Românii de pretutindeni

Trăim într‑o epocă perversă

Trăim într‑o epocă perversă. O epocă în care minciuna învinge adevărul și în care războiul și teroarea fac ravagii printre oameni nevinovați. Unde începe și unde se termină perversiunea? Perverșii răstoarnă toate valorile în așa fel încât ceea ce este rău ei numesc bine, iar ce este negru ei zic că e alb. Vedem asta la conducătorii lumii, dar și la omul de rând. O descriere bună a perversiunii este cea făcută de către Freud: „nu devii pervertit, așa rămâi”. Expresia „Știu, dar totuși” a filosofului și psihanalistului francez Octave Mannoni este poate cea mai bună ilustrare a negării perversului, pentru că lumea știe ce se întâmplă în Gaza, dar s‑a prefăcut că ar fi altfel, până când Netanyahu a fost căutat recent pentru crime de război. Dar există și o perversiune eliberatoare: arta de a pune la îndoială, de a ridiculiza sau de a neglija normele societale învechite, cu care artiștii, dramaturgii și scriitorii au lucrat mereu.

După cum scrie Elisabeth Roudinesco (neuropediatră și psihanalistă franceză, al cărei tată, Rudinescu, era român), în cartea Our dark side: A history of perversion, (2009) perversiunea înseamnă, de asemenea, creativitate, autodepășire și curaj. În acest sens, poate fi înțeles și că perversiunea oferă acces la libertate, deoarece permite persoanei care întruchipează perversiunea să fie atât călău, cât și victimă, stăpân și sclav, barbar și om civilizat. Perversiunea ne fascinează pentru că poate fi uneori sublimă, când inspiră rebelii prometeici, alteori periculoasă, când duce la dictaturi și societăți fasciste. Fie că se bucură de rău, fie că luptă pentru binele suveran, perversiunea este – argumentează Roudinesco – caracteristica speciei umane.

Trebuie să ne intereseze cum se manifestă perversiunea în oameni și în artă. Dar înainte de a prezenta niște exemple, să aruncăm o privire rapidă asupra conceptului. Perversiunea provine de la verbul latin perverto („a întoarce cu susul în jos” sau „a corupe”), prin limba latină târzie perversio („răsucire” sau „denaturare”) și a ajuns să desemneze comportament, sau manipulare, deviant sexual. Psihanaliștii consideră perversiunea ca un mecanism de apărare, care vizează evitarea suferinței interioare prin folosirea celuilalt ca obiect sau fetiș. Când acest mecanism întărește egoul, apare o perversiune narcisică, dar fiecare perversiune se bazează de fapt pe o tulburare narcisică în care subiectul își găsește doar plăcere în a-i domina și manipula pe ceilalți. Sunt toți politicienii perverși? Nu neapărat, dar toată perversiunea caută puterea.

Conceptul de perversiune a apărut deja în secolul al XVII‑lea, dar s‑a răspândit odată cu teoriile lui Freud despre fetișismul piciorului (1905) și sexualitatea infantilă (1908), unde părintele psihanalizei susține că, de fapt, copilul este un „pervers polimorf”, adică un copil poate găsi plăcere în tot ceea ce îl înconjoară. La adult, perversiunea se manifestă în măsura în care subiectul vrea să se pună deasupra legii, a legii tatălui, dar o persoană ca marchizul de Sade are nevoie de un Dumnezeu pentru a putea să‑și satisfacă impulsurile. Perversul este condus de celălalt cel mare: Dumnezeu, statul, legea și obiceiurile. Acesta este motivul pentru care perversul devine adesea un moralist: Gilles de Rais, Sade, Don Juan și Laclos Valmont, toți predică despre relația dintre bine și rău, frumos și urât. Filozoful sloven Slavoj Žižek pune degetul pe acest fenomen și mai bine când spune că „un pervers este cineva care cunoaște sensul acțiunilor tale mai bine decât tine”.

Fantezia este întotdeauna perversă. Așadar, care e relația dintre simptom, fantezie și perversiune? În multe simptome întâlnim trăsături perverse în sensul foarte precis al susținerii unei bucurii falice non‑sexuale. Ce anume e aceasta? Perversul se caracterizează mai puțin prin practicile sale sexuale decât printr‑o organizare psihică potrivită pentru a depăși viața sa pur erotică. Pentru Lacan, un pervers nu e definit de conținutul a ceea ce face. Perversiunea cea mai fundamentală rezidă în structura formală a modului în care subiectul se raportează la adevăr și limbă. Perversul pretinde un acces direct la autoritate (de la Dumnezeu până la dorința partenerului său), astfel încât să poată acționa direct ca instrument al voinței celuilalt cel mare, the Big Other.

Perversiunea se regăsește și în discursurile psihiatrice ale vremurilor noastre. Homosexualii și persoanele transgender au fost mult timp asociate cu perversiunea sexuală, iar biblia psihiatrilor DSM5 încă tratează tranzițiile de gen ca pe o disforie (DEX: Tulburare a dispoziției manifestată printr‑o stare (penibilă) de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate). Dacă psihanaliza a fost o ciumă pe care Freud a dus‑o în America, abia acum începem să murim din fabricile ei de simptome. Dar ce a fost pervers azi, n‑o să fie în viitor. De aceea trebuie să evităm căderea în păreri reacționare despre ceea ce nu înțelegem sau ni se pare pervers. Perverșii de azi o să fie poate eroii de mâine. Dorian Gray părea poate suspect în anii când Wilde a publicat‑o. Dar azi toți oamenii care‑și arată viața pe internet sau pe site‑ul de relații sociale sunt avatarii lui Dorian Gray.

Nu degeaba oamenii de azi se afirmă și ei, în mod ironic desigur, ca niște monștri care vor să ne vorbească, așa ca, de exemplu, Paul B. Preciado în cartea sa Can the monsters speak? (2021) Există un discurs pervers? Da, în toți cei care își neagă puterea. Astăzi, conducătorii pământului – Elon Musk, Jeff Bezos și Bernard Arnault, care nu plătesc impozite pe veniturile lor sau care pretind că îi ajută pe oameni, atunci când doar îi înrobesc – nu sunt decât niște pervertiți. Pentru că discursul capitalist e pervertit în cel mai înalt grad, deoarece ne comandă cum trebuie să ne bucurăm.

Acum câțiva ani am vizitat un congres de filozofie politică la Roma și i‑am pus lui Tonio Negri (filozof și om politic italian) întrebarea pusă de Lenin: „Șto delati?” (Ce e de făcut?). El a răspuns scurt: „Ocupați Silicon Valley!” Dar cum putem rezista celor care produc computerele pe care scriem? Dacă psihanalistul francez Charles Melman are dreptate când spune că astăzi nu mai suntem conduși de lideri, ci de obiecte, atunci cum ne putem răzvrăti împotriva acestor obiecte? Poți decapita un computer? Un iPhone? Puteți întoarce spatele la toate rețelele sociale? Datorită acestora, mulțimile se organizează în aceste zile. Cum putem distinge între obiectele care ne controlează și ceea ce putem controla?

Cercetătorul și scriitorul spaniol Paul B. Preciado a scris recent în revista franceză Libération despre cât de dificil a fost pentru unii dintre cei mai importanți gânditori germani din perioada interbelică să dezvolte forme specifice de rezistență politică față de nazism. Au fost trădați de stânga și lăsați fără adăpost, pentru că le lipsea un program politic precis. Dar ce poate face un program politic atunci când masele aleg lideri pervertiți, care se angajează în orice, de la război la genocid, în numele națiunii? Și ce poate face arta într‑o epocă în care perversiunea pare să fi devenit legiune? Se poate perverti perversiunea? Cred că da, prin imitare cum face Hamlet în faimosul lui Mouse‑trap.

Psihanalistul suedez Peter Jansson a scris recent un eseu despre perversiunea invizibilă, mai ales despre capul Medusei, fetișul care protejează împotriva anxietății de castrare, experiențele existențiale ale singurătății și lipsei, despre perversiunea ca structură clinică, și în artele lui Andres Serrano și Salvador Dalí. În cadrul artei, perversiunea este atrăgătoare, în cazul vieții de toate zilele este legată de criminalitate, dependența de droguri și jocuri de noroc, tulburări de alimentație, tulburări limită și de personalitate, printre multe altele.

Scriitorul suedez Mikael van Reis a scris deseori despre poezia condusă de perversiune a lui Lars Noren (poet și dramaturg suedez), probabil cea mai perversă colecție de poezii a literaturii suedeze – De verbala resterne av en bildprakt som förgår (Rămășițele verbale ale unei splendori vizuale care se stinge) (1964). Curatoarea americană de artă Amy Smith‑Stewart a scris recent un text intitulat Peep Show despre tondonul și activitatea orgasmică a lui Ylva Ogland și o conectează, printre altele, cu celebrul capitol din Ulysses al lui James Joyce – capitolul Penelope – în care Molly Bloom stă neliniștită în patul ei și își amintește de toți foștii ei amanți și de aventuri amoroase.

Un alt gânditor interesant este filosoful Cadell Last, care scrie deseori texte ce explorează noțiunile psihanalitice de nevroză și perversiune din perspectiva inversării lor istorice și a implicațiilor lor politice. El ne conduce prin tradiția freudo‑lacaniană și spre contradicțiile filosofice care trăiesc astăzi în opera lui Slavoj Žižek. Teoreticiana suedeză a artei Anna Brunius scrie deseori despre perversiune în lumea artei, dar atinge și istoria artei postmoderne pentru a ilustra modul în care perversiunea se exprimă în diferite forme de artă. Cel mai mare specialist al perversiunii rămâne totuși filozoful Slavoj Žižek, cu cartea sa Enjoy Your Symptoms (1992), și The Pervert’s Guide to Cinema (2008). Titlul Enjoy Your Symptom se referă la marele secret al psihanalizei lacaniene – intrarea în analiză implică găsirea, acceptarea și, în final, savurarea simptomului. Acest lucru este ilustrat de un alt celebru citat lacanian: „o scrisoare ajunge întotdeauna la destinație”.

Așadar, bucură‑te de simptomele tale!

■ Psihanalistă, critic literar și scriitoare

Sînziana Ravini

Total 0 Votes
0

Sinziana Ravini

Sînziana Ravini s-a născut în data de 24 iunie 1976 București. După absolvirea clasei a IV-a în București, a continuat școala în Suedia. A obținut masterate la Universitatea din Göteborg în literatura franceză, în literatura germană și în istoria artei. S-a întreținut în facultate, muncind ca translatoare între șase limbi, la firma de traduceri Tolkjouren. A fost admisă la Academia de artă Valand din Göteborg, care a trimis-o pe banii Suediei să își termine studiile de artă la Moscova. I-a avut ca profesori de filosofie pe Derrida la Sorbonne și pe Gadamer la Heidelberg. Și-a dat doctoratul la Universitatea din Heidelberg cu o analiză filosofică asupra operelor lui Goethe și a obținut calificativele Magna cum laude și Magnum latinum. Teza de doctorat i-a fost publicată la Editura Peter Lang GmbH, Internationaler Verlag der Wissenschaften. Lucrarea ei de diplomă de la Universitatea din Montpellier, Facultatea de psihanaliză, lansează o nouă teorie și o nouă metodă practică în psihanaliză, publicată la Editura Presses Universitaires de France. A lucrat la Centre Pompidou ca cercetător despre arta contemporană din țările Europei de Est. A fost timp de șapte ani maître de conférence la Universitatea Sorbonne 1 Pantheon din Paris unde a predat estetica, naratologia și filosofia artei moderne și a literaturii. Este psihanalist la Hôpital Pitié Salpêtrière din Paris și are cabinet particular, e secretar adjunct la Ariane-Paris și co-redactor-șef la Paletten Art Journal din Suedia. A scris cărți despre artă în Franța și în Suedia.

Scrie frecvent critică literară și critică de artă în Dagens Nyheter și Aftonbladet (Stockholm), Götebors-Posten, Kunstkritikk (Norvegia) și alte publicații din Europa și America. Ține conferințe în Țările Nordice și la Paris. A predat la editură al doilea roman autobiografic în franceză. A scris scenariul și a regizat filmul autobiografic The Black Moon, prezentat în cadrul expoziției de artă cu același titlu la Palais de Tokyo din Paris în 2013.

A jucat rolul principal în filmul Diner Noir alături de Catherine Robbe-Grillet în rolul secundar, regizat de Tristan Bera la Istanbul în 2015. A fost curator la expoziția națională a Bosniei-Herțegovina, cât și a Boliviei la Bienala de la Veneția în 2017, la expoziția multinațională United States of Europe itinerantă prin Europa 2011-3013, cât și la alte expoziții colective de artă din Stockholm, Göteborg și Paris, unde a prezentat artiști români contemporani. Pe parcursul verilor revine în România.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button