Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: Zhang Wei

Constantin Lupeanu: Zhang Wei

Versurile lui Eminescu deţin o lumină care te împresoară, iar poemul lung Luceafărul este de-⁠a dreptul minunat, are un farmec magic care te subjugă

Unul dintre coloşii literelor chineze de azi este Zhang Wei, poet, prozator, eseist de mare forţă. Originar din străvechea ţară Qi, provincia Shandong s-⁠a născut pe malul mării şi trăieşte în Longkou, locul natal al străbunilor săi. În prezent, este preşedintele Asociaţiei scriitorilor din provincia Shandong şi vicepreşedinte al asociaţiei pe ţară, cunoscut, editat şi citit pretutindeni în China, în Asia, în SUA şi deopotrivă în Europa. În România, Editura Ideea europeană pregăteşte pentru vara aceasta tipărirea în româneşte a unuia dintre romanele sale cele mai îndrăgite, „Fabula de septembrie”, şi a unei cărţi de poezie. În anii care vin, măreţia sa creatoare se va dezvălui în mare parte românilor, prin noi şi noi apariţii editoriale.

Creaţia lui Zhang Wei se caracterizează printr-⁠o viziune magică, largă şi penetrantă, este o meditaţie originală şi fascinantă asupra lumii, sunt fragmente parcă rupte din viaţa cotidiană, cu întâmplări neaşteptate, pline de atracţie şi de învăţăminte, despre om şi viaţa pe pământ. Opera să îşi are izvoarele în cultura populară şi cultă, în spiritualitatea Chinei, în tradiţiile şi miturile lumii vechi ale strămoşilor săi localizaţi în ţările antice Qi şi Lu, cuprinse în actuala provincie Shandong.

Zhang Wei a scris şi a publicat vreo două duzini de romane, câteva zeci de nuvele, sute de povestiri, poezie, mii de proze şi eseuri sau pure intervenţii în lumea creaţiei literare şi merită evidenţiat că nu o lucrare sau două, ci în marea lor majoritate, creaţiile sale au fost premiate.

În limbaj chinezesc, opera sa cuprinde până în prezent cincisprezece milioane de caractere şi nu ne rămâne decât să împărţim la vreo opt sute de caractere cuprinse într-⁠o pagină, pentru a ne da singuri seama de vastitatea acesteia. El a scris despre oameni, mai ales despre cei de jos, cei năpăstuiţi, a scris despre câmpii, ape şi munţi, despre cele zece mii de lucruri sensibile de sub ceruri.

Viaţa lui Zhang Wei este o poveste fascinantă. Născut la 7 iulie 1956, a ratat admiterea la liceu şi atunci a ales şcoala vieţii, pierzându-⁠se în lume, vagabondând printre oamenii ţării de odinioară Qi, iar când a revenit din pelerinaj totul i s-⁠a aşternut la picioare. Şi-⁠a reluat studiile liceale (1978), a ales calea creaţiei literare (scrisese de mic poezie şi eseistică, din anul 1973 datează prima povestire), s-⁠a însurat şi n-⁠ar fi de mirare să-⁠şi scrie singur romanul vieţii miraculoase!

A debutat la douăzeci şi patru de ani cu o povestire, iar până în acel moment scrisese multe povestiri. Prima carte îi apare la treizeci de ani, după ce revistele literare se întreceau să-⁠i solicite colaborarea, iar de la douăzeci şi şase de ani a început năvala premiilor pentru creaţiile sale, năvală care nu a încetat nici azi. În iulie 1986 finalizează romanul „Corabia străveche”, îl publică în acelaşi an, mai întâi în revistă, apoi îl editează în volum. La romanul „Fabula de septembrie”, începe să lucreze în 1987, îl finalizează după 5 ani şi îl publică la Shanghai în 1993. Cel mai recent roman, „Farmacistul unei singure doctorii”, a fost publicat în 2017. Alte titluri de mare succes: „Clanul”, „Chiparosul inteligent”, „Cronica câmpului părăginit”, „Grădina mea”, „Aduceri aminte şi privire retrospectivă”, dar spaţiul nu ne permite să cităm toate capodoperele.

Pentru a da suflu acestor câteva rânduri, l-⁠am rugat să accepte un interviu. Iată-⁠l pe adevăratul Zhang Wei – în româneşte se pronunţă aproximativ Gean Uei.

Constantin Lupeanu: Scrieţi deopotrivă de inspirat şi bogat poezie, roman, proză şi eseu, iar interviurile Dvs. au de asemenea o frumuseţe stilistică proprie, nu sunt pur şi simplu întrebări şi răspunuri, cum se obişnuieşte.

Zhang Wei: Sunt foarte bucuros că am acest dialog cu Dvs., Domnule Constantin Lupeanu, ceea ce face posibil un schimb de idei cu mai mulţi prieteni cititori români.

Am început să scriu poezie relativ devreme, eu am iubit întotdeauna cel mai mult forma expresiei poetice. Până în prezent, adesea cele mai frumoase sentimente le exprim prin poezie. Vorbind de cariera literară, se cuvine menţionat locul unde te-⁠ai născut. Mediul natural este foarte caracteristic. Zona peninsulară la est de Jiaolai, marcată din trei părţi mare, a fost pe vremuri mlaştină şi junglă. Trăiam în adâncimi de pădure, nu era nimeni altcineva pe-⁠acolo, viaţa aparent solitară avea altceva de interes: contactul intim cu natura. Viaţa aceasta poate că mi-⁠a cultivat personalitatea pe care mi-⁠am imaginat-⁠o singur, obiceiul solitudinii mi-⁠a sporit simţăminte ascuţite pentru cele zece mii de lucruri din natură. Aceasta a avut un impact major asupra scrierilor mele literare.

Aparţineţi unui spaţiu bine conturat, căruia îi daţi coloratură, îl definiţi şi-⁠l delimitaţi aş putea zice. Va veni o vreme când pământul străvechi Qi se va zice că vă aparţine. L-⁠aţi cucerit nu cu sabia, ci cu penelul.
Pe parcursul celor patruzeci de ani de scris, am înregistrat caracteristicile naturale din peninsulă şi toate lucrurile care au crescut în acest spaţiu, mişcările lor diferite şi posibilităţile de evoluţie. Cât priveşte povestea peninsulei, ea constitue o lume vibrantă. Această lume se întregeşte cu aproximaţie în memoria noastră şi este foarte deosebită de astăzi. Dacă ne raportăm la trecut, este o dorinţă a inimii: într-⁠adevăr, oamenii continuă să aibă o curiozitate puternică pentru istoria nesfârşită, în special pentru istoria legată intim de ei înşişi. Am fost naiv să presupun că î⁠ntr-⁠o zi, când oamenii vor ajunge să fie extrem de nemulţumiţi de mediul real, se vor întoarce neapărat să cerceteze situaţia de demult pentru a putea să se replieze, iar atunci cuvintele mele vor fi utile, vor juca un rol de seamă. Am considerat întotdeauna că înregistrarea cuvintelor este destul de importantă, îşi are izvorul în mărturia istoriei inimii, iar asemenea imagini audio-⁠vizuale nu pot fi înlocuite.

Cât de mult cântăresc în formarea Dvs. ca scriitor anii adolescenţei, când aţi cutreierat locurile natale cu pasul? Eu am sentimentul că atunci aţi cunoscut viaţa şi v-⁠aţi format ca scriitor.

Socotesc că, în aceste câteva decenii, pentru mine au existat două etape importante ale vieţii: una este viaţa mea pe malul mării şi în junglă înainte de şaisprezece ani, iar cealaltă cât timp am cutreierat întreaga peninsulă. Prima m-⁠a condus la rădăcina vieţii, cea de-⁠a doua m-⁠a făcut să-⁠mi lărgesc cunoaşterea vieţii. În timpul acestor rătăciri, am cunoscut lumea mare, iar viziunea mea despre lume de mic şi cea de acum, întrepătrunse şi totodată comparate, au fost cruciale pentru maturizarea mea. Cu deosebire pentru un adolescent din junglă, rătăcirea prin munţii şi câmpiile nemăsurate este indispensabilă. Fără această experienţă, nu s-⁠ar fi putut constitui deschiderea creaţiilor mele, mai cu seamă nu s-⁠ar fi instituit tonalitatea călătoriilor nedesluşite în ansamblul capitolelor. Am scris douăzeci şi doi de ani la romanul marelui fluviu „Tu în podiş”, conţinutul principal, simţămintele pentru ape şi munţi, vin în principal din acest capitol de viaţă.

În iunie 1973, la 17 ani, înainte de a fi admis la liceu, aţi scris povestirea „Maşina de lemn”. Nu-⁠i aşa că talentul este înnăscut? Cât contează şcoala, studiile liceale şi universitare pentru un scriitor? Ce au însemnat ele pentru Dvs.?

Scrierea aceea din copilărie este povestea unui tânăr care intră într-⁠o pădure conducând o maşină de lemn şi provoacă surprize peste surprize. Mi se părea atunci că a merge cu viteză cu o maşină de lemn pe drumuri forestiere este foarte interesant şi romantic. Copil fiind, citisem foarte mult, la noi în casă existând multe cărţi, iar cu mine rezonau în cel mai mare grad cele care descriau viaţa în pădure. Treptat, m-⁠am gândit să scriu despre ce ştiam, am văzut şi-⁠am auzit eu însumi: folosindu-⁠mă de poezie şi proză, pentru ca în cele din urmă să încerc romanul. Povestirea este cea mai grea, se pătrunde greu în domeniu, de aceea, în scrierile mele, cea mai timpurie povestire este „Maşina de lemn” din 1973. Înainte de asta am scris foarte multe poezii şi proze, care s-⁠au pierdut sau de care eu n-⁠am fost mulţumit şi le-⁠am aruncat. Apoi am studiat la facultate limbă chineză şi am avut şansa ca, în cadrul unui sistem de învăţământ de cultură fundamental, model, să regrupez şi să reorganizez experienţa personală formată sălbatic şi natural, plus cunoaşterea; acestea două s-⁠au amestecat, iar acest proces a dat un nou rezultat. În acestea a existat curiozitate şi disconfort. Întâlnirea culturii cu sălbăticia, a vieţii de fugă în toate direcţiile cu viaţa şcolară riguroasă, între acestea două este o diferenţă foarte mare. Dar cu cât este mai mare această diferenţă, cu atât se formează tot mai mari conflicte de viaţă, faci faţă amintirilor de ieri cu o nouă experienţă şi devine un lucru cât se poate de interesant şi de fericit, necunoscând oboseala.

 

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantin Lupeanu

constantin.lupeanu@contemporanul.ro'
Constantin Lupeanu –  scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. Născut în data de 4 august 1941 în com. Murgași, Dolj. Este un scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. A studiat la școala generală în comuna Murgași din județul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now