Din ultimul număr:
Contemporanul » Polemice » Subevaluări, supraevaluări în literatura actuală

Subevaluări, supraevaluări în literatura actuală

Trăim o epocă tulbure, în care valorile sunt acoperite de mâzga unei confuzii teribile. Nu mai există un sistem, câmpul literar funcţionează bezmetic. E nevoie, mai mult decât oricând, de critică de întâmpinare!!! Dacă instituţia criticii funcţionează, deruta se suspendă!

Subevaluată mi se pare literatura în general, cu un impact firav în societate, suferind de pe urma unui deficit uriaş de atenţie şi, în special, mult subevaluată mi se pare literatura română, pe o piaţă a cărţii subnutrită, în care scriitorii români nu ocupă decât rar poziţii privilegiate. Nici măcar o editură care a investit mult în proza contemporană, cum este Polirom, nu se îngraşă din cărţile scriitorilor actuali. Îmbucurător este însă faptul că, în pofida acestei apatii a publicului, într‑un context în care media tirajului un scriitor bun, publicat la o editură cu vizibilitate, e pe la 1.000 de exemplare (exclud de aici poezia şi critica literară), există unele edituri care se încăpăţânează să publice aproape în exclusivitate literatură contemporană. Primele exemple care îmi vin în minte sunt Tracus Arte, Casa de editură „M. Blecher” sau Casa de Pariuri Literare. Cred că, peste ani, se va vedea că literatura de azi le datorează foarte multe. Spun „literatura de azi”, nu scriitorii de azi, pentru că drepturile de autori sunt minime, cel mult simbolice. A dispărut din peisajul nostru cultural scriitorul profesionist. Adică cel care reuşeşte să trăiască din scris.

Să revin la subiect: mult subevaluaţi mi se par azi clasicii. Izgoniţi din manuale, înlocuiţi în programele şcolare sau în subiectele de la bacalaureat cu diferiţi contemporani cu opera in progress, ei par a fi ieşit din actualitate. Oameni aparent cu scaun la cap îşi exprimă îngrijorarea că elevii vor fi iar nevoiţi să citească Fraţii Jderi sau Ion şi că această experienţă îi va traumatiza. În mod curios însă, există o tendinţă îmbucurătoare de recuperare la nivel hermeneutic a acestor clasici de către critica de după 2000 (Eminescu, Caragiale, Călinescu, Lovinescu, Ibrăileanu, Blecher, Mihail Sebastian, Marin Sorescu, Petru Dumitriu, Cantemir ş.a. au beneficiat de monografii sau analize excelente).

Diferitele strategii de renegociere canonică de după 1990 au creat şi ele disproporţii. Dau câteva exemple, ca să îmi ridic lumea subţire în cap: Mircea Horia Simionescu mi se pare mult supraevaluat faţă de autorii cu expunere mai mare înainte de 1990, precum Marin Preda, Nicolae Breban sau Ştefan Bănulescu. Autor al unei opere repetitive, cu un număr limitat de trucuri reluate până la epuizare, el este un experimentalist care a anunţat un anumit tip de literatură, cea a optzeciştilor, care şi ea s‑a fanat între timp. Radu Cosaşu mi se pare, de asemenea, supraevaluat sau bucurându‑se de un prestigiu disproporţionat faţă de anvergura operei. Nu mă opresc aici, mai fluier în biserică: şi Mircea Ivănescu (un poet excelent, nu neg asta) mi se pare supra‑expus, comparativ cu un Nichita Stănescu, de pildă, subevaluat. Îmi explic succesul lui în modul următor: poezia s‑a de‑literaturizat, s‑a orientat din ce în ce mai mult către literalitate, către consemnarea directă a cotidianului, către biografism (ceea ce, din punctul meu de vedere, e simptomul unei acumulări culturale din ce în ce mai pipernicite), astfel încât formula propusă şi reluată de Mircea Ivănescu, cu minime variaţiuni, în toate cărţile lui, deşi îmbibată de livresc, a dat şi încă mai dă tonul. Poezia lui Mircea Ivănescu provoacă la imitaţie, deschide un drum pe care se poate merge mult şi bine, fără suişuri şi coborâşuri, fără diferenţe de nivel; poezia lui Nichita Stănescu, în schimb, consumă toate experimentele pe care le deschide, stoarce de semnificaţie toate formulele pe care le încearcă, de aceea e neimitabilă. Orice poet care nu reuşeşte să se sustragă influenţei sale cade automat sub epigonism. Nichita Stănescu a închis un drum în poezia română, pe când Mircea Ivănescu a deschis multiple posibilităţi, multe la îndemână.

Dar să trec la contemporani, dacă tot am început să îmi dau în petec. Aş adăuga o nuanţă provocării: există scriitori supraevaluaţi şi scriitori subevaluaţi, dar de cine? Pentru că există cel puţin două medii, total distincte, ale receptării: unul al blog‑urilor şi al reţelelor de socializare, în care oricine îşi dă cu părerea despre orice, la temperaturi foarte înalte. Şi mai există şi receptarea profesionistă, critica literară. Din punctul meu de vedere, puzderia de blog‑uri care adună prezentări de cărţi, eseuri impresioniste, sentimentale, inflamate, nu se pune la socoteală… Acestea sunt un fel de anexe ale departamentelor de promovare ale marilor edituri. Cred doar în receptarea critică propriu‑zisă, care nu ar trebui să ţină cont de amabilităţile sau presiunile editurilor. Nu ar trebui, dar lucrurile se mai amestecă. Pentru că există şi critici angajaţi, năimiţi, fie pe lângă edituri, fie pe lângă tot felul de grupuri de interese. Câteva exemple? Cel mai notoriu este cel al ridicării în rang a unui scriitor meritoriu, adesea mediocru, alteori bun, precum Gabriel Chifu. Oricine poate însă vedea că receptarea lui en fanfare e dirijată şi mai ales că există o discrepanţă considerabilă între imaginea critică de care a avut parte în revista „România literară”, pe care întâmplător o conduce şi nivelul cărţilor sale. Dintre edituri, cea care are parte de o receptare critică favorabilă din start mi se pare editura Humanitas. Nu stau să fac acum inventarul, dar vă îndemn la un experiment: căutaţi cu lumânarea prin scrisul criticilor sau al scriitorilor care au publicat la editură un rând negativ sau un găunte de dubiu legat de vreo carte apărută acolo; veţi vedea că totul este „admirabil”, „splendid”, „excelent”. De multe ori chiar este, dar nu întotdeauna…

Cei mai supralicitaţi autori de azi mi se par cei mai cunoscuţi, cei mai mediatizaţi, „idolii forului”: Patapievici, Liiceanu, autori de eseuri drăguţe, de jurnale, autobiografii patetice, de bună calitate, de texte combative, polemice, de hagiografii adesea chiar splendide. Dar mie unuia mi‑e greu să aleg câte două cărţi ale fiecăruia faţă de care să am certitudinea că rămân (desigur, cine sunt eu ca să pot să? Etc.). Pleşu mi se pare mai relaxat şi mai bine fixat în proiectul său publicistic şi eseistic. În cazul lui Mircea Cărtărescu, lucrurile sunt diferite: el este şi cel mai subevaluat scriitor contemporan (mulţi îi neagă pătimaş totul!; ştiu scriitori, nu răi, care realmente îl urăsc!), şi cel mai supraevaluat (destui nu acceptă că există şi pete în soare). Dar Cărtărescu are ditamai opera, cu vârfuri incontestabile (Levantul, Nostalgia, Orbitor, Solenoid) şi cu volume de interval, sub nivelul lui cel mai bun. Să mai spun? Scriitori de bună calitate, dar atât, sunt transformaţi adesea, de critica binevoitoare, în autori de reale capodopere. Radu Paraschivescu mi se pare, de pildă, amabil supra­evaluat. Ca şi Ioana Pârvulescu. Problema e de cabrare a tonului: s‑a scris uneori despre autori acceptabili, onorabili, simpatici, la temperaturi mai incandescente decât despre Eminescu şi Sadoveanu la un loc.

Cum toată lumea culturală este curentată politic, există şi un fenomen al supraevaluării în funcţie de prestaţia politică sau ideologică a cutărui autor, aşa cum în anii ’90 exista tendinţa de a minimaliza meritele cutărui scriitor doar pentru că îşi plasase preferinţele în partea nefrecventabilă a eşichierului politic. Am să dau, cu toate riscurile, un exemplu: Mihai Şora. Am toată admiraţia pentru destinul lui norocos, pentru modul lui simpatic şi înţelept de a‑şi purta senectutea, pentru angajamentul lui civic. Bătrâneţea e o probă, ştiu asta. Numai că mi se pare că s‑a creat în jurul lui o imagine cu mult peste ce găsim în cărţile lui. Nu mă pot abţine să nu mă întreb: dacă Mihai Şora ar fi rămas un om de stânga şi ar fi fost un susţinător al PSD (ştiu, pare absurd, dar să intrăm în joc), oare cum ar fi arătat imaginea lui?

Să revin… Subevaluaţi mi se par unii scriitori, din provincie sau nu, situaţi la marginea sistemului. Sau care, oricum, sunt ciufuţi, intransigenţi. Sau antipatici. Sau nu comit jocurile de gleznă obişnuite în viaţa literară. Sau sunt lipsiţi de abilităţi sociale. De o receptare incorectă, umbrită de ieşirile sale intempestive, are parte un uriaş romancier cum e Nicolae Breban, pe lângă care tot felul de autori bine plasaţi, cu o carte‑două, nici alea cine ştie ce, par somităţi. Paul Goma mi se pare şi el redus la datele „disidentului”, uitându‑se că el e un scriitor ale cărui cărţi trebuie citite. Mult subevaluată mi se pare Mariana Codruţ, o scriitoare la cel mai bun nivel în generaţia ei şi nu numai. Deşi au fost cumva bine primiţi de critică, subevaluaţi mi se par unii dintre prozatorii cei mai buni din ultimele decenii: Bogdan Popescu, Răzvan Rădulescu, O. Nimigean, Cristian Fulaş.

Pe scurt: trăim o epocă tulbure, în care valorile sunt acoperite de mâzga unei confuzii teribile. Nu mai există un sistem, câmpul literar funcţionează bezmetic. E nevoie, mai mult decât oricând, de critică de întâmpinare!!! Dacă instituţia criticii funcţionează, deruta se suspendă!

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now