, în cuvinte potrivite care să probeze caratele limbii române. Îl întâlnim în fiecare pagină pe Ioan-Aurel Pop omul cetăţii, prezent în miezul lucrurilor şi gata să pună umărul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai mărunte ale vremii, intervine prompt şi expresiv de câte ori simte că punctul pe i a fost rătăcit în polemici goale. Îl găsim pe Profesorul îndrăgostit de Universitate şi de rosturile acesteia în lumea contemporană, cel care ştie, pe urmele lui Vasile Pârvan, care este „datoria vieţii noastre”. Citim elogiile sale atent cumpănite la marile figuri ale culturii naţionale şi argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului naţional. (Irina Petraş)

Acad. Ioan-Aurel Pop este nu doar un istoric şi un dascăl respectat şi iubit, ci şi un constructor de instituţii, precum şi un om al cetăţii, o conştiinţă activă şi responsabilă prezentă în dezbaterile publice privind soarta disciplinei ce o profesează, în polemicile referitoare la evoluţia comunităţii locale şi a ţării. Domnia Sa este un istoric care şi face istorie. Director din 1993 al Centrului de Studii Transilvane, director al institutelor culturale româneşti de la New York şi Veneţia, rector al UBB din 2012, Acad. Prof. Ioan-Aurel Pop şi-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra destinului acestor instituţii şi a oamenilor care gravitează în jurul lor. (Ioan Bolovan)

Academician, profesor universitar, doctor în istorie, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în Evul Mediu despre care se chinuie de o viaţă să-i convingă pe toţi că e departe de a fi „întunecat”, că nu a existat „barbarie medievală”, că a fost foarte multă lumină. Vorbeşte cinci limbi, e membru în mai multe organisme ştiinţifice din ţară şi din lume, e autor, coautor al câtorva zeci de cărţi, unele apărute la edituri de prestigiu din străinătate. A fost, printre altele, directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995), directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007) şi directorul Centrului de Studii Transilvane (din 1992). (Rodica Lăzărescu)

Ioan-Aurel Pop restituie la modul ştiinţific, dar şi afectiv, o forma mentis autohtonă, continuând astfel linia de referinţă a istoricilor şi universitarilor transilvăneni. (Mircea Muthu)

Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porţii Otomane şi râvnite de mulţi alţi vecini, dar trăitori şi în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruşi şi de turci, pierduţi în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alţii, de unde vin şi cine sunt ei. Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă şi lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii.  (Ioan-Aurel Pop)

Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului.
Aventurierii politicii româneşti

Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 12/ 2016

„O nuanţă autobiografică, perfect întemeiată, irizează concepţia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai făcut… – că generaţia din care face el însuşi o-istorie-dramatica-a-prezentului-nicolae-brebanparte (Nichita Stănescu, Matei Călinescu etc.) a transformat literatura într-un asemenea mediu germinativ de excelenţe, prin intermediul promovării esteticului ca replică alternativă sublimă la grotescul ideologic din jur. Trebuie să recunoaştem că Breban rămâne seniorial şi impecabil de fiecare dată când enunţă această dihotomie: de pildă, nu trebuie uitat faptul că Istoria dramatică a prezentului s-a zamislit când împotriva autorului se trăgea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. Nici un raspuns în volum, nimic insidios, revanşard sau resentimentar: doar idei şi fapte, nu psihologie. Jos pălăria!” (Ştefan Borbély)

„Numai cultura, carevasăzica, ne poate lecui de această «nesiguranţă identitară» şi numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureşean nu- i mulţumit… Face şi alte profeţii, atunci când în capitolul final vorbeşte despre specificul naţional, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuţie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliştii, nici «n-o sminteşte» cu un discurs encomiastic, cum fac localiştii. El procedează corect, aşa cum procedează orice intelectual lucid şi responsabil, adică analizează un concept (un concept esenţial) şi încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, şi are de ce, când se gândeşte la lumea politică de azi şi la retorica resentimentului şi a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are şi în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ţinut bine sub regimul totalitar), se detestă cu o grea sinceritate? Îmi amintesc de o propoziţie din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu eşti liber, dacă nu eşti drept». Se poate spune şi invers: «Nu eşti drept, dacă nu eşti liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăţi, de complexe şi idiosincrazii, de eşecurile şi vexaţiunile pe care ţi le-a provocat istoria şi pe care spiritul nu poate să le stăpânească.” (Eugen Simion)

Aura Christi, Geniul inimii
Cartea Iluminărilor mele.
Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu

Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 1/ 2017

Cartea de faţă, pe care cititorul o ţine acum în mână, reprezintă o formă – literar vorbind, foarte complexă, fiindcă ea evoluează pe mai multe voci narative, dintre care doar unele îi aparţin în mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e răspunsul unui poet la o experienţă personală plenitudinară, în care bucuria şi suferinţa se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună şi tensionat, starea degeniul-inimii-aura-christi graţie. Există o voce a experienţei biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot aşa cum există o voce a puterii şi una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credinţe pentru care merită să trăieşti şi să-ţi rememorezi viaţa atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credinţa în cultura modelelor care te-au precedat şi credinţa deloc ingenuă, ci ivită din cunoaştere, în sacralitatea profundă a celor trăite şi în transcendenţă. (Ştefan Borbély)

A considera un text drept „carte a iluminărilor mele” și a așeza ca titlu al primei părți a volumului sintagma Povestea subteranei ne plasează sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării și al efortului de a înțelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peșterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodată epuizat și aproape exclus din plasma comunicării, care – în situația „romanului” Aurei Christi – nu are corespondențe, nu se apropie de experiența budhistă, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce în vecinătatea îndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca soluție între a fi și a părea, de către Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Poți întâlni, pe acest drum, și acel daimonion care a străjuit gândirea aceluiași înțelept atenian ca altă față a „subteranelor” ființei, acolo unde lumina se îngemănează cu întunericul, stare „poetizată” de Goethe, dar prăbușită în tragic de Dostoievski. E o coborâre spre înțelegere prin cuprindere și, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)

Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate şi forţă. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secţiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerentă, de o sinceritate sfâşietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?!

Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puţini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puţini. (Virgil Nemoianu)

Logo-romania-citeste-ro

Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)

Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)

Doriți să citiți revista offline în format PDF (Click aici)

Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)

 

Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).

Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:
InMedio, Relay
Cărturești – Verona București
Pasaj Universitate – București.


Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin:
Compania Naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL,
SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL.
 
Adresa redacţiei:
Asociaţia Contemporanul
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@contemporanul.ro; contemporanul@yahoo.com

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest