La 175 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu (15.01.1850), la ICR Viena a avut loc o celebrare prin prezentarea unei expoziţii vaste, realizată de bănăţeanul vienez Dorel T. Uşvad, colecţionar înflăcărat, iubitor al poetului, care a prezentat din bogata sa colecţie pe tema Eminescu publicului vienez interesat o bună parte din comorile adunate din toată lumea. Eminescologul Dan Toma Dulciu a prezentat publicului, în vederea pregătirii acestuia pentru expoziţe, viaţa zbuciumată a poetului‑pacient în Austria, începând cu perioada degajată în timpul studiului la Viena şi apoi – spre finele vieţii sale – ca persoană suferindă în timpul tratamentului, accentuându‑se că evoluţia creaţiei lirico‑filosofice a poetului este inimaginabilă, chiar inexplicabilă fără perioada studiilor vieneze.
Tânărul Eminescu avea 19 ani când ajunge la Viena, unde orașul l‑a întâmpinat cu o viaţă colorată, splendidă. Aici întâlneşte câţiva colegi de clasă de la gimnaziul de la Cernăuţi, din timpul şederii sale la Blaj şi Sibiu: Teodor Nica, Ioan Bechnitz, Al. Chibici‑Râvneanu, T.V. Stefanelli, Iancu Cocinschi, Samoil Isopescu, Petru Novleanu şi nu în ultimul rând Ioan Slavici. Eminescu se înscrie la 2 octombrie 1869 la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena, urmând doar trei semestre: primul semestru 1869/ 70, primul semestru 1871/ 72 şi al doilea semestru 1872. Poetul se străduiește în vederea unirii celor două societăţi academice, Societatea literară și științifică a studenților români din Viena, şi Societatea literar‑socială România, rezultând una singură: Societatea academică social‑literară România jună, fondată la 20 martie 1871, Eminescu devenind bibliotecarul ei, iar Slavici președinte al societății. Pentru 15 august 1870 la mormântul voievodului moldovean Ştefan cel Mare a fost concepută o comemorare: toamna urma sărbătoarea a 400 de ani de la fondarea Mănăstirii Putna. Poetul considera în acest timp data pentru congresul studenţilor români din toată Europa. La revenirea poetului la Viena, poetul află că bancherul Mureşan pierduse banii comitetului la un joc de cărţi şi fugise în America. La 15 august 1871 festivitatea şi congresul au avut totuşi loc cu succes.
În timpul anilor de studii vieneze, poetul a desfăşurat o activitate literară şi social‑politică fructuoasă. Amintim cele două piese concepute folcloristic Împăratul – împărăteasa și cenușotca – un fel de Cenuşăreasă din epoca lui Alexandru Lăpuşneanu, poeziile Venere și madonă şi Epigonii, Mortua est, Înger de pază și Noaptea.
La sfârşitul lui ianuarie 1871 trimite revistei Convorbiri literare poemele Mortua est, Înger de pază și Noaptea, nuvela Sărmanul Dionis, fragmente din poemul Panorama deșertăciunilor sau Memento mori, apoi poeziile Înger și demon și Floare albastră. Tot la Viena este concepută şi prima variantă a poemului său de critică socială Împărat și proletar, a cărui primă parte se numea Proletarul și avea ca temă înfrângerea comunei de la Paris.
La Viena are loc, în primăvara lui 1872, întâlnirea cu prietena sa pe viaţă de mai târziu, Veronica Micle. Referindu‑se la perioada din ultimii ani și la boala poetului, vorbitorul subliniază că Eminescu a devenit – din punct de vedere politic – problematic pentru că a dus în cadrul activităţii sale la Timpul o campanie pentru alipirea Transilvanei la Regatul României. De aceea trebuia scos din redacție pe baza declarației că „a înnebunit”. Acțiunea a pornit de la soţia lui Slavici, Ecaterina Szöke, sprijinită de Titu Maiorescu, care erau consideraţi agenţi ai Imperiului Austro‑Ungar.
Titu Maiorescu a lansat zvonul că poetul s‑ar fi îmbolnăvit de sifilis. Diagnosticul Clinicii din Oberdöbling lângă Viena (azi arondismentul 19 din Viena), unde poetul fusese tratat între 2 noiembrie 1883 și 24 februarie 1884, de doi medici renumiţi, dr. Heinrich Obersteiner şi ginerele acestuia, psihiatrul dr. Maximilian Leidersdorf: Criza maniaco‑depresivă, înstrăinare spirituală, manie a persecuţiei, poetul înapoindu‑se în ţară vindecat. Puterea sa de creaţie n‑a fost afectată de boală. Tratamentul greşit cu mercur şi morfină care i s‑a aplicat – considerându‑se că ar fi suferind de lues – i‑a zdruncinat sănătatea, poetul fiind însă afectat de diabet, maladie care pe timpul acela nu era încă cunoscută, provocându‑i răni la picioare şi la cap. Tratamentele cu mercur i‑au dăunat din ce în ce mai mult, poetul suferind de o psihosă depresivă de alienaţie mintală (psihoză cu tulburări de comportament) fără substrat anatomic, numită şi endogen (degenerare mintală). Dereglarea mintală aprostofată ca „mare întunicime” n‑a corespuns cu realitatea, poetul creând în această perioadă opere de mare valoare, cum ar fi poemele De ce nu‑mi vii, Kamadeva, La Steaua, Dalila, Scrisoarea a V‑a, publicate postum.
În iulie 1887, Eminescu, însoţit de urologul dr. Grigore Focșa, a fost dus din nou la Viena, unde fusese prezentat unei comisii medicale, indicându‑i‑se o cură cu iod și ajungând la staţiunea balneară Bad Hall din jurul oraşului Steyr (landul Oberösterreich). Cum însă nu i se îmbunătăţise starea sănătăţii, Eminescu s‑a întors la sora sa Harieta, la Botoşani.
Prin aprilie şi începutul lunii mai 1889 s‑a pus accent pe simptomele de otrăvire care, în tratamentul de specialitate, poartă denumirea de intoxicaţie cu apă, cauzând confuzie, dezorientare, vărsături şi simptome psihotice şi mici sincope cardiace care pot duce adesea la sincope cardiace letale, cum a fost cazul la Eminescu, care se stinge din viaţă pe 15 iunie 1889. În cursul autopsiei, rinichii, inima au prezentat degenerescență grasă, precum şi ficatul gras (stenoză hepatică), urmări ale intoxicaţiei cu mercur. Moartea se datorase, deci, miocarditei cu mercur. Toate speculaţiile aduse în joc – fie politice, fie de altă natură (în afară de medicină) –, n‑au de‑a face cu moartea poetului.
Expoziţia prezintă introductiv locurile în Viena şi Austria pe timpul lui Eminescu, iar apoi adresele unde a locuit poetul, precum şi locuri frecventate de acesta în timpul studiului. Interesant este faptul ca expozantul a dat de urmele unor corespondenţe legate de viaţa, activitatea şi de boala poetului – documente istorice de o importanţă deosebită. De asemenea, expoziţia arată şi fotografiile unor medici care l‑au tratat pe poet, precum şi sanatorii în care a fost internat.
Tânărul Eminescu, ajuns la Viena, este impresionat de stilurile arhitectonice diferite întâlnite la fiecare pas în capitala imperială. Mulţi artişti au contribuit la ilustrarea operelor lui Eminescu. Un loc de frunte îl ocupă în acest sens Mişu Teişanu cu cele 22 ilustrații dedicate poemului Luceafărul, realizate în stil Art Nouveau (Jugendstil), foarte răspândit în München,Viena, Riga ş.a. Poetul n‑a profitat de stilul Art Nouveau (Jugendstil), care se impune abia după 1890 şi se extinde până la Primul Război Mondial.
Ilustrate după monede şi timbre poștale din timpul împăratului Francis Iosif I., pe timpul căruia se extinde perioada studiului şi, mai tâziu, a tratamentului lui Eminescu în Austria, toate acestea întregesc materialul expus. O serie de note informative puse la îndemâna vizitatorului oferă detalii legate de materialul expus, de investigaţiile referitoare la timpul petrecut de poet ca student sau pacient în Austria, referiri la sursele materialelor și ale informațiilor de natură generală ale expoziţiei.
Domnul Uşvad îşi exprimă regretul că, din cauza circumstanţelor existente, n‑a fost în măsura să prezinte întregul material aflat în posesia d‑sale, cu referire la poet. Cu toate acestea, expoziţia a oferit publicului interesat aspecte importante din viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu în Austria.
■ Scriitor, traducător, publicist
Hans Dama
