Contemporanul » Polemice » Trei veacuri de poveste

Trei veacuri de poveste

La Palatul Suţu, în două săli special amenajate, ni se spune într‑un mod inedit povestea relaţiei noastre cu muzica. Suntem invitaţi la un exerciţiu muzeal menit să ne ajute să trăim sincron nu mai puţin de trei veacuri de poveste, experimentând, ascultând şi cunoscând astfel producerea, captarea şi redarea sunetului în istorie. De la orchestra mecanică, folosită încă din veacul al XVIII‑lea, la pick‑up‑ul şi magnetofonul adolescenţilor din anii 1970 sau 1980, până la device‑urile de înaltă fidelitate ale viitorului, toate acestea sunt prezentate la Palatul Suţu. În expoziţia tematică Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie, aflată sub egida Festivalului Internaţional „George Enescu” • 2019, al cărei coordonator este istoricul‑antroposof Adrian Majuru, director a Muzeului Municipiului Bucureşti.

A lua cu tine muzica

Mihaela Helmis: Că sunt incantaţii sau monodii, că e un susur, un cântec, sau o poveste spusă în jurul focului, cântată, într‑un fel, cred că face parte din natura noastră muzica. Ceea ce faceţi aici, în acest excurs muzeal, este, sigur, un pas spre zilele noastre, dar cum am defini din punctul de vedere al alcătuirii noastre, al alcătuirii omului, această altă formă de exprimare sau de existenţă?

Adrian Majuru: În cele din urmă, muzica este una dintre preocupările cele mai vechi ale naturii umane. Ea ne‑a însoţit în lungul drum al evoluţiei şi ne‑a ajutat foarte mult dezvoltarea. De la un punct încolo, care e de dată recentă însă, cam de vreo 300 de ani, zonele mai avansate ale lumii urbane au investit, treptat, şi apoi tot mai accentuat, într‑o tehnologie care să redea sunetul şi apoi să redea chiar piese muzicale de care să te bucuri oricând doreşti. După cum se ştie, a te bucura de o mică orchestră, un cvartet, un cvintet, era destul de costisitor chiar şi pentru conţi. Drept urmare, undeva către 1840‑1850 apar primele aparate de redare a sunetului cu cilindru perforat. Noi avem în expunere al doilea aparat din această serie. El se numeşte fonograf şi nu şi‑l putea permite oricine. Ca şi acum, orice inovaţie de ultimă oră era destul de scumpă, însă apar destul de curând piesele de masă care prefigurează cumva din punctul de vedere al tehnologiei globalismul trăit astăzi. Adică instrumente la îndemâna tuturor, care pot fi folosite şi în afara casei, la picnic, la iarbă verde. Chiar reclamele îndemnau în direcţia asta şi avem o mare varietate de modele privind patefoanele fără pâlnie, sau gramolele şi gramofoanele cu pâlnie. Patefoanele sunt mai recente un pic. Sunt mai mobile şi mai puţin sensibile atunci când ieşi în afara casei, având deja discuri foarte rezistente de ebonită.

Acest dispozitiv care funcţionează şi care prin scintilaţii argintii ne‑ar face să credem că acolo se ascunde esenţa muzicii redă câteva secvenţe din felul în care se asculta sau se compunea muzica acum 130‑140 de ani şi la Viena, şi în Elveţia, dar şi în România. Sunt şase piese pe care le putem asculta trăgând de o manetă, la nesfârşit, pentru că sunt atât de frumoase. Era o invenţie revoluţionară, care ne făcea să ne imaginăm că e şi un mic înger al muzicii acolo.

Da, au şi fost fabricate în Elveţia şi în Europa Centrală, în Imperiul Austriac şi în Germania de mai târziu, apoi apar centrele din Anglia, Franţa şi Statele Unite ale Americii, iar producţia de masă, cu precădere, în lumea anglo‑saxonă şi germanică se dezvoltă. Cea mai interesantă inovaţie legată de muzică, dar care nu este în expoziţie, pentru că nu a fost posibil, ne duce cu gândul la a asocia muzica din punctul de vedere al redării unei alte invenţii, de dată mai recentă, de dinainte de Primul Război Mondial. Vorbesc despre automobil. Evident că automobilul n‑a avut dotarea în primele produse de serie să ne aducă muzica la îndemână, pentru că radioul a apărut mai târziu. Dar odată cu radioul ataşat în bordul maşinii, după al Doilea Război Mondial, avem cu noi, pe trasee lungi, muzică. Evident că la un moment dat ea se afla şi într‑un avion, evident că ea se afla şi în mijloacele de transport în comun în Occident, apoi a ajuns şi la noi după 1989, însă punctul nodal care ne va duce mai departe şi care este prezent în expoziţie este noua tehnologie, care e destul de costisitoare în momentul de faţă. Dar există şi variante foarte la îndemână care îţi oferă oportunitatea de a lua muzica cu tine, într‑o intimitate în spaţiul colectiv, pe stradă, mergând oriunde doreşti tu, cu căştile în urechi sau chiar mai puţin de atât. Şi să selectezi aproape gratuit de cele mai multe ori piesele care‑ţi plac, să‑ţi faci play‑list‑ul tău şi apoi să‑l oferi cadou celui drag şi aşa mai departe. E interesant unde ne va duce tehnologia, nu? Dar există în expoziţie şi o zonă a muzicii care coboară de pe partitură şi o întâlnim pe medalii, pe bancnote, plachete, ilustraţie de carte, bijuterii de tot felul. Drept urmare, nu ştiu dacă este o altă preocupare care să fi modelat natura umană şi care să o modifice atât de mult precum a fost muzica şi sunetul.

Există, aţi sugerat‑o într‑un fel, această cutie cu tot felul de circuite şi cu captatori, poate chiar din satelit, care difuzează muzică cu senzaţia că eşti în faţa orchestrei. Unii dintre marii dirijori au refuzat să‑şi lase muzica înregistrată pentru că, spuneau ei, doar în sala de concert se poate asculta ea ca atare, dar acest dispozitiv are această calitate. Unde ne poate duce, şi la acest capitol, tehnologia?

Sunt muzee în Austria şi în Germania care‑ţi oferă posibilitatea să cunoşti fenomenul. De exemplu, la Viena este „Muzeul sunetului”, unde la final ai posibilitatea să dirijezi o orchestră şi să fii lăudat de Zubin Mehta sau să nu fii lăudat dacă nu ai ureche muzicală. Chiar primeşti şi o diplomă dacă eşti câştigător. Însă e o poveste interesantă a sunetului de la primele semne primite în timpul sarcinii, când fătul prin filtrul lichidului amniotic îşi dezvoltă auzul şi cunoaşte primele elemente din exterior legate de sunet. Urmează apoi percepţiile foarte fine ale urechii, zgomote de tot felul până la ceea ce au scris compozitorii clasici care au modelat cumva acest fenomen în secolele apropiate nouă. Sunt în Europa astfel de experienţe interesante, nu numai de audiat muzică. În expoziţia noastră de la Palatul Suţu se poate audia sau viziona muzică. Folosim, de pildă, un pic‑up sau un magnetofon, să vedem dacă mai avem îndemânarea practică să‑l pornim, prin comparaţie cu nanotehnologia prezentă în viaţa noastră. Însă un Muzeu al muzicii în România adecvat standardelor, sau dorinţelor fiecăruia, încă nu avem.

Aţi pomenit un pic‑up, aţi pomenit un magnetofon Kashtan, care funcţionează, şi care are, poate, încorporată muzica tinereţii dvs. Aveţi în gând o primă amintire sau primele amintiri legate de sunete din viaţa dvs.?

Ele sunt legate de pic‑up, de variante mai vechi decât aceea care se află în expoziţie şi pe care am avut‑o în adolescenţă şi, evident, de discuri foarte colorate, viu colorate, din anii ’60. Fiecare mă atrăgea, şi cu ajutorul cromaticii, care îmi trezea curiozitatea, descopeream şi muzica.

Era vorba de această muzică, să spunem, conservată şi care se putea auzi la nesfârşit, ori de câte ori doreaţi.

Sigur că da, ceea ce e o mare izbândă, spun eu. Să ai la îndemână oricând muzica agreată, să te optimizezi, să alungi depresia, plictiseala sau să‑ţi bucuri ziua, pur şi simplu.

Zestrea care ne alcătuieşte memoria

Şi de aici, din locul acesta, de la Palatul Suţu, în care fiecare îşi poate găsi propriile repere şi se poate scufunda, făcând legături pe care până acum nu le‑a mai făcut, pentru că aici e şi culoare, e pictură, sunt lucrurile de toată ziua, care sugerează ceva legat de muzică… Iată‑ne toamna, din doi în doi ani, în ceea ce stă să fie Bucureştiul, locul în care se adună cei mai mulţi făcători şi iubitori de muzică.

Da. E un proiect expoziţional, asociat Festivalului Internaţional „George Enescu”, aşa cum a fost şi programul Muzeicorum, cu câteva concerte, şi ele asociate festivalului.

Şi pentru dvs. festivalul cum a fost în timp?

A fost aproape de neatins, pentru că sălile noastre sunt mici şi nu reuşeşti când îţi doreşti cu adevărat să mai prinzi un bilet. De aceea în expoziţie pot fi vizionate fragmente de mare calitate muzicală din ediţii mai vechi. E adevărat că organizatorii în acest an au găsit soluţia de a viziona în timp real, în Piaţa Festivalului, orchestrele de la Ateneu, sau de la Sala Palatului, dar şi pe cele asociate acestui eveniment, concerte organizate în acelaşi timp în alte locuri din Bucureşti, cum sunt spaţiile muzeale.

Se prelungeşte în acest fel zestrea aceasta care ne alcătuieşte, fără să ştim, memoria, dar când apăsăm pe un buton sau pe o tastă, ea devine, să zicem, memorie activă, care emoţionează aproape în egală măsură.

Este într‑adevăr vorba despre o memorie activă pe care o avem perpetuu în noi, însă activarea ei ţine de senzori sufleteşti de care nu prea avem timp, din păcate.

Şi atunci din timpul festivalului până în februarie 2020 vom putea ajunge aici în expoziţia Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie, unde printr‑o simplă acţionare de manetă ne întoarcem în timp sau, apăsând un buton şi aplicând o cască, muzica mare care vine la Bucureşti poate să fie auzită şi urmărită pe ecranele special amplasate.

Da, ne putem bucura de ea până pe 30 martie anul viitor.

Grupaj realizat de Mihaela Helmis

Mihaela Helmis în dialog cu Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now