Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: Viaţa ca surpriză

Constantin Lupeanu: Viaţa ca surpriză

Romane pe-⁠un picior

Zhou Xiaoling a stat cu el trei zile şi l-⁠a însoţit încă două zile la Shanghai. A învăţa este cel mai minunat lucru din lume. A învăţa să iubeşti este cea mai fericită alegere din viaţa noastră

Ghiţă Nabu a iubit timbrele de mic, de la cinci ani, de când tatăl său i-⁠a dus în dar un album cu timbre româneşti. Pasiunea pentru timbre a crescut cu vârsta. La început, a fost colecţionar de plăcere. La treizeci de ani, a înfiinţat Fundaţia Bourul şi în calitate de preşedinte a participat la expoziţii interne şi internaţionale. Prima oară a vizitat China la treizeci şi cinci de ani. De atunci, la fiecare cinci ani, Nabu era prezent în China la expoziţiile filatelice cu participare internaţională. Devenise cel mai cunoscut filatelist. Avea prieteni pretutindeni în China, mai ales că învăţase şi vorbea curent limba chineză. La patruzeci şi cinci de ani, a reprezentat pentru ultima oară România.

La prima sa vizită în China, într-⁠un sfârşit de Februarie, imediat după Anul Nou Lunar, a vizitat două oraşe, Beijing şi Hangzhou. În Hangzhou, abia intrat în camera de hotel, a constatat o neregulă în baie şi, deşi minoră, nici el nu şi-⁠a explicat de ce, a telefonat imediat la administraţie. A venit directorul de resort, care a rezolvat imediat chestiunea. Directorul era o tânără, pe nume Zhou Xiaoling. Se prezentase plină de politeţe încă de la început, îi oferise cartea ei de vizită, cerându-⁠i să-⁠i spună Claire. Mulţumit de intervenţia ei, Ghiţă Nabu a rugat-⁠o să mai rămână puţin şi i-⁠a oferit cel mai elegant mărţişor dintre mărţişoarele simple pe care le luase cu el, să le ofere de 1 Martie, apoi a deschis o sticlă de vin alb dulce, Grasă de Cotnari. Claire a refuzat la început, a rămas totuşi, precizând că ea nu bea şi până la urmă a sorbit puţin vin. A doua zi, i-⁠a mărturisit că a băut pentru prima oară în viaţa ei, de dragul lui.

Ghiţă Nabu era un bărbat înalt, însă nu era deloc bine făcut. „Eşti deşirat ca o scară de bambus! Parcă n-⁠ai mânca”, îl apostrofa nevasta. El miza întotdeauna pe ochii albaştri, pe privirea directă, pătrunzătoare, care, asociată cu zâmbetul senin, cucerea instantaneu. Claire era o chinezoaică tipică şi la început, când Ghiţă îi deschisese uşa şi-⁠o invitase să vadă deranjamentul, nu-⁠i luase seama, nu o privise ca pe o femeie. După ce Claire chemase un meşter şi defecţiunea fusese remediată, înmânându-⁠i mărţişorul, el îi observase fruntea înaltă, sprâncenele lungi, frumos trasate, obrajii înalţi, între care nasul era un povârniş hilar, îl salva un neg mic, în formă de inimă, de pe vârful bont. Cel mai mult îi plăcuseră buzele cafenii, elegante, „bogate, adevăraţii tăi ochi”, cum o alinta el mai târziu.

Se bucurase când ea acceptase să mai stea. Se aşezaseră pe cele două fotolii ale camerei şi Ghiţă îi explicase semnificaţia mărţişorului. Apoi se ridicase şi, fără să-⁠i spună, scosese din geamantan sticla de vin. La protestele ei, hotărâse: „Doar guşti, de acord?” Ea în cele din urmă îngânase „Îî”. „Poţi întârzia puţin? E voie?” Claire dădu un telefon. „Hotelul aparţine tatălui meu”, îl anunţă, simplu. Pe măsură ce îi vorbea de tradiţiile româneşti de primăvară, Ghiţă Nabu o descoperea pe femeia din faţa lui. După chipul măsliniu, de pe care se desprindeau buzele acelea ca o aprindere, îi văzuse în sfârşit părul negru, care-⁠i cădea pe umeri şi-⁠i umplea spatele ca o platoşă, sânii săltând ca doi poumbei, picioarele fine. „Cum ai petrecut Spring Festival?” Vorbeau în engleză. Venise rândul ei să povestească. El a băut un pahar, două de vin. Ea abia dacă gustase şi atunci se opri şi el. Pentru el, băutura era un ritual. Au început să vorbească despre ei. Întâi datele din biografiile oficiale, mergând încet-⁠încet în intimitate. O tăcere se prelungi de la o vreme peste ei, ca un halou misterios. Timp lung. Tăcerea să fi fost de vină? „E târziu”, constată Claire la un moment dat. „Eu încep să mă îndrăgostesc”, rosti Ghiţă Nab ca pentu sine, privindu-⁠şi mâinile cu degete fine de filatelist. „Ce e iubirea?” se întrebă ea cu voce tare. „Eu n-⁠am fost îndrăgostită niciodată” şi vocea ei suna a disperare. „Eu sunt deşirat ca o scară de bambus, după expresia nevestei mele. Acum mă întreb: de ce spune ea din bambus? Să fie premoniţie? Simt că scara se înclină spre inima ta.” „Atunci sunt şi eu o scară de bambus”, hotărî ea. „E timpul să plec”. „Desigur.” Vorbe cu ecou metafizic. Claire nu se ridică. Ghiţă rămase în fotoliu. Era sus de tot pe scara aceea de bambus. În cele din urmă ea îşi luă inima-⁠n dinţi şi făcu câţiva paşi spre uşă. Văzându-⁠l pe el privind-⁠o cu o bucurie naivă, cum nu mai văzuse la niciun bărbat, simţi deodată că nu poate irosi singura iubire care începea să se contureze în viaţa ei. Fără să mai ezite, se îndreptă hotărâtă spre el, se aplecă, şi cum stătea el în fotoliu, îi puse palma peste piept. „Numele meu, Xiaoling, vine de la Fuling, Poria coccus, un fungus folosit în medicina chineză tradiţională. Ajută inima, plămânii, ficatul, rinichii, splina”, murmură şi se lăsă în genunchi.

Au petrecut noaptea împreună, până atunci doi însinguraţi. Dimineaţa, când Nabu a plecat la vizită, deoarece făcea parte dintr-⁠o delegaţie şi nu putea lipsi, ea i-⁠a şoptit: „Te aştept. Am să rămân toată ziua în hotel.”

Zhou Xiaoling a stat cu el trei zile şi l-⁠a însoţit încă două zile la Shanghai. A învăţa este cel mai minunat lucru din lume. A învăţa să iubeşti este cea mai fericită alegere din viaţa noastră.

A fost, de ambele părţi, dragoste la prima vedere. Ştiau totul unul despre altul. Şi-⁠au declarat iubire până la adânci bătrâneţi. Se iubeau, dar niciunul dintre ei nu avea puterea să schimbe nimic. Se cunoscuseră prea târziu. El avea treizeci şi cinci de ani, ea douăzeci şi trei. Îi despărţeau doisprezece ani, însă aparţineau aceloraşi zodii, Capricorn şi Anul Şarpelui. „Astrele ne unesc”, conchisese ea. „Zodia Capricorn aparţine oamenilor cu suflet frumos”, citise el undeva şi-⁠i spusese. „Ai văzut cum se iubesc doi şerpi?” îl întrebase ea a doua zi, la micul dejun. „Sunt amândoi plini de o patimă tandră. Se încolăcesc încet până devin şnurul acela roşu şi alb din compunerea mărţişorului românesc pe care mi l-⁠ai dăruit.” Claire i-⁠a vorbit despre şerpi. Fiind născută în Anul Şarpelui, citise mai tot ce se scria şi se credea în China despre şarpe, despre cei născuţi în zodia şarpelui.

Amândoi erau căsătoriţi şi erau conştienţi că nu puteau depăşi pragul imens care-⁠i separa. Tatăl ei lucra în industria hotelieră şi se număra printre primii îmbogăţiţi după liberalizarea economiei chineze. Ea fusese căsătorită de părinţi cu un om politic pe care nu-⁠l iubea. Mariaj aranjat. Se vedeau de câteva ori pe an, bărbatul ei ocupând o poziţie înaltă în capitală. Aveau un băiat. Ghiţă Nabu era căsătorit cu o judecătoare. Fuseseră colegi de facultate. Nu aveau copii, pasiunea pentru politică a Luciei Nabu distrusese dragostea. Iubirea lui erau timbrele. Claire şi Nabu au făcut schimb de adrese, de numere de telefoane, dar nu şi-⁠au scris, nu şi-⁠au telefonat niciodată.

La patruzeci de ani, Nabu a revenit în China. De data aceasta, expoziţia la care el expunea era în Chengdu. El i-⁠a telefonat din Beijing. „Nu ştiu cum ne-⁠am putea vedea,” a spus el. „Din Chengdu zbor în Hong Kong şi de acolo acasă”. „Vin eu la Chengdu, la ce hotel eşti cazat?” Nu ştia. „Nu-⁠i nimic, aflu eu.” Când Nabu a ajuns, ea-⁠l aştepta în cameră. Parcă s-⁠ar fi despărţit în urmă cu câteva zile. S-⁠au iubit mai puternic decât întâia oară. Pasiunea sporise. Sentimentele de iubire prinseseră rădăcini.

Ghiţă Nabu şi Claire se vedeau din cinci în cinci ani, erau fericiţi câteva zile, îşi jurau reciproc iubire veşnică şi se întorcea fiecare la rostul său.

La patruzeci şi cinci de ani, Ghiţă Nabu abia aştepta s-⁠o vadă pe Claire. Spera ca expoziţia să fie vernisată chiar la Hangzhou. Când a aflat locul, Sanya, în insula Hainan, şi-⁠a luat bilet numai dus, Bucureşti – Beijing, de teamă că ei îi va fi greu să meargă atât de departe, în punctul cel mai sudic al ţării, hotărât să o caute el la Hangzhou după încheierea reuniunii oficiale şi să se întoarcă în ţară mai târziu. Când el a telefonat din Beijing, conform cutumei, Claire s-⁠a bucurat. „Voi veni la Sanya. Am o surpriză pentru tine, iubitule”, a spus, cu o intonaţie misterioasă în voce. El a râs. „Primesc orice!” s-⁠a grăbit s-⁠o asigure. „Şi eu am o surpiză”, a adăugat. „Atunci ştii ceva? Află că şi eu accept surpriza ta, înainte de a o şti!”

Pentru Nabu, cele câteva zile din capitala Chinei au fost un calvar. Abia aştepta să zboare la Sanya. Curând după aterizare, a sunat telefonul. „Sunt eu, Claire. Te aştept la Hotelul Garden, unde veţi fi cazaţi toţi filateliştii.” Şi i-⁠a închis. Nabu era puţin neliniştit. De regulă, Claire îl înregistra la hotel şi îi alegea ea camera, pe un etaj diferit de ceilalţi colegi filatelişti. Se aşteptase să-⁠i spună numărul camerei. De data asta nu o făcuse, în schimb, Nabu o văzu de cum păşi pe uşa hotelului, simţi chemarea buzelor răvăşitoare, unduirea părului, neliniştea femeii. Claire îl aştepta în picioare, în mijlocul holului. „Iat-⁠o la fel de frumoasă ca întotdeauna” îşi zise Ghiţă. Se grăbi spre ea. Se îmbrăţişară.

„Îmi dai voie să încep cu surpriza mea?” îl întrebă ea şi, fără a mai aştepta răspunsul, continuă: „Am cumpărat o vilă aici, pe malul mării. Vrei să locuieşti la mine?” „De ce mă întrebi? Ştii bine că vreau!” răspunse el. „Eu nu te-⁠am aşteptat la aeroport, ştiind că n-⁠ai fi putut să-⁠ţi iei bagajul de cală. M-⁠am interesat la organizatori, le colectează anume, direct de la avion. Aşteptăm să vină bagajul şi plecăm. Vernisajul are loc după-⁠amiază la cinci, te voi duce eu la Sala expoziţiei. Ai încredere în mine!”

O vreme, se priviră în tăcere. „Surpriza ta?” întrebă ea, văzând că el nu zice nimic. „Ah, da!” se scotoci prin buzunare, încurcat. Se încruntă. „La mine e mai complicat, Claire dragă. Putem amâna puţin?” Ea nu zise nimic. Temându-⁠se că a supărat-⁠o, Nabu adăugă: „Uite, cum să-⁠ţi spun? N-⁠am cumpărat bilet de întoarcere. M-⁠am gândit…” Claire îi luă mâna şi i-⁠o strânse uşor. Erau pe acelaşi mal.

S-⁠au căsătorit imediat ce legile ţărilor lor le-⁠au permis. Surpriza, pe care fiecare o pregătise cu grijă, de ani de zile, fusese identică. Atât Claire Zhou Xiaoling, cât şi Ghiţă Nabu divorţaseră, fără să-⁠şi mărturisească unul altuia fapta, din prea multă dragoste. Amândoi simţiseră că nu mai puteau continua jocul de-⁠a iubirea în timpul reuniunilor filatelice.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantin Lupeanu

constantin.lupeanu@contemporanul.ro'
Constantin Lupeanu –  scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. Născut în data de 4 august 1941 în com. Murgași, Dolj. Este un scriitor, traducător, sinolog și diplomat din România. A studiat la școala generală în comuna Murgași din județul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest