Contemporanul » Românii de pretutindeni » Ţara contrastelor

Ţara contrastelor

Vuietul cascadei furioase spumegă în alb pe suprafaţa apei. Din când în când apar culorile curcubeului. Zgomotul torenţial trosneşte, udându‑ne pelerinele, apa se strecoară până la piele. Bubuitul asurzitor se înăspreşte

O călătorie prin Răsăritul SUA. Fiind copil, la Sânnicolau Mare, în Banat, şi citindu‑l pe Karl May şi ciclul Lederstrumpf (The Leatherstocking Tales/ Povestirile lui Ciorap‑de‑Piele) de James Fenimore Cooper (1789–1851), am recepţionat prima impresie despre America. Apoi, cu timpul şi prin mass‑media, s‑a conturat şi întregit această imagine, la dobândirea căreia fantezia a jucat un rol primordial. Dar realitatea întrece de cele mai multe ori ficţiunea. Într‑o călătorie de câteva săptămâni prin America de Nord, mai precis prin SUA, parcurgând 6.000 km rutieri şi 10.000 km aerieni prin mai multe state unionale, mi s‑a oferit prilejul să cunosc adevărata Americă… Iată câteva impresii de călătorie.

New York – oraşul oraşelor. Într‑o după‑amiază de vineri din luna iulie, taximetristul de la John F. Kennedy International Airport şi‑a dat verdictul, recunoscându‑ne ca străini, comunicându‑ne imediat taxa transportului la Manhattan. Fiind însă deja informaţi din Viena cam cât face acest transport, ne‑am asigurat că suma taximetristului corespunde cu cea reală. Scuzându‑se, latino‑americanul cu tenul cafeniu ne dădea de înţeles cum că bacşişul său e deja inclus în această sumă. Pe timpul transportului făcea pe ghidul, trecând prin cartierul Jamaica în Queens, unde consumul de droguri şi şomajul erau la ordinea zilei. Dar dăduse de înţeles că‑i sunt cunoscute şi muzica lui Mozart, Schubert şi Fam. Strauss.

Manhattan. La o intersecţie a făcut slalom, şi „pe roşu”, printre coloanele de maşini, un cerşetor negru într‑un scaun cu rotile. „Ăstuia nu‑i lipseşte nimic”, îngână taximetristul, „dacă se plictiseşte, se scoală, îşi strânge scaunul pliant şi dispare.” Seara, ne aflăm pe terasa‑belvedere de pe Empire State Building, la etajul 102, la o altitudine de 380 m, înconjuraţi de nori. Am şi uitat de zăpuşeala de după‑amiază. Vântul geros ne taie riduri pe faţă. Marea de lumini a oraşului se întinde la picioarele noastre: East River şi Hudson‑River în vest, la nord, un areal negru dreptunghiular, renumitul – pe întuneric –, temutul Central Park.

Fiind vorba de New York, nu e apostrofat statul federal, ci oraşul New York City (NYC), de fapt doar Manhattanul, cu întinderea sa de 20 km şi 3 km lăţime, inima oraşului, unde aproximativ 1,5 milioane de oameni locuiesc pe doar 60 km2. Manhattan este cartierul cel mai mic dintre cele 5 ale New Yorkului, fiind, de fapt, un oraş în oraş, cu multe feţe, un conglomerat multietnic cu o diversitate de limbi şi culturi.

Hoinărim prin cartierul chinezesc în sudul Manhattanului, cartier care, din cauza rivalităţilor bandelor de tineret, e de evitat noaptea. Fără probleme e plimbarea prin cartierul învecinat italian. Aici e linişte şi ordine: Mafia controlează totul… Circulaţia cu metroul e de multe ori anevoioasă, mai ales în timpul orelor de vârf – Rush Hours, inconfortabil, dar sigur –, în timpul zilei. Se spune că autohtonii care merg cu metroul au întotdeauna o mutră serioasă şi nu‑şi poartă niciodată portmoneul în buzunarul din spate al pantalonilor…

Călătorind obligatoriu cu barca, pornind de la pier‑ul (debarcaderul) 83, înconjurând Manhattanul, se ajunge în apropierea Statuii Libertăţii. De aici nu mai e mult până la mica insulă pe unde treceau prin punctul de înregistrare milioane de imigranţi – aşa‑zisa poarta spre lumea nouă şi la patria secunda. La centrul Lincoln: Met (Metropolitan Opera) oferă bilete, în picioare, deja în jurul a 8 dolari, preţurile ajungând şi la câteva sute.

E cam problematic să te decizi pentru unul dintre numeroasele muzee. Noi alegem muzeul Metropolitan Museum of Art pe Lexington Avenue la Parcul Central. Muzeul pune la dispoziţia vizitatorilor, după gustul şi interesul fiecăruia, exponate de la perioada culturilor clasice până la postmodernism şi ţi‑ar lua săptămâni întregi ca să‑l vizitezi.

Niagara – un uriaş spectacol. Prin New Jersey părăsim NYC, scăpaţi de sentimente claustrofobe şi de zăpuşeli paralizante. Ferme îngrijite şi holde bine cultivate se înşiră de‑a lungul traseului în direcţia spre Buffalo, unde marele fluviu Niagara, cu o lăţime de câteva sute de metri, se grăbeşte de la Lacul Erie spre Ontario. Între timp, sosim la Elmira, unde a luat naştere renumitul Huckleberry Finn al lui Mark Twain. Puţin înaintea cataractelor, fluviul se divide în două braţe, unul transportând debitul său la cascada cu formă de potcoavă – pe o lăţime de 675 m şi o cădere de 60 m –, celălalt, la o cădere de 55 m pe o lăţime de 325 m. Un uriaş spectacol – o minune a naturii pentru ochiul uman. Ne îmbarcăm – 250‑300 de persoane învelite în pelerine de ploaie –, un fel de uniformă albastră de nylon. Căpitanul de pe puntea sa de comandă conduce barca până la aproximativ 30 m, ajungând la uraganul căderii apelor. Vuietul cascadei furioase spumegă în alb pe suprafaţa apei. Din când în când apar culorile curcubeului. Zgomotul torenţial trosneşte, udându‑ne pelerinele, apa se strecoară până la piele. Bubuitul asurzitor se înăspreşte, iar larma turiştilor, care caută un loc adecvat pentru a fotografia, ne plasează parcă într‑o stare de transă. În aceste circumstanţe se aude vocea scrâşnită a căpitanului în microfon: „Doamnelor şi domnilor, acestea sunt adevăratele cascade Niagara…” Parcă obosite de căderea puhoiului, apele ajunse se liniştesc, căutându‑şi prin valea prăpăstioasă drumul spre lacul Ontario.

La „Amish-People” în Pennsylvania. Această comunitate refuză modernismul, renunţând la autoturisme, la curent electric, la cultură, la instrucţie ş.a. Doar butelii de propan se găsesc prin gospodăriile lor. Calul şi căruţa sunt mijloacele de transport acceptate. Doar cele strict necesate se transmit copiilor prin învăţătoarele lor, de regulă doamne vârstnice. Deviza comunităţii: „Rugăciunea şi lucrul!” Muncile din câmp şi creşterea vitelor constituie îndeletnicirile lor de bază. Asigurarea lor la bătrâneţe este realizată de mulţimea copiilor fiecărei familii.

Americanii i‑au numit „Amish‑People” sau Dutch. Comunitatea a fost constituită de elveţianul Jakob Amman la 1693 ca secta „Anna Baptista”, găsindu‑şi în Pennsylvania locul unde a fost acceptată.

Ne oprim la o fermă aproape de Lancaster, o fetiţă de vreo 10 ani se prezintă: „Mă numesc Anni Fischer şi am 4 brothers şi 3 sisters. Dispunem de 10 cai şi 30 vaci. Părinţii mei cultivă grâu, porumb ş.a.” Explicaţia fetiţei era într‑un dialect care se aseamănă foarte mult cu cel al şvabilor bănăţeni din România. Luând‑o la întrebări – tot în graiul ei –, voind a o iscodi cum e cu felul lor de trai, am întrebat‑o la urmă: „Frecventezi şcoala?” la care fata a răspuns: „Da, dar acuşi o termin…”

O comunitate paşnică, sârguincioasă, care se înţelege bine cu societatea din jurul ei. Datini severe şi obiceiuri penibil precizate realizează puntea de trecere de la obârşia lor la prezent. Lor li se păstrează, ca şi latino‑americanilor şi băştinaşilor indieni, bilingvismul. Anual însă, aproximativ 6‑8% – în primul rând tineretul – îşi ia rămas‑bun de la comunitate, căutându‑şi la oraş un nou fel de existenţă. Deficienţa aceasta este recuperată de mulţimea copiilor dintr‑o familie.

Washington – capitala capitalelor. Prin lanţul muntos împădurit al Apalaşilor ne îndreptăm spre capitala americană, Washington, care pare a fi un oraş cu caracter european – contrar NYC‑ului: bulevarde largi cu diverse monumente, artere care se desprind radial din centru, multe zone verzi, curat, cu edificii mai puţin înalte decât zgârie‑norii din NYC, ca nicio clădire să nu depăşească înălţimea Capitolului. Zilnic se îndreaptă spre capitală circa 3,5 milioane de oameni – navetişti –, pe care oraşul cu cei 700.000 de locuitori abia‑i mai poate cuprinde. Pe lângă turişti, năvălesc „armate întregi” de americani care lucrează aici. Pe de altă parte, e datoria sfântă a fiecărui cetăţean american să viziteze cel puţin o dată în viaţă capitala unională.

Hannelore, ghida noastră, o germancă trăitoare de ani de zile în Washington, ne introduce printr‑o intrare din dos în incinta Capitolului, evitând astfel harababura cozilor interminabile de turişti. Iată‑ne deodată în sala şedinţelor Senatului, recepţionând bilete de intrare pentru galerie. Ni se atrage atenţia asupra unei discuţii despre arme în şcoli (pare‑se că problema persistă şi în zilele noastre). Cimitirul eroilor din Arlington se întinde de partea cealaltă a râului Potomac, aflându‑se deja pe teritoriul statului Virginia. Şi vizitarea acestui cimitir constituie o obligaţie patriotică a fiecărui (bun) american. Clanul Kennedy dispune de un tumul funerar uriaş – destinaţia multor pelerini din toată lumea. Mormântul lui John F. Kennedy, împodobit în abundenţă cu flori, este întotdeauna înconjurat de grupuri mari de vizitatori.

Hans Dama

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now