Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Alexa Visarion: Răspântii de creativitate

Alexa Visarion: Răspântii de creativitate

Acel „nu există fapte, ci doar interpretări” al lui Nietzche se restructurează necontenit în universul spectacolului şi îţi defineşte amprentele identităţii într-⁠o ambiguă rodire de înţelesuri. Pulsaţia vieţii este viaţa artei.

Timpul mort şi-⁠ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep ⁠eterna pace…
Mihai Eminescu

Nefericire, suferinţă, agresivitate, depresii, depersonalizări, decădere, traume afective sau pierderea reperelor, a demnităţii, deformarea sensului, gratuitatea actelor umane – iată câteva dintre temele dramaturgiei existenţei, o denumire generică pentru teatrul condiţiei umane, o formulare simbolică, ce recurge la metafore şi stabileşte un raport metafizic şi pământesc totodată între omul lăuntric şi viaţa lui vizibilă.

Poezia acestei arte dinamice care este teatrul, însoţitoare fidelă a existenţei, va căuta să se impregneze, să coexiste cu propria ei distrugere, să-⁠şi valideze statutul de flacără a vitalităţii dionisiace şi de adevăr fundamental uman, de cugetare subtilă, detaşându-⁠se lent de amvon, religiosul fiind inclus în socialul ritualic după cum metafizicul evoluează spre ambiguităţile structurilor psihologice.
Filosofia existenţei este gândire filosofică focalizată pe aceste fenomene ale reprezentării: omul-⁠histrionic, mască, de la binecunoscutul principiu al marionetei la acela al multiplicării rolurilor, la disoluţia individualităţii.

Emoţia acaparatoare, ce poate devora raţiunea abandonând-⁠o haosului, celebrarea senzaţiei şi chiar a senzaţionalului în detrimentul abnegaţiei şi a vocaţiei nu se propune ca nouă ordine a lumii, ci ca meandră şerpuitoare în devenirea şi veşnica întoarcere spre surse, doar acel moment în care mediocritatea îşi cere supremaţia ei vremelnică. Nimic nu este mai relevant în asta decât forţa cu care gestul şi cuvântul se etalează în faţa revoluţiei vizualului, scrie Elena Saulea în Perimetrul dramaturgic.

Fără să fie jucată, piesa nu are menire existenţială. Dar Autorul? Cel care adună cuvintele pentru a le verifica adevărul pe scenă? Dar mesagerul ce poate oferi filiaţia necesară între Creator şi Duhul-⁠Cuvânt? Fără a fi stăpâni ai discursului, actorul, omul, nu pot stăpâni vorbirea în ceea ce scapă controlului raţiunii. Se vor întoarce mereu spre text şi autor acei ce îşi arată fascinaţia şi încrederea în mesager, ce se împătimesc de o invizibilă taină.

Teatrul, ca identificare a unei relaţii om – societate, reprezintă o formulare metaforică veche a cărei recurenţă actuală se exprimă tot mai nuanţat, într-⁠o diversitate de utilizări provocatoare.

Actorul-⁠om şi jocul ca fiinţă se emancipează în acest statut şi devine capabil de a reprezenta cele mai inedite situaţii existenţiale pe care societatea le relaţionează şi le înscrie într-⁠un modus vivendi operativ.

Ceea ce este însă nou, în oarecare măsură, este poziţia publicului, a spectatorului, implicat în scena-⁠societate ca subiect social, capabil de a interacţiona şi reacţiona, un happening a cărui forţă de provocare şi participare se intensifică şi prin care se recenzează cotidianul.

Valorizarea unor dimensiuni necesare analizei artei teatrului, precum raportul sacru-profan, reformulări ale conceptelor din perspectiva sensibilităţii contemporane (păstrarea idealului estetic, dar şi cultivarea credinţei şi a legii morale, a grijii pentru aproape şi pentru ordinea reală a vieţii spirituale) constituie paradigma discursului subliminal, al structurilor vizionare.

Interesul pe care îl arată arta teatrului pentru cele mai diverse şi speciale surse de inspiraţie şi investigaţie a realului, interferenţe de stiluri şi decupaje specializate să revigoreze emoţia receptării (dans, imaginar biologic şi realitate socio-politică), toate îmbogăţind exprimarea cu vizionare interogaţii aruncate în furtuna libertăţii călăuzitoare de Rost.

Diversele receptări ale celor mai importante momente de creativitate fac posibilă identificarea unui specific al teatrului românesc contemporan. Câteva glasuri având rezonanţă europeană, prin dimensiunea existenţială şi sensibilitatea revelatoare de idei pe care o induc marile lor creaţii, conturează o mişcare teatrală vie, în continuă fluiditate sincretică. Dialogul cu alte culturi ajunge până la polifonii ideatice care pătrund ca opere de referinţă ale teatrului european.

De interes imediat pentru sensibilitatea umană, cele trei revelaţii ale iniţierii – revelaţia sacrului, a morţii şi a sexualităţii – se regăsesc în forme diverse în teatrul pândit de modernitatea agresivă a timpului ce ne călătoreşte oriunde prin orice…

Într-⁠o formă ce integrează conţinutul, se cere o analiză de anvergură, unde putem vorbi de o spiritualizare a materiei, cât şi de o poetică a vieţii, o simbolistică ce descrie şi sugerează ilustrativ realităţi de substanţă. Vorbim în acest sens de acea poetică a spaţiului, cum o denumeşte Bachelard, de acea arhitectură a spectacolului, compoziţie şi plastică de conflictualitate intensă şi rezonantă într-⁠un prezent tangibil. Autorul spectacolului, regizorul, nu mai doreşte să atragă publicul în capcana unei descifrări unice.

Noaptea şi taina pe care o oferă vederii noastre ochiul, în opacitatea şi în răsfrângerea sa de la interioritate spre lume, e semnalul unei angajări în definirea lumii sentimentului şi a intelectului drept lumi ale înaltului şi adâncului ce sălăşluiesc în noi. Sciziunea dintre Eul finit şi Eul absolut pune în discuţie problema producţiei conceptuale vizionare inconştiente şi, în acelaşi timp, a gândirii despre absolutul ascuns. Subiectivitatea ca voinţă şi acţiunea voluntară ca formă de autoanaliză par să se afle în conflict perpetuu… Începând cu Schelling, Schopenhauer şi atingând prin Nietzsche conglomerări paroxistice, acest raport al voinţei ca reflectare a unei interferenţe cu subiectivitatea aderentă metafizicului, oferă, în gândirea modernă, surprinzătoare analogii de reflexivitate.

Condiţia de om ca personaj nu este doar ambiguă, ci şi „plurală”, multe făpturi întâlnindu-⁠se ca într-⁠un „carnaval”, în care masca-⁠personaj îşi revendică scenariul existenţial. Se întrepătrund astfel multiplicări ale eului, reconstrucţii ale personalităţii şi semne de ecou ale operei, într-⁠o iluzie a unităţii, într-⁠o sinteză estetică a oricărui act sapienţial cu practicarea jocului-⁠artă (magister ludi). Dualitatea nu apare ca împlinire, ci ca vid; a căuta altceva şi a găsi mereu golul înseamnă a conduce exaltarea spre cădere şi a uita că avuţiile fiinţei nu există decât prin distrugere, după principiul potrivit căruia doar golul poate fi umplut de plinătate. Deşi respinge încadrarea în sfera absurdului, actul gratuit de tip existenţial, redescoperire a lui Sisif şi a demnităţii revoltatului sunt acte ce definesc etic fiinţa şi estetic persoana.

Între lumea operei şi creaţia lui Dumnezeu, existenţa se desăvârşeşte în regimul imaterial al trăirii umane: ură şi dragoste, frică şi exaltare, invidie şi generozitate, maladii ale memoriei, voinţei şi imaginaţiei plăsmuitoare. Omul – personaj al vieţii – şi Actorul, mim al efemerului, îşi datorează forţa creatoare destinului lor semnificativ. Prin înţelegerea dublei naturi, ca şi prin controlul interior depăşesc stările conflictuale generate de trăirea vie, intuitivă, proces al magiei, pe care scena-⁠trup şi lumea-⁠teatru le ancorează în absolut. Se atinge astfel acea realitate alternativă, pe care o cere Stanislavski de la creatorul de viaţă scenică, prin care orice iluzie poate fi posibilă, ca fantezie ce dublează existenţa.

Topografierea spirituală îşi propune să identifice spaţii psihice în concretul lor butaforic pentru a descrie, prin imagine şi simulacrul ei, condiţia personajului/om. Văzută ca lume-spectacol, lumea experienţei este o formă de transformare a misterului în spaimă, întrucât doar imaginaţia, însoţită de detaşare ironică, poate oferi echilibrul psihic necesar pentru a transforma spectacolul în spectator.

Realitatea potenţată printr-⁠un fantastic de tip folcloric şi absurdul ce locuieşte în vecinătatea misterului conduc la concluzia lui Roger Caillois, potrivit căruia fantasticul aparţine lumii materiale, ca o substanţă a universului. Efect magic are şi relaţia de captare individ-colectivitate, prin contrapuncticul focalizat în gest-eveniment şi cuvânt, jocul de oglinzi obţinut oferindu-⁠ne un real dublu, ecleraj al unei interiorităţi ce-⁠şi află astfel traseul de manifestare.

Visul-⁠gând, captat printr-⁠un mecanism psiho-⁠afectiv, produce un efect regenerator, căci fabrică reprezentări. Ar fi posibil să redăm această stare de fapt prin cunoscuta sintagmă a teatrului în teatru, care presupune o teatralizare a vieţii, infuzată scenic de principiul temporalizării spaţiului. Un zid protector imaginar permite, între actor şi lume, un act purificator, prin care viaţa îşi dilată dimensiunile, se naşte din neant, precum visul, metamorfozează, dublează şi face posibilă proiecţia: „Ideea că o piesă jucată pe o scenă e un fel de vis, un tablou iluzoriu” este evocată de Shakespeare şi de Calderon… Puck încheie Visul unei nopţi de vară, numindu-⁠se pe sine şi pe colegii săi actori, umbre…, viaţa însăşi fiind: „Plămadă… precum cea din care făcute-⁠s visele”.

Iată cum, răspântiile creativităţii, perimetru fertil, fac din teatralitate un exponent al destinului uman, o profeţie ce uneşte viaţa de moarte, în căutarea unui înţeles. Acel „nu există fapte, ci doar interpretări” al lui Nietzche se restructurează necontenit în universul spectacolului şi îţi defineşte amprentele identităţii într-⁠o ambiguă rodire de înţelesuri. Pulsaţia vieţii este viaţa artei.

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest