Cronică plastică

A recunoaşte – calea spre recunoştinţă

Polisemantismul multor cuvinte din limba noastră oglindeşte tulburător un tip de gândire ce constituie fundamentul legăturii noastre ontologice cu tradiţia. Verbul „a recunoaşte” are multiple sensuri, printre care cele de: a identifica ceva cunoscut mai dinainte, a te regăsi în ceva, a admite că ceva e bun, valoros, valabil. Adăugarea sufixului „inţă” la verbul  „a recunoaşte”, a dat substantivul „recunoştinţă”. Recunoştinţa are sensul deplin al exprimării gratitudinii faţă de ceva căruia îi datorăm un lucru semnificativ din existenţa noastră.

Recunoştinţa tinerei pictoriţe Mirabela Bedereagă, cuvânt de titlul al celei mai recente expoziţii ale sale, deschisă de la sfârşitul lunii martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, se îndreaptă către ceea ce artista identifică a fi cunoscut mai dinainte, către ceva în care se regăseşte, către ceea ce e bun, frumos şi adevărat, adică spre Tradiţie.

Mirabela Bedereagă practică două tipuri de expresie artistică: pictură sacră – ea este membră a colectivului de artişti coordonat de Daniel Codrescu, ce lucrează mozaicul pentru Catedrala Naţională – şi pictură laică. Aceasta a doua modalitate de exprimare a Mirabelei Bedereagă are însă legătură cu prima, la nivel ideatic şi spiritual. Pictura creştină sacră, în diferitele ei tehnici, fie că e vorba despre icoană pe lemn, frescă bisericească, mozaic destinat spaţiului de cult, zgraffito etc., este realizată după un limbaj propriu, cu normele şi dogmele sale de reprezentare, de la care artistul nu se poate abate. În schimb, în arta laică, el se poate manifesta fără constrângeri de natură dogmatică, chiar şi atunci când conţinutul lucrărilor sale este unul religios.

Mirabela Bedereagă a creat punţi între cele două tipuri de exprimare plastică, influenţe din limbajul icoanei fiind vizibile în lucrările ei de artă laică, al căror subiect este, explicit sau implicit, religios. Cea mai recentă serie de lucrări ale sale are ca sursă de inspiraţie lumea românească tradiţională, de care artista este legată prin propria biografie. Pictoriţa recunoaşte acele obiecte casnice şi cultice din universul rural, între care şi‑a petrecut primii ani ai vieţii şi, prin încercarea de a le valorifica din nou şi într‑un mod aparte, integrându‑le în compoziţiile sale, îşi exprimă întreaga recunoştinţă faţă de această lume veche, unde tradiţia reprezenta, în sensul ei real şi profund, o oglindire a cerului pe pământ, a lumii nepieritoare şi perfecte în cea supusă timpului şi imperfecţiunii.

Fără îndoială Mirabela Bedereagă reuşeşte să exprime un mesaj şi, totodată, o invitaţie către omul contemporan, alienat, pierdut în hăţişul unui materialism distrugător. Reapropierea de moştenirea înaintaşilor, redescoperirea valorii autentice, al cărei fundament nu poate fi altul decât legătura neîntreruptă cu Dumnezeu, adică acea calitate de natură spirituală pe care o poartă Tradiţia, ar putea fi o cale de salvare pentru fiinţa desacralizată.

Leitmotivul noii serii de lucrări expuse este masa ţărănească, din lemn, cel mai adesea rotundă, scundă şi cu trei picioare, în jurul căreia se aduna familia. Ea însăşi fiind, prin forma ei, un simbol al cerului oglindit pe pământ, poartă pe ea alte obiecte‑simbol, precum: crucea, pâinea, ştergarul, lingura. Scăunelul rotund şi el, tot cu trei picioare, apare ca o replică în miniatură a mesei ce coagulează existenţa biologică şi spirituală a unei familii ţărăneşti tradiţionale.

Calitatea cea mai de seamă a lucrărilor Mirabelei Bedereagă este puritatea, obţinută prin simplificarea până aproape de esenţă a motivelor înfăţişate. În felul acesta ele îşi pierd, aşa cum se întâmplă în reprezentările sacre, materialitatea grosieră, se transfigurează, devenind din ceea ce fuseseră iniţial, adică obiecte casnice cu utilitate pragmatică, simboluri ale unui mod de viaţă ancorat în credinţă, ghidat de legătura neîntreruptă cu Dumnezeu. Aceste obiecte, pictate plat, fără volumetrie, cu o bine gândită reţinere cromatică, reunite în compoziţii austere, proiectate pe fundaluri neutre, fără nici o vibraţie sau element care ar putea strica ordinea lor simplă, se scaldă într‑o lumină parcă suprapământească, o lumină a cărei sursă sunt chiar ele.

Pâinea rotundă, simplă, devine în lucrările Mirabelei Bedereagă simbol euharistic, iar masa ţărănească se transfigurează în centru al unui tip de existenţă aflat în deplină armonie cu natura şi cu mişcarea celestă.

În alte compoziţii, un alt motiv foarte prezent în lumea tradiţională, cel al păsării, revine, cu toate conotaţiile sale şi, bineînţeles, cu cea mai pregnantă dintre ele, cea de legătură între cer şi pământ.

Mirabela Bedereagă şi‑a dorit să expună alături de un regretat artist, reprezentant al curentului neo‑ortodox, apărut în deceniile şase‑opt ale secolului trecut, ca replică la arta oficială din România. E vorba despre pictorul Gheorghe Berindei (1921‑1999), artist care a activat şi a expus alături de pictorii din grupul „Prolog”. În felul acesta, artista îşi exprimă încă o dată recunoştinţa, de data aceasta faţă de un mentor.

Pictura lui Gheorghe Berindei, de factură geometrizantă, îmbinând compoziţiile figurative, precum peisajele, naturile statice, portretele, cu cele abstracte, reinterpretează motive simbolice, cu conotaţii spirituale. Dematerializarea obiectelor‑simbol înfăţişate, anularea volumetriei şi austeritatea cromatică din lucrările lui sunt o aluzie la acea lume veşnică, a spiritului pur.

Expoziţia „Recunoştinţă”, deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, poate cel mai potrivit spaţiu pentru un spectacol vizual de această factură, are toate datele unui eveniment cultural.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button