Contemporanul » Românii de pretutindeni » Hans Dama: Întâlnire în Siberia

Hans Dama: Întâlnire în Siberia

Tăcuţi, prizonierii îşi sorbeau ceaiul aromat şi se grăbeau să plece, mulţumind pentru ospitalitate şi, luându-⁠⁠şi rămas-⁠⁠bun de la cei doi bătrâni, au părăsit căsuţa

Iarnă cumplită în întinderea infinită a Siberiei, la 40 de grade sub zero şi chiar mai scăzute, camionul cu buşteni uriaşi zdrăngănea încet prin sălbăticia iernatică, fiind ameninţat în fiecare momet să se împotmolească în zăpezile troienite pe direcţia lor de deplasare.

În cabina şoferului – doi bărbaţi, prizonieri de război, cărora le-⁠⁠a surâs norocul, ca şoferi de meserie, să fie scutiţi de chinurile muncii în aer liber; trebuiau să transporte cu camionul la destinaţie, pe terenul îngheţat şi periculos, uriaşii buşteni de prin zonă.

Nicio şansă de evadare – sute de kilometri, fără staţie de alimentare a combustibilului necesar, şi, dacă în condiţiile acestea ar fi suferit o pană, ar fi fost o catastrofă.

Astfel, zi de zi, transportau încărcătura greoaie pe o distanţă relativ scurtă şi îngrădită, întotdeauna cu frica unei pene de motor sau a unui viscol cumplit, cu înzăpeziri. S-⁠⁠au „aclimatizat“ oarecum cu gerul muşcător, azi însă frigul parcă le pătrunde în oase, iar vântul înteţit, cu intensitatea unui uragan, îi nelinişteşte pe cei doi, aflându-⁠⁠se pe un alt traseu, necunoscut. Monotonia pustietăţii se revărsa peste întinderile interminabile ale Siberiei, respectiv peste zona în care înaintau anevoiois cu camionul lor.

„Uite-⁠⁠acolo…”, murmură ajutorul de şofer, „e ceva în pădure.”

Într-⁠⁠adevăr, apropiindu-⁠⁠se, zăriră o colibă în pădure, care părea locuită, căci din horn se înşurubase o coloană de fum argintiu înspre gerosul cer siberian.

„În pustietatea asta o casă… incredibil, ceva rarisim!“, îngână şoferul. „Dar să intrăm, poate au un ceai fierbinte pentru noi…“

Cei doi se abăteau de la regulamentul pentru prizonieri, părăsind camionul, al cărui motor era lăsat în funcţiune, şi bătură la uşa căsuţei construite din buşteni solizi. Şi acoperişul era bine făcut, încât rezista viscolelor abundente ale iernii siberiene.

Intrând, cei doi prizonieri dădură, bineînţeles, în limba rusă, „bună ziua!“

Perechea bătrână din interiorul căsuţei răspunse politicos şi-⁠⁠i pofti să ia loc. Fără ocolite, cei intraţi întrebară dacă ar fi posibil să li se dea un ceai.

„Cum să nu“, răspunse amabil batrâna, „pe aşa vreme e un chin să te mişti prin pădure în pustietatea asta…“

Dialogurile erau scurte şi se limitau la cele strict necesare; bătrâna se grăbea să părăsească încăperea…
Moşul, rămas în odaie, i-⁠⁠a întrebat direct de pe unde vin, adică din ce ţară, că doar se vedea că erau prizonieri…

Şuşotind, bătrânul insistă să afle provenienţa celor doi prizonieri.

„Din România“, răspunse şoferul.

„Bine, dar din ce zonă a României?“ insistă din nou bătrânul.

„Din Banat“ răspunse şoferul.

„Şi de unde din Banat ?“ şuşoti bătrânul.

Celor doi întrebaţi li s-⁠⁠a părut ceva suspect, dar numiră totuşi localitatea de la graniţa cu Ungaria.

„Atunci suntem consăteni“, şopti de data aceasta bătrânul în limba germană….

Miraţi, prizonierii se uitau când unul la altul, când la bătrân…

Moşul se prezentă cu numele şi prenumele, vorbi grăbit, dar în şoaptă, căci bătrâna putea să revină în orice clipă cu ceaiul.

„Am fost luat prizonier din armata austro-⁠⁠ungară în primul război, ajungând în pustietatea asta, iar după terminarea razboiului, cunoscându-⁠⁠mi actuala nevastă, am rămas aici, căsătorindu-⁠⁠mă cu rusoaica. Atsfel mi-⁠⁠a devenit imposibilă întoarcerea în Banatul nostru iubit, pe care nu-⁠⁠l voi mai revedea niciodată…În cazul că veţi scăpa din acest infern siberian şi veţi ajunge înapoi în Banat, vă rog să le spuneţi rudelor mele că sunt încă în viaţă.“

În acel moment se dechise uşa dinspre încăperea alăturată şi bătrâna intră cu ceaiul, aşa că aici conversaţia se termină brusc.

Tăcuţi, prizonierii îşi sorbeau ceaiul aromat şi se grăbeau să plece, mulţumind pentru ospitalitate şi, luându-⁠⁠şi rămas-⁠⁠bun de la cei doi bătrâni, au părăsit căsuţa.

Cei doi prizonieri şi-⁠⁠au continuat tăcut drumul, într-⁠⁠atât de răscoliţi erau după cele aflate în ultimele minute…

Trecuseră anii de atunci… Cei doi au supravieţuit, iar după întoarcerea lor în Banat n-⁠⁠au cutezat să vorbească despre această întâlnire stranie din Siberia. Erau traumatizaţi de cele trăite în Rusia Sovietică, temându-⁠⁠se să relateze despre cele întâmplate în căsuţa modestă din pustietatea siberiană.

Abia după mulţi ani s-⁠⁠au destăinuit cu prudenţă rudelor batrânului bănăţean din pădurile Siberiei…
Autorului acestor rânduri i-⁠⁠a fost comunicată întâmplarea de către fiul şoferului… cenăzean.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now