Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Reuniunea teatrelor naționale românești – 2018, Ediția a IV-a, Chișinău

Reuniunea teatrelor naționale românești – 2018, Ediția a IV-a, Chișinău

Nostalgia valorii

După 27 de ani de independenţă, populaţia Republicii Moldova continuă să fie sub influenţa masivă a prezenţei ruseşti pretutindeni, cu precădere cea care se infiltrează în conştientul şi subconştientul oamenilor. Alături de dominaţia audiovizualului susţinut de Moscova, e prezent firav şi entertainment‑ul

În perioada audiţiilor şi, apoi, pe tot parcursul repetiţiilor la spectacolul „Carnavalul” – scenariu teatral inspirat din opera lui I.L. Caragiale, pe care l‑am regizat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, am avut privilegiul să discut în repetate rânduri cu intelectuali români de diferite specializări umaniste, despre starea conştiinţei fraţilor dn ţara de peste Prut, aflată sub ocupaţie străină peste un veac. Mariana Onceanu a fost sufletul care a dat amplitudine gândurilor mele şi, prin destăinuirile ei din adâncul lor, depun acum mărturie despre un eveniment care se sprijină pe arta teatrului şi simţire românească.

Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti, pe scena naţionalului „Mihai Eminescu” de la Chişinău, la cea de a IV‑a ediţie, s‑a desfăşurat în perioada 19 – 30 septembrie 2018… Un regal teatral românesc, cum a fost definit prin miza sa identitară în presa locală, o ediţie de excepţie, care a adunat toate teatrele naţionale din şapte oraşe ale României: Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Târgu‑Mureş, Cluj şi Timişoara, alături de cele din Chişinău, Bălţi şi Cahul, în total, zece oraşe de pe ambele maluri ale Prutului reprezentate de unsprezece teatre. Anul Centenarului a determinat şi tematica acestei ediţii, dedicată dramaturgiei naţionale, cuprinzând nume de referinţă din repertoriul clasic şi contemporan, precum şi nume ale autorilor tineri: I.L. Caragiale, Al. Kiriţescu, Teodor Mazilu, Tristan Tzara, Herta Müller, Mircea M. Ionescu, Ada Lupu, Mihaela Iancu, Gabriel Sandu. Un asemenea festin cultural presupune, pe lângă entuziasmul organizatorilor, şi investiţii financiare substanţiale, care au fost făcute de instituţiile de resort de pe ambele maluri ale Prutului prin deciziile înalţilor oficiali: ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Monica Babuc; ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale din România, George Ivaşcu; preşedinta Institutului Cultural Român de la Bucureşti, Liliana Ţuroiu. Cu certitudine, marile oraşe ale României ar putea fi încercate de regrete sau invidii pentru faptul că o asemenea sărbătoare nu se organizează în urbea lor.

Trebuie să rămâi la Chişinău măcar o lună de zile, în care să te plimbi pe străzi, pe cele mai îndepărtate ale oraşului, să intri în magazine, să circuli înghesuit în trasportul public, să fii bruscat de taximetrişti nemulţumiţi că nu vorbeşti limba rusă, să iei masa în diferite localuri, poate altele decât cele cu specific românesc afişat, dar mai ales să rămâi măcar pentru această perioadă fără acces la internet, fiind expus doar ofertei de canale TV din reţelele de distribuţie autohtonă, ca să înţelegi de ce este nevoie de a asigura fluxul constant de identitate culturală românească din toate domeniile: carte, muzică, cinematografie, teatru, arte plastice şi, bineînţeles, presă, radio şi televiziune.

După 27 de ani de independenţă, populaţia Republicii Moldova continuă să fie sub influenţa masivă a prezenţei ruseşti pretutindeni, cu precădere cea care se infiltrează în conştientul şi subconştientul oamenilor. Alături de dominaţia audiovizualului susţinut de Moscova, e prezent firav şi entertainment‑ul.

Intelectualii din generaţiile de peste 40 de ani sunt formaţi la şcolile ruse, vorbesc fluent această limbă şi chiar şi cei mai convinşi români poartă tiparele unei mentalităţi modelate la izvoarele culturii ruse peste care se suprapune, în unele cazuri, un imens dor fără saţiu şi nostalgie faţă de tot ce înseamnă cultura română, dar fără a simţi vreo afectivitate deosebită şi fără a o cunoaşte, înţelege sau pătrunde în profunzime. Cei mai mulţi au recuperat ca autodidacţi valorile şi canoanele spiritualităţii româneşti. Cei din generaţiile mai tinere, deşi înţeleg limba rusă, nu toţi o şi vorbesc cu aceeaşi virtuozitate ca părinţii lor. Aceştia se împart în două categorii: una restrânsă, a celor cu posibilităţi financiare şi intelectuale pentru studii, care cunosc limbi străine şi se orientează spre vest, şi o alta, marea majoritate, rămasă captivă într‑un spaţiu geopolitic disputat şi exploatat cu perversitate şi cinism de diverse forţe politice şi dominată puternic de biserica rusă. În aceste condiţii, fie că sunt din generaţiile adulte, fie că sunt din generaţiile tinere, fie că sunt intelectuali avizi de cultură română sau oameni preocupaţi de munca şi pâinea zilnică, toţi sunt scăldaţi zilnic în apele tulburi şi adânci ale produselor gratuite de divertisment de sorginte rusească TV, radio, filme, muzică, talk‑show‑uri, iar printre ele, din când în când, apar emisiuni, spectacole, filme în limba română produse în Republica Moldova sau difuzate timid din România.

Chiar dacă şi tancurile ruseşti sunt aproape (în Transnistria şi la Doneţk), totuşi bătălia cea mare, astăzi, se dă pentru sufletele şi minţile oamenilor, şi de acest lucru este convins artistul poporului Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, iniţiatorul şi, practic de cinci ani de zile, animatorul Reuniunii Teatrelor Naţionale româneşti la Chişinău. Pentru urechea şi percepţia europenilor cuvântul bătălie sună dur, ei preferând un discurs diplomatic şi neutru, dar aici, la Chişinău, de multe ori, termenii discuţiilor sunt impuşi de alte forţe, iar problemele de ordin lingvistic şi identitar cultural rămân o rană deschisă şi adâncă. În acest context, de când a devenit manager al Teatrului Naţional, Petru Hadârcă are câteva idei obsesive pe care le promovează cu insistenţă: să fie prezente pe scena Naţionalului „Mihai Eminescu” cât mai multe spectacole româneşti de înaltă ţinută artistică, cu mari actori, semnate de mari regizori, reprezentativi pentru mişcarea teatrală din România; să înrădăcineze cât mai solid, adânc, să consolideze în percepţia publicului adevărul despre originea românească a acestui spaţiu de cultură, clădirea TNME, care de‑a lungul deceniilor s‑a asociat cu ideea de teatru sovietic monumental, să recupereze cu demnitate istoria uitată şi, astfel, să demonteze mistificările despre paternitatea sovietică a edificiului şi a mişcării teatrale de la Chişinău; să iniţieze şi să formeze publicul, trezindu‑i interesul pentru diversitatea exprimării spiritualităţii româneşti, gustul pentru libertatea de gândire şi de creaţie, generând şi consolidând trecutul cultural în prezent, pentru o memorie colectivă românească.

Personajele lui Caragiale şi măştile pe care le aduce în joc geniul literaturii române au marcat simbolic coordonatele Reuniunii acestei ediţii prin spectacolul meu Carnavalul, cu o distribuţie excelentă, premieră absolută a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi o încheiere de marcă înregistrată, D‑ale Carnavalului, spectacolul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete. Aceste două realizări scenice au deschis un orizont larg pentru discuţii, demonstrând încă o dată valoarea interpretativă plurală a clasicilor: au provocat, au şocat, au bucurat, au tăiat respiraţia, au stârnit aplauze şi valuri de râs, au născut creativitate şi implicare în rândul publicului. Strălucită şi reprezentaţia Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti – Scrisoarea, după O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele. Pe scena Reuniunii au fost prezente şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi cu O noapte furtunoasă, în regia lui Emil Gaju, precum şi Naţionalul craiovean cu două spectacole: Gaiţele, de A. Kiriţescu, regia Alexandru Boureanu, şi Cealaltă ţară, după Hertha Muller, regia tânărului Alexandru Istudor. Teatrul Naţional din Târgu Mureş participă pentru a doua oară, iar anul acesta a venit în premieră cu un spectacol al trupei maghiare (Compania Tompa Miklós), Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, regie Radu Afrim (nume devenit şi el cunoscut la Chişinău, datorită Reuniunii), care a impresionat profund publicul şi, împreună cu alte două spectacole: Tatăl meu, preotul, de Gabriel Sandu, regie Leta Popescu, şi Steaua fără nume, de M. Sebastian, regia Erwin Şimşensohn, ale Companiei „Liviu Rebreanu”, au reuşit să stârnească admiraţie şi cu siguranţă vor fi pe scenă în ediţiile viitoare.

Pentru prima dată la Chişinău a ajuns Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, cu un Teodor Mazilu (autor pe cât de cunoscut şi savurat în România, pe atât de vag ştiut şi puţin montat în Republica Moldova) Proştii sub clar de lună, regia Ion‑Ardeal Ieremia, şi monospectacolul Pe mâine, de Mihaela Iancu, la Sala Mică.

Un excelent spectacol, Tzara arde şi Dada se piaptănă (de Ion Pop, Ştefana şi Ioan Pop‑Curşeu) al Teatrului Naţional Cluj, a dat start prezenţei artistice la Sala Mică, unde am vizionat reprezentaţiile Povestea păsării fără cuib (regia Iris Spiridon, autoare şi interpretă Ada Lupu) a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Aş muri, moartea nu‑mi vine (regia Nelly Cozaru, o excelentă interpretare a actriţei Ecaterina Mardare în rolul Mariei Tănase) al teatrului gazdă şi Avioane de hârtie, de Elise Wilk, regia Eugen Gyemant al TNRD din Sibiu.

Piesele prezentate la Sala Mică, de regulă cu mai puţin decor, mai mobile, adesea realizate de generaţia tânără, în care partitura actorului este scoasă în evidenţă, au reuşit să‑şi formeze un public interesat de acest gen de spectacole. Aplecând urechea la opinia spectatorilor, urmărind cum le strălucesc ochii de admiraţie după reprezentaţie, putem afirma că aici se produc multe surprize interesante, iar ediţia a IV‑a le‑a oferit din plin.

Unul dintre reperele valorice constante ale Reuniunii Teatrelor Naţionale româneşti din fiecare an sunt exerciţiile de memorie pentru recuperarea şi cunoaşterea istoriei. Şi în acest an s‑au desfăşurat zilnic audiţii ale spectacolelor radiofonice realizate la Teatrul Naţional Radiofonic Bucureşti, de echipa producătoarei Magda Duţu şi a scriitorului Ion Costin Manoliu, care prin politica editorială promovată mai bine de un deceniu au cultivat pe calea undelor dramaturgii de la est de Prut şi spectacole‑document despre personalităţile care au făcut istoria României reîntregite.

În aria acestor preocupări s‑a înscris pe scena Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi spectacolul‑document scris şi realizat în această stagiune, Teatru de război, în regia C. Hadji‑Culea, aniversând Centenarul Marii Uniri.

Spectacolele prezentate pe scena Sălii Mari au fost un prilej de a vedea nu doar artişti de prim rang, dar şi viziuni scenografice, instalaţii de lumini şi sunet, proiecţii 3D, ilustrare a investiţiilor publice făcute în arta teatrală din România. Au fost momente unice pentru spectatorii de la Chişinău de a admira, de a invidia, de a visa la posibilităţi similare de activitate şi creaţie artistică, dovadă vie a avantajelor, condiţiilor şi posibilităţilor oferite de comunitatea europeană lumii de creaţie care produce cunoaştere şi dezvoltă anvergura gândirii.

Evenimentele conexe organizate în cadrul Reuniunii au trasat axele necesare reflexivităţii şi cultivării spiritului critic şi dezbaterilor de idei, atât de necesare unei comunităţi de oameni interesaţi de artă, cultură, politică, societate etc.

Un public numeros (format din profesori universitari, scriitori, drmaturgi, critici de teatru şi literatură, editori şi, bineînţeles, actori) a participat la o primă lansare a cărţii mele, Nostalgia valorilor, editată de Ideea Europeană cu prilejul Centenarului Marii Uniri, urmând discuţii pertinente despre fenomenul teatral, cultul valorilor şi rostul efortului artistic în societatea românească modernă.

Un moment aparte l‑a constituit solemnitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, oferit de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, artistului şi omul de cultură Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, „expresie a respectului şi preţuirii deosebite pe care publicul basarabean i‑o poartă pentru generozitatea sentimentelor frăţeşti şi pentru demersul însufleţit de promovare şi cultivare a limbii şi culturii române la est de Prut”.

Nu putem trece cu vederea parteneriatul şi relaţia reciprocă stabilite între cele două arte, cea a teatrului şi cea a vinului: reprezentate de TNME şi Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, şi Vinăria Purcari. Receptarea unor produse de cultură a fost completată cu mult talent şi generozitate de reprezentanţii celor două organizaţii cu momente speciale de degustare de vinuri şi promovare a culturii de a le consuma. O seară specială am trăit‑o în mijlocul codrilor, într‑o vale cu podgorii, la Vinăria Poiana, unde, împreună cu artiştii de la Craiova, am ascultat un splendid şi inspirat concert oferit de actorii şi orchestra TNME.

Sunt convins că putem afirma cu certitudine că în mare parte scopul acestei ediţii a fost atins, publicul, în special cei tineri, care au văzut măcar câteva spectacole româneşti, va păstra mereu săpate în adâncurile memoriei amintirea marilor actori români, frumuseţea limbii române, spiritul liber şi creator al artei. Iar acest lucru nu mai poate fi confiscat, falsificat, furat, expropriat de niciun regim. Este cea mai sigură investiţie făcută de oamenii politici responsabili.

Citez din caietul‑program mesajul lui Petru Hadârcă: „Alături de şcoală şi de carte, teatrul este investiţia cea mai durabilă şi prolifică făcută la est de Prut după Actul Unirii de la 1918 până în ziua de astăzi.

Proiectul Re‑Uniunii Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău îşi află rădăcinile în evenimentele culturale organizate în acest oraş în primii ani de edificare a statului român, atunci când, în urma unor lungi dezbateri în cadrul forurilor politice, în pofida crizelor economice şi intereselor umane meschine, se aflau şi minţi vizionare printre funcţionarii şi demnitarii de rang înalt, care puneau semnătura şi ştampila decizională pentru ca în Basarabia să se deschidă mai multe şcoli şi facultăţi româneşti, să fie editată carte românească şi să funcţioneze din 1921, iar din 1928 să se construiască un Teatru Naţional românesc. Regimul sovietic a schimbat tăbliţele şi registrele din şcoli, a schimbat alfabetul şi a ars cărţile româneşti, a falsificat istoria, a deportat şi ucis oameni, dar nu a putut şterge din memoria celor rămaşi în viaţă cunoştinţele acumulate, emoţiile artistice trăite şi lecturile făcute, nu a putut fi smulsă din gură limba română.

Şi astăzi, după 27 de ani de independenţă, în Republica Moldova, singurul bastion care rezistă şi care alimentează speranţele celor optimişti sau celor care nu vor să renunţe la idealuri este de ordin cultural – limba română şi instituţiile de învăţământ şi de cultură românească prin care suntem conectaţi la modelele europene. Este vital ca aceste legături să fie consolidate şi sudate în profunzime, printr‑o conexiune durabilă a elitelor culturale, inclusiv prin domeniul artelor teatrale cu tot ce este reprezentativ şi de valoare.”

Am trăit la Chişinău sentimentul solidarităţii întru gând, suflet şi faptă… Un neam, o ţară, o limbă curată… Limba doinelor de aur (Grigore Vieru)… Patria noastră, limba română (Nichita Stănescu).
Doamne, binecuvântează‑ne!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now