Criza globală provocată de răspândirea noului coronavirus a avut şi continuă să aibă un impact fără precedent asupra sectorului cultural din întreaga lume. Pentru a înţelege mai bine situaţia din ultimii doi ani, cu care se confruntă muzeele, în special în Europa, Reţeaua Organizaţiilor Muzeale Europene (NEMO) a documentat şi analizat impactul economic asupra muzeelor, demonstrând totodată oportunităţi digitale pe care muzeele le‑au pus în practică şi pe care continuă să le utilizeze pe deplin. Raportul a analizat aproape 1.000 de răspunsuri la sondaje colectate între 24 martie şi 30 aprilie 2020 de la muzee din 48 de ţări, majoritatea din Europa[1].
Muzeele au răspuns rapid şi proactiv la pandemie, direcţionându‑şi atenţia către abordarea nevoilor din cadrul comunităţilor lor în această situaţie. Acestea au contribuit la reducerea izolării şi a singurătăţii prin creşterea ofertei digitale, prezenţa lor online contribuind la implicarea persoanelor care au stat sau continuă să stea acasă.
Muzeul Municipiului Bucureşti, la rândul lui, a stimulat sentimentul de încredere şi de comunitate prin încurajarea interacţiunii cu vizitatorii săi online, menţinându‑şi, de asemenea, programele de educaţie informală, de această dată de la distanţă, prin furnizarea materialelor educaţionale (inclusiv reviste de specialitate, disponibile gratuit aici http://muzeul Bucureştiului.ro/publicatii.html), clipuri educative şi ateliere pentru copii online. Acestea sunt disponibile publicului pe canalul de YouTube al MMB şi pe paginile noastre oficiale de Facebook.
În conformitate cu răspunsurile la sondajul organizat de NEMO, 3 din 5 muzee au raportat pierderea în medie a 20.300 € pe săptămână din cauza închiderii muzeelor şi a opririi călătoriilor. Multe muzee au raportat o pierdere considerabilă a veniturilor, de 75‑80%, muzeele mai mari şi muzeele din zonele turistice raportând pierderi săptămânale în valoare de sute de mii de euro. Muzeele sunt afectate direct şi puternic de scăderea globală a turismului, dincolo de criza imediată. OCDE a prezis o scădere cu 50‑70% a activităţilor de turism global.
Sondajul a arătat că muzeele care se bazează în mare parte pe finanţare privată au raportat o vulnerabilitate mai mare în ultimele săptămâni, sursele de venit private fiind mai susceptibile la schimbările pieţei.
Pe partea de activitate online, sondajul a arătat că 4 din 5 muzee şi‑au sporit serviciile digitale pentru a ajunge la audienţa lor, adesea cu sprijinul personalului care a preluat noi sarcini pentru a face faţă circumstanţelor. Aproape jumătate dintre corespondenţi au declarat că muzeul lor oferă acum unul sau mai multe servicii online noi, iar 2 din 5 muzee au raportat o creştere a vizitelor online, cuprinse între 10 şi 150% în timpul raportării. Astfel, muzeele care au fost capabile să schimbe sarcinile personalului şi/ sau să investească mai multe resurse au putut să‑şi crească serviciile digitale şi au observat o creştere a vizitelor online.
Rezultatele sondajului au contribuit la identificarea şi formularea unor recomandări pentru acţiuni imediate, pentru considerente pe termen mediu şi pentru conceperea unei strategii pe termen lung. În conformitate cu NEMO, acestea sunt: 1. Sprijin economic pentru activităţile muzeelor şi instituţiilor de cultură; 2. Investiţii în patrimoniul cultural digital; 3. Crearea unor expoziţii şi proiecte adaptate pentru această perioadă de criză.
Un alt raport, de această dată creat de UNESCO[2], a cuprins muzee şi în afara continentului european. În ce priveşte strategiile abordate de muzee în această perioadă, studiul mai sus menţionat a relevat că diviziunea digitală este acum mai evidentă ca niciodată. Într‑adevăr, pentru milioane de oameni din întreaga lume, în special în ţările în curs de dezvoltare, accesul la cultură prin mijloace digitale nu este la îndemână, ceea ce face dificilă lansarea muzeelor virtuale sau accesarea colecţiilor online. Potrivit Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, aproape jumătate din populaţia lumii nu are acces la Internet[3]. Impactul crizei asupra instituţiilor culturale, în special asupra muzeelor, necesită o abordare globală care reafirmă rolul central al culturii ca mod de a face societatea mai rezistentă, precum şi ca un domeniu care ajută la reactivarea economiei şi a ecosistemului cultural, pentru a promova un viitor mai bun, în special pentru generaţiile viitoare.
Implicaţiile „noului normal” vor ţine muzeele şi specialiştii ocupaţi în lunile următoare şi vor atinge aproape fiecare aspect al activităţii muzeului. Nu există nicio cale rapidă înapoi la normal – în loc să ne întoarcem la obiectivul nostru clasic, trebuie să învăţăm din această criză pentru a răspunde, atenua, adapta şi integra eficient schimbările. Contextul în schimbare necesită investiţii mai puternice şi sisteme revizuite şi restructurate pentru a face faţă acestei perioade, dar şi altor situaţii ce pot apărea pe viitor.
Muzeul colocvial şi diversificarea
Timpul rămas pentru Cunoaştere, pentru descoperirea de noi preocupări cotidiene, va fi tot mai restrâns şi preţios, fiind destinat mai mult dezvoltării profesionale. Presiunea responsabilităţilor coboară spre vârstele adolescenţei, iar efortul de maturizare va cunoaşte mai multe praguri. Priorităţile vârstelor, care se îndreaptă către treizeci sau patruzeci de ani, diferă dramatic faţă de aşteptările generaţiilor anterioare, deoarece şi orizonturile profesionale şi sociale sunt diferite.
Una dintre primele diferenţe este aceea că timpul rămas pentru alte alegeri nu mai reprezintă un capăt opţional de agendă, iar impactul asupra instituţiilor culturale, indiferent de profilul lor, determină diversificarea ofertei culturale. Şi aceasta în direcţii şi orientări concrete, cu un dialog în timp real şi conţinut specializat al informaţiei.
Diversificarea culturală a timpului rămas, neocupat de preocupări profesionale sau cotidiene imediate, reprezintă poate cea mai relevantă provocare pentru instituţiile de profil, în următorii ani şi până la decenii distanţă. Specializarea demersului şi profesionalizarea informaţiei vor câştiga teren şi va fi preferată pentru că va fi în continuarea şi completarea efortului de dezvoltare personală.
A doua diferenţă faţă de timpul recent, care vine în continuarea recuperării prin diversificare a timpului rămas, este aceea de a oferi generaţiilor în mişcare şi configurare profesională un spaţiu colocvial, unde ideile lor să se facă auzite, cunoscute, conceptualizate şi, dacă va fi posibil, să devină realitate prin asocieri de idei şi interese profesionale.
Muzeul Municipiului Bucureşti a înteles acest prag şi se pregăteşte pentru el. Altfel nu va reuşi să pătrundă în interesul celor care vor fi, foarte curând, dincolo de pragul confortului şi al aşteptărilor fără orizont. Ne aflăm în plin schimb de generaţii, iar profilul social şi profesional, care va avea masa critică în jurul anilor 2030, va contura o cu totul altă societate, investind într‑o platformă socială care să sprijine combativitatea, luciditatea, altruismul şi va respinge lenea, superficialitatea, nepotismul.
Muzeul a devenit, pe de o parte, un vehicul pentru aceia care au dorit să se dezvolte profesional (au putut să publice cărţi, să susţină conferinţe, să cerceteze patrimoniul, să plece la conferinţe externe etc). Pe de altă parte, Muzeul a devenit o uzină culturală, acoperind întregul panel de servicii unui public pentru care spaţiul informal este mai relevant pentru consumul cultural.
Rezultatul este o diversificare profesională, dar şi a specializărilor în interiorul instituţiei, fapt împlinit în numai 7 ani, realitate care se află în spatele dinamicii muzeale din ultima vreme. Există un grafic al vârstelor, dar şi unul al profesiilor, care s‑au modificat prin diversificarea specializărilor obţinute şi prin integrarea unei noi categorii de tineri specialişti, aflaţi la început de carieră.
În final, Muzeul trebuie să deschidă posibilităţi de reinventare, cu multiple posibilităţi în a te descoperi şi mai ales deplina bucurie a unui posibil început cu fiecare vârstă trecută.
În concluzie, cele mai mari vulnerabilităţi semnalate de angajaţii instituţiei sunt legate de pericolul deprofesionalizării, subfinanaţarea fiind cea mai mare ameninţare, urmată de pericolul deprofesionalizării. Soluţia cea mai fezabilă pentru a stopa deprofesionalizarea angajaţilor o reprezintă digitalizarea activităţilor de cercetare, a patrimoniului, precum şi a majorităţii proiectelor culturale.
Privind pericolul sensibil reprezentat de pericolul deprofesionalizării, avem, pe de o parte, procent restrâns de profesionişti, experţi în diferite domenii de activitate (artă, arheologie, istorie,
numismatică etc.), care pot fi demotivaţi şi pot pleca. Acest procent al „activilor” în profesii este urmat de un procent mai mare, de 50%, de angajaţi care fie sunt în proces de profesionalizare, fiind foarte tineri (cursuri de formare profesională, masterate sau doctorate), fie alţii care aspiră la acest status, iar aici ne referim şi la cei care au numai studii medii şi sunt conservatori şi gestionează colecţii. Acest procent va fi cel mai lovit de pericolul deprofesionalizării determinate de subfinanţare, deoarece vor rămâne captivi pentru o bună parte din viaţa lor acestei nefericite situaţii, nefiind pregătiţi să dezvolte instrumente şi metode de lucru pentru a convinge un alt angajator.
Drept urmare, trebuie continuată investiţia în dezvoltarea profesională a angajaţilor şi a obţine un număr suficient de mare de profesionişti şi experţi (către 30%) şi apoi de lucrători activi de bună credinţă şi colegialitate pozitivă (către 70% minimum), astfel încât să fie redus procentul celor care refuză schimbarea şi sunt agresivi faţă de încercările de a introduce activităţi noi pe fişa postului.
■ Scriitor, istoric, publicist şi editor
Note:
[1] https://www.ne‑mo.org/fileadmin/Dateien/public/NEMO_documents/NEMO_COVID19_Report_12.05.2020.pdf
[2] https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000373530
[3] https://www.itu.int/en/ITU‑D/Statistics/Documents/facts/FactsFigures2019.pdf
Adrian Majuru
