Contemporanul » Românii de pretutindeni » Pe autostrada de vise spre Arizona

Pe autostrada de vise spre Arizona

Sausalito este cunoscut şi prin pădurile sale cu copacii uriaşi Sequoia sau copaci‑mamut, care, ajungând la 80 m înălţime şi la o vârstă de 1000 de ani, emană linişte şi o zonă recreativă…

Pe coasta Pacificului ajungem la Golden Gate Park, cel mai frumos loc din Statele Unite – cu 5.000 de plante diferite, acvariul Steinhart, Muzeul pentru Arte Asiatice ş.a. Remarcabilă şi strada Florilor, o porţiune a străzii Lombard, strada cu cele mai multe curbe din lume; la fel şi Alama Square, cu foarte multe case în stil victorian.

Duminică dimineaţa, ora 09:30. Suntem transportaţi la Golden Gate Bridge, învăluit de ceaţă; e de datoria fiecărui vizitator la Frisco să păşească per pedes podul lung de 2,7 km, înălţându‑se 67 m peste apele golfului. În zilele săptămânii, trecând peste 200.000 de maşini în goană peste pod, traversarea pe jos ar fi imposibilă. Un vânt rece suflă din vest, dinspre Pacific. Ajungem la malul nordic, înspre Sausalito, care, ocrotit de coline, beneficiază de o climă mai blândă decât Frisco. Artişti şi boemi s‑au retras în acest loc privilegiat de natură.

Sausalito este cunoscut şi prin pădurile sale cu copacii uriaşi Sequoia sau copaci‑mamut, care, ajungând la 80 m înălţime şi la o vârstă de 1000 de ani, emană linişte şi o zonă recreativă.

Luându‑ne rămas bun de la Frisco, ne îndreptăm spre sud pe una din cele mai pitoreşti porţiuni, pe o distanţă de 750 km între Frisco şi L.A., ale autostrăzii de vise Alaska‑Ţara de Foc: golfuri ca în basme, plaje nefrecventate de om, temperatura apei de 20°C, reprezentând cadrul pentru multe filme foarte reuşite din istoria cinematografiei.

Silicon Valley, de fapt, Valea Santa Clara, la sud de Frisco, găzduieşte multe concerne ale industriei electronice: NEC, Apple, Hewlett Packard ş.a. De aici se trage şi porecla. Castorville, capitala mondială a anghinarelor (cynara scolymus), a ales o fată de 15 ani din L. A. ca „Regina anghinarelor“. Primul pas într-o carieră de vis pe care urmat‑o şi Marilyn Monroe.

Monterey, capitala veche a Californiei, iniţial mexicane, e demn de vizitat. Misiunea sa spaniolă de altădată, ca şi cea din Carmel, Santa Barbara şi multe altele de‑a lungul coastei renasc parcă o atmosferă istorică în prezentul agitat al acestei zone. Ajungem la Solveng, o localitate fondată de un institutor danez: mori de vânt şi case în stil, structură fermă cu zăbrele (şarpantă aparentă) îţi produce impresia că parcă te‑ai găsi undeva în Danemarca. Doar palmierii şi chiparoşii corectează imaginea. Aici îşi avea Ronald Reagan („El Cielo“) şi Michael Jackson (Neverland) fermele lor la Los Olivos.

Fermecător ne apare şi oraşul Santa Barbara, edificat în stil spaniol‑maur, distrus de cutremurul din 1929, iar apoi reconstruit, având în prezent peste 80.000 de locuitori. Plajele sale largi cu câteva rânduri de palmieri te invită la zăbovire… California – o ţară miraculoasă de dor şi – totuşi – o realitate trăită.

Prin Arizona sălbatică

Pe autobanda nr. 10 Interstate, traversând şi legând Santa Monica din California cu Jacksonville din Florida, ne deplasăm fără goană spre răsărit prin deşert.

Până acum n‑am întâlnit pe autobenzile din Statele Unite nici o formă de goană nebună, nici agresivă. Pretutindeni îşi pot face apariţia – ca din neant – organele de control care supraveghează cu maşinile poliţiei rutiere circulaţia, ceea ce îi costă scump pe cei amendaţi.

Cu toate acestea, Barbara – o blondină în jur de 40 – conducătoarea noastră auto, cu un sombrero de paie tip Western, apasă de multe ori pe accelerator. La Blythe traversăm fluviul Colorado, arteră în sud-vestul Statelor Unite care se întinde aici la o lăţime impunătoare, grăbindu‑se spre golful de California. Apele sale sunt transportate pe sute de mile prin deşert şi printr‑un sistem hidrologic bine gândit, şi ca atare amenajat: cei 500 km de sistem canalizator furnizează apa pentru irigaţia culturilor de bumbac şi de legume, precum şi cele necesare pentru spaţiile verzi ale oraşelor.

Am sosit pe teritoriul statului Arizona. Denumirea este derivată din spaniolă „arida zona”, deci zonă de deşert. Uriaşii cactuşi de tip Saguaro – ajungând până la o înălţime de 5‑6 m şi la o vechime de 250 de ani – se întind de‑a lungul traseului nostru. Sosim la Phoenix (citeşte Finix) – o zonă de aglomeraţie urbană de peste 3 milioane de locuitori în mijlocul pustiului Sonora, cu 300 de zile cu soare pe an, cu o temperatură medie de 10‑15 grade pe timp de iarnă.

Astfel zona a fost denumită şi Valea soarelui (Sun Valley). Aici s‑au stabilit foarte mulţi pensionari.

Suntem cazaţi în suburbia de lux „Scottsdale Quartier” şi – înainte de apusul soarelui –  transportaţi cu Jeep‑uri în pustiu.

Atmosferă western – o seară cu „cowboys”

Larry, şoferul Jeep‑ului nostru, în costumaţie de cowboy – inclusiv revolver – se interesează de provenienţa noastră. Dumnealui fusese la Innsbruck şi e plin de admiraţie pentru munţii înverziţi şi pentru… berea tiroleză excepţională…

În licărirea albastră a lanţurilor muntoase (din depărtare), ziua e în retragere. Cactuşii setoşi încep, în aerul răcoros al serii – în jur de 45 de grade erau prin Phoenix –, să acapareze rezerve pentru ziua următoare. Acum parcă prinde viaţa şi deşertul, care, în decursul zilei, zăcea parcă într‑o letargie aparentă; vieţuitoare mici de tot felul îşi exercită activităţile lor necesare traiului.

O băutură de bun venit în deşert: apă rece!

Larry împreună cu un alt pseudo‑cowboy îşi pregătesc chitarele şi ne cântă melodii arhicunoscute. Cântăm şi noi cu ei: „Djambulaja”, „You are my sunshine” ş.a.

Între timp s‑a întunecat de‑a binelea. Larry e trecut de 70 de ani: un tip original cu codiţele sale gri de indian şi – între timp cu o costumaţie schimbată – în portul tribului Apache. Nu este o vestimentaţie specială pentru turişti, căci e căsătorit cu Shiokha, o indiană, şi trăieşte cu ea în apropiata rezervaţie a Apachelor. La întrebarea mea dacă e permisă purtarea revolverului ca decor, îmi răspunde că se mai întâmplă ca un turist să fie expus atacului unui şarpe cu clopoţel (crotal) şi atunci trebuie reacţionat fără întârziere.

În deplinul întuneric am fost transportaţi la un Steak House – o culisă ca pentru filme western cu obligatul Saloon etc. La melodiile country ni s‑au prezentat dansuri tip western, şi nici tradiţionalul steak nu lipsea, nici fasolea obligatorie… Orga electronică, respectiv chitara, microfonul şi casetele de muzică computerizate parcă întunecaseră imaginea şi „Vestul sălbatic“ fu cuprins de valurile civilizaţiei…

Hans Dama

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now