Artistul i‑a dedicat expoziţia soţiei sale, trecută în urmă cu un an la cele veşnice…
Cea mai recentă expoziţie personală semnată de maestrul Ion Pantilie, vernisată la Galeria Metopa din Piteşti, pe 7 octombrie 2020, s‑a dovedit a fi, ca de fiecare dată când acest plin de har pictor expune, un adevărat regal de lumină şi culoare, dar, de data aceasta, cu o dublă semnificaţie. Pe de o parte, evenimentul a marcat un moment aniversar: autorul şi‑a sărbătorit 75 de ani de viaţă. Pe de altă parte, artistul i‑a dedicat expoziţia soţiei sale, trecută în urmă cu un an la cele veşnice.
Înainte de a comenta această nouă personală semnată Ion Pantilie, mă voi opri şi asupra celei deschise în mai 2019, la aceeaşi galerie, pentru că fiecare ieşire pe simeze a pictorului obişnuieşte să o anunţe, printr‑o lucrare înainte‑mergătoare, pe următoarea. Astfel, expoziţia de anul trecut o pregătea, artistic, dar mai ales ideatic şi spiritual pe cea din octombrie 2020. În urmă cu an, publicul piteştean, şi nu numai, era invitat să privească un spectacol vizual ce avea ca temă „geometria luminii”. Un căutător al esenţei, Ion Pantilie a ales ca motiv principal al lucrărilor sale lumina, atât lumina fizică, vizibilă, perceptibilă cu simţurile noastre, cât şi pe cea imaterială, de sorginte spirituală. Un ascet al formei, Ion Pantilie nu este, mai puţin, şi un ascet al culorii. Gamele cromatice sunt şi ele reduse la esenţă, devin mai degrabă sugestii de culoare, pasta îşi pierde aproape total materialitatea, iar subtilele nuanţe de albastru, roz şi griuri colorate se întrepătrund, trimiţând spre ochiul privitorului liniştea începuturilor, a spaţiului pe care nu ni‑l putem reprezenta, unde „se naşte” lumina. Cerebral prin definiţie, Ion Pantilie este în egală măsură şi un poet, pentru că pânzele sale poartă toate atributele unor poeme plastice.
În stilul inconfundabil al lui Ion Pantilie, noua serie de lucrări, din care doar jumătate a putut fi cuprinsă în spaţiul galeriei piteştene, propune o temă îndrăgită de pictorii din toate timpurile: marea. În cazul său, însă, abordarea temei este cu totul aparte fiindcă pânzele expuse nu sunt în nici un caz studii după natură, ci interpretări în cheie personală ale motivului. Ataşamentul faţă de mare se împleteşte în cazul său cu nostalgia clipelor unice petrecute pe malurile feluritelor mări, alături de doamna sa.
Epurate de orice formă de materialitate, perspectivă ori volum, lucrările maestrului Pantilie intră în dialog cu esenţele prin intermediul luminii şi al culorii. Privindu‑le pe acestea recent expuse, sentimentul apropierii de mare se manifestă aproape instantaneu, într‑atât de convingătoare este expresia lor plastică. Mai apoi, cercetându‑le cu sporită atenţie, descoperi că nu doar întinderea nesfârşită de apă îşi află o formă simplificată până la esenţă, ci şi răsăriturile ori apusurile de soare marine, la fel ca şi irizările specifice acestui spaţiu trec printr‑un laborios proces de epurare, transformându‑se din fenomene naturale, surprinse de ochiul exersat al artistului, într‑o poetică vizuală de un desăvârşit rafinament.
În fond, toată creaţia lui Ion Pantilie stă sub semnul unei asceze a imaginii, reducând la forme geometrice primordiale motivele abordate şi subţiind pasta de culoare până la transformarea ei într‑o suprafaţă diafană, ca un văl ce face posibilă orice fel de transparenţă. Asemenea unui geometru iluminat, Ion Pantilie îşi abordează temele lăsându‑se călăuzit de o disciplină exemplară a minţii, dublată de măiestria pictorului pentru care actul creaţiei se identifică cu viaţa însăşi. Deşi poate părea paradoxal, în ciuda acestei rigori sau poate tocmai ca o consecinţă a ei, în oricare dintre lucrările sale triumfă artistul, poetul, dirijorul unei simfonii cromatice cu profunde reverberaţii, iar nu geometrul.
În vastul şi atât de variatul peisaj al artei contemporane, opera lui Ion Pantilie nu poate fi uşor încadrată într‑o direcţie, nici nu poate fi lesne delimitată. Pictura sa, executată exclusiv în tehnica
uleiului pe pânză, se plasează pe graniţa adesea mişcătoare dintre figurativ şi non‑figurativ, fără a face vreo concesie decorativismului. Ion Pantilie aparţine mai degrabă unei mişcări artistice care a dobândit notorietate şi tradiţie, o mişcare al cărei reprezentant de seamă este pictorul Horea Mihai şi a cărei principală caracteristică o reprezintă o drastică austeritatea a aparenţelor, menită să exalte esenţele.
Şi pentru că maestrul Ion Pantilie îşi gândeşte întotdeauna cu un pas mai departe demersul artistic, seria de lucrări dedicate mării, expuse la Galeria Metopa, se încheie printr‑o pânză care anunţă următoarea temă sau următoarea serie de picturi pe care sperăm să le vedem cât mai curând pe simeze.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
