Contemporanul » Antologiile Conte » Paul Celan: Cristalul răsuflării (Atemkristall)

Paul Celan: Cristalul răsuflării (Atemkristall)

Celan este în primul rând un poet al dialogului. Ba chiar, s-⁠ar putea spune, al imposibilului dialog. Nu degeaba aceste Convorbiri (în munţi), text în proză puţin prizat în România. Şi nu degeaba acest Vis despre vis, apărut în 1948 la Viena, care vorbeşte chiar despre (im)posibilitatea dialogului. Există o cumpănă (eu aşa aPaul-Celanm numit-⁠o, deşi traducerea poate fi imperfectă), un schimb de suflu, pauza dintre inspiraţie şi expiraţie (Atemwende), în toată opera lui Celan. Adică, momentul în care nici nu mai putem întreba, nici răspunde – cel în care suntem, să zicem aşa, suspendaţi, inerţi, cel în care nu mai putem comunica. Paradoxal, în efortul continuu de a ieşi din această „suspensie” constă traseul nostru, în viaţă, ca „animale inteligente”. Numai aşa putem ieşi din zona ambiguă în care suntem când „animale”, când „inteligente”. Şi vii, şi morţi. Iată cumpăna, pauza de suflu, schimbul de răsuflare. Ciclul acesta, de mai jos, ultimul apărut, se referă la momentul, indefinibil, în care suflul, răsuflarea, dorinţa de a ieşi din eterna „suspendare” a propriei noastre condiţii se cristalizează, devine un Cristal al răsuflării. Şi recuperează, prin chiar această „concreţiune a limbajului”, un dialog oprit, dar încă dorit.

Traducerea ce urmează constituie, cum am mai spus, probabil cel mai dificil test pentru traducătorii din Celan, şi, din câte ştiu, este prima dată când apare, integral, în limba română. Gadamer însuşi se scuza (ca vorbitor matern de germană, şi unul dintre cei mai importanţi filosofi ai secolului trecut) că n-⁠a înţeles corect un poem din acest ciclu. N-⁠am pretenţia să le fi înţeles eu, ci doar să fi deschis, pe cât mi-⁠a fost cu putinţă, un dialog.

POŢI, fără teamă
să mă cinsteşti cu zăpadă:
de câte ori, umăr la umăr,
cu dudul aş traversa vara,
striga frunza-⁠i, cea
mai crudă.

DE NEVISAT ros,
ţinutul de azimi străbătut fără somn
îşi înalţă muntele vieţii.
Din miezu-⁠i
ne frămânţi iarăşi numele
pe care eu, c-⁠un ochi
ce seamănă cu al tău
la fiecare deget,
le pipăi în căutarea
locului prin care
să pot ieşi în veghe la tine,
limpede
flamă de foame în gură.

ÎN CANELURA
celestei monede din fanta uşii,
îndeşi cuvântul
din care mă desfăşuram
pe când, cu pumnii tremurând
desfăceam acoperişul deasupră-⁠ne
ardezie cu ardezie,
silabă cu silabă, de dragul
licărului de aramă din strachina
cerşetorului de-⁠acolo
de sus.

ÎN RÂURILE nordice ale viitorului
îmi arunc plasa, pe care tu
o încarci şovăind, şi cu
de pietre scrisele
umbre.

ÎN FAŢA ULTIMULUI TĂU CHIP
solitar
hoinar între
nopţile care m-⁠au schimbat şi pe mine,
veni ceva ca să oprească
care fusese odinioară la noi, ne-⁠
atins de gânduri.

PRIN APELE REPEZI ALE MELANCOLIEI,
de-⁠a lungul
oglinzii lustruite a rănilor
acolo, sunt puşi să plutească cei patruzeci
de arbori decojiţi ai vieţii.

Tu, singura care înoţi
contra curentului, tu
îi numeri, tu îi atingi
pe toţi.

NUMERELE, legate
de fatalitatea imaginilor
şi de a lor contra-⁠
fatalitate.

Craniul
teşit, la a cărui
tâmplă insomniacă un
ciocan de lumină eratică
în ritmul lumii pe toate
acestea le cântă.

CĂRĂRI ÎN STRIAŢIILE UMBRITE
ale mâinii tale.

În făgaşul celor patru degete
îmi scobesc
binecuvântarea pietrificată.

GRI-⁠ALBĂ ex-⁠
cavare abruptă
a simţirii.

Purtată înspre uscat,
aici, ammophila suflă
desene de nisip asupra
fumului cânturilor care ies din fântâni.

Desprinsă, o ureche ascultă.

Un ochi, retezat în fâşii,
face dreptate acestor toate.

CLEŞTELE TÂMPLEI
vegheat de pometele tău.
Strălucirea-⁠i argintată, în locul
unde s-⁠a strâns:
tu şi restul somnului tău –
curând
vă veţi avea aniversarea.

ÎN GRĂUNTELE DE GRINDINĂ,
în ştiuletele ruginit
al porumbului, acasă
ascultând de târziile, asprele
stele de noiembrie:

în firele inimii, întreţesute cu
convorbirile viermilor -⁠:

o coardă, din care
săgeata scrisului tău şuieră
arcaşule.

STÂND DREPT, la umbra
stigmatului în aer.

Stând pentru nimeni şi pentru nimic.
Nerecunoscut,
pentru tine
singur.

Cu tot ce are loc înlăuntru
şi fără
grai.

DE-⁠ATÂTA VEGHE visul tău împungând.
de douăsprezece ori crestat, în spire
ca de şurub
pe corn
cu urme de cuvânt.

Ultima, hotărâtoarea lui lovitură.

Din gâtlejul per-⁠
pendicular, strâmt
al zilei, bacul tractat
în sus:

trans
bordă rănile cititului.

CU CEI PERSECUTAŢI, printr-⁠o târzie, ne-⁠
ascunsă
strălucitoare
alianţă.

Firul cu plumb al zorilor, aurit,
ţi se-⁠agaţă
de călcâiele
împreună cu care jură, cu care
scurmă, cu care
scrie.

FILAMENTE DE SORI
deasupra deşertului gri-⁠negru.
Un gând înalt
ca un arbore
reţine tonurile luminii: sunt
încă de spus cântece, dincolo
de oameni.

ÎN CARUL CU ŞERPI, pe
lângă chiparosul alb
prin curent
te-⁠au dus.

Dar în tine, încă de la
naştere,
spumega alt izvor,
în neagra
rază-⁠a memoriei
te-⁠ai căţărat până la zi.

ARMATURA STRIAŢIILOR, axele
pliurilor, punctele
de fractură:
terenul tău.

La amândoi polii
geobusolei, lizibil:
proscrisul tău cuvânt.
Cu adevărat la nord. Clar la sud.

CUVÂNT-⁠CONCREŢIUNE, vulcanic
acoperit de vuietul mării.

Deasupra,
mulţimea fluctuantă a
anticreaturilor: ele
flutură steagul – copia şi replica
încrucişează zadarnic cursul timpului.

Până când azvârli cuvântul-⁠
lună, din care
se iţeşte-⁠n reflux miracolul
şi pe care craterul
în formă de inimă
îl arată gol, de la începuturi,
de la naşterile
regale.

(TE CUNOSC, tu eşti cel adânc înclinat,
căruia mă supun, străpuns, şi mereu.
Unde arde cuvântul care de noi mărturie a dat?
Tu – ca atât de aievea. Ca atât de iluzie – eu.)

DRUM CORODAT de
vântul razelor limbajului tău
vorbăria pestriţă a pseudo-⁠
experienţei – poemul meu
în o sută de limbi
poemul, noemul.

Eliberat
din vârtejul rafalelor,
liber,
drumul traversează zăpada
cu formă de om,
zăpada penitenţilor, spre
mesele şi odăile ospitaliere
ale gheţarilor.

Adânc
în crevasa timpurilor,
în
fagurele de gheaţă
un cristal al răsuflării aşteaptă
irevocabila ta
mărturie.
Prezentare şi traducere
de Mircea Ţuglea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest