Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Coriolanus, victimă a manipulării

Coriolanus, victimă a manipulării

Abia la sfârşitul reprezentaţiei, după eliberarea de efectele catharsisului, se realizează o înţelegere a logicii întregului edificiu. Căci numai în vecinătatea celuilalt se poate simţi tensiunea generată de discursul dramaturgic

Imaginat de arhitectul Octavian Neculai precum un amfiteatru, ori poate mai exact ca o arenă pentru gladiatori, spaţiul scenic la Coriolanus (Teatrul Bulandra) relaţionează cu publicul încă de la primii paşi făcuţi de acesta în sala Toma Caragiu. Până a ajunge să‑şi ocupe locul rezervat, spectatorii din sectorul B şi de pe laterale calcă nu fără emoţie pe nisipul unde vor evolua actorii. De la început se creează o stare specială nu numai în zona destinată luptelor, ci şi în aceea din care vor fi privite, în sensul că martorii devin şi parteneri ai actanţilor.

Alexandru Darie tratează tragedia shakespeariană nu prin distanţare, ceea ce ar permite interpretări diverse şi nuanţate în funcţie de gradul de cultură, informaţie etc., ci şi reconfigurând‑o în proximitatea lui aici şi acum, în scopul de a forţa o participare din interior la cele ce se întâmplă. Abia la sfârşitul reprezentaţiei, după eliberarea de efectele catharsisului, se realizează o înţelegere a logicii întregului edificiu. Căci numai în vecinătatea celuilalt se poate simţi tensiunea generată de discursul dramaturgic şi, implicit, regizoral. Spectacolul aduce în discuţie tema gloriei cantonată în perimetrul politicului, al moralităţii, al fricii, investigând atât formula de guvernământ, cât şi tarele umane ale celor aflaţi în vârful ierarhiei. Conflictele dintre individ şi societate, romani şi volsci, patricieni şi plebe, prieteni şi adversari şi, nu în ultimul rând, dintre mamă şi fiu, fiecare cu raportări în istorie, ilustrează ideea că roata vieţii învârte aceleaşi spiţe de‑a lungul secolelor. „Toate‑s vechi şi nouă toate”, zice Eminescu în Glossă. De aici se pare că porneşte Darie, accesând temele prezentului în corelaţie cu cele ale trecutului, în construcţia monumentalului său spectacol. Timpul istoric relevat de piesă, ca timp al ficţiunii, se circumscrie timpului scenic, care, după cum menţionează cercetătorul Sorin Crişan într‑o densă carte a sa, Sublimul trădării, „înseamnă mai mult decât un timp măsurabil sau o oglindă a clipei cotidiene”. În traducerea lui Horia Gârbea şi George Volceanov, textul este întinerit şi adus în prezent, nu totuşi fără anumite replici („Lovi‑i‑ar ciuma roşie”, „Bugetar la stat”, „N‑o să termine mandatul”, „Tot aruncând cu şepcile”, subliniez „şepcile”, „Să trăiţi bine” etc.) adaptate de regizor pentru a fraterniza la secundă cu publicul, fiind de uz curent şi pe piaţa politică românească. Dacă în versiunea lui Mihnea Gheorghiu, de pildă, poetizarea e pregnantă, obligând să se ţină seama şi de contextul când a fost făcută traducerea, la Gârbea şi Volceanov poeticul primeşte altă înfăţişare, înregistrează un spor de culoare şi agresivitate ancorat în zilele noastre. Inserez câteva replici pentru a‑mi susţine ideea. Coriolanus spune la Mihnea Gheorghiu: „Să iau cu mine inimile lor/ Şi acasă să mă întorc privit cu dor /De negustorii Romei?”, iar la Gârbea ‑ Volceanov aceeaşi replică devine „Să‑i păcălesc/ Am să vin acasă /Iubit de toţi căcaţii de prin Roma”. Se poate observa că semantic (şi exemplele pot continua) versurile diferă, însă conţinutul are aceeaşi „bătaie”. Actualizarea textului „scris în engleza elisabetană”, după cum precizează Volceanov, asigură un dialog mult mai percutant.

Operând anumite amputări (necesare) în text, Darie îşi aşază spectacolul în datele unei demonstraţii referenţiale, structurându‑l ca pe o partitură muzicală. Înainte de a intra mulţimea (plebea) în acţiune, şi vom constata că nu fără tâlc, atenţia e atrasă de un câine lup (dresat, evident) care traversează, adulmecând parcă „urma” cuiva, spaţiul de joc. Rămas o clipă gol, acesta se umple, apoi, de zgomote, strigăte, ca şi când s‑ar anunţa o mare primejdie, este invadat de o mulţime pestriţă, scandând tot felul de lozinci, alcătuită din inşi zdenţăroşi, care de care mai coloraţi vestimentar, violenţi verbal, revoltaţi, cu opinii false atât în ceea ce priveşte condiţia lor de „cetăţeni amărâţi”, cât şi pe aceea de „cetăţenii buni” a patricienilor. Cert este că sunt mulţi şi în criză, dar mai ales ignoranţi şi proşti, un potenţial ideal pentru manipulare. Obiectul urii lor, adică „inamicul poporului”, e generalul roman Gaius Marcius. Subiectul textului lui Shakespeare, situat în Antichitate, devine, astfel, din perspectiva regizorului, un şir de evenimente analoage timpului în care trăim, cu insinuări şi mesaje devastatoare. El naşte întrebări, teamă, angoasă, teroare, dar mai ales conştientizare. În derularea scenelor, unele la nivel de transă, spectatorul are sentimentul că e parte componentă a ficţiunii, că e convertit, în accepţiunea de implicare, într‑un „personaj mut”. În piesă există două paliere politice antagonice: vulgul (poporul) şi aristocraţia (patricienii). Gaius Marcius Coriolanus, ca exponent al celui din urmă, este un războinic de vocaţie, încununat de nenumărate izbânzi, cu un caracter ferm, lucid şi cu respect pentru raţiune: „Sunt un om cu raţiune”/Nu‑s infectat de dragostea de patrie”. În confrutarea cu tribunii farsori, ipocriţi, interesaţi să‑şi păstreze privilegiile, el refuză, atunci când urmează să fie ales Consul, să le dea de înţeles că le va face jocul, atrăgând asupra sa acuzaţia de trădare şi condamnarea la exil. Atitudinea lui nu e neapărat o dovadă de orgoliu exacerbat („mai bine mor de foame, nu‑i de mine/ să cer ceva ce‑oricum mi se cuvine”), ci una de demnitate, de respingere a compromisului. Nici stăruinţele mamei şi nici cele ale prietenului, senatorul Menenius, nu‑l înduplecă să nu părăsească Roma şi să ia calea exilului. În felul acesta, deja încolţindu‑i în minte un plan de răzbunare, decide să se alieze cu duşmanul său de moarte Aufidius, căpetenia volscilor, acela care îi unelteşte mişeleşte uciderea, cutremurându‑l şi consternându‑l cu acelaşi infam cuvânt „trădător” folosit şi de tribunii din senatul roman şi protestatarii manipulaţi de ei. Prin orice prismă l‑am privi, aşadar, Gaius Marcius Coriolanus nu este un dictator, ci un erou tragic complex, contradictoriu, cu onoare, inadaptabil la iţele politicianismului de conjuctură. Într‑un spectacol bazat pe o imensă descătuşare de forţe, Alexandru Darie empatizează cu piesa, cu publicul, inventează o avalanşă de soluţii şi mijloace artistice, asigură semnificaţii aparte fiecărei mişcări, fiecărui flux de energie, dar şi o puternică vitalitate conflictului, o încărcătură de un dinamism vizionar. Nu ascund că pe moment am avut nedumeriri atât în legătură cu cameramanul şi reporterul care „transmit live”, în limba spaniolă, scenele cu lupte, cât şi cu uniformele militare americane etc. Însă în coerenţa spectacolului, voit eclectică uneori, chiar şi disonanţele constituie semne teatrale şi au o logică de fond, adeverindu‑l pe Jose Ortega y Gasset (v. Tema vremii noastre), care afirmă că în „profetizarea viitorului se utilizează aceleaşi operaţii intelectuale ca şi pentru înţelegerea trecutului”.

Între performanţele de vârf ale spectacolului sunt, fără nicio exagerare, scenele de grup lucrate fizic şi psihologic cu un profesionalism exemplar. Funcţionează impecabil de la armonizarea vocilor şi ritmurilor până la cele mai mici detalii. Între participanţii la revoltă reţin şi două apariţii individualizate. Prima e aceea a Antoanetei Cojocaru în „al doilea cetăţean”. Un personaj definit prin nesiguranţă, îndoială, abulie şi nehotărâre, supus la simpatice modificări de stări, permanent afişând un aer de năuceală. În cealaltă, „întâiul cetăţean”, Romeo Pop, dând impresia că se ipostaziază pe sine fără de niciun efort, portretizează un as al sforăriilor, un individ de „lemn”, cu acelaşi sens atribuit şi limbajului de lemn, un vaşnic tovarăş al cărui însemn distinctiv e şapca. Tribunii Scinius (Gheorghe Ifrim) şi Brutus (Ionel Mihăilescu), gândiţi în cuplu, sunt parcă descinşi de pe plaiurile dâmboviţene. Adună în ei ceea ce este mai scârbos, mai imund şi laş în fiinţa umană, în speţă a politicienilor. Amândoi oferă, cu mijloace comice ingenioase, mostre antologice de adevăr şi expresivitate. În Menenius Agripa, patricianul ţintuit pe toată durata spectacolului într‑un scaun cu rotile, Radu Amzulescu bifează fără ostentaţie un prototip de politician machiavelic, diplomat în exersarea puterii, cu trăiri şi gesturi adecvate la condiţia de handicapat. Generalul Cominius, investit cu un relief inconfundabil de o femeie, actriţa Ana Ioana Macaria, pendulează, cu o apreciabilă ambiguitate, între un fenomen de transgeneritate şi o posibilă relaţie cu Coriolanus. În Aufidius, complexatul general volsc, Constantin Dogioiu vede un personaj suspicios şi neîncrezător, lipsit de loialitate, abil în disimularea vanităţii rănite. Camelia Maxim, în Volumnia, o mamă marcată de tragedia progeniturii, îşi dezvăluie cu maximă tensiune calităţi de tragediană, produce frisoane, alternează pe verticală îngrijorarea maternă cu paroxismul existenţial, iar în scenele nebuniei e de neuitat. Am lăsat la urmă prestaţia memorabilă a lui Şerban Pavlu în Gaius Marcius Coriolanus. Actorul dimensionează un personaj damnat la cote de intens dramatism. Îi particularizează acţiunile şi incompatibilităţile social‑politice cu gravitate, rezistenţă vocală (e prezent aproape patru ore în scenă!), cu francheţe şi o nevroză de situaţie explozivă. Rezultatul final este o creaţie excelentă.

Împreună cu scenografia şi costumele Liei Manţoc, cu muzica şi sound designul lui Cristian Lolea sau lighting designul propriu, Alexandru Darie orchestrează un ansamblu spectacologic solid, greu de circumscris în tipare previzibile.

Dana Pocea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now