Din ultimul număr:
Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Elucidarea măsurilor

Elucidarea măsurilor

Balanţa se înclină în favoarea celor mai norocoşi sau oportunişti, a celor investiţi cu putere, dar lumea îşi regăseşte echilibrul în dansul perpetuu şi eliberator…

Compania englezească de teatru Cheek by Jowl, creată în 1981 de regizorul Declan Donnellan, în colaborare cu Nick Ormerod, a creat de‑a lungul timpului un repertoriu bogat în producţii shakespeariene, în reprezentări necanonice, experimentale. Shakespeare se numără printre autorii a căror piese continuă să mai fie montate în tipare tradiţionale. Există motive întemeiate în favoarea acestor reprezentări: modernitatea intrinsecă a pieselor ce face orice montare alambicată superfluă, bogăţia în semnificaţii, poezia şi structura aluzivă a limbii. Prin urmare, orice intervenţie excesivă n‑ar reuşi decât să deturneze audienţa – prin suprasolicitare – de la receptarea în profunzime a textului.

Există un fenomen de politizare (de multe ori gratuit!) de care suferă teatrul contemporan, prin proiectarea acţiunii în contemporaneitate sau într‑o realitate ficţională cu prerogativele prezentului. Procedeul ar putea fi viabil în măsura în care opera dovedeşte deplină universalitate prin conţinutul ei uman, iar vremurile înlocuitoare se vădesc la fel de tulburi ca cele evocate de text – în întâmpinarea ideii de ciclicitate a istoriei.

Licenţele politizante şi actualizante devin interesante atunci când deschid noi perspective de înţelegere sau ridică probleme neadecvate unei montări clasice. Un astfel de exemplu îl constituie piesa Measure by Measure (Măsură pentru măsură) pusă în scenă de Cheek by Jowl în colaborare cu teatrul Puşkin din Moscova, prezentată la Brooklyn Academy Of Music aduce în cadrul festivalului Next Wave. După modelul Furtunii, regizorul Declan Donnellan transfigurează piesa într‑o poveste rusească desfăşurată într‑un moment istoric neprecizat, cu tentă dictatorială sau neo‑comunistă. Producţia este jucată de actori ruşi şi vorbită în limba rusă. Premiera a avut loc în 2013, la Moscova, unde este întâmpinată cu mult entuziasm de publicul rus; Novaya Gazeta vorbeşte de un cutremurător portret al Rusiei de azi.

Montările lui Donnellan se caracterizează printr‑o arhitectură dinamică a scenei, unde se mişcă personaje instrumentate cu o excesivă fizicalitate în consens literal cu textul. „As you like it” (Cum vă place) propunea o montare îndrăzneaţă – interpretată exclusiv de bărbaţi, aşa cum se jucau piesele la origini, la curtea elisabetană. În pas cu mişcările de gay şi lesbiene ale vremii, teatrul se reconfigurează, ieşind şi el „din dulap”, sugerând că genul este mai mult o construcţie socială decât o determinantă a sexualităţii şi a forţelor de atracţie dintre oameni. Donnellan urmăreşte spiritul universal al pieselor, încercându‑şi formulele inovatoare în diversificate medii şi tradiţii culturale. Multe dintre producţiile sale se desfăşoară în colaborare cu companii străine de teatru, în limba rusă sau franceză. Menţionăm câteva montări memorabile în limba franceză: Ubu Roi, „Périclès, Prince de Tyr”, alături de alte producţii shakespeariene în limba rusă: The Tempest (Furtuna), Twelfth Night (A douăsprezecea noapte).

Piesa urmăreşte teme ca: dragostea, morala şi justiţia cu formele ei de guvernământ. Montarea pune accent asupra modului în care ele interferează sau se relativizează în raportul dihotomic între guvernanţi şi guvernaţi. Scenografia (Nick Ormerod) aduce câteva corpuri geometrice (cuburi) roşii ce se rotesc în scenă, servind drept ziduri, portale, „redute” (în jurul cărora sau după care se ascund personajele) sau diorame ce înscriu aspecte ale unei lumi care continuă să funcţioneze în reperele şi logica ei în ciuda restricţiilor impuse de zeloşii noii ordini. Primul act începe cu o repriză pantomimică în care personajele se deplasează pirandellian în jurul cuburilor roşii. O meta‑piesă se strecoară între două scene, în care personajele – desprinse din context – se balansează într‑o formulă onirico‑coregrafică pe ritmurile cadenţate ale acestei producţii (Pavel Akimkin). O mulţime compactă de personaje în căutarea… ce pare că îl hăituieşte sau se ascunde de autorul – anti‑eroul acestei istorii – Angelo, lordul delegat să conducă ducatul Vienei în absenţa ducelui Vincentio. Angelo, „îngerul” căzut, damnat în propriile chinuri, recunoscut prin corectitudine şi intransigenţă, e fugărit de hoardele de personaje – un grup de erinii paşnice şi dănţuitoare – ca procese de conştiinţă care survin când dorinţele trupeşti intră în conflict cu construcţiile obtuze ale minţii. Cuburile drapate într‑un roşu strident, covorul roşu pe care ducele îşi face apariţia salutând onctuos mulţimea ce emite ovaţii înregistrate – scenarii practicate în tot blocul comunist – definesc timpul istoric al povestirii. Legile se reformează peste noapte sub pretextul unei lumi mai bune. Ele se construiesc pentru a‑i pedepsi legitim pe ţapii lor ispăşitori. Caracterul lor utopic, dacă nu‑l absolvă, măcar îl trece într‑un registru gri pe călăul care se face cel puţin vinovat de aceleaşi fapte pentru care victima este condamnată la moarte.

Dictonul biblic de la care porneşte titlul piesei (predica lui Isus din Evanghelia după Matei) nu este un simplu „dinte pentru dinte”. Şi întocmai această ambiguitate prezentă în toate dramele shakespeariene, ce demonstrează complexitatea naturii umane, îşi propune Donnellan s‑o emuleze pornind de la un modelul social proiectat în contemporaneitate. Se urmăreşte complexitatea personajelor, insistând asupra caracterelor secundare care au un rol semnificativ sau compensatoriu în revelarea şi contrabalansarea „măsurilor”. Angelo ipostaziat în vechea gardă – într‑un „activist” professional (la costum negru, purtător de mapă) – îndeplineşte cu solicitudine cunoscuta ideologie sub egida bisericii, care n‑a fost respectată niciodată: „păcatul” în afara căsătoriei este pedepsit cu moartea. Apare tot timpul înconjurat de o gardă – securitatea în uniforme miliţieneşti ce acţionează prompt şi coercitiv în consens cu noile legi. Angelo (Andrei Kuzichev) construieşte un portret şarjat, cu un registru larg, mişcându‑se între o rigiditate formală şi o postură animalică, atunci când este subjugat de instincte şi dorinţe ce contravin noilor doctrine. Este surprins gudurându‑se ca un câine, mângâind cu onctuozitate piciorul scaunului pe care tocmai stătuse Isabella (novice la mănăstire) când pleda pentru viaţa fratelui ei. Ducele Vincentio (Alexander Arsentyev) este o prezenţă ambiguă. În timpul prezumtivei sale absenţe, urmăreşte în travesti (de sub sutana călugărească) noua ordine instituită de Angelo. Erijându‑se în făcător de bine, este în fapt un autocrat care‑şi spionează supuşii, la fel cum se spionau „tovarăşii” între ei. Se vrea un soi de demiurg ce manipulează după bunul plac destinul celorlalţi. Întoarcerea sa triumfală (fără să fi plecat!) în Viena este a unui „comandant suprem” ce păşeşte glorios pe covorul roşu, salutând din mâini poporul – ca o vedetă de la Hollywood. În cămaşă albă şi cravată, prezintă „darea de seamă” în care condamnările la moarte (Angelo), închisoarea (Lucio) se convertesc după măsură – ironic – în pedeapsa supremă: mariajul care – după cum glosează Lucio – este mai rău decât moartea. Angelo este condamnat s‑o ia de nevastă pe Mariana, pe care o abandonase când şi‑a pierdut zestrea, iar Lucio – pentru că l‑a defăimat pe duce – pe prostituata căreia i‑a făcut un copil. Se pare că nici Isabella (Anna Vardevanian) nu rămâne nepedepsită pentru nesăbuinţa alegerii ei. Ea rămâne mută, chiar dacă supusă, când însuşi ducele o cere în căsătorie – virginitatea, mai preţuită ca viaţa propriului frate, va fi irevocabil compromisă. Singurii neloviţi de „năpasta” mariajului rămân Claudio şi Juliet, pentru ei căsătoria se instituie în ordinea firească, după cum tocmai absenţa ei le‑a atras condamnarea la moarte şi închisoarea (Juliet). Iubirea pură este personificată de Claudio (Petr Rykov) – singurul personaj nefăţarnic – pregătit să moară pentru păcatul său, acceptându‑şi cu resemnare condiţia. În viziunea lui Donnellan, Claudio aduce o notă aparte, în meta‑postura sa de artist. Îl aflăm cântând la contrabas, în timp ce grupul de personaje – ce‑l include de data asta şi pe Angelo – dansează în jurul lui într‑o horă deschisă. La apariţia Isabellei, deodată cuprins de o spaimă hamletiană în faţa necunoscutului, se prosternează în faţa ei şi o imploră să‑i cedeze lui Angelo. Gestul şarjat şi patetismul dialogului definesc o Isabellă lamentabilă, incapabilă de gestul salvator. Biblia ne învaţă iertarea şi sacrificiul de sine ce par să intre aici în conflict cu morala creştină. În final, Donnellan insistă asupra aceleaşi idei: Claudio „întors dintre morţi” întoarce spatele Isabellei când aceasta încearcă să‑l îmbrăţişeze. Claudio şi logodnica sa se alătură happy-endul din ultima scenă (ce include cuplurile ducele‑Isabelle, Angelo‑Mariana, Lucio‑ prostituata Kate), dar rămâne un personaj „trist” şi descumpănit. El încearcă un anume sentiment de înstrăinare şi amărăciune (din nou hamletian!) vizavi de o lume în care concepte ca morala şi adevărul îi par confuze, simple mascarade la discreţia puterii.

În viziunea lui Donnellan, lumea e o balanţă circulară (cu semnificaţia ei de echilibrare a contrariilor) cu un număr infinit de talere într‑un echilibru latent – în ideea că există o măsură în toate, fiecare îşi va găsi peticul său şi orice faptă îşi va primi răsplată sub o formă sau alta, într‑un timp sau altul. Barnardine (Igor Teplov), prizonierul beat desemnat să fie executat în aceeaşi zi cu Claudio, este un personaj cheie integrat în puzzle‑ul piesei ca element necesar în cumpănirea măsurilor. Planul ducelui de a‑l salva pe Claudio şi a‑i trimite lui Angelo în loc capul lui Barnardine eşuează. Într‑o scenă de un umor fabulos, Barnardine – o namilă în zdrenţe – se retrage indignat şi leneş să doarmă în cubul său roşu! pretextând că e prea beat ca să poată să moară. Alături, un alt cub roşu sugerează un bordel unde se desfăşoară un act sexual grotesc şi zgomotos. Atitudinea persiflantă şi dispreţuitoare vizavi de autorităţile corupte – care nu arată respect nici pentru moarte – capătă o tentă moralizatoare. Barnardine contrabalansează alături de Claudio falsa moralitate şi ipocrizia celorlalte personaje. Lucio (Aleksander Feklistov) este singurul căruia pare să‑i pese cu adevărat de soarta lui Claudio, insistând pe lângă Isabella să‑şi salveze fratele. Client asiduu al bordelurilor, clevetitor şi colportor, este un personaj de esenţă comică, cu un limbaj colorat şi plin de spirit, amintind întru câtva de Falstaff. Lucio este un porte‑voix al autorului, anunţând charismatic sensurile acestei piese. El ţine disertaţii despre boli venerice, dar în dialogul cu Escalus filosofează: noua ordine se opune naturii umane, binele şi virtutea nu se pot defini de standarde, ci doar de comportamentul omenesc. Comentariile la adresa puterii, în prezenţa ducelui deghizat în călugăr, trimit la singurele libertăţi pe care şi le lua omul de rând, sub forma bancurilor deşuchiate la adresa „tovarăşilor”: Angelo este născut de o sirenă şi urinează gheaţă, iar ducele este un fervent al bordelurilorpuse de noua lege sub interdicţie.

Între două scenete, un intermezzo întrerupe firul narativ; interpretul (acelaşi grup compact din prima scenă) abandonează textul în favoarea muzicii şi a dansului. Personajele se rotesc singure sau în perechi, într‑un ritm legănat de vals. Coregrafia aparţine Irinei Kashuba. Un vals trist în cadenţele lui Sibelius dezvăluie o lume ce se clatină şi gravitează în delir. Îngerul ei exterminator, Angelo, veghează asupra ei, pretextând s‑o facă mai bună. Balanţa se înclină în favoarea celor mai norocoşi sau oportunişti, a celor investiţi cu putere, dar lumea îşi regăseşte echilibrul în dansul perpetuu şi eliberator.

Roxana Pavnotescu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now