Contemporanul » Editorial » Nicolae Breban: Un spectacol al răsturnării ordinii

Nicolae Breban: Un spectacol al răsturnării ordinii

Cine ar sta să enumere şi să descrie mai în amănunt întreg acest spectacol al răsturnării ordinii, al valorilor şi marilor figuri ale istoriei româneşti sau universale, ar crea, fără voia sa, în mintea unor generaţii născute după Decembrie 1989 un fel de carnaval tragi-⁠comic, episoade şi răsturnări de situaţii sau atacuri brutale la bunul simţ atât de directe, încât ar friza mai degrabă un fel de comic sinistru, aproape neverosimil, aşa cum rulează în cinematografe unele pelicule numite horror, avându-⁠l ca erou pe Batman, un individ care zboară peste acoperişe şi sare în apărarea te miri cui

În 1945, când împlinisem 11 ani, a urmat liceul, pe numele său şi azi, „Coriolan Brediceanu”, reputat avocat şi luptător pentru România mare, în care Banatul, Crişana, Transilvania şi Basarabia să se alăture Vechiului Regat. Am urmat primele trei clase, iar în ‘48 s-⁠a întâmplat marea fractură: reorganizarea învăţământului public, eliminarea tuturor manualelor semnate de profesori şi pedagogi cunoscuţi şi înlocuirea lor cu Tezele provizorii. Or, aceste teze obligatorii pentru întreg învăţământul de stat – cel particuar fusese lichidat cu diverse ocazii şi sub diverse motivaţii! – erau nu numai aruncpoza-chinaaţi, în literatură, marii clasici, îndeosebi cei cu o evidentă amprentă naţională şi idealistă, anti-⁠materialistă, iar în istorie a fost brutal introdusă teza materialismului istoric care instaura axioma luptei de clasă ca motor al dezvoltării societăţii de la începuturi. Inseraţi, în cea de istorie, diverşi propagandişti agitaţi care luptau pentru egalitate şi rolul conducător al clasei muncitoare, totul pigmentat cu numele celor patru bărboşi „vizionari” ai revoluţiei mondiale roşii, iar în literatură eliminaţi Maiorescu, Iorga, Blaga, Lovinescu şi Eminescu, criticat acerb pentru paseismul şi naţionalismul său burghez şi încorsetat strict la cele două poeme „revoluţionare”: Împărat şi proletar şi Când văd câteodată vreun rotund egumen… Plus câteva nume de foşti cizmari sau chelneri, vagabonzi blânzi ai începutului de secol, cărora li se adăugau, amplu şi impetuos, nume noi de actori de mâna a doua, de tipul lui Dan Deşliu, sau scriitori tineri neafirmaţi deplin literar, împinşi să se agite recoluţionar, uzând de un vocabular previzibil, sărac şi de metafore calpe, repetitive, ce trebuiau să inflameze masele şi să educe tineretul. Nume ca Victor Tulbure, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Cicerone Teodorescu şi alţi câţiva, cam din aceeaţi făină. Unii dintre ei, precum Geo Dumitrescu, A.E. Baconschi, Maria Banuş, după tirade roşii extrem de sforăitoare şi arogante provocări trimise peste ocean Americii sau statelor burgheze, s-⁠au reabilitat cât de cât, în anii şaizeci, cu volume de o reală valoare care se integrau marelui curent modernist ivit înainte de al Doilea Război, precum Geo Dumitrescu sau A.E. Baconschi. Seismul numelor şi cel valoric a fost de proporţii enorme; nici azi, cred eu, nu au fost reaşezate pe deplin pe soclul lor marile figuri fondatoare ale clasicismului românesc sau înnoitorii modernismului, curent cu care ne apropiasem binişor de mişcări asemănătoare celor din vest, Franţa mai ales. În domeniul istoric ravagiile, confuziie şi minciunile grosolane create de istoria lui Roller, se ştiu.

Noi, generaţiile de tineri ce fusesem prinşi în această vâltoare ideologică barbară, nu numai străină unui învăţământ după înaltele modele apusene cum îl gândise un Spiru Haret şi cei care l-⁠au urmat, ci şi profund duşmănos la adresa spiritului naţional, al credinţei strămoşeşti, al cultului oricărei individualităţi, cu excepţia bărboşilor, al câtorva bolşevici sovietici – cu excepţia lui Troţki, se înţelege! – şi al unor luptători, ni se spunea, pe plan sindical sau partinic vorbind contra hidrei mic-⁠burgheze sau contra gospodarilor înstăriţi, prestigioşi, ce refuzau să se despartă de pământul, animalele şi uneltele lor, numiţi chiaburi.

Cine ar sta să enumere şi să descrie mai în amănunt întreg acest spectacol al răsturnării ordinii, al valorilor şi marilor figuri ale istoriei româneşti sau universale, ar crea, fără voia sa, în mintea unor generaţii născute după Decembrie 1989 un fel de carnaval tragi-⁠comic, episoade şi răsturnări de situaţii sau atacuri brutale la bunul simţ atât de directe, încât ar friza mai degrabă un fel de comic sinistru, aproape neverosimil, aşa cum rulează în cinematografe unele pelicule numite horror, avându-⁠l ca erou pe Batman, un individ care zboară peste acoperişe şi sare în apărarea te miri cui. În plus, Batmanii noii ere comuniste aveau şi o ideologie, pe aripile lor solzoase sau fâlfâiau lozinci impregnate de un fel de creştinism primitiv şi de o ură „sfântă”, extrem de agresivă, care nu excludea asasinatul ca mod de eradicare a răului social.

Eliminând şi aruncându-⁠i pe nu puţini foşti demnitari şi pe cei ce se împotriveau Revoluţiei, preoţi, ţărani, scriitori şi ofiţeri în temniţe improvizate şi mizere într-⁠un grad înalt a fost nevoie, urgentă se înţelege, de noi cadre. De altfel, acest cuvânt, cadru, la plural, a făcut o fulgerătoare carieră, ca şi altele câteva precum eroic – ce se referea la munca în uzină mai ales, preferabil la forjă! – neprecupeţit, înţelept – cu referinţe stricte la bărboşii amintiţi şi la cei doi Ruşi, Lenin şi Stalin – mânie – a poporului, în acei ani un fel de amalgam uman ce nu se trezise încă din ruinele şi pierderile teribile ale unui război planetar, cu toţii dezorganizaţi binişor şi zăpăciţi tot mai mult de un uriaş entuziasm – un alt cuvânt din dicţionarul revoluţiei, care trebuia să înlocuiască în toate ocaziile profesionalismul, aparatura necesară, ba chiar şi bunul simţ sau necesitatea. Sau necesităţile, într-⁠o ţară devastată de mărşăluirea pe teritoriul ei a două armate ale unor imperii străine, duşmănoase.

Da, era nevoie de cadre şi au fost desfundate mahalalele oraşelor, au fost recoltaţi chelneri vioi din birturi de mâna a doua, lumpeni agricoli, ţărani fără pământ care, în momentele lor bahice, trăiau o ură fără margini faţă de cei care aveau pământ şi vite frumoase, foşti poliţişti şi alţii din aceeaşi făină şi care, iute şcolaţi, deveneau peste noapte activişti cu mari răspunderi în aparatul administrativ, ofiţeri superiori, judecători, securişti cu pistolul la şold, şefi de mari depozite, de vamă, ziarişti, chiar şi preoţi cu înalte funcţii. (Dacă în marea tradiţie a Bisericii ortodoxe române, stâlp şi formator al limbii şi conştiinţei naţiunii alegerea Patriarhului, a căpeteniei Bisericii se făcea din rândul unor călugări şi slujitori ai altarului ce s-⁠au remarcat prin ani lungi de reculegere, devoţiune şi o dreaptă, înţeleaptă tălmăcire a textelor sfinte, o bună faimă de suflete caritabile, după ani lungi de aşteptare şi credinţă, noul stăpân al României, Gh. Dej, instalat de Ruşi, l-⁠a adus pe un preot oarecare, Iustinian Marina de la Târgu-⁠Jiu, care se pare că l-⁠a adăpostit în aşa-⁠zisa lui evadare din lagăr sau temniţă şi l-⁠a instalat fără multă vorbă şi, cu mare probabilitate în dispreţul Sinodului, în fruntea marii, istoricei instituţii. Şi, într-⁠adevăr, apoi, Patriarhul Iustinian nu i-⁠a făcut prea mari greutăţi când, la îndemnul Moscovei, în 1948, Dej şi cu ai lui au hotărât desfiinţarea Bisericii Greco-⁠Catolice, unite cu Roma, sub pretext că ar fi o agentură străină. Şi pentru că nu era auto-⁠cefală. Urmarea, în timp, s-⁠a văzut, ţările de la nordul României care au aplicat şi ele modelul sovietic de implantare a comunismului pe un sol tradiţional opus principiilor roşii, duşmănoase proprietăţii private, credinţei, individualităţii, cutumelor istorice specifice, care au păstrat cultul Catolic, precum Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria, au aplicat, în decenii şi mai ales în primul deceniu, cel mai brutal regim, numit azi cel stalinist, cu un rest de bun-⁠simţ faţă de istoria naţională şi cu hotărât mai puţină barbarie dictatele care veneau de la Moscova.

■ Fragment din vol. Viaţa mea,
în lucru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest