Contemporanul » Românii de pretutindeni » Arta diversificată a travestiului de Roxana Pavnotescu

Arta diversificată a travestiului de Roxana Pavnotescu

Corespondență din SUA

„Travesties” (o creaţie de tinereţe a lui Tom Stoppard) şi-⁠a făcut apariţia pe Broadway în 1975, când a câştigat un Tony Award pentru cea mai bună piesă. Compania de teatru Roundabout (American Airlines Theater), prezentând de-⁠a lungul timpului alte piese ale aceluiaşi autor, readuce pe scenă această prodigioasă piesă. Tom Stoppard este cunoscut în lumea teatrului prin renumitele sale creaţii: Rosencrantz and Guildenstern are Dead şi Arcadia.

„Travesties” propune într-⁠o formulă confesivo-istoricizantă o disertaţie despre condiţia artistului şi despre ideologii socio-⁠culturale proiectate într-⁠un context spaţio-⁠temporal bine definit: Zürich, 1917. Zürich se înscrie ca un spaţiu cosmopolit, neutru în care artele şi-⁠au făcut cuib pentru a se exprima liber şi a păşi înaintea vremurilor. Autorul dă pe rând cuvântul unor personalităţi puternice, prizoniere prin suciturile sorţii în această celulă-⁠metropolă, ce reprezenta un punct de mare efervescenţă culturală şi artistică: James Joyce, Tristan Tzara şi Lenin. Restul personajelor dialoghează pe aceleaşi teme, în jurul lui Henry Carr (în interpretarea lui Tom Hollander), eroul acestei expuneri, aflat în poziţia rezonerului, sub forma unor şuete filosofico-literare – în fapt, teoretizări sau succinte analize puse în gura personajelor. Ele exprimă perspectiva complexă a autorului, un veritabil manifest poetic transpus într-⁠o estetică a dialogului plină de vervă şi comic. Ocupaţi fiecare cu propria lor „revoluţie”, cei trei protagonişti îşi intersectează destinele în biblioteca publică din Zürich şi în memoria subiectivă şi decrepită a acestui Henry Carr – ce îşi arogă – pe parcursul amintirilor aduse în scenă – rolul de consul englez la Zürich. James Joyce revoluţionează arta romanului şi deschide era modernismului cu romanul Ulysses. Tristan Tzara teoretizează dadaismul şi frecventează Cabaret Voltaire (alături de un alt român – Marcel Iancu), inaugurat de Hugo Ball, pe aceeaşi stradă – Spiegelgasse – cu biblioteca publică. Lenin scrie „Imperialismuliul cel mai înalt al capitalismului” şi pregăteşte revoluţia bolşevică. În ce măsură destinele lor şi ale restului lumii interferează, se influenţează sau se determină devine topica acestui demers deschis controverselor, tezelor şi mai ales obiectul unor multiple aspecte ale ideii de „travesti”. Dincolo de-⁠a se constitui ca un pur exerciţiu intelectual, piesa te introduce magic în atmosfera anului 1917 şi reprezintă în acelaşi timp un parţial document istoric, desprins din amintirile acestui straniu personaj Carr şi din corespondenţa autorului cu soţia acestuia.

Tom Stoppard compune un colaj istorico-ficţional pornind de la fapte, evenimente şi personaje autentice pe care le comprimă în jurul anului 1917, încrucişându-⁠le destinele. Epicul decurge din confesiunea lui Henry Carr, care a fost, într-⁠adevăr, funcţionar la consulatul englez din Zurich şi a interpretat rolul lui Algernon în piesa „The importance of being earnest” a lui Oscar Wilde, montată de compania de teatru The English Players, sub egida lui James Joyce. Iar disputele financiare generate de această producţie dintre Carr şi Joyce au existat şi au ajuns până în curtea de judecată. În rest, imaginaţia fabuloasă a lui Stoppard construieşte scenarii comico-⁠satirice în jurul unor fapte istorice, supraaglomerate cu personaje ficţionale inspirate de modelele lor din piesa, mai sus amintită, a lui Oscar Wilde. Referinţele piesei în piesă se desfăşoară pe multiple planuri: de la epic la psihologic, filozofic şi estetic, aşa cum au fost ţesute de memoria lui Carr, amalgamând viaţa şi arta, faptul trăit cu cel „jucat”, realitatea şi ficţiunea.

Titlul piesei „Travesties” denotă un plural ce semnifică diverse perspective şi ipostaze fizico-psihologico-mentale-⁠vestimentare ale acestui concept. Travestiul – ca modalitate estetică – ţine de arta improvizaţiei sau are la bază o tradiţie, un mister. Este tipic vehiculat de Commedia del’Arte, în piesele shakespeariene şi de teatrul tradiţional japonez: Nô şi Kabuki. În „The Importance of being Earnest”, Oscar Wilde preia ideea de travesti substituind-⁠o celei de „dublă identitate”. Pe lângă spiritul charismatic şi comicul debordant, Travesties împrumută din piesa lui Oscar Wilde profilul şi numele unor personaje. Caracterele feminine Gwendolen (sora lui Carr) şi Cecily (bibliotecara şi viitoarea soţie a lui Carr) se erijează în poziţii importante ce aveau să schimbe cursul istoriei. Cecily îl asistă pe Lenin în desăvârşirea Imperialismului…, în timp ce Gwendolen redactează un capitol din Ulysee. Două manuscrise care revoluţionează istoria şi arta scrisului (Ulysses şi Imperialismul…) se adăpostesc în mape identice ce se vor schimba între ele încă de la prima scenă, extrapolând ideea de travesti între obiecte. Joyce şi Lenin îşi scriu operele în biblioteca publică unde lucrează Cecily. Carr interpretează la propriu şi la figurat rolul lui Algernon Moncrieff din piesa lui Wilde, şi chiar dacă Joyce ţine să precizeze de fiecare dată: „nu Ernest, ci celălalt”, el se identifică cu „Ernest”, pentru că, de fapt, cele două personaje sunt conectate prin acelaşi mecanism al travestiului. Ernest şi Tristan Tzara sosesc la locuinţa lui (Algernon – Carr ) s-⁠o ceară în căsătorie pe Gwendolen (verişoara lui Algernon şi sora lui Carr). Paralelismul continuă: Tristan şi Ernest îşi arogă o dublă identitate – un travesti virtual – cu acelaşi nume fictiv „Jack” vizavi de Cecily – bibliotecara (Travesties) şi pupila lui Ernest (The importance of being earnest). Ficţiunea şi viaţa se întâlnesc şi remodelează, se recreează istoric şi literar într-⁠o piesă fabuloasă, caleidoscopică ce concentrează umorul, geniul, carambolul, farsa, mitologia, inovaţia, modernismul, istoria şi filozofia lui Wilde, Joyce, Tristan Tzara, Lenin … şi, în ultimă instanţă, Tom Stoppard.
Patrick Marber, regizorul acestei producţii, exploatează cu imaginaţie ideile, subtilităţile şi conotaţiile pline de umor şi inteligenţă ale textului, subliniate adesea de o fizicalitate şi efervescenţă scenică excesive. În „Travesties”, Stoppard materializează „dublurile” fictive ale celor 2 personaje ale lui Oscar Wilde în modelele lor socio-⁠artistice. Patrick Marber realizează această idee prin discursul confesiv; personajele îşi exprimă accepţia despre rolul social al artei. Carr de pe poziţia sa burgheză reflectă ideologia bolşevică a lui Lenin şi este, ca şi el, sensibil la artă la modul tradiţionalist, crezând în misiunea ei socială. Lenin nu acceptă avangarda (Tristan Tzara , Maiakovski) sau modernismul lui Joyce. El este un travesti mental al lui Carr, aşa cum Joyce este un travesti mental al lui Tristan Tzara. Lenin vorbeşte cu o onctuozitate aproape religioasă despre magia şi farmecul muzicii, despre care mărturiseşte că-⁠l tulbură, pentru că-⁠l face să se gândească la lucruri „stupide şi frumoase”.

Joyce nu se lasă intimidat de evenimentele vremurilor – războiul şi bolşevismul, iar Tzara, spirit progresist, subscrie fără s-⁠o recunoască la modernismul lui Joyce, pe care-⁠l admiră negându-⁠l.

Montarea urmăreşte fidel scenariul integrând elemente de operetă, vodevil, muzică, coregrafie şi gaguri: versuri „dada”, limericks (Joyce). În acorduri de operetă: „Mister Gallagher”, asistăm la un duet în versuri de un umor fabulos între Gwendolen şi Cecily. Cele două femei îşi dispută acelaşi bărbat – Tristan Tzara – eroul dada în cele două ipostaze: de bolşevic şi poet autentic – adeptul artei fără tendinţă.

O scenografie unitară suprapune camera lui Carr (aceeaşi -⁠ 50 de ani mai târziu), cu biblioteca publică din Zürich a anilor 1917 şi o instanţă fictivă a unei curţi de justiţie reprezentată de un pupitru de judecată la care prezidează „inculpatul” (Carr la bătrâneţe!) ca judecător al propriilor sale acte. Pupitrul serveşte şi ca recepţie a bibliotecii din Zürich – o arhitectură confuză eliberată de funcţia iluzorie şi deformantă a memoriei, alterată de impasurile vârstei, frustrările, nostalgiile şi proiecţiile lui Henry Carr.

Interiorul lui Carr se prelungeşte faustic cu nişte rafturi pline de dosare suprapuse sau cărţi, deschizând o perspectivă în înălţimile scenei ce aduce cu linia zgârâie-⁠norilor unei mari metropole. Imaginea vizează eresurile unei lumi în cer, un spaţiul virtual al ideilor, lumea cărţii şi a spiritului ce patronează această expunere. În final cei doi soţi fac mărturisiri surprinzătoare: aflăm că Cecily de fapt nu avut nici o contribuţie la redactarea „Imperialismului” lui Lenin şi că adevăratul consul al ambasadei britanice din Zürich este Benett – majordomul lui Carr.

Multiple forme simbolice ale ideii de travesti precum inversarea de roluri, de situaţii, de obiecte guvernează întreaga piesă. Carr apare în faţa lui Cecily ca Tzara, renumitul poet dada, vizavi de care bibliotecara nutreşte o admiraţie „revoluţionară”. Adevăratul Tristan Tzara este cunoscut de Cecily drept „Jack” (fratelui său fictiv). În prima scenă, Carr, un bătrân decrepit, reciteşte condamnarea curţii care-⁠i dă dreptate lui Joyce şi-⁠l pune să-⁠i plătească despăgubiri pentru cheltuielile de judecată. Pentru că suma de 300 franci pe care a cheltuit-⁠o pentru vestimentaţia lui Algernon, nu-⁠i va fi niciodată rambursată – Carr declamă că „justiţia este un travesti”. Pentru a se întoarce în Rusia, unde izbucneşte revoluţia bolşevică, Lenin încearcă o serie comică de travesti. Intră în scenă purtând tot felul de robe monahale, peruci blonde, pălării şi alte accesorii. Tristan Tzara (în interpretarea lui Seth Numrich) este o apariţie magico-⁠acrobatică. Poartă monoclu (câteodată pe ochiul greşit!) şi costume de dandy. În viziunea lui Patrick Marber, arta sa „dada” se desfăşoară ca un spectacol de prestdigitaţie şi hazard: versurile se înlănţuie orfic din pălărie. El îşi face apariţia în scenă prin uşiţa pupitrului de judecată – ca dintr-⁠o sobă – într-⁠un soi de „apparating” a la Harry Potter. Rolul său impune un joc şarjat, caricatural, dezarticulat, fiind o susţinută sursă de comic. O seduce pe Gwendolene, sora lui Carr printr-⁠un poem-⁠dada, pornind de la un sonet shakespearian. Poemul ucis, sfărâmat, intră în pălărie şi catenele lui se reînlănţuie în legea nescrisă a prozodiei „dada”. Nici Tristan Tzara, nici Joyce nu au veleităţi politice, dacă Joyce se arată indiferent la modul manifest, Tzara – între două travestiuri – e ba bourgeois, ba bolşevic, dar mai tot timpul magician

Ideea de travesti preluată din piesa lui Oscar Wilde este extrapolată de Stoppard într-⁠o formulă istoricizantă. Conţinem multiple identităţi şi o mască sub care ne ascundem pentru a fi cu noi înşine, şi avem un model spre care tindem. Iubirea, singura ne deschide calea către adevăratul eu, ea ne dezvăluie importanţa de a fi oneşti cu noi înşine. „Travestiul” este o căutare, un instrument în găsirea identităţii, este calea spre adevăr, spre cunoaştere, spre iubire…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now