Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Alexa Visarion: Sfinţirea vocaţiei

Alexa Visarion: Sfinţirea vocaţiei

Solitudinea fiecăruia dintre noi se întregeşte în comuniunea valorilor şi ne înfrăţeşte în solidarităţi de largă respiraţie, de atitudine, de sens, de gândire. Tihna febrilă a creaţiei, indiferent de domeniu, întregeşte şi deschide vederea spre cuprinderea necuprinsului care trebuie să dea fertilitate fiecărei mărturii

Noaptea, în ceasurile mele de veghe, seva nesomnului îmi bucură mintea, sufletul şi gândul, călătorind către orizontul de plenitudine care iluminează bucurii adânci ce mă trimit spre densitatea fiinţei, către genuina plăcere a destăinuirii identităţilor creatoare de înţelegere şi înţelesuri… Mă înalţă, mă eliberează de toate nimicniciile programate cu tenacitate sau spontane şi inconştiente din jurul meu.

Suntem liberi să înţelegem creaţia pe mai multe nivele, să cultivăm, să oglindim harul şi nobleţea, gândirea din operă şi opera din gândire. Nu putem trăi decât identificându-⁠ne cu profundă pasiune, până la capăt, cu un punct de vedere, cu un crez care ne susţine şi întăreşte un ideal de existenţă.

Am ales pentru acest număr al revistei, dedicat Învierii Domnului să ating cu vorbele mele conturul de exemplaritate ce-⁠i iniţiază în substanţa culturii române contemporane pe maestrul Bujor Prelipcean şi academicianul Ioan-⁠Aurel Pop. Călăuză a dorului nostru de lumină în însufleţirea simţurilor creaţia celor două importante personalităţi depăşeşte graniţa fragilă şi relaţia dintre ceea ce trăim şi ceea ce avem iluzia că trăim… Adevărata noastră identitate există prin ceea ce iubim pentru a apăra… „Dar mă ucide gândul că nu-⁠s gând” spunea Shakespeare.

Solitudinea fiecăruia dintre noi se întregeşte în comuniunea valorilor şi ne înfrăţeşte în solidarităţi de largă respiraţie, de atitudine, de sens, de gândire. Tihna febrilă a creaţiei, indiferent de domeniu, întregeşte şi deschide vederea spre cuprinderea necuprinsului care trebuie să dea fertilitate fiecărei mărturii. Bujor Prelipcean şi Ioan-⁠Aurel Pop s-⁠au structurat din vibraţia profundă a marilor proiecte, ştiinţifice şi artistice, neliniştitoare cugetări de pasiune pentru revelarea lumilor lor spre lume… Rostirile esenţiale despre interogaţiile ce ne trăiesc şi ne fulgeră mereu schimbătoarele răspântii incandescente în care pământ şi cer, om şi lume, viaţă şi moarte mereu conflictuale, întotdeauna la fel de pasionante şi tainice sunt arderile noastre vitale ce ne stăpânesc. Împreună, aceste două personalităţi complementare ale prezentului necorupt, deschid prin specificitatea creaţiei lor trasee de căutare, de înţelegere, de spiritualitate.

Despre maestrul Bujor Prelipcean prin violonistul şi părintele Cvartetului Voces, directorul general providenţial al Filarmonicii Moldova din Iaşi, încerc să mărturisesc acum, în viul cuvintelor, starea mea de respect prin iubire, iubire bărbătească, limpede şi curată, ca lumina încrederii… Parcă ne cunoaştem dintotdeauna şi întotdeauna cu o aleasă generozitate şi nobleţe, maestrul ne-⁠a dăruit tuturor prin creaţiile muzicale pe care le-⁠a iniţiat, dezvoltat şi performat prin magia Cvartetului Său muzica ca stare de îndumnezeire. „Nu cred în hazard! Nici în karmă ori în soartă. Eu cred că Dumnezeu îţi dă, da-⁠n traistă nu-⁠ţi bagă! Pentru mine, hazard înseamnă muncă; soarta îţi dă talent, dar dacă nu munceşti, soarta nu va lupta pentru tine. Aşadar, muncă, muncă, muncă…, talentul, care să o înnobileze şi un dram de noroc. Dumnezeu ştie tot – el ne arată calea. Pentru mine, Dumnezeu nu e hazard. Hazardul rămâne ceva necunoscut, Dumnezeu însă există – El ne-⁠a dat talentul, El ne-⁠a dat puterea de muncă, El ne-⁠a dat speranţă în multe momente cumplite, iar atunci când am căzut, ne-⁠a ridicat.”

Admir şi respect la maestrul Bujor Prelipcean, ca şi la fratele Domniei Sale Dan Prelipcean, violoncelistul cvartetului Voces, înţelepciunea de a fi simplu, de a comunica dinăuntrul tainelor, de a fi deschis prin detaliu la totalitate, de a elibera emoţii şi meditaţii, oglindiri de fiinţare umană, ecou şi umbră a unei desăvârşite magii. În existenţa globalizată, stearpă şi hegemonă, maestrul Bujor Prelipcean, Buji pentru noi, prietenii lui de suflet, cheamă generaţiile la întâlniri pline de divinitatea armoniilor. Perfecţiunea şi performanţa muzicii sale strigă către noi toţi să nu uităm niciodată că trăim ca pământeni pe o stea care ne călătoreşte după un proiect divin al schimbării continue de echinocţii şi solstiţii în universul energiilor misterioase.

Înfiinţat în 1973, Cvartetul Voces, cunoscut şi ovaţionat astăzi în întreaga Europă, a dat culturii române universalitate. În februarie 2013, dirijorul şi muzicologul francez Alain Paris, după mai mult de treizeci de ani de la primul său concert la Iaşi (1982), l-⁠a întrebat pe Bujor Prelipcean despre realizările Voces din tot acest răstimp. Maestrul i-⁠a pus în mână caseta celor nouă discuri cu integrala Beethoven (înregistrată live în 1998 la Würzburg, în Germania), şi discul cu Debussy şi Ravel editat de Casa Radio din Bucureşti. Alain Paris a rămas uimit şi având laptopul la el, nu a avut răbdare să ajungă în Franţa şi a ascultat înregistrările în aceeaşi seara la hotel: Beethoven op. 127, op. 135… Apoi, în una din dimineţile următoare, când s-⁠au întâlnit a şoptit febril: „Am ascultat partea a treia din opusul 135 şi am început să plâng! Am simţit că interpretarea aceasta este interpretarea adevărată, Voces este un cvartet ajuns la extremă maturitate.”

Întrebat de muzicologul Carmen Chelaru dacă un adevărat „cvartetist” ar trebui să fie neapărat şi pedagog, profesorul Bujor Prelipcean a răspuns: „Da, trebuie să fie pedagog, în primul rând, pentru că el se învaţă pe sine, înainte şi în timp ce-⁠i învaţă pe alţii. Nu poţi să fii un bun muzician fără a fi pedagog şi invers. Trebuie să arăţi ce ai făcut, de ce ai făcut şi cum ai făcut. (…) A fi pedagog este, totodată, o binecuvântare.”

Violonistul de sublimă măiestrie Bujor Prelipcean cântă întotdeauna cu mare bucurie Septetul de Beethoven, care este „o piatră de încercare pentru orice muzician; este atât de dificil scris din punct de vedere tehnic, încât, ne spune maestrul, concertul pentru vioară” pare o jucărie în această competiţie. Ascultându-⁠l, vezi că arta lui e desăvârşită.

Pe academicianul Ioan-⁠Aurel Pop l-⁠am întâlnit în diferite colţuri din ţară şi lume: la Cluj şi Bucureşti, la Bacău, la New York şi Veneţia. De fiecare dată prezenţa liniştitoare a Domniei Sale îmi sugera imaginea deplinătăţii… Faptele sale îi dezvăluie firea. Academicianul Ioan-⁠Aurel Pop este o personalitate distinctă şi distinsă, seducătoare. E un profesor charismatic, construit dintr-⁠o eleganţă nativă, structurat prin demnitate, altruism şi curaj… Un gentleman… Îşi identifică princiar prezenţa în contextul contemporan în care istoria, domeniul său de cercetare, îşi susţine verticalitatea conceptuală în vârtejul „nisipurilor mişcătoare”, când propaganda cinică poate ucide adevărul. Prin creativitatea sa elevată, benefică şi profundă, academicianul construieşte un ideal naţional şi uman în contextul actual, când sâmburele mistificării poate deveni „simbolul unui popor întreg, turmentat” (Caragiale). „Românii sunt singurul popor european care, prin originea romană, prin numele lor provenit de la Roma, prin limba neo-⁠latină şi prin forma de creştinare, sunt, pe de o parte occidentali, iar prin componenta slavă, prin limba slavonă a cultului, a cancelariilor şi culturii medievale, prin alfabetul chirilic (utilizat până în sec al XIX-⁠lea), prin biserica lor bizantină sunt, pe de altă parte, răsăriteni. Cultura românească a oscilat între aceste două extreme înainte de a realiza sincronizarea cu modelul de succes occidental, în cadrul unei sinteze sui generis. De aici provin şi cele două mari orientări culturale – cea latinistă, modernistă şi pro-⁠occidentală şi cea protocronistă, autohtonistă şi tradiţională – care ne-⁠au marcat existenţa şi ne-⁠au conferit specificul de cultură de interferenţă”.

Cursurile, studiile, cărţile, prezenţa sa publică îl definesc ca intelectual de prim rang în familia celor puţini, dar aleşi de conştiinţă pentru a se opune atitudinilor şovăitoare sau agresive ale unora de aici sau de oriunde. Responsabil faţă de propriul destin pe care îl întreţine cu ardoare în perimetrul obiectivităţii, profesorul Pop relevă şi construieşte nuanţat paliere de meditaţie cu deschideri de amplitudine morală. Viziunea sa, modul de a fi în lume şi în viaţă, revitalizează studiul istoriei, cultura acestei ştiinţe şi întreţine demnitatea responsabilă pe care trebuie să o avem pentru a rămâne noi înşine. „Facultatea morală – spunea Kant – trebuie să fie apreciată conform legii care porunceşte categoric; nu după cunoaşterea empirică a oamenilor aşa cum sunt, ci după cum trebuie să fie, conform ideii de umanitate… Umanitatea însăşi este o demnitate; aşadar, omul nu poate fi folosit de către nici un om (nici de către altul, nici chiar de către el însuşi) doar ca mijloc, ci întotdeauna numai ca scop, şi în aceasta constă demnitatea sa, personalitatea prin care el se ridică deasupra tuturor celorlalte fiinţe ale lumii.”

Ioan-⁠Aurel Pop nu ştie să urască, să mintă, să linguşească, să fie manipulator de opinii. Rectorul Universităţii „Babeş Bolyai”, universitate cu prestigiu internaţional, întreţine şi naşte din pasiunea pentru adevăr un climat intelectual autentic, refuzând partizanatul de orice natură atunci când viciază, degradează, mistifică şi ucide înţelesul adânc al istoriei. Studiile sale cuprind idei care, enumerate succint, ne sugerează amplitudinea exploratoare a savantului. „Transilvania starea noastră de veghe” pare să fie motto-⁠ul operei sale, sau „Ce înseamnă adevărul şi care este legătura cu Dumnezeu… Democraţia este cel mai sfânt mesaj pe care avem obligaţia să-⁠l transmitem generaţiilor următoare”. Şi tot Domnia Sa ne spune că Ardealul este „o Europă în miniatură”, iar „istoricul nu are voie să mintă deliberat…”

Ioan-⁠Aurel Pop se defineşte el însuşi un „căutător al echilibrului… unul dintre apărătorii ideii de naţiune şi al realităţii care a generat această idee”. Şi ca un „multum in parvo”, „fără complexe despre istoria noastră”, academicianul mărturiseşte: „Identitatea este felul de a fi şi de a simţi împreună al românilor”. Vizibilitatea publică, recunoaşterea internaţională, succesul de substanţă, care încoronează performanţele de excepţie ale creativităţii muzicale şi manageriale ale lui Bujor Prelipcean, şi explorarea vizionară în temeiul adevărului şi iubirii de ţară a lui Ioan-⁠Aurel Pop – toate, sunt binecuvântarea lui Dumnezeu; singura care sfinţeşte vocaţia în armonie cu destinul.

Premiile, distincţiile, onorurile civice şi academice, aprecierile, mulţumirile a mii şi mii de suflete şi elogiile în ţară şi în străinătate sunt praguri de rezistenţă, care întăresc demnitatea conţinută în smerenie şi responsabilitate a celor doi mesageri. Împotriva vanităţii şi orgoliului, ei, deplin conştienţi de misiunea lor aleasă, exploratori de umanitate întreţin solaritatea existenţei în nesiguranţa unor timpuri „ieşite din ţâţâni”, care ne sunt date să le trăim. Prin har şi dar, domniile lor cultivă şi întăresc porunca testamentară christică: Sus să aveţi inimile!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest