Contemporanul » Polemice » Mihaela Albu: Vintilă Horia – un scriitor pentru eternitate

Mihaela Albu: Vintilă Horia – un scriitor pentru eternitate

Ştim cu toţii astăzi de dosarele fabricate în acei ani, de „vânătoarea” de valori româneşti a acelei antiromâneşti epoci staliniste. Ideologia totalitară instrumentase destructurarea întregii societăţi româneşti, concretizându-⁠se în suprimarea (inclusiv fizică) a elitelor politice şi culturale.

„Vintilă Horia este un scriitor de talie europeană, o punte care ne leagă de valorile spirituale ale occidentului, o garanţie a continuităţii culturii româneşti”, afirma un alt român de geniu, Camilian Demetrescu, unul dintre artiştii cei mai apreciaţi de Ioan Paul al II-⁠lea, ale cărui tapiserii se află în sala de protocol a Vaticanului. Vintilă Horia a fost un scriitor, dar şi un gânditor de valoare universală, am adăuga noi, ştiind că, de fapt, aşa a fost perceput de către membrii juriului Goncourt („Niciodată un premiu Goncourt n-⁠a fost acordat cu mai multă dreptate”, se scria în Les Nouvelles Litteraires), dar şi de către cei care i-⁠au decernat alte premii mai târziu. La fel a fost apreciat şi de către studenţii de la universităţile Vintila-Horia-Memoriile-unui-fost-sagetatordin Argentina ori din Spania, de auditoriul numeros din sălile de conferinţe; asemenea este apreciat astăzi de scriitori din Europa şi din lume, de conducerea şi profesorii Universităţii din Alcala de Henares, şi, nu în ultimul rând, de către noi, cititorii romanelor, cititorii profundelor idei ale eseisticii sale, cititorii acelei unice Călătorii la centrele pământului, dialoguri cu cele mai importante minţi ale momentului – de la Heisenberg la Emil Palade, de la Gabriel Marcel la Olivier Messiaen, de la Arnold Toynbee la Marshall McLuhan, pentru a da numai câteva nume.

Beneficiem astăzi, cu ajutorul fiicei scriitorului şi datorită lui Cristian Bădiliţă (dar nu mai puţin datorită Editurii Vremea), de o carte-document, Memoriile unui fost Săgetător. Este o carte în care scriitorul îşi deapănă amintirile, dar într-⁠un stil în care limba română primeşte atât de multe inflexiuni stilistice, capabile să exprime idei filosofice despre lume şi viaţă, despre istorie şi destin, despre modelarea lui ca om şi ca scriitor, despre familie şi ţară natală, încât cu greu ar mai putea-⁠o egala cineva. Am adus vorba despre aceste memorii fiindcă, după lectura lor, numai cineva de rea credinţă ori cu micime sufletească ar mai putea susţine aberaţiile acuzatoare (de „legionar”, „fascist” şi… „criminal de război”) pe care le citim în ultima vreme din partea aşa-⁠numitului Institut „Ellie Wiesel”, avându-⁠l ca director pe Alexandru Florian.

Pretinsul „legionar” era destituit din postul diplomatic de către regimul legionar, pretinsul „fascist” era trimis în lagăr de către nemţi şi eliberat de… englezi! Despre aşa-⁠zisul „criminal de război” care nu a participat la niciun război… nu văd ce se mai poate spune.

Aş adăuga acum şi un scurt citat din volumul de memorii, semnificativ pentru reacţia unora faţă de succesul scriitorului român. Iată ce scria Vintilă Horia, rememorând reacţiile „de ură şi invidie” generate de obţinerea premiului Goncourt: „Duşmănia e ceva care ne însoţeşte pretutindeni, compensată de prietenie şi amor”. Prima, desigur, este din cauza valorii omului, iar partea a doua… datorită acestei valori.

Totul a început, după cum ştim astăzi, din momentul în care recentul premiat a refuzat invitaţia reprezentanţilor guvernului comunist român, nedorind în nici un fel colaborarea cu cei care lipsiseră de libertate şi uciseseră atâţia intelectuali în ţara ocupată. Iată cum rememorează însuşi câştigătorul premiului: „S-⁠a organizat un cocteil gigantic la Fayard. Erau mari ziarişti din toată lumea. La un moment dat apare cineva care îmi spune: – Vin din partea Ambasadei Române la Paris, domnul ambasador vă roagă să mă însoţiţi la ambasadă ca să vă fotografiaţi cu tot personalul. I-⁠am spus pe un ton foarte aspru că nu merg. În acel moment am avut viziunea prietenilor mei din închisori care ar fi rămas înmărmuriţi de gestul meu. (…) A doua zi, L’Humanité îmi dedica un număr întreg în care eram fascist, nazist, legionar, antisemit. Asta a fost cea mai mare ticăloşie a comuniştilor. Acuzaţia de antisemit a ridicat toată presa împotriva mea”. (v. Marilena Rotaru, Intoarcerea lui Vintila Horia. Interviul din 5 martie 1990)

Aceeaşi acuzaţie falsă o mai întâlnim şi astăzi, din nefericire, adusă de unii dintre cei care perpetuează fără temei şi conjunctural practicile comuniste. „Dacă Vintilă Horia n-⁠ar fi fost Vintilă Horia, s-⁠ar fi dus la Ambasadă să bea un pahar cu vin şi toată lumea l-⁠ar fi aplaudat ca fiind premiul Goncourt 1960. Însă nimeni dintre exilaţii români nu se ducea la Ambasada Română din Paris. Criteriul aici era nemilos. Cine se duce la Ambasadă este un trădător, o javră. Cât despre scandalul Goncourt, trebuie să spun că a fost o ruşine pentru intelectualitatea franceză de la cap la coadă”, sublinia una dintre importantele personalităţi ale culturii române din exil, Theodor Cazaban (în dialogul cu Cristian Bădiliţă).

Scandalul se declanşează, aşadar, din cauza acelui refuz. Adică, tot din „ură şi invidie”.

Şi iată că, recent, din aceleaşi motive – probabil – fiindcă altele nu vedem care ar putea fi, un nou atac. Preluând cuvintele lui George Popescu (Cuvântul libertăţii, 3 feb. 2016), ne referim desigur la „atacul grosier şi nemeritat al Institutului «Elie Wiesel» şi, mai exact, al şefului său lipsit, biografic, de o minimă legitimitate”, ceea ce, pe bună dreptate, „ne readuce în ambientul ignar al bolşevismului de prin anii 50”. Ştim cu toţii astăzi de dosarele fabricate în acei ani, de „vânătoarea” de valori româneşti a acelei antiromâneşti epoci staliniste. Ideologia totalitară instrumentase destructurarea întregii societăţi româneşti, concretizându-⁠se în suprimarea (inclusiv fizică) a elitelor politice şi culturale. Erau anii în care şi lui Vintilă Horia i se fabricase un dosar mincinos, cei ce-⁠l întocmiseră bazându-⁠se pe o identitate falsă, schimbând, numele scriitorului, Vintilă (Horia) Caftangioglu, cu cel al unui văr, Gheorghe Caftangioglu. Astăzi se ştie cu precizie şi cu dovezi acest lucru. Dar… ce contează? O etichetă pusă e greu de îndepărtat. Mai ales de cei care doresc ca aceasta să rămână.

Avem personalităţi cunoscute şi recunoscute, apreciate şi asumate chiar de culturile ţărilor în care oameni de cultură români au trăit paranteza vieţii de exilat. Încă până astăzi, la 25 de ani de la revoluţia din 1989, impardonabil, actualitatea culturală este încă prizonieră a enclavizărilor ideologice de tristă amintire. Scriitorii exilului românesc, mulţi dintre ei, continuă să fie mari necunoscuţi ai literaturii române. Este situaţia comentată şi conştientizată de o mică parte (din păcate) a criticii literare din ţară. Unul dintre avizaţi, profesorul Mircea Anghelescu, atrăgea atenţia deja cu mai mulţi ani în urmă, arătând că „această separare, această necunoaştere – din partea noastră, a celor rămaşi în ţară – a operelor literaturii române apărute în afara ţării, a dus nu doar la ignorarea (cu puţine şi nesemnificative momente de relaxare) unor opere importante pe plan internaţional, implicate direct în mişcările artistice sau de idei europene şi mondiale, precum textele lui Eugen Ionescu, Cioran sau chiar Mircea Eliade, dar şi a unei părţi importante din propria noastră avuţie culturală, care se revendică şi ea de la moştenirea clasică, de la perioada interbelică”. Din această „avuţie culturală” face parte, fără îndoială, romancierul, poetul, eseistul, gânditorul, publicistul Vintilă Horia. Pentru a-⁠i trece în revistă întreaga activitate desfăşurată mai ales în exil (acesta începând din 1944, când nu avea nici 30 de ani!), ar trebui să scriem mai multe volume. Una dintre aceste activităţi a fost aceea de conferenţiar, cu săli arhipline, în Italia, Spania, Franţa etc.; alta – de publicist în reviste româneşti şi străine. Un exemplu: în 1972, o publicaţie spaniolă avea, cum îi scria fratelui său, „trei invitaţi de onoare: Toynbee, Gabriel Marcel şi cu mine”. Aşadar, scriitorul, filosoful, teoreticianul român Vintilă Horia era în 1972 receptat în Europa pe aceeaşi treaptă cu cei cu care era contemporan: marele filosof al istoriei Arnold Toynbee şi filosoful francez Gabriel Marcel!

Nu o dată, critici şi istorici literari străini scriu cuvinte de mare admiraţie faţă de opera sa literară ori eseistică. Astfel, cercetătorul Primo Siena, în articolul dedicat scriitorului român şi intitulat sugestiv Martor al adevărului în timpuri mincinoase, ia în considerare opera acestuia ca un întreg. Jurnalistul Isidro Juan Palacios, care îi consacră mai multe pagini de analiză şi un amplu interviu în revista Punto y coma, scrie că „Vintilă a ştiut să dea o sinteză înnoitoare care face din opera sa o piesă unică şi măiastră”. Scriitorul Aquilino Duque afirmă, de asemenea în cunoscuta publicaţie spaniolă ABC, cu prilejul centenarului naşterii scriitorului, că „puţini intelectuali se aflau în Spania şi Europa timpului său care să se poată măsura cu el”. Iată că, peste timp, calitatea de profesor a lui Vintilă Horia este amintită cu veneraţie. O fostă studentă, Adoracion Alvarez Peña, vorbeşte într-⁠un interviu, despre cursurile „magice, pentru că erau ca o sursă enormă de cunoaştere”. Iar mai departe, printre alte caracteristici demne de admiraţie, ea îl prezintă ca pe un „mare europenist”.

Iată numai câteva dintre semnele preţuirii scriitorului român dincolo de hotare. În România, de-⁠a lungul timpului, Vintilă Horia a stârnit şi stârneşte invidia celor mici; dar tot el – admiraţia noastră, a celor ce ne vrem valorile aduse acasă, repuse pe locul lor într-⁠o ţară care ar trebui să se mândrească cu ele. Una dintre aceste valori este şi va rămâne Vintilă Horia. Căci el este, aşa cum sugestiv îl numea Basarab Nicolescu: Un Cavaler al Cunoaşterii ce Va Veni!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest