Contemporanul » Polemice » Cătălin Zamfir: Strategia Naţională a Educaţiei parentale. Cine schimbă societatea românească şi în ce direcţie? Cu ce costuri?

Cătălin Zamfir: Strategia Naţională a Educaţiei parentale. Cine schimbă societatea românească şi în ce direcţie? Cu ce costuri?

Ce este modelul „tradiţional” de familie care ar trebui urgent eliminat? Strategia nu-⁠l defineşte. Dar putem presupune: familia aşa cum este ea cristalizată într-⁠o lungă istorie a umanităţii. Acest model trebuie eliminat? Hm! În toate ţările actuale, această familie este considerată o formă socială, psihologică şi economică de viaţă a oamenilor care trebuie să fie susţinută şi sprijinită. Pretutindeni această familie ia o formă juridică clară. Toate ţările au politici sociale speciale de susţinere a acestei familii.

Ministerul educaţiei… a lansat o dezbatere publică pe un proiect de Strategie Naţională de educaţie parentală, care urmează să fie adoptat prin lege. Ideea pare simplă: se introduce o nouă profesie/ ocupaţie, de educator parental; se creează un sistem naţional de educatori parentali; aceştia vor educa pe părinţi şi părinţii vor educa pe copii.

Academia a fost solicitată să-⁠şi formuleze un punct de vedere. Prima mea reacţie a fost de mirare. De ce Academia? Proiectul conţine probleme tehnice de politică socială/ educaţională. S-⁠ar fi putut solicita în primul rând opinia institutelor de specialitate, de ce nu şi al Institutului de Calitate a Vieţii, specializat în politici sociale? Dar nu s-⁠a făcut. Dar atunci, de ce Academia? Citind cu mai multă atenţie, devine clar. Dacă din nebăgare de seamă Academia Română ar fi dat un suport „de politeţe” proiectului, ea ar fi susţinut public o întreagă viziune asupra a ce este familia actuală şi a unui program de schimbare social-⁠culturală a României.

Conducerea Academiei a reacţionat corect nu la detaliile proiectului, ci la intenţia ascunsă a acestuia. Problema gravă este inclusă nu atât în textul strategiei, ci în expunerea de motive care conţine cheia întregului proiect.

Deci, să clarificăm problema politică a Strategiei.

1. Ce mesaj vor promova noii specialişti în educaţie parentală? Ne aşteptam ca aceşti noi specialişti să ajute părinţii să soluţioneze variatele probleme curente ale relaţiei cu copiii. Nu acesta este însă obiectivul strategiei, ci schimbarea întregului mod de gândire al populaţiei: să „promoveze noile ideologii” (nu e clar care), să „schimbe mentalităţile conservatoare” (nu e clar care), să promoveze „un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informaţii noi” (care valori şi care informaţii?). Strategia se fundează pe ideea că problema centrală este că suntem dominaţi de un mod de gândire conservator, tradiţional, suntem prizonieri ai „idealizării familiei tradiţionale, pe care o consideră o formă perfectă de organizare”; dar modelul „familiei tradiţionale” este complet depăşit şi trebuie urgent eliminat din mentalitatea noastră.

Ce este modelul „tradiţional” de familie care ar trebui urgent eliminat? Strategia nu-⁠l defineşte. Dar putem presupune: familia aşa cum este ea cristalizată într-⁠o lungă istorie a umanităţii. Acest model trebuie eliminat? Hm! În toate ţările actuale, această familie este considerată o formă socială, psihologică şi economică de viaţă a oamenilor care trebuie să fie susţinută şi sprijinită. Pretutindeni această familie ia o formă juridică clară. Toate ţările au politici sociale speciale de susţinere a acestei familii.
Acest model „tradiţional de familie” trebuie înlocuit, dar cu ce? Strategia nu se precizează cum ar arăta o familie opusă celei „tradiţionale” şi care ar trebui ea promovată în locul celeilalte.

2. Cine va promova această schimbare fundamentală de mentalitate şi, implicit, a întregii organizări a societăţii? Şi care vor fi mecanismele acestei schimbări?
„Noul specialist” formează educatorii parentali; aceştia vor schimba mentalitatea părinţilor şi părinţii vor forma o nouă mentalitate a copiilor. Se realizează astfel o schimbare social-⁠cultuală profundă a întregii societăţi: dispar iluziile conservatoare referitoare la familia tradiţională şi sunt înlocuite cu o nouă viziune.

Dar noul mod de gândire de unde vine? În niciun caz de la comunitatea românească care, din păcate, consideră că Strategia este conservatoare. Nici de la specialiştii noştri. Şi ei au o mentalitate conservatoare: „Este prezentă uneori şi în discursul profesioniştilor, care idealizează familia tradiţională, pe care o consideră drept o formă perfectă de organizare”. Şi atunci? Strategia afirmă răspicat: „Familia în societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern”. Nu e clar în ce constă acest sprijin extern şi de unde vine. Şi apare o nouă întrebare: cine va aduce această competenţă externă? Nu comunitatea se schimbă pe ea însăşi, dacă consideră că este nevoie, nici specialiştii existenţi, ci un ONG, purtător al acestui nou mod de gândire. Acesta va forma, în spiritul noii viziuni, viitorii educatori parentali, pe toţi părinţii şi pe toţi copiii, deci, prin toţi aceştia, pe toţi românii.

Schimbările social-⁠culturale au loc continuu. Procesul de schimbare este unul extrem de complex, la care participă întreaga comunitate, o mulţime de actori sociali, specialişti şi, în ultimă instanţă, sistemul politic, prin legile adoptate de parlament. Specialiştii contribuie cu propriile resurse, dar, conform eticii lor, evită să creeze o confuzie între cunoaştere şi opţiunile politice şi culturale. Acestea cad în responsabilitatea exclusivă a comunităţii. Şi specialiştii au de regulă opinii diferite în problemele cruciale ale vieţii societăţii. Nu există niciun grup de „specialişti” căruia i se acordă dreptul de a decide asupra sensului schimbărilor social-⁠culturale.

Strategia promovează o privatizare a procesului de schimbare socială. Strategia, odată adoptată, acordă tacit o poziţie cheie în procesul de schimbare socială a României unei organizaţii ne-⁠guvernamentale purtătoare a unei viziuni noi, „corecte”, externe.

Ce dezvoltare socială propune Strategia? Se porneşte de la o estimare parţial adevărată, parţial şi falsă: sistemul actual nu are o funcţie de „educare a părinţilor”. Tradiţional toate sistemele sociale, inclusiv în comunism, au avut şi această funcţie: şcoala a avut dintotdeauna responsabilitatea de a sprijini familiile în soluţionarea problemelor copiilor, de educaţie parentală, deci; corpul medical a lucrat tradiţional cu părinţii; asistenţii sociali, de la înfiinţarea/ reînfiinţarea lor, au avut prioritar responsabilitatea de a lucra cu părinţii şi de a-⁠i ajuta să rezolve problemele copiilor, inclusiv de a dezvolta capacitatea educaţională a familiei.

Problema este că aceste sisteme sociale existente au dificultăţi în îndeplinirea funcţiilor lor. De ce? În primul rând, subfinanţarea gravă, lipsa personalului. Se adaugă şi confuziile introduse de continuele reforme. Un exemplu: sistemul public de asistenţă socială, care are funcţia de a rezolva împreună cu părinţii, şcoala şi sistemul medical, problemele copiilor, inclusiv de a creşte competenţa părinţilor, este de subdezvoltat. Motivarea acestei subdezvoltări este lipsa resurselor financiare.

Strategia, pornind de la evidenţa amplorii problemelor actuale, propune o soluţie slabă, dar foarte costisitoare: crearea unei noi profesii/ ocupaţii cu funcţia de a educa pe părinţi. Nu este clar ce vor face noii angajaţi diferit de asistenţi sociali/ profesori/ medici. Soluţia care pare a fi propusă este organizarea de cursuri, de 10 ore, pentru părinţi. Nu e rău. Dar problema părinţilor nu este atât lipsa de cunoştinţe, ci deficitul de capacitate şi de resurse de a rezolva problemele complexe ale copiilor. Lipsa cunoştinţelor, deşi importantă, nu este variabila strategică critică a soluţionării problemelor. Problema actuală nu este lipsa acestei profesii, ci subdezvoltarea profesiilor existente, în primul rând, a asistenţei sociale. Crearea unui sistem de educatori parentali va avea desigur un impact pozitiv. Dar ea şi va agrava deficitul de resurse financiare ale sistemului existent: resoarbe slab eficient puţinele resurse existente. Opţiunea strategică corectă este ca, în primul rând, să fie fortificate funcţiile de educare parentală a sistemelor existente.

În fine, o ultimă întrebare. Nu se precizează în niciun fel cine este autorul acestei Strategii: cine îşi asumă responsabilitatea şi pe ce competenţă se bazează ea. Doar vorbe generale. Se sugerează că este vorba de o organizaţie neguvernamentală sau…

Să înţelegem că, lansând public discutarea acestei Strategii, Ministerul educaţiei implicit o consideră suficient de întemeiată şi o susţine? Dar Ministerul muncii…, care a fost şi este şi al familiei, nu are nici el un punct de vedere? E un caz important care merită discuţii publice.

■ Prof. dr. Cătălin Zamfir este director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest