Contemporanul » Românii de pretutindeni » Mircea Gheorghe: Sentimentul complicităţii împărtăşite

Mircea Gheorghe: Sentimentul complicităţii împărtăşite

Corespondenţă din Canada.
Voci din diaspora

Ultima carte a lui Florin Oncescu, scriitor român din Canada, Jurnalul lui Sake (Limes, 2017) ilustrează cu brio specificul prozei sale – ironia şi autoironia, precizia stilistică, concizia şi refuzul canoanelor epicii clasice. Autor de povestiri în tradiţia prozei americane behavioriste, Florin Oncescu, aflat acum la a cincea carte, a ales, în prima jumătate a cărţii o convenţie ludică, şi amuzantă. Scriitorul Sorin Popescu, autor de proză scurtă şi, ocazional, de poezie are o căţeluşă Sake, isteaţă şi întreprinzătoare, care îşi descoperă brusc veleităţi de scriitoare şi ca atare îşi dispută întâietatea la calculator cu stăpânul ei. Ea este cea care deschide „ostilităţile”..

Nu e impropriu spus ostilităţi, fiindcă Sake este o scriitoare satirică şi centrul principal de interes, să-⁠i spunem războinic, este viaţa literară românească din Quebec şi în special din Montreal. Pentru ea, confraţii stăpânului ei pe ogorul literaturii mai mult sau mai puţin naţionale, trăiesc într-⁠un amestec ridicol de veleitarism, vanitate şi autoiluzionare. Niciun condeier nu scapă agerimii canine a lui Sake. Şi Sorin Popescu, în rolul stăpânului neliniştit din cauza convertirii neaşteptate a căţeluşei lui în comentator maliţios, încearcă s-⁠o tempereze. Nu vrea să tragă ponoase nemeritate! „Sake, ţi-⁠am spus să nu mai scrii aşa! Tu-⁠i muşti pe ei şi ei mă vor muşca pe mine. Trăim în aceeaşi casă, scriem la acelaşi laptop, cum crezi tu că vom putea fi percepuţi ca doi scriitori distincţi, fiecare cu propriile lui opinii? Când te vor citi, toţi vor crede că eu am scris”. Şi ceea ce urmează sugerează sensibilitatea colerică a comunităţii literare româneşti din Canada: unii dintre cei care se vor simţi vexaţi îl vor soma prin scrisori oficiale, semnate de avocaţi să retracteze cele scrise, alţii îi vor întoarce spatele şi-⁠l vor bârfi copios între ei şi faţă de cunoştinţele comune oridecâteori vor avea ocazia, iar cei mai orgolioşi nu vor face nimic, dar vor întrerupe total legăturile cu el. Nu asta vrea Sorin Popescu! Nu vrea să fie un izolat!

Fireşte, Sake nu ascultă şi continuă „să muşte”, adică să observe şi să relateze în presă ce observă. Şi, de fapt, ce observă maliţioasa Sake? Fudulia autorilor întemeiată pe numărul de volume publicate, conflictele provocate de concursuri literare minabile, care se transformă în teribile uragane în pahare cu apă, şedinţe cu iz partinic ale asociaţiei scriitorilor pentru sancţionarea unui poet cu limbaj neacademic, disputele micronice în jurul limbii de expresie – română sau franceză „pentru că suntem în Quebec” –, concurenţa aprigă, dar invizibilă pentru restul lumii, dintre cele două fantomatice asociaţii scriitoriceşti din Montreal PAS (Prima Asociaţie de Scriitori) şi CAS (Cealaltă Asociaţie de Scriitori), alte mărunte conflicte de preeminneţă cu prilejul unor benigne evenimente culturale comunitare, autopromovarea insistentă şi caraghioasă a unor autori veleitari, unii dintre ei la o vârstă mai mult decât venerabilă, reuniuni cenacliste cu autori impenetrabili care mizează pe înţelegerea generaţiilor viitoare, decernări de medalii pentru merite culturale din partea unei organizaţii cu nume pompos Adunarea descendenţilor lui Traian cu un singur membru etc. Totul cu spirit, cu inventivitate, cu o ironie fină, şi cu un simţ al deriziunii care provoacă râsul şi dezarmează. Ne aflăm într-⁠o lume de forme pe care un spirit maiorescian ar fi tratat-⁠o cu gravitate şi asprime ca fiind lipsită de fond. Dar autorul, prin intermediul lui Sake, nu e deloc moralizator, se mulţumeşte cu nararea mucalită a dialogurilor şi gesturilor personajelor sale şi, în cele din urmă, rezultatul este mai curând o persiflare tandră a lumii din care, de fapt, şi scriitoarea canină Sake şi scriitorul uman Sorin Popescu fac parte cu destulă complezenţă.

E în fond vorba de lucruri general umane, întâlnite în proporţii variabile în mediile literare de pretutindeni. Dincolo de metehnele literare ale scriitorilor montrealezi, foarte simpatice sunt paginile în care jurnalul se consacră mai ales vieţii cotidiene a lui Sake având şi ea o societate alternativă, cea a patrupezilor din bloc, umanizaţi cu măsură, în funcţie de profilul şi caracterul stăpânilor lor.

Partea a doua a volumului este rezervată unor povestiri, independente de jurnalul lui Sake şi de data asta protagonist este Sorin Popescu. Nu mai există trimiteri către lumea literară, personajul însuşi nu pare să aibă legături sistematice cu literatura dincolo de profesia sa de consultant în inginerie şi naratorul, relatând ce i se întâmplă lui Sorin Popescu, atinge în treacăt, fără să insiste, straturi ceva mai adânci de anxietate, frustrări de toate felurile, insecuritate, incomunicare, solitudine, vinovăţie. Povestirile sunt din aceeaşi categorie cu notele de jurnal ale căţeluşei Sake, mai mult scene şi dialoguri. Dar în registru diferit. Sugestia nu mai funcţionează în sensul deriziunii, ci în cel al unor posibile şi neabordate complicaţii. Scenele evocate se află în locuri diferite, în funcţie de peregrinările profesionale sau de vacanţă ale cuplului Sorin – Cristina: un sat din România, o librărie dintr-⁠un cartier din Montreal, un restaurant din Napoli, un party multietnic din America cu ocazia Crăciunului, o întâlnire jubiliară în România a foştilor absolvenţi de liceu, o benzinărie de la marginea unei autostrăzi mexicane, un apartament în Constanţa, un hotel din Texas, un alt apartament din Basel, în Elveţia, unde Sorin Popescu este consultant al unei firme de inginerie, Havana, în timpul unui concediu etc. Există totdeauna prefigurarea unor dezordini, anomalii, absurduri incontrolabile, reale ori doar posibile. Dar în majoritatea cazurilor, personajul Sorin Popescu se confruntă cu ele prin intermediul unor conflicte sau fapte derizorii: o dispută la o petrecere pentru o cutie de bomboane, o experienţă neplăcută şi vag umilitoare cu un benzinar mexican necinstit care îl escrochează grosolan, o mică impostură la întoarcerea temporară în ţară, când îşi lasă rudele să creadă că locuieşte în Franţa şi nu în Canada, o căutare laborioasă şi lipsită de noroc, tot în ţară, a unui tirbuşon, o convorbire telefonică sâcâitoare în ajunul plecării din România. Şi aşa mai departe.

Toate povestirile sugerează mai mult decât spun şi chiar dacă autorul evită cu grijă patetismul, uneori povestirile devin cu adevărat grave. În povestirea cu tirbuşonul (Sticle cu capac de tablă) se întrevede masivitatea obscură a aisbergului invizibil la prima vedere, dacă rămânem la suprafaţa textului epic minimalist. Tirbuşonul pe care Sorin Popescu nu reuşeşte să-⁠l găsească la timp pentru a desface o sticlă de vin ce urma să o împartă cu mama suferindă este un instrument al absurdului existenţial. Mama adoarme istovită, vinul din sticlă se dovedeşte a fi de nebăut şi Sorin Popescu nu-⁠şi va mai vedea mama decât peste o lună şi jumătate. Când aceasta nu va mai fi în viaţă, când, înţelegem, se va întoarce în ţară să o înmormânteze. Şi naratorul notează cu o sensibilitate reţinută, dar impresionantă, fiindcă sugerează o culpabilitate dureroasă şi durabilă. Ea e aisbergul la prima vedere insesizabil: „N-⁠a reuşit să bea un ultim pahar de vin cu maică-⁠sa. N-⁠a reuşit să bea singur, un ultim pahar de vin cu ea alături. Nu i-⁠a rămas nici măcar tirbuşonul”.

Foarte puţinele note false apar când naratorul vrea să livreze un mesaj explicit, chiar dacă în mod ironic. Ca în, de exemplu, Tămîie unde te duci, în finalul jurnalistic despre cum ar trebui organizată securitatea publică în România pentru ca cetăţenii să nu mai fie agresaţi de inşi necivilizaţi.

Întrutotul însă Jurnalul lui Sake este o carte care se citeşte, de la o povestire la alta, cu interes, cu plăcere, cu tristeţe şi de multe ori cu sentimentul complicităţii împărtăşite în faţa mărunţişurilor vesele ori triste ale vieţii cotidiene de pretutindeni.

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest