Contemporanul » Editorial (pagina 6)

Editorial

Editorial

Vocea trecutului şi a istoriei

E adevărat că a mai fost şi o altă cale de a accepta şi suporta această uriaşă veste a originii noastre ilustre ca şi cea a formidabilei posesii teritoriale: exuberanţa ideatică, prea-⁠plinul şi fiorul mesianic, conştiinţa unei superiorităţi sau a unei misii spectaculoase, dincolo de timp şi de proporţiile realului. Interesante au fost în acest sens amplele şi variatele discuţii ...

citește »

Realitatea prezentului

Ca să fiu sincer, eseului de faţă eu pot să-⁠i împrumut doar prestigiul acestui Prezent, în care îl scriu şi gândesc, pe care nu numai că nu-⁠mi trece prin gând să-⁠l reneg, dar, cu un anume orgoliu, voi încerca să-⁠i străpung reala sa platoşă cu care i-⁠a amăgit şi respins pe nu puţini, ceva mai grăbiţi şi mai puţin norocoşi ...

citește »

Răbdarea iluminată

Suntem, iată, posesori ai unui teritoriu bogat şi vechi nu printr-o întâmplare a ruşinii istoriei, cum a vrut, după revoluţie, să ne convingă interesantul eseist ce semnează H.R. Patapievici în volumul extrem discutabil Politice, ale cărui teze nu ne amintim să le fi reconsiderat autorul. Suntem apţi de creaţie şi de gând nu prin hazard şi ne-ruinaţi de avatarurile timpului, ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest