Contemporanul » Lecturi » Constantin Cubleşan: Basarabia. Sentimental şi polemic

Constantin Cubleşan: Basarabia. Sentimental şi polemic

Scriitorul face parte dintr-⁠o generaţie literară apărută şi afirmată în anii de după cel de al Doilea Război Mondial

Fără îndoială, cel mai activ scriitor basarabean în actualitatea literară românească prezent în numeroase publicaţii culturale şi literare, cu o frecvenţă debordantă, Leo Butnaru se ilustrează superlativ atât în poezie, cât şi în proză, în eseistică, în traduceri nu mai puţin – volumele din avangarda rusă sunt fundamentale pentru cunoaşterea fenomenului în cercetarea critică a istoriografiei noastre de azi –, venind acum şi cu o memorialistică (Perimetrul cuştii, 2012), oarecum aparte în volumul Lista basarabeană. Copil la ruşi (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013). Spun aparte, întrucât nu avem de-⁠a face cu o simplă rememorare sentimentală a anilor copilăriei şi adolescenţei, cât cu un angajament polemic, eseistic în fond, pe tema identităţii istoriei contemporane a Moldovei de dincolo de Prut, lista-basarabeana-copil-la-rusi_copdiscutând în pandant şi două cărţi ce abordează, diferit, aceeaşi chestiune: cea a Eufrosinei Kersnovskaia (Cât valorează un om, 12 caiete cu „sute şi sute de pagini”) şi cea a lui Victor Erofeev (Enciclopedia sufletului rus, „roman-⁠eseu, asta cred că este anume”), completându-⁠se reciproc într-⁠o imagine emoţionantă şi grotescă deopotrivă, a unei lumi româneşti (în fond) pe care cititorul nostru încă nu o cunoaşte îndeajuns, în profunzime.

Scriitorul face parte dintr-⁠o generaţie literară apărută şi afirmată în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial (s-⁠a născut în 1949 într-⁠o comună, Negureni, de lângă Orhei), într-⁠o societate sovietică, oarecum îndestulătoare, în care se şcolează („elev sovietic”), dar care e marcată de reminiscenţele unui trecut dramatic nu prea îndepărtat şi a unei realităţi (în prelungire) imediate marcată de constrângeri sub semnul teroarei: „Unii consăteni (ne) mureau în accidente la tăiatul pădurii în Siberia, unde colhozul trimitea, la cererea autorităţilor locale de peste patru-⁠cinci fuse orare depărtate, echipe de «drujbari» şi mânuitori de topoare, în caz contrar neprimind cotă de lemn de construcţie solicitată. Astfel că, atunci când spuneam în precuvântarea la aceste amintiri din copilărie despre porumbarul meşterit sub streaşina casei noastre din scânduri, mirosind a răşină şi tămâie, eu nu aveam de unde şti că acest miros nu era unul de tămâie şi mănăstire din Carpaţi, ci altul – de Siberie, frig şi pustie, cu reni şi licheni… Până a fi lăsate în adâncul gropilor de mormânt şi a fi acoperite cu ţărână, sicriele negurenilor miroseau încă a răşină ce se coagulase pe lângă sârma ghimpată a Gulagului”. Dar evocarea copilăriei are seninătatea şi jovialitatea cu care satul însuşi – oamenii şi copiii împreună cu care se joacă, învaţă şi munceşte – îl înconjoară, protejându-⁠i oarecum evoluţia inocentă în ani, în viaţă: „Haideţi să păstrăm şi în continuare starea de naivitate fantezist-creatoare a copilăriei noastre, pentru a vedea şi pricepe (şi accepta) cum, departe, la marginile orizontului, unde un pandant al curcubeului îşi face delta în ţărână (…) copilul (care am fost, care aţi fost) prinde a aştepta, şi tot aşteaptă să prindă ceva, însă pluta undiţei nu se scufundă în băltirea-⁠deltirea curcubeică, pentru că, deocamdată acel peştişor de aur înoată a alint doar pe creasta, în zenitul arcului multicolor”. În această aură se coagulează romanul copilăriei sale („Copilăria se converteşte în roman – ca parte a simfoniei cunoaşterii de lume şi de sine, a devenirii «exterioare» şi autodefinirii”). Avem de-⁠a face astfel cu „un roman memorialistic”, în care sunt evocate „momente din copilărie”, autorul relatând („ce mi s-⁠a întâmplat chiar mie”), cu o sinceritate cuceritoare, fapte de un eroism juvenil, portrete ale părinţilor, rudelor şi ale oamenilor apropiaţi, prinse în episoade conflictuale ce au marcat viaţa satului din acei ani, totul cu o degajare în scriitura narativă, capabilă a cuceri cititorul şi a-⁠l emoţiona, introducându-⁠l într-⁠o epopee a cotidianului convenţional, nu lipsit însă de poeticitate, căci Leo Butnaru este, nu-⁠i aşa, un poet veritabil. Se vorbeşte astfel despre situaţia părinţilor („părinţii mei erau simplissimi ţărani proaspăt şi dureros despropietăriţi de colectivizarea ruso-⁠sovietică”), despre jucăriile cu care se delecta la ţară („vioara din hlujan de cucuruz”, „telefonul din şnur simplu, la capete cu cutii goale de chibrituri”, „tractoraşul din mosor simplu de aţă cu propulsie din cauciuc răsucit în interiorul său” etc.), despre şcoală şi abecedar, despre cărţile pe care ar fi vrut să le aibă şi să le citească („Vieţuind într-⁠un mediu colonial, de valori rătăcite aiurea şi noi rătăciţi de valori, copilăria mea nu avea nici pe departe atâtea cărţi, pe cât ar fi vrut să le citească, iar cele care îi cădeau sub ochi de multe ori aduceau a abjectă parodie ideologizată”), despre filmele văzute la un cinematograf improvizat („Spectacolul cinematografic îl asigura o instalaţie itinerantă, ce deservea câteva localităţi /…/ Fiecare colhoz trimitea o maşină în satul vecin, de unde prelua mecanicul cu tot cu aparatură”), dar şi despre prigonirile naţionale imediat după război („evreii din Negureni fuseseră adunaţi în ghiol şi mânaţi cu o dârjală de un biet cioban tânăr şi prost, care le cerea imperios şi mânios să se cufunde în apa mâloasă”), despre închiderea bisericii („cum venea vorba despre închiderea bisericii, negurenii se puneau vârtos pe blesteme şi sudălmi”), despre dispoziţia drastică a lui Hruşciov („un megaloman fantezist, cam brutal, cam nu prea instruit, cam soldăţoi”) de a lichida caii pentru a fi înlocuiţi de tractoare („bieţii căişori, aceşti oneşti trudnici ai satelor noastre, erau urcaţi, câte trei-⁠patru, în caroseriile maşinilor şi duşi «la carne», la abator”), despre anii de foamete de după război („nu trecuseră mulţi ani după cumplita foamete”) ş.a.m.d., totul relatat direct, prin ochii copilului de atunci, dar cu fireasca cenzură a scriitorului de acum, ca într-⁠o recapitulare a unui timp marcat de istoria vremii: „Acesta ar fi să fie portretul copilăriei noastre şi al înaltului duh protector care ne-⁠a însoţit pe parcursul ei, pentru ca, la un timp fixat de zodii, să ne petreacă pe porţile de aur în lumea mai mare, mai vastă, a adolescenţei, de unde, pe porţi de plumb, aveam să ieşim spre imensitatea lumii maturităţii supuse grelelor încercări de obscurantismul unei exclusiviste ideologii sugrumatoare de libertate”.

Calitatea „romanului” copilăriei sale, pe care Leo Butnaru îl recompune din nenumărate tablouri de viaţă autentică, rezidă în caligrafia elegantă a relatării, a povestirii oarecum reţinute, fără excese în edulcorarea acestora, dar şi fără atacuri pătimaş partizane la adresa atâtor privaţiuni de ordin social şi moral, pe care le-⁠a suportat în acei ani, odată cu întreaga colectivitate a satului său, a ţării, la drept vorbind. E o carte-mărturie, simplă şi adevărată, sinceră şi demonstrativă, din care nu lipsesc pasaje de o caldă evocare a naturii locurilor natale, de care sufletul său poetic se simte mereu şi indistructibil legat: „Îmi amintesc că, uneori, primăvara venea foarte devreme, cu toporaşi – flori ale niciunui călău. Şi cu închipuirea de cântec a piţigoiului! Frânturi de triluri, mici partituri bizare, zise parcă dintr-⁠un nai de zăpadă pe ducă – melodia ţine doar până sârguincioasa suflare a păsării topeşte fluidele dalbe ale ultimei ninsori. Cu rândunelele aliniate pe liniile de telegraf./ Primele zile de primăvară, în care priveam nu că atent, ci cu încordare de… titan, să pot surprinde adevărul a ceea ce ni se spunea la şcoală – că: natura învie. Aşa va învia şi omul, ca mugurele, ca ghiocelul ce apare de sub zăpadă, ca firul de iarbă…”

Pe cât de temperată nostalgic este prima parte a cărţii, Copil la ruşi, pe atât de polemic este comentariul eseistic al celei de a doua părţi, Lista basarabeană şi nu mai puţin a celei de a treia părti, Românii şi enciclopedia sufletului rus la care se adaugă epilogul, în felul său exegetic, intitulat Gombrowicz: idei (şi) pentru realitatea românească. Acestea nu sunt pagini memorialistice, dar vin să copleteze, dintr-⁠o altă perspectivă, istoria anilor copilăriei evocate, cu fapte de un dramatism şocant pe care Leo Butnaru le recomandă cititorilor în completarea imaginii acelui univers, a acelei lumi din care el a pornit spre viaţă şi pe care nu atât el, cât omenirea nu are dreptul a le uita, a le trece cu vederea, azi. Este vorba de jurnalul Eufrosinei Kersnovskaia („boieroaică la 33 de ani, de profersie «civilă» medic veterinar”), intitulat Cât valorează un om, reprezentând jurnalul ei din deportarea siberiană, unde fusese trimisă odată cu o numeroasă populaţie de români basarabeni, în ideea nedeclarată făţiş, de exterminare a acestei populaţii. Ea propune o listă – o altă listă a lui Schindler, cu trimiterea, pe care o face Leo Butnaru, la filmul lui Steven Spielberg – a celor deportaţi, din Basarabia, şi din care „nimeni dintre acei nenorociţi nu mai avea să se întoarcă la Soroca”. Relatările boieroaicei sunt cutremurătoare, începând chiar cu acel moment al îmbarcării oamenilor în trenurile morţii, pe care scriitorul basarabean le reţine în comentoriul său: „Era ziua de 13 iunie 1941, când Eufrosina Kersnovskaia se pomeneşte înghesuită într-⁠un vagon pentru vite, peste ani scriind în ego-⁠textul său memorialistic: «Astăzi nu mai ţin minte cum nimerisem în acel vagon. Îmi amintesc doar de gloată, de soldaţi, de ţipete, ghionţi, îmbulzelă în vagonul supraîncărcat cu oameni buimăciţi şi sfâşiaţi». Acolo, în gara de la Floreşti, unde, dincolo de scândurile grosolane ale vagonului, foşnea ciudat stufărişul oglindit în apele Răutului… Răutul parcă ar fi prevestit răutatea care o aştepta, de aici încolo, spre zările siberiene, închise, haşurate de sârma ghimpată a Gulagului…” Desigur, propunerea pentru un film, cu această listă basarabeană, ar avea un impact în public la fel de puternic precum a avut şi filmul lui Spielberg. E o provocare aruncată cineaştilor noştri, din Bucureşti sau din Chişinău.

În comentariul cărţii lui Victor Erofeev („În această cercetare ca şi culturologică dar, concomitent, şi politică, autorul generalizează mentalitatea rusă, experienţa istorică a omului patriei sale”), Leo Butnaru este şi mai polemic, efectuând nu atât o exegeză literară, cât o interpretare sociologică punctuală pe marginea textului, cu incitante raportări şi paralelisme între ceea ce poate constitui esenţa spiritului naţional rus, basarabean sau românesc. E un angajament critic ce merită o atenţie aparte. Voi reţine însă, între altele, doar trimiterea către mitul Meşterului Manole, cu o conotaţie originală, nici vorbă, anume aceea că alegerea femeii unuia dintre zidari, care să fie sacrificată în pereţii bisericii, a fost o simplă tragere la sorţi de tip ruletă rusească („ruleta românească”). E o interpretare ce împinge în derizoriu sensurile legendei. Alegerea soţiei Meşterului nu a fost un joc hazardat al acestuia ci, dacă vreţi, un joc, cât se poate de tragic, cu destinul, cu soarta, cu propria desăvârşire umană prin creaţie. Ceea ce este cu totul altceva decât o aventuroasă provocare a morţii printr-⁠un gest ce mizează pe pura întâmplare. În fine…

Copil la ruşi de Leo Butnaru este o carte-document, realizată cu mijloacele unui discurs romanesc, de cea mai bună factură memorialistică.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantin Cubleşan

Constantin Cubleșan (n. 1939, Cluj). Prof. univ. dr. Conducator de doctorate in specialitatea: Istoria literaturii romane, la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, in 1959. A fost pe rand [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest