Românii de pretutindeni

Etimologii şi dicţionare

Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost uimit când a pus în paralel textul unor descântece din folclorul românesc alături de descântece sanscrite din Rig‑Veda vechi de 4.000 de ani şi le‑a comparat. Nici măcar el nu a găsit vreo explicaţie pentru această enigmatică asemănare între descântecele din limba română şi descântecele din limba sanscrită. N‑a găsit nicio explicaţie istorică şi nici lingvistică. Am răsfoit la întâmplare dicţionarul sanscrit‑german Wörterbuch Sanscrit‑Deutsch publicat de Dr. Docent Klaus Mylius la Leipzig în 1975 şi am găsit cuvinte sanscrite care seamănă surprinzător de mult cu unele cuvinte româneşti. Unele sunt identice sau aproape identice ca formă şi conţinut semantic.

De bună seamă că nu există vreun lingvist specializat în etimologia cuvintelor româneşti care să ignore dicţionarul lui Klaus Mylius, ca şi dicţionarul ceva mai vechi al lui Julius Pokorny Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, ajuns la ediţia a cincea în 2005. Aceste două dicţionare sunt totuşi ignorate într‑un voluminos dicţionar etimologic românesc apărut de curând. Nu este singurul motiv pentru care lingviştii de meserie conferă acestui dicţionar o tăcere elocventă.

Semnalez aici o ciudată asemănare a formei şi sensului între unele cuvinte româneşti şi nişte cuvinte sanscrite. Este riscant să tragem vreo concluzie ispititoare şi totodată nimeni nu se poate încumeta să pună la îndoială etimologiile propuse de lingviştii noştri, oricât de divergente ar fi. Nu este corect ca lingviştii să fie contrazişi de către cei ce nu sunt lingvişti. E suficient că lingviştii adesea se contrazic între ei. Etimologiile au fost şi rămân teritoriul cel mai dificil şi mai controversat al lingvisticii. Numai lingviştii ar putea să explice asemănările cuvintelor româneşti cu cele sanscrite.

Cuvinte care în dicţionarele noastre au etimologie necunoscută: cărpănos, în DEX înseamnă: zgârcit, om rău, calic. În sanscrită, karapanya înseamnă: zgârcenie, sărăcie, compasiune, a se văita; sută. În sanscrită, sata înseamnă: sută; Păcală al nostru. În sanscrită pagala înseamnă: smintit, ţâcnit. Însuşiri ce nu prea îi lipsesc lui Păcală, care se preface că ar fi ţâcnit; Cuvinte cu presupusă etimologie latină, considerate de către unii lingvişti că sunt de origine geto‑dacă: dărâma. În sanscrită, dariman, darma înseamnă: distrugere, sfărâmător.

vătui (pui de iepure, ied de un an). În sanscrită, vatu înseamnă: tânăr.

Cuvinte cu origine latină sigură:

a cânta. În sanscrită, kanthá înseamnă: gâtlej, gât
a da. În sanscrită, da, dadati, datte înseamnă: a da, dădui, dat
dinte. În sanscrită, danta, dantura înseamnă: dinte, cu dinţi mari
încotro. În sanscrită, kútra înseamnă: încotro
luptă. În sanscrită, lupta înseamnă: vătămat, prădat
margine. În sanscrită, márgena înseamnă: de‑a lungul
nepot. În sanscrită, napat înseamnă: nepot
nume. În sanscrită, náman înseamnă: nume

  1. om. În sanscrită, om înseamnă: om

oră. În sanscrită, hora înseamnă: oră
a sta. În sanscrită, stha înseamnă: a sta
şapte. În sanscrită, saptan înseamnă: şapte
şaptezeci. În sanscrită, saptati înseamnă: şaptezeci
şarpe. În sanscrită, sarpa înseamnă: şarpe
a şedea. În sanscrită, sad, sidati înseamnă: a şedea
taur. În sanscrită, tavur înseamnă: taur
trei. În sanscrită, tri înseamnă: trei

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba slavonă:

dârvar (slujitor care aducea lemne din pădure la curţile boiereşti). În sanscrită, darvara darvahara înseamnă: de lemn, cel care adună lemne
mied. În sanscrită, mádhu înseamnă: miere, băutură dulce
mândru. În sanscrită, mandra înseamnă: drăguţ, plăcut
prăsele. În sanscrită, prasas înseamnă: cuţit
rai. În sanscrită, rai înseamnă: bogăţie, a străluci
teşit, teşită. În sanscrită, tejita, înseamnă: ascuţit
ţintar. În sanscrită, ţintha înseamnă: loc de joc

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba bulgară sau serbo-croată:

cârpă. În sanscrită, karpata înseamnă: cârpă
jivină. În sanscrită, jivin înseamnă: viu, fiinţă
plută. În sanscrită, pluta înseamnă: care înoată
praz. În sanscrită, pras înseamnă: hrană, aliment
prăsilă, prăsit. În sanscrită, prasu, prasuti înseamnă: prolific, naştere
tulpină. În sanscrită, tilpinja înseamnă: un fel de plantă
vârcolac. În sanscrită, vrka înseamnă: lup, soare, lună

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba turcă:

calp. În sanscrită, kalpa înseamnă: la fel, asemănător
dărac. În sanscrită, daraka înseamnă: care sfâşie
haz. În sanscrită, hasa înseamnă: râsete, glumă
veresie (credit, degeaba, gratis). În sanscrită, varasya înseamnă: dorinţă, rugăminte

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba maghiară:

pandur. În sanscrită, pandur înseamnă: albicios, spălăcit (costumul pandurilor era alb; grecii îi considerau pe daci khlôros „albicioşi, spălăciţi”. Acest epitet i‑a fost atribuit împăratului roman Constantin Chlorus (Spălăcitul), dac din Dardania, în Mesia superioară, cam pe unde e acum Timocul, tatăl împăratului Constantin cel Mare.
viclean. În sanscrită, vicalana înseamnă: călător, lăudăroşenie

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba neogreacă:

năramză (portocală). În sanscrită, naranga înseamnă: portocal

Cuvinte considerate ca împrumuturi din limba germană:

ţanc (vârf stâncos). În sanscrită, ţanca înseamnă: vârf de munte

Cuvinte cu etimologie necunoscută, cărora unii savanţi români şi străini le atribuie origine autohtonă, preromană:

bală, balaur. În sanscrită, bala înseamnă: forţă, putere stăpânitoare, nume de zei, nume de demoni şi de bărbaţi
mazăre. În sanscrită, masura înseamnă: linte
mugure. În sanscrită, mukula înseamnă: mugure
a răbda. În sanscrită, rabdha înseamnă: mâncare (expresia „a mânca răbdări prăjite”)
stână. În sanscrită, sthana înseamnă: zăbovire, loc de oprire, loc de locuit
şiroi (de apă). În sanscrită, sira înseamnă: curent de apă

Unul dintre cele mai bune dicţionare ale limbii române este Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat Cartea Românească, al lui I.A. Candrea şi Gh. Adamescu, Bucureşti, 1926‑1931 (prescurtat DECR sau CADE). În acest dicţionar 13,52 % din cuvinte au etimologii necunoscute. Dicţionarul Limbii Române Moderne elaborat de Institutul de Lingvistică (1958) a redus forţat procentul cuvintelor cu etimologii necunoscute la 8,31%.

Cel mai important dicţionar este Dicţionarul Limbii Române (DLR), la care s‑a trudit sub oblăduirea Academiei Române din 1906 până în 2010. Mai e numit şi Dicţionarul Tezaur al Limbii Române. A fost publicat în 37 de volume cu format mare. Conţine 140.000 de cuvinte româneşti. Împreună cu variantele lor, sunt 175.000 de cuvinte. Cuprinde toate cuvintele din istoria literaturii române, de la cele mai vechi texte până la cele mai noi, toate cuvintele din folclorul literar şi din limbajul popular, regionalismele, precum şi termenii ştiinţifici şi tehnici, însă doar cei ce sunt folosiţi în cel puţin două domenii diferite. Cuvintele sunt prezentate în contextul a 1.300.000 citate din texte tipărite în istoria literaturii române. Asemenea performanţă nu mai are niciun alt dicţionar din lume. A fost retipărit în 19 volume masive. Fiecare volum are între 500 şi 1.000 de pagini. Dar mai impresionant decât dimensiunile şi greutatea acestor dicţionare este inegalabila scrupulozitate cu care s‑a lucrat de‑a lungul a mai multor generaţii de lingvişti, valoarea informativă şi cognitivă a DLR, acurateţea ştiinţifică şi perspectiva sobră a abordării lexicografice.

Pe aceste criterii, DLR a fost evaluat de către lumea ştiinţifică din afara României că e la acelaşi nivel cu cele trei mari dicţionare: 1. Le Trésor de la langue française, la care s‑a lucrat din 1789 până în 1960. Are 16 volume şi explică 100.000 de cuvinte franţuzeşti, plasate în 430.000 de citate; 2. Deutsche Wörterbuch, elaborat între 1852 şi 1961 în 32 de volume şi explică 330.000 de cuvinte germane. Imediat după publicare, s‑a trecut la îmbunătăţirea lui, care s‑a terminat în 2016; 3. Oxford English Dictionary, ultima ediţie, din 1989, în 20 de volume, explică 600.000 de cuvinte englezeşti. E menţionat în Cartea Recordurilor.

Desigur, limba română n‑are la fel de mulţi vorbitori ca franceza, germana sau engleza. Dar sunt alte limbi, cu mai mulţi vorbitori, cu un potenţial economic superior şi cu tradiţii culturale remarcabile, care n‑au un dicţionar comparabil cu DLR.

Problema etimologiilor din limba română a stârnit îndelungi dispute ştiinţifice. Unii lingvişti nu sunt de acord cu etimologiile din Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX). În DLR sunt 10% de cuvinte (din 140.000) cu etimologii necunoscute. Nu ştim de unde avem 14.000 de cuvinte.

Aceste cuvintele fac parte din fondul de temelie al limbii. Aşadar, le avem de la strămoşi despre care ştim ce ştim. Oricum, noi ştim mult mai mult despre strămoşii noştri decât cei care nu ştiu nimic despre strămoşii lor şi acaparează strămoşii altora. S‑au furat multe în istoria universală: şi bogăţii, şi teritorii, şi populaţii. Ba chiar şi istoria şi miturile fondatoare de naţiuni se fură. Wilhelm Tell al elveţienilor nu e un personaj istoric, ci a fost copiat după vikingul Palnatoke, din Gesta Danorum a lui Saxo Grammaticus. Grecii au apărut în Peninsula Balcanică şi în istorie la câteva sute de ani după Războiul Troian. Personajele din Iliada şi Odiseea, cât şi Homer nu puteau să fie greci. Greacă e doar limba în care au ajuns aceste poeme la noi.

Întotdeauna în istoria universală s‑a ucis, s‑a jefuit, s‑a trădat şi s‑a minţit. Minciunile se înrădăcinează mai credibile decât adevărul, îndeosebi când sunt minciuni istorice. Fiindcă atunci sunt în joc interesele majore ale celor care dictează scrierea istoriei.

■ Scriitor, eseist, publicist

Victor Ravini

Total 4 Votes
0

Victor Ravini

Victor Ravini (n. 10 octombrie 1943, Caracal, județul Romanați, azi Olt). A absolvit Liceul „Ioniță Asan” din Caracal (1961); Facultatea de Filologie, la Universitatea din Timișoara, specializarea: limba și literatura română – limba și literatura germană (1966); Liceul în Suedia (1989); Facultatea de Știința religiilor, la Universitatea din Göteborg: Master of Arts in Religious Studies; Scandinavian International University, specializarea: International Certified Coach. A fost profesor de română într-un sat maghiar, traducător în comerțul exterior al României, staționat în București și în alte capitale din Europa, profesor de limba germană la Școala germană din Göteborg, de franceză, engleză și suedeză la alte școli, profesor de literatura suedeză și istorie la liceul din Alingsås, secția literară. Maître de conférence: Etica și morala democratică, la Universitatea din Borås. A făcut parte din redacția revistei de literatură și filozofie Ord&Bild. Membru în International Coaching Community, Uniunea Scriitorilor din Suedia (Sveriges Författarförbund), Uniunea Scriitorilor din România. A fost vicepreședinte la Atelierele de reviste și edituri din Göteborg (Tidskriftsverkstan), vicepreședinte la Centrul de scriitori din vestul Suediei (Författarcentrum Väst). Publicații selectiv: Patru romane la Editura Albatros din București, pe vremea lui Mircea Sântimbreanu; articole în Limba Română, editată de Academia Română și în alte publicații; trei cărți în limba suedeză; articole în Analele Universităților din Göteborg și din Borås, Dagens Nyheter și alte publicații. A scris un raport cerut de guvernul de la Stockholm, cu propuneri personale pentru îmbunătățirea învățământului universitar. Raportul s-a tipărit și s-a transmis pentru aplicare în practică. Articole pe teme de folclor, literatură, lingvistică sau istorie în: Contemporanul, Curtea de la Argeș, Pro Saeculum, Tribuna învățământului, Dilema veche, Limba Română (Chișinău), Lumina Lină (New York), Alternanțe (Germania), Radio Diaspora și alte publicații din țară și din diaspora. Susține rubrică permanentă la revista Contemporanul. Ideea Europeană.

Cărți publicate: Miorița-Odödlighetens källa, Stockholm (2012), Miorița-Izvorul nemuriri, Stockholm, 2012, Miorița-Izvorul nemuririi, Editura Alcor Edimpex, București, 2016, ed. a II-a, 2017, Barca veselă (memorialistică epistolară), Editura Alcor Edimpex, București, 2017.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button