Contemporanul » Polemice » Theodor Codreanu: Marea reeducare. Obstacol în calea revoluţiei mondiale

Theodor Codreanu: Marea reeducare. Obstacol în calea revoluţiei mondiale

Artiştii, scriitorii, politologii şi filosofii reeducatori de după 1989 s-⁠au străduit enorm să demaşte mizeria României şi a românilor, fiind, pentru asta, premiaţi şi lăudaţi în anumite medii din lumea postmodernă. Ei au recurs, pentru asta, la scene şi imagini de o cruzime şi de o mizerie cu nimic mai prejos decât ororile de la Piteşti. Ţurcanu voia să le arate românilor „adevărul” a ceea ce sunt, o cloaca maxima a istoriei. Elitiştii de azi ne-⁠au invadat cu pornografie şi scatofilie

Într-⁠⁠o autobiografie din 1944, Boris Grünberg (1915, Tiraspol-⁠⁠1992, Bucureşti), declara: „În luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Când am fost prins, ca să-⁠⁠mi pot ascunde trecutul şi misiunea, mi-⁠⁠am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi sub acest nume mă recomand până astăzi, 14 octombrie 1944”. Sub oblăduirea trupelor bolşevice de ocupaţie, în urma marii erori diplomatice, cu falsul armistiţiu de la 23 august (Petru Ursache o numeşte „Crima istorică de la 23 august – 12 septembrie 1944”1), Nicolschi et comp. şi-⁠⁠au început misiunea rapidă a transformării/reeducării societăţii româneşti, în vederea creării unei noi identităţi, de structură sovietică, pusă în slujba revoluţiei mondiale visate de Marx, Engels, Lenin, Troţki şi Stalin. Într-⁠⁠ade­văr, într-⁠⁠un interviu luat de Lucia Hossu-⁠⁠Longin, în vederea realizării cunoscutului serial de televiziune, Memorialul durerii, generalul se prezenta tot sub numele Alexandru Nicolschi, cu acelaşi apetit pentru „adevăr” şi pentru „viaţă”, protestând în faţa întrebării dacă el a fost declanşatorul fenomenului reeducării de la Piteşti, în calitate de şef al Securităţii noului regim, cu misiune de la KGB de a supraveghea până şi comportamentul noilor lideri comunişti de după imediata debarcare a trioului Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu. Nici vorbă, răspunde revoltat fostul general, în 1991: n-⁠⁠a existat niciodată un „program” de reeducare a românilor în puşcării, totul fiind o mistificare a lui Virgil Ierunca, cel care a debitat o groază de „minciuni” în cartea de tristă pomină Fenomenul Piteşti (1990), minciuni perpetuate de Paul Goma (în realitate, Patimile după Piteşti precedă cartea lui Ierunca, fiind publicată în 1981) şi de alţii!

În cartea lui din 2010, Istorie, genocid, etnocid (ediţia a doua, 2017), Petru Ursache reia problematica marii reeducări a României, venind cu o documentare impresionantă. Această crimă istorică, diagnostichează autorul, a avut două ţinte: una, pe termen scurt, dinspre Casa Regală şi partidele istorice, a speranţei că România va putea renaşte, după război, în matca ei naţională şi democratică, cealaltă, dinspre ocupant, „pe termen lung dar ocultat, pentru eliminarea românilor din spaţiul Europei prin distrugerea elementului etnic majoritar şi a statului naţional unitar”2. Deşi vechiul deziderat al Internaţionalei Comuniste era „bine cunoscut de toată lumea”, făptuitorii „armistiţiului” de la 23 august nu şi-⁠⁠au mai luat măsurile de precauţie în faţa programului Cominternului, făcând alianţă cu bolşevicii români, uitând că Partidul Comunist din România fusese creaţia cominterniştilor, cu scopul declarat al destrămării României Mari. Congresul al V-⁠⁠lea al PCR avusese loc la Moscova, în 1931: „Dezbătând problema naţională, Congresul al V-⁠⁠lea, la sugestia Cominternului, a dat mai departe directive partidului să propage ideea luptei pentru autodeterminarea naţionalităţilor până la despărţirea de statul ro­mân.”3 Directiva aceasta era, în realitate, un eufemism pentru viitorul etnocid, pus la lucru sub ocupaţia sovietică, rămas neisprăvit până la căderea Ceauşeştilor şi, de aceea, continuat sub noul obrăzar al globalismului. Afirmaţia este, desigur, stupefiantă, în măsură să scandalizeze elitele postdecembriste. Numai că aceste elite au preluat, cu ştire sau fără, programul de la Congresul al III-⁠⁠lea al PCR, din 1924, asumat de liderul Elek Köblös, care şi-⁠⁠a dat cuvântul că va scoate din limbajul cotidian cuvintele religie, naţionalitate, patrie, ţară. Bolşevismul elitist, pentru a compromite definitiv cuvântul naţional, observă Petru Ursache, a inventat sintagma imposibilă naţional-⁠⁠comunism, pe care a atribuit-⁠⁠o lui Nicolae Ceauşescu, care n-⁠⁠a folosit-⁠⁠o niciodată, fiindcă idealul său a fost, până în clipa gloanţelor de Crăciun, Internaţionala, pe care, cum toată lumea a văzut, a murmurat-⁠⁠o, eroic, până şi-⁠⁠a dat duhul. Bolşevismul elitist, pe linia troţkistă, „corect politică”, a marxismului cultural, ne-⁠⁠a servit, în chip genial, extraordinara struţo-⁠⁠cămilă numită naţional-⁠⁠comunism: „Ea porneşte din interiorul aceluiaşi bolşevism elitist şi vizează linia stalinism-⁠⁠ceauşismului ca abatere de la cominternism. Doar în această interpretare staliniştilor din Rusia de astăzi, ca şi postceauşiştilor, li se potriveşte etichetarea, de «ei» inventată, aceea de nostalgici. Ea este străină fiinţei umane de bun simţ şi cu răspundere faţă de adevăr, de semeni şi de sine.”4

Fără o arguţie şi o susţinere logică solidă, pârtia deschisă de Petru Ursache poate deveni repede fragilă, neputând rezista sub avalanşa cea nouă a corectitudinii politice. Trebuie căutate rădăcinile legendei negre cimentate în ultimele două secole în jurul României. Cum Stalin a recunoscut că marea Uniune Sovietică se datorează moştenirii lăsate de ţarism, prima imagine a obstacolului creat de Ţările Române în calea expansiunii slave către Europa trebuie dezlegată în jinduirea Basarabiei, apoi a Bucovinei stăpânite şi de celălalt imperiu, Habsburgic. Congresele interbelice ale Partidului Comunist au vizat, cu precădere aceste teritorii, la care s-⁠⁠au adăugat, pe linia comunismului maghiar şi cel bulgar, Ardealul şi Cadrilaterul, inclusiv întreaga Dobroge.

Dacă sub ţari, Principatele erau considerate obstacolul în calea Rusiei de a face unificarea cu slavii din Balcani, pentru Uniunea Sovietică, România, reîntregită acum şi cu Basarabia, devenea piedică importantă pentru expansiunea Revoluţiei Mondiale către Occident. Exista şi un precedent: armatele române înăbuşiseră revoluţia bolşevică din 1919 a lui Béla Kun (Cohen). Ideea naţiunii obstacol în calea revoluţiei a răsărit întâia oară în mintea internaţionalistă a lui Friedrich Engels, foarte nemulţumit de faptul că Revoluţia de la 1848 a fost deturnată de Principatele Române într-⁠⁠o revoluţie naţională, compromiţând rosturile lozincii din Manifestul Partidului Comunist: „Proletari din toate ţările, uniţivă!” În momentul acela, Engles a fulgerat asupra românilor blestemul legendei negre, care se abătuse începând cu secolul al XVI-⁠⁠lea, aproape timp de patru secole, asupra Spaniei, considerată naţiunea cea mai antisemită, mai intolerantă şi mai înapoiată cultural din Europa. În definiţia lui Alfredo Alvar, „legenda neagră” este „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil.”5 Spaniolilor înşile li se inoculase sentimentul urii de sine, ceea ce putea să-⁠⁠i nimicească moraliceşte, dar şi ca etnie, dacă nu rezistau împotriva tentativei comuniştilor de a transforma Spania într-⁠⁠o republică sovietică (Largo Caballero era supranumit de ziarul „Pravda” „Lenin al Spaniei”), ceea ce a dus la războiul civil dintre anii 1936-⁠⁠1939. Astfel de neagră imagine se contura deasupra românilor în judecata de la 1848 a lui Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. […] Dispariţia [lor] de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”6

De la 1848 până astăzi, peste România se abat, ca în alternanţa spaţiului mioritic deal/vale, nori negri, transfiguraţi, în timp, într-⁠⁠o primejdioasă ură de sine7, de autobatjocură, cu inserţii suicidare, care contribuie la împlinirea a ceea ce Petru Ursache a numit etnocid românesc, alimentat mai ales dinspre Moscova, până în 1989, dar, astăzi, enigma enigmelor, şi dinspre Vestul prietenilor globalişti care ne tratează ca pe o colonie bună doar întrucât le punem la picioare toate bogăţiile, ca dintr-⁠⁠un corn al abundenţei, în vreme ce săracii se înmulţesc vertiginos. O ţară coruptă (cea mai coruptă din Europa! ni se spune), iliberală, naţionalistă, antisemită, intolerantă, exportatoare de ţigani, de milogi, de prostituate etc. Petru Ursache are argumente că ceea ce n-⁠⁠a reuşit ocupaţia bolşevică va desăvârşi legenda neagră adusă la zi şi care porunceşte din nou că fără o mare reeducare nu se poate croi o altă specie umană, în Carpaţi până la Dunăre. În Basarabia şi în Ucraina, ruşii bolşevici au reuşit să creeze o specie hibridă, nonromânească, românii devenind o minoritate tot mai neglijabilă. Doar în Ţară mai e mult de lucru până la a-⁠⁠i transforma în minoritari.

Din 1944 până în 1948, bolşevicii au avut răbdare, trupele de ocupaţie fericindu-⁠⁠i pe mulţi, inclusiv pe intelectuali de rasă precum Mihail Sebastian, care va mărturisi în Jurnal, ceva asemănător cu euforia avocatului din Chişinău, Carol Steinberg, din timpul Săptămânii Roşii, consemnată de Paul Goma în cunoscuta-⁠⁠i carte: „Vă aşteptăm de 22 de ani!”8 Intrarea în Bucureşti a paşnicelor trupe bolşevice („copiii aceştia naivi şi minunaţi”, „nişte îngeri”) e astfel evaluată de Sebastian: „E drept că ani de zile am aşteptat clipa asta în care să pot în sfârşit scoate un ţipăt de răzbunare.”9

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Theodor Codreanu

Theodor Codreanu (n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui). Critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Theodor Codreanu este autorul a peste patruzeci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest