Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Impostura în perimetrul vocaţiei

Impostura în perimetrul vocaţiei

Ar fi trebuit, din punct de vedere legislativ, ca un student să devină actor după ce finalizează studiile de licenţă şi de masterat, în aşa fel încât perioada de formare să se extindă la 5 ani. Răul fiind deja făcut, mă îndoiesc că poate cineva să mai vină cu iniţiativa legislativă prin care acest lucru să fie posibil

„Arta nu este o necesitate imediată pentru societatea umană, iar artiştii vor fi veşnic nişte excepţiuni (…) Cu cât mai târziu a venit artistul sau gânditorul pe lume, cu atât îi trebuie mai multă originalitate şi mai mare putere de concepţie, pentru a covârşi capitolul din ce în ce mai sporit de gândire umană şi pentru a găsi forma nouă.”   I.L. Caragiale

Cel mai dureros lucru, dar şi cel mai activ astăzi la noi este faptul că impostura slujeşte reforma…
Reformă fără criterii şi fără implicarea valorii… umor şi predestinare…
În universul instabil, ce nu solicită în mod real participarea, creativitatea şi responsabilitatea, trăim supuşi şi confuzi un timp al maculării prin tirania vociferărilor şi erupţiilor perfid – generoase…
Trebuie să fim responsabili de adevărurile prezentului şi avem obligaţia să descifrăm incertitudinile viitorului pentru a realiza şi impune o existenţă demnă şi o creaţie cu amplitudini esenţiale, vie şi densă, românească şi europeană deopotrivă..
Şi totuşi, înlocuim necesităţi stringente de atitudini şi acţiuni cu sloganuri, tabuuri, …şi mimetism slugarnic.

Experienţele altora, cunoscute după ureche, devin automat obiectivele noastre, ţeluri, ţinte de implementare, fără însă a le înţelege şi a le aprofunda măcar la un prim prag de onorabilitate şi decenţă profesională.

Deceniul actual cultivă, întâmplător sau conştient, fariseic sau interesat, în cârdăşie sau naivitate, proliferarea structurii de mediocritate.

Democraţia, reforma, economia de piaţă, justiţia, autonomia, restructurarea, creaţia liberă etc., etc… devin din nobile cerinţe obiective ale dezvoltării „chestiuni arzătoare la ordi­nea zilei” şi alibiurile imposturii.

Trăim în România, având, din nefericire, o descifrare înceţoşată a viitorului…

***

Învăţământul vocaţional nu mai poate să‑şi acorde nicio perioadă de relaxare în ceea ce priveşte perspectiva menirii sale.

Semnalul de alarmă a fost tras, de mult… şi…nimic…
Învăţământul artistic este şi el oglinda vremurilor.

Semnificaţia unor structuri eficiente de organizare, rod al unui proces îndelungat de selecţie calitativă, a unei dinamici a ideilor este substi­tuită cu şi prin oportunitatea conjuncturală.

Dezechilibrul valoric în învăţământul vocaţional românesc s‑a acutizat în urma unui întreg şir de eşecuri în constituirea unei viziuni de substanţă în articularea tuturor componentelor de strategie reformatoare în exprimare şi conţinut.

Mistificăm cu satisfacţie, fiind tentaţi de imitaţia facilă, de şablonul rudimen­tar, de clişeul secătuit de energie vitală al unui fenomen profund de renaştere de care avem atâta nevoie.

Câteodată te cruceşti cum se ticluiesc CV‑urile artistice astăzi, nici o vorbă despre făptuirile celui care se împăunează cu titluri şi portofolii… Sunt „artişti” fără artă, necunoscuţi – îmi spunea regretatul mare actor Ilie Gheorghe.

Supravieţuim astfel, acceptându‑ne degradarea, sau ne opunem prin gândi­re şi acţiune?

***

Într‑un climat democratic necesar împlinirii unui proces de reformă, criteriile trebuie să primeze în faţa arbitrariului şi subiectivismului, mai ales în alegerea responsabilă a celor care construiesc şi conduc destine.

Moral vorbind, Profesorul întru creaţie trebuie să întreţină o stare de spirit la nivel uman, profesional şi artistic, emulaţie creatoare, de explorare şi cooperare, de competitivitate internă şi externă distinsă, loială şi demnă.

Managerul în artă, atât de terorizant şi obsesiv impus într‑o deturnare simplificatoare de sensuri, trebuie să fie în primul rând un lider de opinie autentic, un spirit analitic profund, un coleg generos, un specialist cu o viziune integratoare, o personalitate vizibilă deschisă dialogului şi conlucrării.

Nu pot să fiu condus de oameni pe care nu‑i respect”, spunea profesorul Radu Penciulescu. Trebuie să nu uităm acest lucru.

Într‑un învăţământ artistic vocaţional, prioritatea fiind modelarea per­sonalităţii studentului, întregul concept trebuie să se concentreze asupra acestei misiuni. Opţiunea studentului este prioritară şi determină structura învăţământului, iar calitatea profesorului este esenţială, atât la nivelul practic, cât şi la nivelul teoretic, mai ales acum, când artistul este socotit, din păcate, o marfă în contextul societăţii de consum.

Universitatea este a studenţilor, dar este vie prin competenţa artiştilor profesori.

Cercetarea academică riscă să devină tributară unei tradiţii obosite şi degradate de un conservatorism steril ce obstrucţionează iniţiativele promovate de necesităţile mileniului trei, sau să ne iluzionăm facil cu noutăţi şocante şi sterpe lipsite de conceptualitate, dar susţinute patetic de o occidentalizare hegemonică.

Pornind de la realitate… şcoala vocaţională trebuie să fie proaspătă, tânără, inventivă, profundă.

Selecţia prin concursul de admitere trebuie sincronizată cu ţelurile unui concept unitar privind performanţa în creaţie, competivitatea şi totodată ţinând cont de ofertele pieţei, ca exprimare ce trebuie să stimuleze concurenţa şi selecţia şi nu să favorizeze arbitrariul. Stagiul de trei ani cuprinde doar informare, documentare, iniţiere şi primii paşi în domeniul de referinţă. Accentul va cădea în acest prim palier al instruirii artistice pe cunoaştere, reflexi­vitate şi imaginaţie creativă…

Următorul stagiu de doi ani este echivalentul specializării. Abia după ter­minarea acestui ciclu personalizat şi distinct se poate obţine licenţa.

Astfel, masterul, într‑un perimetru de creativitate, repre­zintă nivelul de cercetare aplicată care defineşte cu claritate personalitatea aptă să‑şi desăvârşească într‑un studiu de sinteză, provocator şi original, experienţa acumulată în cei trei ani ai învăţământului de cunoaştere şi formare artistică.

Scopul este selecţia în deplină cunoş­tinţă de cauză a studenţilor, stoparea imposturii şi protecţia necesară acordată talentelor în crearea unui destin artistic ce certifică performanţa şi cariera viitoare.

Tinereţea şi prospeţimea sunt atuuri importante pentru creativitate. Experienţa susţine această atmosferă şi se deschide unui climat fertil de conlucrare şi dialog.

Schimbul de idei şi metode de studiu la nivel naţional şi internaţional, parteneriate de creaţie, pot susţine şi dezvolta personalitatea studentului.

Cunosc, respect şi apreciez activitatea unor profesori de înaltă competenţă didactică şi artistică de la universităţile şi facultăţile de profil din Iaşi, Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş şi Sibiu. Constantin Chiriac, actor, profesor şi manager cu rezultate remarcabile, care a implementat un concept viguros de dezvoltare şi interacţiune teatru – şcoală – societate, mărturiseşte:

Din păcate, şcolile de teatru şi, în general, învăţământul artistic vocaţional nu au impus ca sistemul Bologna să fie adaptat la realităţile româneşti, astfel că am ajuns ca, de la un învăţământ în care ni se păreau puţini 4 ani ca să formăm un actor sau un regizor, să realizăm studiile de licenţă în numai 3 ani.

Cred că bătălia şcolii româneşti ar trebui îndreptată în acest sens şi atunci noi, fiind puşi în faţa unei situaţii hotărâte de politicienii şi decidenţii din zona educaţională, la stabilirea căreia noi nu am putut participa, am căutat să corectăm şi să găsim soluţii, în aşa fel încât şcoala să nu fie făcută pentru profesorii care primesc bani, ci pentru studenţii care pot să devină cu adevărat artişti.

Ar fi trebuit, din punct de vedere legislativ, ca un student să devină actor după ce finalizează studiile de licenţă şi de masterat, în aşa fel încât perioada de formare să se extindă la 5 ani. Răul fiind deja făcut, mă îndoiesc că poate cineva să mai vină cu iniţiativa legislativă prin care acest lucru să fie posibil.

Din această cauză, m‑am zbătut ca studiile de master să aibă consistenţă, astfel că am dezvoltat un parteneriat între Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Şcoala de Teatru din cadrul Universităţii Lucian Blaga Sibiu, în cadrul căruia actorii teatrului sunt şi profesori la această şcoală. Eu sunt cel care vede toate examenele, la toate disciplinele, în aşa fel încât să fiu convins că profesorii care predau acolo merită sau nu acest statut.

În acelaşi timp, am încercat ca toate oportunităţile pe care Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu le aduce – pornind de la distribuţia în spectacole, la întâlnirea cu unii dintre cei mai mari regizori ai lumii, coregrafi, muzicieni, scenografi, să fie în beneficiul scolii.

Am făcut, de asemenea, un parteneriat între Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Şcoala de Teatru şi, de doi ani, Şcoala organizează, anual, în mijlocul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, un festival autonom al şcolilor de teatru din lume. Toţi marii artişti care vin la Sibiu se întâlnesc, în primul rând, cu studenţii noştri, fac ateliere pentru ei, iar conferinţele speciale şi spectacolele‑lectură le‑am extins pe perioada întregului an, în aşa fel încât avantajele acestor activităţi dezvoltate de festival să se desfăşoare pe parcursul întregului an.

Am dezvoltat proiectul „Manifest pentru dialog”, în care cei mai buni regizori tineri vin la Sibiu: de 5‑6 ani, aceşti regizori au lucrat cu actorii importanţi ai teatrului şi cu studenţii de la master, făcând spectacole în cooperare. Producţia rezultată an de an merge în turneu roată împrejurul României. Spectacolele sunt urmate de dezbateri publice şi sunt prezentate cu sprijinul unui mare şi important sponsor.

În The Practice of Management, Peter Drucker ne spune că „managementul înseamnă să faci lucrurile aşa cum trebuie, iar conducerea este să faci ceea ce trebuie”.

Piaţa fixează şi domină cererea şi oferta…

În acest context şcoala caută liantul rezistent, organic între idealuri şi reali­tate, pentru a găsi şansa coexistenţei acestor atitudini atât de antagonice.

Nu putem ignora piaţa, topul valorilor, concurenţa, dar în numele acestor standarde pragmatice să nu ucidem prin stupidă inconştienţă, sau pur şi simplu incompetenţi fiind, meditaţia creativă, palmaresul măiestriei, unicitatea şi talentul…

Alexa Visarion

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now