O misiune grea

Tura a doua a alegerilor israeliene de anul acesta s‑a terminat. Cetăţenii şi‑au făcut datoria şi au mers la urne într‑un număr mai mare decât în primăvară. Acum e rândul politicienilor să ne arate ce sunt în stare să facă pentru ţara lor, ca să nu se ajungă la al treilea tur de scrutin. Balanţa e aproape nemişcată, e egalitate între stânga şi dreapta politică. Formarea unui guvern de coaliţie poate dura şi, cu siguranţă, va stârni numeroase controverse. Se vor face noi alianţe, iar trădarea vechilor aliaţi poate apărea când te aştepţi mai puţin. Dar, într‑un final, trebuie format un nou guvern. Este clar pentru toţi cei implicaţi în discuţii că un al treilea tur de alegeri poate fi un dezastru pentru Israel.

Sunt câteva personaje cheie în această ecuaţie complicată a formării coaliţiei. Primul este preşedintele ţării. Puterea deţinută de Reuven Rivlin nu provine doar din legea care îi acordă dreptul de a alege candidatul pe care îl consideră că este capabil să formeze Guvernul, ci şi din faptul că el va analiza situaţia şi, la final, dacă nu se va forma o coaliţie, va spune publicului cine sunt vinovaţii, care nu mai trebuie votaţi în turul trei. Partidul blamat pentru că a forţat cel de‑al treilea tur de scrutin va pierde mulţi votanţi, în timp ce adversarii este foarte probabil să conducă următorul Guvern.

Cei doi „grei”, Netanyahu şi Gantz, au probleme în a atinge minimul de 61 de locuri. Premierul se bucură de loialitatea miniştrilor şi partenerilor săi religioşi, dar nu este suficient. Nu fără liderul partidului Israel Beitenu, Avigdor Liberman, care nu va intra în coaliţie alături de el atât timp cât premierul va rămâne în blocul ultra‑ortodox.

Nici Alb‑Albaştrii generalului (R.) Benny Gantz nu stau mai bine. Decizia partidelor arabe de a‑i sprijini este un eveniment istoric, dar populaţia evreiască (majoritară) nu vede cu ochi buni această asociere. Arabii au fost pe listele de vot într‑o asociere a mai multor partide numită „Lista comună arabă”. Liderii săi au fost rezonabili în cererile prezentate în faţa preşedintelui Reuven Rivlin. Ei au solicitat un guvern care să preia problema criminalităţii violente în comunităţile arabe, au cerut oprirea demolărilor din cauza încălcării zonelor de departajare şi anularea legislaţiei discriminatorii împotriva cetăţenilor arabi din Israel. Singurul partid arab care a solicitat un stat binaţional în locul celui evreiesc a fost Partidul Balad, cel mai mic dintre partidele arabe şi singurul care s‑a opus deciziei.

Toată lumea vorbeşte acum despre un guvern de unitate naţională, adică o situaţie fantastică în care, după ce şi‑au scos ochii şi s‑au înjunghiat pe la spate, Partidul Likud (al lui Netanyahu) şi alb‑albaştrii (ai lui Gantz) vor deschide larg braţele, se vor îmbrăţişa şi se vor uni în formarea Guvernului. Chiar dacă uneori viaţa bate filmul, e greu de crezut că aşa ceva se poate întâmpla.

Ultimul atu din mânecă rămâne Jokerul, adică Avigdor Liberman, care deocamdată în mod public nu aparţine nici unei tabere. El apare în faţa camerelor de filmat şi strigă sus şi tare că ce a promis în campanie aşa rămâne şi nu se schimbă nimic. Adică nu se asociază nici cu religioşii şi nici cu arabii. Predicţia mea este că, „într‑un exces de patriotism”, Liberman va spune într‑un final că sacrifică demagogia politică şi, „pentru binele ţării”, va alege o parte.

Pe cine va alege Liberman, rămâne de văzut. Deocamdată, în spatele culiselor are loc un război atomic. Preşedintele Reuven Rivlin a decis ca actualul premier, Benjamin Netanyahu, să fie însărcinat cu formarea noului Guvern. Lupta e crâncenă. Să formezi o coaliţie cu 61 de scaune în Knesset pare o misiune imposibilă pentru premier.

Israelul se confruntă cu cea mai gravă criză politică din istoria sa şi ar putea ajunge să organizeze alegeri pentru a treia oară într‑un an. O astfel de situaţie poate dăuna grav încrederii publicului în partidele politice ale Israelului şi în natura democratică a ţării. Acesta va fi momentul cheie în care actualii politicieni israelieni trebuie să demonstreze că sunt cu adevărat apărătorii democraţiei.

■ Legendă foto: De la dreapta: Benjamin Netanyahu, actualul prim-ministru; Reuven Rivlin, preşedintele Statului Israel; generalul (R.) Benny Gantz, conducătorul coaliţiei de centru stânga.

Dragoş Nelersa

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now