Din ultimul număr:
Contemporanul » Profil » Theodor Codreanu și ethosul transmodern

Theodor Codreanu și ethosul transmodern

Dacă Emil Cioran, biciuind, în anii tineri, orgoliul naţional (mereu în suferinţă) şi denunţând slăbiciunile naţionalismului românesc, explica „amânarea” României prin răul interior (anemica forţă lăuntrică, neconvergenţa acţională a Provinciilor), nicidecum prin „piedicile din afară”, Theodor Codreanu, şi el îngrijorat pentru soarta neamului (confruntat acum cu deromânizarea), vorbeşte despre o „mutilare” a destinului prin bolşevizare…

Theodor Codreanu vine din tihna Huşilor, bucurându‑se de „zăbava cetitului”, făcând, aparent, figură de marginal. Un critic doctrinar, erudit şi polemic, durând în timp o operă de o mare varietate problematică, sigilată, definitiv, de eminescianism. Privind îndărăt, putem spune că Eminescu – Dialectica stilului (1984) a constituit temelia viitoarelor exegeze, impunând o critică ontologică, nutrită de arheitatea eminesciană, absorbind – ca metodologie totalizantă – desfăşurările sale scriptice, numeroase şi voluminoase, de impresionantă densitate ideatico‑referenţială. Cum „gândirea în antiteze este veche de când lumea”, constată criticul, invocând legitimitatea ontologică, cărţile sale dezvoltă o viziune organicistă, pornind de la un precept eminescian: „antitezele sunt viaţa”. Evident, Eminescu, ca „semănător de arhei”, a fost gratificat de adversari cu numeroase etichete „prăpăstioase”, discreditante, poetul însuşi denunţând realitatea unor antiteze monstruoase şi pledând, pe urmele lui Ion Heliade-Rădulescu, pentru împăcarea lor. Or, dacă un Cioran, în dezacord cu sine, a căutat „primejdia extremelor” (autenticitatea sa fiind contradicţie), ethosul transmodern cultivă o gândire paradoxală. Transmodernismul, pentru care, de ani buni, pledează criticul, se fundează pe antitetică. Astfel, Theodor Codreanu se luptă cu logica maniheistă, blamând corectitudinea politică, în vogă şi la noi, fluturată ca „nouă sperietoare ideologică”. Face, totuşi, o concesie „corecţilor politici” şi, în Eminescu incorect politic (Editura Scara Print, 2014), adunând „texte risipite”, demonstrează riguros de ce „fostul poet naţional” (cf. Horia‑Roman Patapievici) ar fi incorect politic, „inactual”, „primejdios”, cum susţin demitizatorii şi „dilematicii”, lansând „atacuri mirobolante” în aversiunea lor declarată pentru naţional. Dilematicii, observă sec Theodor Codreanu, refuză tocmai „a gândi dilematic”; îmbrăţişând ghilotina ideologică, împinsă în epopeea dosariadei, impun noi polarizări şi liste, căzând în revizionism. Cultivând, adică, „degringolada antitezelor monstruoase”.

Ca insaţiabil cititor, profesorul huşean, mereu atent la „provocarea valorilor”, a stăruit asupra proiectului transmodernist, oferindu‑ne o carte „din viitor” (Transmodernismul, Editura Junimea, 2005). Altminteri, n‑am putea explica dezinteresul pentru acest, cu adevărat provocator, titlu. Ştim că Theodor Codreanu nu e pe placul elitiştilor dâmboviţeni. Cărţile sale, masive, riguros articulate, merg în altă direcţie exegetică. Dar criticul (care e şi prozator; să amintim, în treacăt, că debuta, în 1981, la Junimea, cu romanul Marele zid, deşi Varvarienii, publicat în 1998, fusese scris anterior) îşi vede de treabă. Cuprins de frenezie editorială, acest maratonist al lecturilor, trăitor la o margine de ţară, se află într‑o bună relaţie cu timpul. El transformă dezavantajul de a fi „provincial”, departe de culisele şi jocurile găşcarilor literari, într‑o mare şansă, pe care a şi fructificat‑o. Iată, redutabilul eminescolog, tipăreşte într‑un ritm impresionant, colaborează la numeroase reviste (de la noi şi din Basarabia), plin de bunăvoinţă nu respinge nici asaltul unor condeieri (mai mult sau mai puţin agresivi), doritori de a‑i smulge „binecuvântarea”. Textele sale, de certă subtilitate interpretativă, propun conexiuni spectaculoase şi ingenioase.

În hăţişul noului ev cultural, în plin haosmos, într‑o lume opacă, cucerită de spiritul schizoid, Theodor Codreanu invocă salvator antropologia creştină. Teoria post‑istoriei i se pare „un gând luciferic”; civilizaţia minorităţilor, stilul de viaţă gay, hedonismul consumist, cultura feelings (Finkielkraut), în fine, utopia Jeunesse (modelul „poporului jeune”) ne aruncă într‑o lume care şi‑a pierdut transparenţa. Conspectându‑l pe părintele Stăniloae, el vrea o lume ca „mediu transparent” (lumen) şi deplânge decreştinarea Europei. Îşi leagă, aşadar, toate speranţele de noua paradigmă culturală.

Nume prestigios, polemist de temut, Theodor Codreanu impresionează prin varietatea desfăşurărilor exegetice, de portanţă ideatică, angajând dezbateri de ecou. De altminteri, ajuns la al patrulea volum, serialul Numere în labirint, oferind însemnări din „anii de cumpănă” (1985‑1991), vădea izbitor, probatoriu, că avem de‑a face, chiar de la începuturi, cu o voce matură, ţinând condeiul ferm şi drept (cf. Constantin Călin). E, însă, de observat că, deseori, criticul huşean (un ideocritic, de fapt, repudiind azilul estetic) părăseşte compania livrescă, stăruind asupra realităţilor socio‑politice, în fierbere. Consemnează sagace, „bolboroseala politică” şi denunţă tăios slugărnicia elitelor ori pericolul unei Românii „în bucăţi”, notând că „acolo unde intelectualii prosperă, adevărul suferă” (v. nota 8703). Subliniem şi această motivare numerologică fiindcă, preciza Theodor Codreanu, dând un număr unui gând, îi asigurăm „demnitatea unicităţii”. Pomenita dârzenie răzeşească îi vertebrează scrisul rodnic, vertical, conectat la problemele fierbinţi ale epocii, dincolo de refugiul în Bibliopolis. Era, aşadar, inevitabil ca Theodor Codreanu să „atace” şi subiectul, atât de „bătătorit”, al „schimbării la faţă” a României.

Dacă Emil Cioran, biciuind, în anii tineri, orgoliul naţional (mereu în suferinţă) şi denunţând slăbiciunile naţionalismului românesc, explica „amânarea” României prin răul interior (anemica forţă lăuntrică, neconvergenţa acţională a Provinciilor), nicidecum prin „piedicile din afară”, Theodor Codreanu, şi el îngrijorat pentru soarta neamului (confruntat acum cu deromânizarea), vorbeşte despre o „mutilare” a destinului prin bolşevizare. O altă schimbare la faţă, aşadar, visatul „salt” cioranian în plămădirea României (în sensul progresului organicist, pe filon eminescian) fiind înlocuit cu o brutală sovietizare, impusă din exterior. M. Eliade avertiza asupra pericolului „hibridismului cultural” în cazul popoarelor „confiscate”, a ţărilor subjugate de Soviete, condamnate la sterilizare spirituală; şi invitând, astfel, la rezistenţa prin cultură, sintagmă care a făcut carieră. Evident, cartea lui Theodor Codreanu (A doua schimbare la faţă) poate fi citită şi ca o replică la volumul din 1936; dar criticul împinge analiza până în zilele noastre, dincolo de „faţa comunistă”, cu ştiuta exacerbare naţionalistă, cercetând transdisciplinar destinul culturii şi civilizaţiei româneşti în „post‑naţionalism”. Criticând vehement – pe suport eminescian – invazia „prădătorilor”, regimul cleptocratic, fără a se iluziona că „botezul magic” (prin aderarea la U.E.) schimbă radical, peste noapte, datele problemei. În fond, ca ţară a formelor fără fond (cum sună un vechi diagnostic), România probează, paradoxal, că sarabanda formelor (preluate mimetic) se însoţeşte cu rezistenţa fondului.

Îndelung amânată, lăsată la dospit, supusă adăugirilor şi revizuirilor, A doua schimbare la faţă părea sortită sertaritei. Iscată, ca articol‑embrion, Theodor Codreanu fiind „incitat” (cum mărturisea), prin martie 1990, de un interviu al lui Neagu Djuvara, ea a crescut, refuzând „închisoarea” sertarului. Şi dezvoltă o hermeneutică interdisciplinară, încercând a afla „variabilele ascunse”, dezlegând „taina antitezelor”. Fiindcă autorul Modelului ontologic eminescian (1992) ştie că antitezele se „semipotenţializează”, iar cărţile sale, numeroase şi voluminoase, articulează un sistem, îmbrăţişând, pe fundament organicist, antitetica transmodernismului. Motiv de a polemiza tăios cu unii dintre „minoritarii minţii”, ascultând obedient cântecul de sirenă al corectitudinii politice. „Cotrocenizaţi”, slujind băsismul, vânând „posturile patriei” (după spusa eminesciană), astfel de elitişti prădători, defectologi de ocazie, cultivă cu entuziasm legenda neagră, mimând grija pentru soarta neamului, într‑o Românie vlăguită. Invazia „ciorăneilor” în postnaţionalism, oripilaţi de „iţărismul” eminescian, primeşte, prin vocea lui Theodor Codreanu, o replică tăioasă, solid argumentată. Sub „alt obrăzar”, observă criticul, intelighenţia subţire, demitizantă, impune – într‑o ţară suprarealistă, cum pare a fi devenit România – un veritabil „terorism ideologic”. Or, terorismul ideologic, avertiza Jean Sévillia, este „un (alt) mecanism totalitar”. Împotriva lui, denunţând revizionismul feroce şi antitezele monstruoase, Theodor Codreanu luptă de ani buni cu „progresiştii” lui Caţavencu, invocând, salvator, „şansa de a fi reacţionar”. Desigur, „în marginile adevărului”, sub exemplul, pilduitor, al reacţionarului Eminescu.

Theodor Codreanu vede în martiriul eminescian un fenomen de imitatio Christi şi denunţă, în numele naţionalismului luminat, anemierea conştiinţei arheale; laudă singularitatea canonică a poetului şi notează că publicistica sa, iscând mari adversităţi, a fost principala cauză a morţii civile. Preţuit pentru curaj, respectat „până la cer” de Zoe Dumitrescu‑Buşulenga, el face din eminescianism un model ontologic, chiar dacă „dubla sacrificare” (cartea, ivită în 1997, cunoscând deja cinci ediţii!) l‑a înlăturat de la făurirea destinului românesc, cum scrie ferm criticul. Ceea ce ne îndreptăţeşte să readucem în discuţie teza dublului referenţial, esenţială, credem, în descifrarea epocii şi a personalităţii eminesciene. Din „colţul huşean”, Theodor Codreanu ne invită, repetat şi răspicat, la o citire corectă a celui care ne veghează dintr‑o clasicitate supratemporală, aşezat „în inima canonului naţional”. „Problema Eminescu” (cf. D. Vatamaniuc) l‑a confiscat, oferind cărţi de factură „monografică”, trase în numeroase ediţii şi altele de tip eseistic, până la proaspătul volum Hyperionice (Junimea, 2019). În rest, cum avertizează criticul, „despărţirea de Eminescu poate fi treaba personală a fiecărui creator, dar nu a culturii române”.

Un titlu precum Anamorfoze (Scara Print, 2017) defineşte fericit, credem, efortul hermeneutic al lui Theodor Codreanu, aşezat sub cupola bătăliilor cu „prizonierii anamorfozelor”. Volumul adună, sub un triptic tematic, o colecţie de studii găzduite în varii publicaţii, având ca punct de întâlnire nivelul transdisciplinar. Iar titlul indică, fără tăgadă, un demers critic recuperator, o reconstrucţie cu apetit decriptabil, descâlcind – ne asigură criticul – şirul unor anamorfoze, confuzii, „mistificări arahnidice”, tinzând spre a propune imaginea lor corectă, reală; adică „oglinda cea dreaptă, totalizantă”, denunţând, cu aplomb polemic, reprezentările desfigurate. Şi perpetuate inerţial, constatăm.

Dacă în Anamorfoze reţine doar controversele legate de creştinismul eminescian (remanent), în Eminescu incorect politic (tot la Scara Print, 2014), Theodor Codreanu, valorificând alte texte risipite, se războia cu „noua sperietoare ideologică” (numită Political correctness), veritabilă „tumoare a postmodernităţii”, cum se pronunţase James Finn Garner. Adică un patologic „homuncul marxistoid”, străbătând drumul de la marxism la corectitudinea politică şi de aici la eminescologia „cadavrului din debara”. Cu o concluzie inatacabilă, însă, Eminescu fiind „peste mode şi timp”, în inima canonului naţional; din păcate, fără a fi şi „o temă a statului român”, cum constată, mâhnit, criticul, interesat de soarta / viitorul eminescologiei. Dar „anamorfozele” sale, cheltuind erudiţie, privesc multe alte chestiuni, fie din zona celor religioase (de la „teologia” tolstoiană la estetica teologică, pledând pentru unitatea dialogică întru credinţă), fie din spaţiul filosofico‑politic, discutând etica trivalentă a lui Ştefan Lupaşcu, cazul Patapievici sau legenda Pacepa, antropologia colonială şi, inevitabil, ethosul transdisciplinarităţii. Un interes aparte trezesc, prin documentare acribioasă şi demonstraţie strânsă, captivantă, anamorfozele literare: conceptul de dogmă (la Ion Barbu şi Lucian Blaga), lingvistica integrală (E. Coşeriu), poezia teoremică (Basarab Nicolescu), portretul schiţat dantologului Edgar Papu, „autorul neînţeles al teoriei protocroniste” şi, îndeosebi, contextul anamorfotic, deformând politic‑ideologic ideea blajinului savant, laminată propagandistic. Pentru a încheia cu anamorfozele cărtăresciene, Theodor Codreanu semnând un „studiu înseninat”, evitând excesele (în ambele sensuri). Critic cu program, Theodor Codreanu, odată cu Revizuiri critice, volum în lucru la Editura Academiei Române, îşi rotunjeşte proiectul, urmărit cu admirabilă tenacitate. Pe bună dreptate, el vede în necesitatea revizuirilor „o componentă esenţială a culturii”, definind un metabolism cultural normal. Dar criteriul folosit nu este cel al listelor, ci acela al valorii ontoestetice, în opoziţie cu revizionismul criticist, taxat ca impostură culturală (v. Ante‑scriptum). O „izomorfie stranie a revizionismului proletcultist”, cum scrie criticul (p. 39). Va convoca, aşadar, o bibliografie bogată, trecând în revistă opinii în conflict, constatând că „a cincea revizuire postlovinesciană” (după inventarul lui Mircea Iorgulescu) e, de fapt, „cea mai antilovinesciană”, sacrificând, sub formula radicalismului est‑etic, îmbrăţişat de „grupul de la Paris”, autonomia estetică. Or, revizuirile pe care le propune semnatarul volumul repun „în matca lor” opera unor personalităţi, mai vechi mai noi, în concordanţă cu „mutaţia valorilor estetice” din ultimele două secole de cultură naţională (p. 44). Astfel, secţiunea Efigii reuneşte studii acribios documentate, în ramă contextuală, dedicate lui Iorga şi Petru Ţuţea, lui N.A. Bogdan sau Melchisedec Ştefănescu, de pildă. Nu puteau lipsi, printre alţii, Vintilă Horia şi L.M. Arcade, Radu Petrescu sau Luca Piţu, beneficiind de relecturi atente, aducând la lumină detalii ignorate sau insuficient discutate. Cu secţiunea Împliniri‑lor ne preumblăm (exegetic) printre contemporani, fiind convocaţi Svetlana Paleologu‑Matta, D.R. Popescu, C.D. Zeletin, Basarab Nicolescu, Constantin Călin şi, dintre poeţi, Ovidiu Genaru, Horia Zilieru, Horia Bădescu etc. Un interes special merită paginile dedicate lui Cornel Ungureanu, compasul criticului – observă exegetul – deschizându‑se spre „înţelegerea contextului istoric mitteleuropean” (geopolitic şi cultural), dar şi cele răspicat polemice, discutând soarta marilor supravieţuitori sub asaltul „noilor justiţiari”, cele trei straturi ale disidenţei sau „dosariada” în floare, înteţind un prelungit „război rece civil”, cum sesizase Nicoleta Sălcudeanu. Cu priză ideologică, Theodor Codreanu se dovedeşte, şi prin acest nou volum, un acut observator al fenomenului românesc.

O antologie îngrijită de Lina Codreanu (v. Dialogurile unui „provincial”, Scara Print, 2015) aduna (selectiv) o serie de interviuri, anchete, colocvii etc., oferindu‑ne ocazia de a‑l cunoaşte îndeaproape pe criticul de la Huşi, cel care, cu îndărătnicie, rezistând unor ispititoare chemări, hotărâse să rămână „la marginea lumii”. Convins că şi acolo se poate face cultură mare. Un „pariu existenţial” pe care, evident, Theodor Codreanu l‑a câştigat.

Adrian Dinu Rachieru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Dinu Rachieru

Adrian Dinu Rachieru, sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie, actualmente prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara. S-a născut la Soloneţ- Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now