Betrayal

Scenografia este extrem de simplă, o arhitectură geometrică a cărei goliciune oferă o perspectivă asupra sufletului personajelor, a pustiei ce survine în urma unui lung şi intensiv proces de repetate trădări…

Broadway ne oferă o nouă producţie a piesei lui Harold Pinter, „Betrayal” (Trădarea), în montarea regizorului londonez Jamie Lloyd, găzduită de Teatrul Bernard B. Jacobs. Piesa s‑a jucat la Londra cu casa închisă, începând din martie 2019, la teatrul Harold Pinter. O poveste cu trei personaje, Emma, Robert (soţul), Jerry (iubit, cel mai bun prieten al lui Robert şi naş la căsătoria lor), aflate într‑un triunghi amoros, se desfăşoară în sens invers cronologic.

Jamie Lloyd, referindu‑se la cea mai cunoscută piesă a lui Harold Pinter, atribuie, în bună măsură, succesul acestei producţii distribuţiei formidabile compuse din Tom Hiddleston (Robert), recipient al premiilor Golden Globe şi Lawrence Olivier, Charlie Cox (Jerry) şi Zawe Ashton (Emma), o actriţă prolifică, scriitoare, regizoare şi scenaristă de scurtmetraje. Piesa devine în timp cu atât mai incitantă cu cât revelă un moment important din biografia lui Harold Pinter. În 2011, Joan Bakewell face o mărturisire publică despre relaţia ei cu autorul şi similarităţile ei cu conţinutul piesei. La data confesiunii, şi ea şi Pinter se aflau, de o vreme, la a doua căsătorie. Peste ani, legătura lor s‑a transformat într‑o veritabilă prietenie, la cea de‑a doua căsătorie a ei, triunghiul se reactivează, dar în alte dimensiuni: ea mărturiseşte că a băut şi petrecut împreună cu noul ei soţ şi Pinter până la două dimineaţa. Cu mulţi ani în urmă, Pinter, într‑un complex dejà vu, a anticipat momentul şi l‑a folosit în ultima secvenţă din Betrayal. Posibil, ca întocmai acest episod din biografia autorului ‑ ce obiectivează sfârşitul unei relaţii cu Joan Bakewell şi care i‑a servit drept model pentru începutul dramei din Betrayal ‑ să‑i fi inspirat ideea de‑a derula invers o istorie care, în realitate, s‑a încheiat în aceleaşi circumstanţe formale ca şi piesa. Încă din noaptea nunţii, triunghiul se concretizează: Jerry pătrunde în dormitorul conjugal şi îi face declaraţii patetice Emmei.

Scenografia este extrem de simplă, o arhitectură geometrică a cărei goliciune oferă o perspectivă asupra sufletului personajelor, a pustiei ce survine în urma unui lung şi intensiv proces de repetate trădări. Un carusel în două dimensiuni, integrat în podea, format din două cercuri concentrice (ce aduce ca formă cu un cadran de ceas), simbolizează roata timpului ce se derulează înapoi (ar fi fost mai sugestiv să se învârtă în sens invers acelor de ceasornic!). Când se opreşte, oferă câteva vignete din viaţa celor trei personaje. Momentele alese sunt reprezentative, controlate de fluxul memoriei afective. Piesa e structurată în nouă părţi ce cuprind aproape fiecare un dialog între două personaje, în toate combinaţiile posibile. Triunghiul Emma‑Robert‑Jerry este fizic prezent în fiecare scenă. Personajele îşi schimbă poziţiile de câte ori caruselul se pune în mişcare precum piesele pe‑o tablă de şah. Un text pe zidul din spate anunţă cât timp s‑a scurs între două momente. O anume simetrie guvernează raportul dintre două personaje care dialoghează şi un al treilea care le penetrează intimitatea într‑o reprezentare imaterială, ca un fel de spirit viu. O anume tensiune indusă de prezenţa in absentia a soţului, a amantei sau a soţiei, se simte în vibraţia vocilor, în afectarea gestului, magistral manipulate de cei trei actori. Excepţie fac doar două scene: ultima – începutul dramei – înainte ca „trădarea” să înceapă, şi a patra, în care se discută despre un alt personaj, Casey (absent pe întreaga durată a piesei) – un poet, publicat de Robert, introdus de Jerry (ca agent literar). Aici, Emma se simte abandonată şi de soţ şi de amant (apar premizele disoluţiei triunghiului ) pentru că nu este acceptată la partida lor de squash, deci este exclusă din intimitatea celor doi prieteni. Triunghiul ocupă spaţiul caruselului cu mici excepţii semnificative, de exemplu, când Jerry este surghiunit într‑un colţ al scenei (în momentele de tandreţe dintre soţi) sau când triunghiul degenerează într‑o linie, atunci când „al treilea” se interpune făţiş între participanţii dialogului, ca o barieră insurmontabilă. Practic, întreaga recuzită se reduce la două scaune poziţionate în cercul caruselului. Ele anunţă personajele angrenate în realitatea imediată (dialogul în curs). Uneori, scaunele sunt adunate în jurul unei mese într‑un bar sau într‑un restaurant. Când dialogul se desfăşoară în picioare, scaunul serveşte entităţii spirituale care completează psihologic triunghiul – celui absent. De exemplu, când Jerry îl ridică în braţe pe copilul lui Emmy, ca şi cum ar fi al lui, Robert ocupă, statuar şi contemplativ, singurul scaun prezent în peisaj. Aceeaşi compoziţie serveşte în definirea unei stări ce cuprinde o perioadă de timp mai îndelungată: Robert se roteşte pe cercul exterior al caruselului, cu băiatul lui, pe care‑l strânge puternic în braţe. În cercul interior, timpul psihologic e încremenit, Jerry şi Emma (în apartamentul cumpărat de Jerry pentru întâlnirile lor) sunt aparent fericiţi, dar discuţia lor degajă un anume sentiment de nesiguranţă şi culpă, fiecare dintre ei „tradează” ‑ soţul sau pe cel mai bun prieten – iar fiul creşte (gravitând pe carusel) în timpul acesta, în braţele lui Robert.

Cu excepţia primelor două scene, timpul se derulează înapoi. A doua scenă este temporal subsecventă primeia. În prima, Emma şi Jerry se întâlnesc într‑un bar, la doi ani după ce se despart. Emma îi spune lui Jerry că Robert tocmai a aflat noaptea trecută despre relaţia lor. În cea de‑a doua scenă, Jerry îşi invită prietenul la un pahar, pentru a elucida „trădarea”. Cu această ocazie, află că Robert ştia deja de foarte multă vreme de relaţia lui cu Emma. Urmează discuţii literare, unde se atinge, inevitabil, subiectul „Casey”. Deşi un succes literar, cei doi făcând mulţi bani pentru promovarea lui, Casey n‑a fost niciodată în graţiile lor, nici apreciat ca poet. Posibil, ca amândoi să se fi simţit trădaţi printr‑o premoniţie a viitoarei (prezumtive!) relaţii dintre Casey şi Emma. Dar mai constituie „Casey” un element al „trădării”? La momentul întâlnirii dintre Jerry şi Robert – scena a doua ‑ Emma este deja despărţită de amândoi. Trădarea pare să subziste pentru că ea este adânc împlântată în sufletele personajelor. Pinter joacă cu toate cărţile pe faţă de la prima scenă, de‑aici încolo nimic nu mai surprinde; este tensiunea dramatică abolită? Trădarea a fost consumată în toate resorturile ei încă de la primele scene. Atunci ce mai rămâne? Aduce acest procedeu narativ o altă perspectivă în introspecţia psihologiei eroilor? Tensiunea dramatică pare să se susţină doar prin detalii stilistice.

Limbajul frust, neelaborat, segmentat şi interpretat linear, monoton, fără nicio intonaţie constituie originalitatea acestei piese. O frază începe fără să se termine şi o alta survine din gura interlocutorului, nu neapărat ca răspuns, ci ca o continuare logică. Nu există nici un moment de respiro, ca şi cum cele două părţi angajate în dialog nu aşteaptă ca celălalt să elaboreze ce are de spus, sau să reflecteze înainte de a da un răspuns. Dialogul se transformă într‑un fel de monolog susţinut de mai multe voci, recitalul se adresează unui rezoner fictiv – emanaţie a conştiinţei lor tulburate. Acest procedeu stilistic este folosit în scopul menţinerii unei tensiuni psihologice constante, în contextul unei istorii al cărui deznodământ este deja cunoscut. În discuţiile cu caracter intim, personajele aproape că monologhează într‑un demers confesiv şi culpabilizant, şi replicile lor se întâlnesc sau se completează, ca şi cum comunicarea a avut deja loc, dincolo de limbaj, pe alte niveluri de conştiinţă.. Pinter propune un limbaj de idei pentru a elucida tema „trădării”, în contextul unui cuplu aflat la începutul drumului. Iubirea este mobilul şi instrumentul trădării şi personajele emit judecăţi despre „trădare” fără s‑o numească. Iubirea de toate felurile continuă să existe, „în doi, în trei, în câte câţi vrei” , ea nu poate muri pentru că este ea însăşi un joc al morţii. Când dialogul alunecă în disertaţii literare, tonalitatea şi structura limbajului se modifică, intră în tiparele lui fireşti. Limbajul singularizat, cu tonalitatea lui obsesivă şi monotonă dematerializează expunerea. Pentru a‑l pune în valoare, Jamie Lloyd vine cu un inedit artificiu de regie realizat cu concursul designerului de lumini Jon Clark. În câteva rânduri, un chenar iluminat pe peretele din fund al scenei proiectează, în filigran, contururile personajelor ce susţin dialogul, în timp ce sursele lor fizice sunt estompate într‑un clarobscur. Capetele, buzele şi mâinile se mişcă în ritmul conversaţiei cumva artificial, din cauza efectelor de lumină şi magnificare, amintind de Rama şi Krishna din teatrul de umbre Wayang Purva (shadow puppets).

Dialogul se desfăşoară de cele mai multe ori în jurul unui pahar ‑ într‑un bar, la restaurant, în apartamentul ilicit. Personajele degustă, sorb cu nesaţ, ciocnesc – paharele aproape că nu lipsesc din nicio scenă. Parcă făcând aluzie la vechiul dicton in vino veritas, „trădarea” îşi croieşte prin magicul elixir încet drumul spre adevăr.

Câteva momente de mare sensibilitate şi tensiune afectivă sunt plasate de Jamie Lloyd într‑o ambianţă de mai mare intimitate cu audienţa şi în acelaşi timp claustrofobică, deschizând ipoteza unor situaţii fără ieşire ce ţin de caracterul labirintic al sentimentului iubirii. Astfel de momente sunt decantate de prezenţa fizică a timpului, – caruselul este ecranat ‑ zidul din spatele scenei înaintează, împingând personajele mai aproape de auditoriu. Emma şi Robert privesc în gol, cu faţa spre public, Robert are lacrimi în ochi, pentru că se află în posesia unei scrisori de la Jerry către Emma. Un joc al confesiunilor deschide un moment de suavă tandreţe, timid şi discret exprimat de interpretarea impecabilă a celor doi actori, demonstrează disponibilitatea Emmei de‑a iubi doi bărbaţi în acelaşi timp. Ulterior, în scena de la restaurant, acelaşi Robert poartă masca siguranţei şi a nepăsării, iubirea sa necondiţionată pentru Emma şi pentru prietenul cel mai bun se traduce în asumarea trădării, de care se face şi el vinovat, în tot acest timp, după cum îi mărturiseşte Emmei. Pinter ne oferă un mod graţios de‑a confrunta şi a trăi cu trădarea pe care Lloyd îl pune magnific în valoare prin agresivitatea stăpânită a lui Robert, redirecţionată către chelner sau către bucata de prosciutto din farfurie pe care o abordează cu furie. Dar pentru câtă vreme? Tensiunea permanentă istoveşte iubirea fără s‑o ucidă, trecând‑o în alt registru. Primele două scene, trădând un amalgam de sentimente (regrete, îndoieli, gelozii), marchează sfârşitul unei istorii. Triunghiul se năruie: relaţia dintre Emma şi Jerry este de multă vreme consumată, iar Emma anunţă despărţirea de Robert; Casey este un posibil candidat la graţiile Emmei.

Trecerea timpului e susţinută de intermezzo‑uri muzicale, aparţinând lui Ben and Max Ringham. Subscriind total structurii particulare şi modalităţilor estetice ce ţin de arta prodigioasă a lui Harold Pinter, Jamie Lloyd vine cu o montare originală ce se remarcă printr‑o uimitoare simplitate, menită să pună în valoare textul şi jocul briliant al actorilor. Manipularea limbajului şi tehnica iluminării, într‑un teatru cartezian cu reprezentări simbolice ale timpului şi psyche‑ului personajelor, servesc intenţiei autorului de‑a cuprinde situaţii inedite şi dezbate teme universale.

Roxana Pavnotescu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now