Contemporanul » Comunicat de presă » Eveniment: Revista britanică Poem consacră un număr special liricii româneşti

Eveniment: Revista britanică Poem consacră un număr special liricii româneşti

Institutul Cultural Român din Londra a organizat lansarea numărului special al revistei britanice Poem, dedicat în întregime poeziei româneşti. Această veritabilă antologie, cuprinzând un secol de poezie românească, a fost realizată de renumita poetă britanică Fiona Sampson, în colaborare cu Adam J. Sorkin, promotor neobosit al poeziei româneşti în lumea anglofonă şi traducătorul textelor incluse în volum.

Selecţia acestui număr dublu, publicat de celebra editură Routledge, include peste 200 de pagini de versuri semnate de poeţii Radu Andriescu, Linda Maria Baros, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci, Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Aura Christi, Denisa Comănescu, Daniela Crăsnaru, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Ioan Flora, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Emilian Gălaicu Păun, Diana Manole, Mariana Marin, Nicolae Prelipceanu, Dan Sociu, Marin Sorescu, Grete Tartler, Mihai Ursachi, Liliana Ursu, Matei Vişniec şi George Vulturescu.

Evenimentul de lansare a avut loc la sediul ICR din 1 Belgrave Square, în prezenţa editoarei revistei, poeta britanică Fiona Sampson, a traducătorului Adam J. Sorkin, a poetei Magda Cârneci, precum şi a criticului literar Cosmin Ciotloş. Aceştia au citit versuri din autorii traduşi şi au vorbit despre efortul creativ şi experienţa necesare muncii de traducător, precum şi despre curentele şi tendinţele din lirica românească.

Lansarea a fost însoţită de un minirecital de chitară clasică, în interpretarea tânărului muzician scoţian Sean Shibe, singurul chitarist solo care a fost selectat de BBC Radio 3 pentru a participa în cadrul programului New Generation Artists.

Fondată în anul 2013 de poeta britanică Fiona Sampson, revista „Poem” este una dintre cele mai apreciate publicaţii britanice de profil, care are ca principal scop descoperirea şi promovarea celor mai buni poeţi şi traducători din întreaga lume. Editată de însăşi Fiona Sampson, revista este publicată semestrial de prestigioasa editură Routledge, parte a grupului editorial Taylor & Francis, şi cuprinde poeme, eseuri, interviuri şi recenzii care reflectă teme de actualitate în diferite contexte internaţionale. Numărul special cu focus pe România reprezintă o premieră şi o oportunitate în plus de promovare a liricii româneşti într-⁠un context de prestigiu şi vizibilitate.

Magdalena Popa Buluc

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest