Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: Toba

Constantin Lupeanu: Toba

Corespondenţă din China
Romane pe-⁠un picior

Omul pe care îl dispreţuisem de la bun început, pe care l-⁠am urât şi în acelaşi timp l-⁠am iubit, timp de câţiva ani, cât timp am fost ţinuţi în acel sat fără nume, şi în faţa căruia eram pierdută din ziua în care am fost a lui şi până când grupul nostru s-⁠a întors în oraş, la şcoală

Yin Ying stă în faţa mea, tolănită pe un şezlong, pe terasa unei case ridicată pentru ea, în mai puţin de şase luni, de compania agricolă Beautiful country la care s-⁠a angajat imediat ce în China s-⁠a dat liber la xiahai, lansarea în afaceri private. A îmbrăcat un qipao, rochia chinezească străveche, deschisă pe şolduri, dintr-⁠o mătase uşoară, care parcă a adunat în ea toate florile pământului. Stă cu un picior strâns sub ea şi cu celălalt întins provocator. Admir linia elegantă a piciorului, forma pulpei. Yin, numele ei de familie înseamnă Argint, iar Ying are mai multe sensuri: Eleganţă, Petală florală, Om de înaltă virtute, Erou.

Astăzi este pusă pe destăinuiri. Ne cunoaştem de multă vreme. Ea a fost toată viaţa ziaristă. Ştia să întrebe, nu să se destăinuie. Suntem împreună de la 16 ani. Am fost trimişi în acelaşi sat pierdut prin stepele Mongoliei interioare. Ce ştiam noi? Învăţasem nişte lozinci, iar mie, deşi tata fusese general şi ispăşea şi el pe undeva, în sud, la o orezărie, îmi plăcea la ţară. Executam tot felul de munci umile, ori în câmp, la creşterea cailor, vacilor şi oilor, ori pe lângă cantină şi dormitoare. Eu eram şi un pic medic de ţară, ştiam atâtea de la bunicul. Li era de-⁠o vârstă cu mine şi cu toate că veniserăm amândoi de la Beijing, nu ne cunoşteam. S-⁠a îndrăgostit de mine de la început şi mă slujea umil, ca un valet. Prima oară când am fost împreună, în loc să mă îmbrăţişeze şi să mă mângâie, m-⁠a întors pe burtă şi mi-⁠a tras nu ştiu câte palme peste fund. Se răzbuna, bănuind că fusesem a lui Mujfin? Se bucura ca un copil că devenisem a lui? Pe el nu putea să-⁠l atingă, era numai muşchi şi responsabil peste colonia de elevi sosiţi în sat să se recicleze, să înveţe de la gongnongbing, de la muncitori ţărani şi soldaţi, cum se spunea. De fapt, ne învăţam cu viaţa grea, atâta tot!

Am învăţat să călăresc şi odată m-⁠am pierdut pe după nişte dealuri. Trecuse cam un an de când venisem în sat. Era prin mai, cerul limpede şi iarba proaspătă mă îmbătau. Am descălecat să culeg nişte păpădii şi calul atât a aşteptat. A luat-⁠o singur la goană către brigada de producţie! Nu m-⁠am speriat. Am cules mai multe flori mărunte. Iarba nu creştea înaltă pe-⁠acolo şi nici florile. O simfonie în verde, îmi spuneam. Am urcat încă un deal. În faţă, nu prea departe, vârfuri de stâncă. Munţi pitici, ştiu, dar mie atunci mi se înfăţişau falnici, puternici, nesfârşiţi, întinzându-⁠se de la est spre vest aproape în line dreaptă. M-⁠am întors să văd satul. Da, se vedea, case ca nişte muşuroaie, iurte înnegrite şi îngălbenite de praf şi de soare. Am început să ţopăi, să dansez, bucuroasă că eram acolo numai eu, cerul şi pământul. La un moment dat, m-⁠am oprit brusc din hora aceea extravagantă. În faţă era Mujfin, şeful brigăzii de producţie. De unde venise? Când apăruse? M-⁠a întrebat ce caut acolo. Mi-⁠a fugit calul, i-⁠am spus.

Calul ştie mai multe decât o fată de la oraş fără minte. Vino, te duc eu.

L-⁠am refuzat şi am pornit pe jos spre sat. Îl evitam. Îmi spusese că-⁠i place de mine.

N-⁠ai tu nas nici să-⁠mi atingi tălpile picioarelor, i-⁠am spus, i-⁠am întors spatele şi am pornit spre locul unde erau celelalte fete.

O să fii a mea! mi-⁠a strigat el.

Vorbele astea ale lui m-⁠au învăluit ca o fierbinţeală de la un foc mare, cum făceam uneori acolo în sat, de sărbători. Mă ardeau şi parcă îmi plăceau, mă ispiteau ca un foc de tabără într-⁠o noapte rece. Şi nici nu le-⁠am uitat, de câte ori îl vedeam aşteptam parcă să mi le repete.

Atunci, m-⁠a lăsat să mă îndepărtez suficient de mult, apoi a apărut lângă mine, m-⁠a cules din goana calului, ca pe un spic, ca pe un trofeu, în sportul lor mongolez, sălbatic şi viril deopotrivă, m-⁠a prins de mijloc cu braţul şi m-⁠a aşezat pe cal în faţa lui. Continua să mă înlănţuie şi eu m-⁠am zbătut, dar odată m-⁠a învăluit un miros teribil de atrăgător a cal şi-⁠a bărbat puternic, a stepă şi-⁠a vânt şi fără voia mea m-⁠am lăsat pe spate sprijinindu-⁠mă de pieptul lui.

El parcă atât a aşteptat. A răsucit imediat calul, schimbând direcţia de mers. A început să-⁠mi vorbească. Despre el şi despre familia lui. Ei păreau umili, dar se trăgeau din al cincilea copil al lui Gingis Han, zicea, decăzuseră odată cu ridicarea Dinastiei Qing, manciuriană, care la început s-⁠a folosit de ai săi, apoi a cooperat numai cu chinezii şi lor le-⁠a luat tot. Am călărit mult, el a vorbit tot drumul şi a oprit brusc în faţa unei iurte noi, micuţe, ascunsă printre coline, pe care n-⁠o ştiam, aflată departe de sat şi cumva în pieptişul stânei. A oprit calul, a sărit jos ţinându-⁠mă cu acelaşi braţ, ca pe o mială. A legat calul şi noi am intrat în cort.

Înăuntru, m-⁠am trezit din amorţeală şi i-⁠am dat o palmă, cerându-⁠i pe un ton ferm să ne întoarcem imediat la brigadă. A râs şi m-⁠a împins pe patul din blănuri întinse direct pe pământ. Acolo am aflat ce este iubirea carnală. Un uragan s-⁠a abătut peste mine, eram parcă în altă lume, mitică, îmbătătoare, bogată de sensuri. N-⁠am simţit decât durere şi de atunci, de câte ori fac dragoste, îmi revine în minte acea durere ascuţită. Urmaşul ăsta al lui Gingis Han m-⁠a mutilat. Am rămas femeia lui un an şi ceva. Până când el a pus ochii pe altă tânără, o elevă venită din Shanghai. Fetele acestea de la oraş eram trofeele sale. Mujfin era membru al conducerii brigăzii de producţie, deşi nu era cu mult mai mare decât noi. Înalt, bine făcut, cu o uitătură rea şi mustaţă cel mai adesea neîngrijită. Făcuse armata şi cu toate că i se propusese un grad militar, refuzase. El era omul stepei şi al extremelor. Omul pe care îl dispreţuisem de la bun început, pe care l-⁠am urât şi în acelaşi timp l-⁠am iubit, timp de câţiva ani, cât timp am fost ţinuţi în acel sat fără nume, şi în faţa căruia eram pierdută din ziua în care am fost a lui şi până când grupul nostru s-⁠a întors în oraş, la şcoală. După ce mi l-⁠a dat pe Li, Mujfin nu s-⁠a mai atins de mine, dar dacă m-⁠ar fi chemat nu sunt sigură că i-⁠aş fi rezistat. Atunci când m-⁠a părăsit, a făcut-⁠o după un scenariu bine pus la punct. El observase că Li este îndrăgostit de mine. L-⁠a chemat la el şi l-⁠a făcut să mărturisească, după aceea i-⁠a promis că îl ajută, punându-⁠l să jure că nu se atinge de mine decât după ce ne întoarcem în Beijing şi mă ia de nevastă. Li a promis, a jurat şi aşa se face că odată, spre seară, m-⁠am dus cu Mujfin la iurta lui, ca de obicei, şi acolo l-⁠am găsit pe Li.

Voi staţi de vorbă cât vreţi, dar la ora zece să fiţi la cămin! ne-⁠a spus, s-⁠a întors fără ca mie să-⁠mi dea vreo atenţie şi a plecat, lăsându-⁠mă ca pe-⁠un fruct viermănos. Eu şi cu Li am rămas multă vreme în picioare, fiecare cu gândurile lui, privindu-⁠ne din când în când pe furiş. N-⁠aveam de gând să-⁠l las să mă atingă. Când am obosit, ne-⁠am lăsat pe ciuci, mai târziu ne-⁠am întins pe pat, de oboseală. Atunci mi-⁠a tras la fund bătaia aceea, lovea cu palmele şi cu pumnii, de parcă bătea toba. Eu am stat cuminte, n-⁠am reacţionat în nici un fel, îmi ziceam că pămpălăul avea să-⁠mi fie soţ şi merita să trăiască şi el un moment de supremaţie. Aşa a fost. Toată viaţa, chiar şi acum, din când în când, bate toba pe fundul meu, şi niciunul dintre noi nu ştie exact de ce?!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest