Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: Zhang Wei

Constantin Lupeanu: Zhang Wei

Versurile lui Eminescu deţin o lumină care te împresoară, iar poemul lung Luceafărul este de-⁠a dreptul minunat, are un farmec magic care te subjugă

Unul dintre coloşii literelor chineze de azi este Zhang Wei, poet, prozator, eseist de mare forţă. Originar din străvechea ţară Qi, provincia Shandong s-⁠a născut pe malul mării şi trăieşte în Longkou, locul natal al străbunilor săi. În prezent, este preşedintele Asociaţiei scriitorilor din provincia Shandong şi vicepreşedinte al asociaţiei pe ţară, cunoscut, editat şi citit pretutindeni în China, în Asia, în SUA şi deopotrivă în Europa. În România, Editura Ideea europeană pregăteşte pentru vara aceasta tipărirea în româneşte a unuia dintre romanele sale cele mai îndrăgite, „Fabula de septembrie”, şi a unei cărţi de poezie. În anii care vin, măreţia sa creatoare se va dezvălui în mare parte românilor, prin noi şi noi apariţii editoriale.

Creaţia lui Zhang Wei se caracterizează printr-⁠o viziune magică, largă şi penetrantă, este o meditaţie originală şi fascinantă asupra lumii, sunt fragmente parcă rupte din viaţa cotidiană, cu întâmplări neaşteptate, pline de atracţie şi de învăţăminte, despre om şi viaţa pe pământ. Opera să îşi are izvoarele în cultura populară şi cultă, în spiritualitatea Chinei, în tradiţiile şi miturile lumii vechi ale strămoşilor săi localizaţi în ţările antice Qi şi Lu, cuprinse în actuala provincie Shandong.

Zhang Wei a scris şi a publicat vreo două duzini de romane, câteva zeci de nuvele, sute de povestiri, poezie, mii de proze şi eseuri sau pure intervenţii în lumea creaţiei literare şi merită evidenţiat că nu o lucrare sau două, ci în marea lor majoritate, creaţiile sale au fost premiate.

În limbaj chinezesc, opera sa cuprinde până în prezent cincisprezece milioane de caractere şi nu ne rămâne decât să împărţim la vreo opt sute de caractere cuprinse într-⁠o pagină, pentru a ne da singuri seama de vastitatea acesteia. El a scris despre oameni, mai ales despre cei de jos, cei năpăstuiţi, a scris despre câmpii, ape şi munţi, despre cele zece mii de lucruri sensibile de sub ceruri.

Viaţa lui Zhang Wei este o poveste fascinantă. Născut la 7 iulie 1956, a ratat admiterea la liceu şi atunci a ales şcoala vieţii, pierzându-⁠se în lume, vagabondând printre oamenii ţării de odinioară Qi, iar când a revenit din pelerinaj totul i s-⁠a aşternut la picioare. Şi-⁠a reluat studiile liceale (1978), a ales calea creaţiei literare (scrisese de mic poezie şi eseistică, din anul 1973 datează prima povestire), s-⁠a însurat şi n-⁠ar fi de mirare să-⁠şi scrie singur romanul vieţii miraculoase!

A debutat la douăzeci şi patru de ani cu o povestire, iar până în acel moment scrisese multe povestiri. Prima carte îi apare la treizeci de ani, după ce revistele literare se întreceau să-⁠i solicite colaborarea, iar de la douăzeci şi şase de ani a început năvala premiilor pentru creaţiile sale, năvală care nu a încetat nici azi. În iulie 1986 finalizează romanul „Corabia străveche”, îl publică în acelaşi an, mai întâi în revistă, apoi îl editează în volum. La romanul „Fabula de septembrie”, începe să lucreze în 1987, îl finalizează după 5 ani şi îl publică la Shanghai în 1993. Cel mai recent roman, „Farmacistul unei singure doctorii”, a fost publicat în 2017. Alte titluri de mare succes: „Clanul”, „Chiparosul inteligent”, „Cronica câmpului părăginit”, „Grădina mea”, „Aduceri aminte şi privire retrospectivă”, dar spaţiul nu ne permite să cităm toate capodoperele.

Pentru a da suflu acestor câteva rânduri, l-⁠am rugat să accepte un interviu. Iată-⁠l pe adevăratul Zhang Wei – în româneşte se pronunţă aproximativ Gean Uei.

Constantin Lupeanu: Scrieţi deopotrivă de inspirat şi bogat poezie, roman, proză şi eseu, iar interviurile Dvs. au de asemenea o frumuseţe stilistică proprie, nu sunt pur şi simplu întrebări şi răspunuri, cum se obişnuieşte.

Zhang Wei: Sunt foarte bucuros că am acest dialog cu Dvs., Domnule Constantin Lupeanu, ceea ce face posibil un schimb de idei cu mai mulţi prieteni cititori români.

Am început să scriu poezie relativ devreme, eu am iubit întotdeauna cel mai mult forma expresiei poetice. Până în prezent, adesea cele mai frumoase sentimente le exprim prin poezie. Vorbind de cariera literară, se cuvine menţionat locul unde te-⁠ai născut. Mediul natural este foarte caracteristic. Zona peninsulară la est de Jiaolai, marcată din trei părţi mare, a fost pe vremuri mlaştină şi junglă. Trăiam în adâncimi de pădure, nu era nimeni altcineva pe-⁠acolo, viaţa aparent solitară avea altceva de interes: contactul intim cu natura. Viaţa aceasta poate că mi-⁠a cultivat personalitatea pe care mi-⁠am imaginat-⁠o singur, obiceiul solitudinii mi-⁠a sporit simţăminte ascuţite pentru cele zece mii de lucruri din natură. Aceasta a avut un impact major asupra scrierilor mele literare.

Aparţineţi unui spaţiu bine conturat, căruia îi daţi coloratură, îl definiţi şi-⁠l delimitaţi aş putea zice. Va veni o vreme când pământul străvechi Qi se va zice că vă aparţine. L-⁠aţi cucerit nu cu sabia, ci cu penelul.
Pe parcursul celor patruzeci de ani de scris, am înregistrat caracteristicile naturale din peninsulă şi toate lucrurile care au crescut în acest spaţiu, mişcările lor diferite şi posibilităţile de evoluţie. Cât priveşte povestea peninsulei, ea constitue o lume vibrantă. Această lume se întregeşte cu aproximaţie în memoria noastră şi este foarte deosebită de astăzi. Dacă ne raportăm la trecut, este o dorinţă a inimii: într-⁠adevăr, oamenii continuă să aibă o curiozitate puternică pentru istoria nesfârşită, în special pentru istoria legată intim de ei înşişi. Am fost naiv să presupun că î⁠ntr-⁠o zi, când oamenii vor ajunge să fie extrem de nemulţumiţi de mediul real, se vor întoarce neapărat să cerceteze situaţia de demult pentru a putea să se replieze, iar atunci cuvintele mele vor fi utile, vor juca un rol de seamă. Am considerat întotdeauna că înregistrarea cuvintelor este destul de importantă, îşi are izvorul în mărturia istoriei inimii, iar asemenea imagini audio-⁠vizuale nu pot fi înlocuite.

Cât de mult cântăresc în formarea Dvs. ca scriitor anii adolescenţei, când aţi cutreierat locurile natale cu pasul? Eu am sentimentul că atunci aţi cunoscut viaţa şi v-⁠aţi format ca scriitor.

Socotesc că, în aceste câteva decenii, pentru mine au existat două etape importante ale vieţii: una este viaţa mea pe malul mării şi în junglă înainte de şaisprezece ani, iar cealaltă cât timp am cutreierat întreaga peninsulă. Prima m-⁠a condus la rădăcina vieţii, cea de-⁠a doua m-⁠a făcut să-⁠mi lărgesc cunoaşterea vieţii. În timpul acestor rătăciri, am cunoscut lumea mare, iar viziunea mea despre lume de mic şi cea de acum, întrepătrunse şi totodată comparate, au fost cruciale pentru maturizarea mea. Cu deosebire pentru un adolescent din junglă, rătăcirea prin munţii şi câmpiile nemăsurate este indispensabilă. Fără această experienţă, nu s-⁠ar fi putut constitui deschiderea creaţiilor mele, mai cu seamă nu s-⁠ar fi instituit tonalitatea călătoriilor nedesluşite în ansamblul capitolelor. Am scris douăzeci şi doi de ani la romanul marelui fluviu „Tu în podiş”, conţinutul principal, simţămintele pentru ape şi munţi, vin în principal din acest capitol de viaţă.

În iunie 1973, la 17 ani, înainte de a fi admis la liceu, aţi scris povestirea „Maşina de lemn”. Nu-⁠i aşa că talentul este înnăscut? Cât contează şcoala, studiile liceale şi universitare pentru un scriitor? Ce au însemnat ele pentru Dvs.?

Scrierea aceea din copilărie este povestea unui tânăr care intră într-⁠o pădure conducând o maşină de lemn şi provoacă surprize peste surprize. Mi se părea atunci că a merge cu viteză cu o maşină de lemn pe drumuri forestiere este foarte interesant şi romantic. Copil fiind, citisem foarte mult, la noi în casă existând multe cărţi, iar cu mine rezonau în cel mai mare grad cele care descriau viaţa în pădure. Treptat, m-⁠am gândit să scriu despre ce ştiam, am văzut şi-⁠am auzit eu însumi: folosindu-⁠mă de poezie şi proză, pentru ca în cele din urmă să încerc romanul. Povestirea este cea mai grea, se pătrunde greu în domeniu, de aceea, în scrierile mele, cea mai timpurie povestire este „Maşina de lemn” din 1973. Înainte de asta am scris foarte multe poezii şi proze, care s-⁠au pierdut sau de care eu n-⁠am fost mulţumit şi le-⁠am aruncat. Apoi am studiat la facultate limbă chineză şi am avut şansa ca, în cadrul unui sistem de învăţământ de cultură fundamental, model, să regrupez şi să reorganizez experienţa personală formată sălbatic şi natural, plus cunoaşterea; acestea două s-⁠au amestecat, iar acest proces a dat un nou rezultat. În acestea a existat curiozitate şi disconfort. Întâlnirea culturii cu sălbăticia, a vieţii de fugă în toate direcţiile cu viaţa şcolară riguroasă, între acestea două este o diferenţă foarte mare. Dar cu cât este mai mare această diferenţă, cu atât se formează tot mai mari conflicte de viaţă, faci faţă amintirilor de ieri cu o nouă experienţă şi devine un lucru cât se poate de interesant şi de fericit, necunoscând oboseala.

Aţi scris nu o dată despre creaţie şi literatura epocii actuale în China. Faceţi o sinteză vă rog pentru cititorii revistei Contemporanul.

Creaţia contemporană chineză este prea apropiată pentru a o vedea clar şi de aceea este greu de tras o concluzie. Eu cred că acum este o perioadă oarecum complicată, mult mai complicată decât toate momentele pe care le-⁠am trăit eu. Creaţia literară are nevoie de acest gen de conţinut social şi cultural complex, variat. În retrospectivă, China deceniilor opt şi nouă ale secolului trecut prezintă cea mai importantă etapă, tendinţa socială a gândirii de atunci, inclusiv expresia literară, cu toată simplitatea, dat fiind perioada eliberării după închisoarea pe termen lung, scriitorii au exprimat un spirit grăbit şi frânt, temperamentul de muncă a fost bun, conţinutul de viaţă foarte bogat. Sfârşitul anilor 80 şi întregul deceniu următor formează o etapă a literaturii chineze care nu poate fi ignorată. Până în prezent, operele produse în acea perioadă nu pot fi depăşite. Dar anii aceia erau ani deosebiţi, nu pot să devină normă, efectul exploziei de după detenţie nu poate fi decât temporar. Dimpotrivă, privind din perspectiva lumii actuale, în prezent, trăim într-⁠o astfel de epocă a trândăviei, prăvăliţi în divertismentul materialist, care este foarte susceptibil să devină o lungă perioadă de chin. Aceasta va pune la încercare sensul adevărat al unui scriitor. Veritabila capodoperă se naşte într-⁠un timp lung şi greu, iar acest timp aşteaptă să se nască marele singuratic, a cărui puternică vitalitate va funcţiona, iar opera nemuritoare nu va apărea decât din mâinile sale. Cred că acest proces începe să se strecoare în epocă cu prea mult zgomot şi într-⁠o altă singurătate.

Vigoarea Dvs. ca scriitor vine din faptul că sunteţi de la nord de Fluviul Galben? Se poate spune că în China există două sensibilităţi, la nord şi la sud de fluviu, de-⁠a lungul litoralului şi în regiunile apusene, din adâncul ţării?

În general vorbind, mediul dur de la nord de Fluviul Galben a favorizat o natură umană puternică (hanqi, aer feroce), iar pentru un creator, această natură feroce este desigur un element important. Oamenii care trăiesc la sud de Fluviul Albastru au un caracter blând şi meticulos, de asemenea necesar creaţiei. Combinarea celor două exprimă probabil idealul. Eu nu îndrăznesc să spun că am suficient „aer feroce”, dar vântul care a suflat îndelungat în partea de nord a produs cu siguranţă o calitate a vieţii diferită de cea din sud. Cât despre mine, prefer căldura şi umezeala din sud, dar acolo nu pot să trec dincolo de o gândire pioasă, de aceea e musai să fiu „în nord” tot timpul.

În istoria literaturii chineze, au fost epoci când filosofia a fost factor dominant, apoi poezia, teatrul. Romanul şi-⁠a căpătat cu greu locul la existenţă şi am impresia că în anii noştri împarte supremaţia cu poezia în vers liber.

Dumneavoastră spuneţi foarte bine. Strălucirea civilizaţiei în istoria Chinei rezidă în filosofie şi gândire, ca şi în poezie şi teatru. În tradiţia antică a Chinei, nu este vorba de absenţa ficţiunii, ci de absenţa ficţiunii pure „poetice şi filosofice”. Între capodoperele recunoscute, exceptând romanul „Vis în pavilionul roşu”, există în principal romanele „Însemnarea călătoriei spre vest”, „Mlaştina osândiţilor”, „Cele trei regate în luptă”, iar acestea sunt literatură populară compilată de cărturari. Restul înseamnă în general literatură populară, poveşti de divertisment mai lungi sau mai scurte, cu o valoare literară nu prea înaltă. Astăzi, templul literaturii de prestigiu este în mod natural poezia şi ficţiunea pură. În supremaţia actuală a divertismentului, romanele populare chineze, indiferent cât de mult circulă, nu au nici un statut literar. Astăzi, cei mai buni romancieri învaţă de la occident şi de asemenea moştenesc poezia, proza şi teatrul chinez, dar aproape că nu preiau romanele tradiţionale populare, cele de arte marţiale şi sentimentale. Suflul acestora din urmă este în mod conştient evitat de scriitorii moderni.

Trăim într-⁠o lume a interdependenţelor. Se ştie că citiţi mult, sunteţi la curent cu dezvoltarea lumii, a culturii pe glob. Cultura apuseană a însemnat ceva pentru opera Dvs.?

Eu am cunoscut cultura occidentală prin intermediul traducerilor şi pe lângă operele de literatură am citit multe alte lucrări. Mai ales în tinereţe am citit foarte mult. Numărul şi calitatea traducerilor în limba chineză din literatura, istoria şi filosofia occidentală sunt considerabile, iar generaţia noastră a beneficiat de ele. Occidentul are expresii artistice diferite, modalităţi de gândire şi mai diferite, ceea ce ne-⁠a permis să ne lărgim orizontul cunoaşterii. Treptat, gândirea tradiţională chineză, literatura şi arta inclusiv, au devenit pentru mine parte integrantă a culturii lumii, cu toate că eu am acceptat imperceptibil aceasta cel mai devreme şi în cea mai mare parte. În ceea ce mă priveşte, fără aceste lecturi întinse şi fără această largă acceptare, n-⁠aş dispune de starea actuală de creaţie. Absorţia artei şi ideilor din toate ţările şi cu deosebire din occident este vitală pentru un asiatic născut în anii 50 ai secolului trecut.

Care este, în opera Dvs., locul tradiţiei, al folcorului, al modernului?

Scrisul meu a început sub o dublă influenţă, a occidentului şi locală, fiindcă eu de când am început să citesc am citit unele opere literare occidentale şi de asemenea cărţi tradiţionale chineze clasice, precum „Vis în pavilionul roşu” , poezia din dinastiile Tang şi Song etc. Eu m-⁠am născut pe o peninsulă, locul de naştere al culturii Qi, cultură foarte diferită de cultura Lu. Lumea vorbeşte de „cultura Qi Lu”. Este foarte uşor să consideri aceste două tipuri de cultură, ambele aparţinând de provincia Shandong, ca fiind una sau fiind culturi apropiate. Lucrul acesta însemnă o mare neînţelegere. Cultura Lu moşteneşte cultura ortodoxă a Dinastiei Zhou de Apus, ataşează o mare importanţă rangurilor, etichetei stricte, solemnităţii rigide, este avidă de a intra în lume, dar respinge oarecum doctrina afacerilor. În acelaşi timp, cultura Qi este cultura marină a unei peninsule, este deschisă şi romantică, aplecată spre aventură, preţuieşte afacerile, este fascinată de acţiunile spre căutarea zeităţilor, a imortalităţi, este bastionul alchimiştilor chinezi. Din acest motiv, pământul culturii Qi din peninsula Jiaodong a cultivat o operă literară precum „Poveşti ciudate ale unui studiou singuratic”, cu spirite şi vulpi care se încarnează. În alte părţi, conţinutul cărţii acesteia pare fantastic, dar în peninsulă nimeni nu se simte surprins, deoarece există asemenea cutume în viaţa cotidiană, circulă la tot pasul istorii identice şi oamenii sunt obişnuiţi. Scriitorii care cresc în această atmosferă culturală este firesc să adauge mai mulţi factori folclorici în operele lor.

Care este rolul şi locul internetului, a reţelelor electronice de socializare în lumea literară a Chinei azi, mâine? Cartea va ajunge numai obiectul câtorva iniţiaţi, cum a fost la începutul omenirii?

Din câte înţeleg eu, dependenţa cititorilor occidentali de literatură de media electronică şi internet nu este atât de mare ca în China. Comoditatea şi accesibilitatea reţelelor de internet face ca cititorii, odată cu beneficiile dobândite, să piardă foarte mult, iar această pierdere este vitală. Omenirea nu dispune de nici un control în rapiditatea şi orientarea dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei moderne, iar consecinţele pe care acestea le aduc oamenilor şi culturii sunt ireversibile. În ceea ce priveşte lectura literară, deja foarte mulţi oameni sunt afectaţi de propagarea unor texte grosiere pe internet, lipsite de capacităţile literare cele mai elementare: nu există măcar un sens minimal de stil şi nici un simţ al limbii. Deoarece scrierea literară este o artă a limbii, acest tip de distrugere poate provoca un rău fundamental. Dar eu încă mai cred că, în acest proces, raţiunea umană în cele din urmă va funcţiona, conştiinţa şi rezistenţa oamenilor se vor trezi, vor fi activate. Adeziunea unora la arta limbii şi la semnificaţiile ei nu ţine numai de volumul lecturilor într-⁠un anumit timp şi loc. Importanţa lor este de neegalat şi puterea memoriei lor, perseverenţa, nu pot fi comparate cu o persoană medie. În orice epocă, este absurd să judecăm după cifre valoarea gândirii şi a artei, de aceea putem fi prudenţi şi optimişti. Populaţia Chinei este mare, unele rezultate ale poeziei şi gândirii dispun de o sferă a lecturii relativ largă, există o bază largă de masă şi pot continua la nesfârşit. În timp, literatura de calitate va trăi pentru totdeauna, iar acele smocuri facile de iarbă mânjită au şansa cea mai mare de a fi acoperite de praful furtunilor.

Institutul Cultural Român de la Beijing v-⁠a dăruit câteva cărţi româneşti traduse în aceşti ani în limba chineză. Eu v-⁠am vorbit despre civilizaţia de mai multe mii de ani a poporului român, unul dintre cele mai vechi şi mai statornice locului, asemenea poporului chinez? Cum vedeţi România, cultura ei?

Mulţumesc Institutului Cultural Român de la Beijing pentru cărţile oferite şi îi mulţumesc în special Domnului Lupeanu pentru dedicaţie. În ochii mei, Europa este un safir pe care Dumnezeu l-⁠a aşternut pe pământ, iar România este parte a acestui safir. Pentru o bună parte dintre cititorii chinezi, Eminescu şi Sadoveanu nu sunt necunoscuţi. Din Sadoveanu s-⁠a tradus mult şi desigur că nu lipsesc admiratorii şi cititorii. Eu i-⁠am citit recent pe Valeriu Butulescu şi pe Eugen Uricaru. Versurile lui Eminescu deţin o lumină care te împresoară, iar poemul lung Luceafărul este de-⁠a dreptul minunat, are un farmec magic care te subjugă. Eu n-⁠am văzut piesele de teatru ale lui Butulescu, dar cartea lui de aforisme este minunată, este înţelepciune cristalizată, este un lucru rar. Cultura României şi cultura Qi din peninsula Jiaodong, China, pot produce o reflectare profundă şi reciprocă a relaţiei bilaterale, dat fiind că aceste două tărâmuri sunt deopotrivă magice. Când am citit istoria poporului român, m-⁠am gândit adesea la străvechea putere orientală Qi, căci hiterlandul Oi este astăzi regiunea peninsulei Jiaodong.

Uneori mă închipui un venerabil om din Qi, care, dincolo de spaţiu şi de timp, răsfoieşte o carte de poezie românească.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantin Lupeanu

constantin.lupeanu@contemporanul.ro'
Constantin Lupeanu –  scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. Născut în data de 4 august 1941 în com. Murgași, Dolj. Este un scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. A studiat la școala generală în comuna Murgași din județul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest