Contemporanul » Polemice » Sensul conservatorismului „chiaburilor” basarabeni

Sensul conservatorismului „chiaburilor” basarabeni

Pentru a înţelege lumea satului basarabean în confruntare cu sovieticii, cu demnitatea şi cu modurile lui de negociere cu puterea, trebuie să abandonezi conceptele prefabricate curente în literatura de specialitate. E o lume a dăinuirii. Adică o lume de elite ţărăneşti care ştiu că datoria lor e să dăinuie şi că secretul dăinuirii e demnitatea

În paginile cărţii istoricului Mariana S. Ţăranu, Scrisori către Stalin sau Spovedaniile celor ocupaţi (1947‑1953) (2014), o întâlnim şi pe basarabeanca de origine poloneză Maria Alexandrovca Nichifor protestând faţă de amatorismul criminal al autorităţilor raionale, sovhoznice şi ale sovietului sătesc, care i‑au confiscat via, pământurile şi casa. Dar cea mai mare durere a Mariei Nichifor e că bolşevicii locali nu ştiu să‑i îngrijească via şi de aceea ea cere să fie lăsată să se îngrijească gratuit de via ei: „Eu am avut o gospodărie bună, dar din cauză că nu mai pot aduce folos statului, pentru că sunt bătrână şi nu mai sunt în stare să prelucrez pământurile, am decis ca via şi terenul arabil să‑l dau în sovhoz. Via în sovhoz nu a mai ajuns, deoarece a fost împărţită între persoane particulare, o parte şi‑a atribuit‑o preşedintele sovietului sătesc, iar cealaltă parte – lucrătorii de la raion. Eu nu mă consideram o gospodină rea şi, spre marele meu regret, când m‑am interesat de starea viilor, am fost uimită, în primul rând, că via nu a trecut în proprietatea statului, în al doilea rând, de situaţia dezastruoasă în care a ajuns. Mi‑a fost foarte dureros să văd că frumoasa mea vie a ajuns în aşa stare la fel ca şi via pe care o deţine preşedintele sovietului orăşenesc şi şeful finanţelor din raion. Ei şi‑au atribuit cele mai bune vii, dar le‑au nenorocit, deoarece acestea erau prelucrate gratuit de către subalternii lor. Iată aceasta este o adevărată exploatare a muncii străine şi gratuite! Dar lor li se permite totul, deoarece ei sunt conducători şi tot timpul vor avea dreptate. […] Iată ce atitudine au avut faţă de mine. Ei mi‑au distrus frumoasa mea vie, semănând‑o cu grâu şi porumb. Au tăiat copacii fructiferi, din nuci şi‑au făcut mobilă. Şi nu este un caz singular. Oamenii zeci de ani au crescut vii şi livezi, iar ei într‑un an le‑au distrus complet […] Despre această obrăznicie eu am scris o plângere, în care solicitam să mi se permită ca singură să‑mi prelucrez via, deoarece este insuportabil să accept situaţia creată, iar roada să o dau la stat. Răspuns satisfăcător nu am primit şi cu mare regret am fost nevoită să accept situaţia creată. […] Oare este scumpă bogăţia? Este scumpă demnitatea pe care eu nu am văzut‑o, nemeritând nici o atenţie din partea autorităţilor locale. Deşi sunt insultată şi umilită, totuşi aş vrea să ştiu dacă legile sovietice tolerează astfel de fapte? Eu foarte mult mi‑aş dori ca aceste lucruri să fie verificate, iar cei vinovaţi să fie pedepsiţi. Eu nu cer ca să‑mi fie întoarsă casa şi lucrurile confiscate. Acum sunt mulţumită. Mi‑am reparat bucătăria şi m‑am mutat din şură”.[1]
Impresionante mi se par a fi scrisorile preotului Onisim Budacov, care îi scrie din Tiumen o lungă scrisoare foarte bine argumentată lui Stalin şi îi ţine acestuia şi o lecţie de istorie, arătându‑i de ce nu se poate vorbi de chiaburi în Basarabia: „Consider necesar de accentuat, că în Basarabia noţiunea de chiabur nu este înţeleasă corect de autorităţile locale. În Basarabia, în poporul moldovenesc «chiaburii» nu au nici o bază istorică, aşa cum s‑a întâmplat în Rusia. Conform povestirii lui Şolohov în cartea Pământ desţelenit şi a altor cărţi, atunci când s‑a început lupta cu chiaburii, aceştia deţineau până la 40% din pâinea comercială şi controlau până la 50% din tot comerţul. În Basarabia nu a fost aşa ceva. Chiar şi cele mai însemnate meşteşuguri erau deţinute de reprezentanţii altor etnii, iar comerţul aproape exclusiv era în mâinile evreilor, grecilor ş.a. Excepţii erau foarte puţine. În rezultatul reformei agrare din 1920‑1921 s‑a pus punct posesiunilor moşiereşti. Fără excepţie, toate gospodăriile agricole au fost împroprietărite sau au primit pământ suplimentar până au ajuns să deţină loturi de la şase până la 4,5 ha de pământ. Foştii moşieri, cărora le‑au rămas terenuri până la 100 ha timp de 20 de ani, până în 1940 le‑au împărţit şi micşorat până la mici loturi ţărăneşti. În această situaţie nu au existat condiţii favorabile pentru formarea şi dezvoltarea capitalurilor mari şi nici forţe pentru unele gospodării săteşti. În 1940 «chiaburi» adevăraţi erau foarte puţini, iar în luna iunie 1941 «chiaburimea» din Basarabia a fost lichidată radical. Dar ce nu se repetă în istorie? În URSS există luptă de clasă şi luptă împotriva chiaburilor, atunci de ce să nu se repete, în viziunea politicienilor din sate, acest capitol şi în istoria RSS Moldoveneşti? «O mână spală pe alta», cum s‑ar spune. Acum doi‑trei ani au început lupta cu chiaburii. Aceasta este mai uşor decât campania de semănare, recoltare a roadei, întreţinere a şcolilor, a drumurilor şi a altor lucruri. Atunci s‑a găsit vinovatul – ne încurcă «chiaburii». Nu contează că realmente aceşti chiaburi nu există, dar motiv există. Mai mult, la aceşti chiaburi inventaţi, în orice timp, atât autorităţile locale, cât şi cele venite pot găsi masa pusă, vin, se folosesc căruţele acestora pentru necesităţile lor personale, boii sau caii, posibilitate de a le fixa orice dări suplimentare şi aşa mai departe. Până în 1946 toate feudele din Basarabia erau prelucrate, iar acum o mare parte din ele sunt îmburuienate. Foamea cumplită din iarna anului 1946 şi prima jumătate a anului 1947 în rezultatul căreia în unele localităţi au murit până la 1/5 din locuitori a sărăcit populaţia: au murit animalele domestice, caii, oile şi alte animale, păsările au fost mâncate, lucrurile casnice au fost vândute, chiar şi unele case, doar ca oamenii să nu moară de foame. Dar curând oamenii vor depăşi această tragedie. La toate acestea se mai adaugă privarea de dreptul de proprietate asupra pământului, micşorarea terenurilor însămânţate pentru unele gospodării, interzicerea dării pământului în arendă şi schimbarea de câteva ori a banilor în perioada 1940‑1948. În 1940 populaţia de la sate schimba o rublă pe 40 de lei; în 1944 speculanţii schimbau 1 rublă pe 60‑70 lei, iar în luna decembrie 1947, în timpul schimbării creditelor vechi în cele noi, pentru 1 rublă erai nevoit să dai 10 ruble. În ce s‑au transformat vechii capitalişti după aceste schimburi? E clar că forţa capitaliştilor din sate a dispărut de cele mai multe ori definitiv. La toate se mai adaugă dezastrul şi multiple pierderi în legătură cu războiul.”[2]
Analiza preotului de 76 de ani este impecabilă. Neprimind vreun răspuns, i‑o repetă lui Stalin, adăugând şi alte amănunte din surghiunul unde s‑a stins, cel mai probabil, în azilul de bătrâni din satul, Sartînia, din Tiumen. Concluzia lui Budacov, comunicată lui Stalin, e că autorităţile sovietice se comportă cu „chiaburii” cum „nu se comportă nici cu negrii din America”[3].

Totala depersonalizare a omului – adică despuierea lui de toate atributele personale care ar trebui să îi confere anumite prerogative sau drepturi legale, adică reprezentarea/oglindirea lui legală: ca tată, ca veteran de război, ca bunic, ca preot, ca proprietar de pământ sau de utilaje agricole – de către un sistem care funcţionează în acelaşi timp mecanic şi arbitrar, ca un compresor scăpat de sub control, îi determină pe petiţionari să caute a personaliza sistemul. Gradul de depersonalizare a omului este invers proporţional cu gradul de umanizare a sistemului. Strivit, omul îşi caută un aliat uman în sistem, caută să dea o faţă umană sistemului pentru a putea dialoga cu el, negocia, pleda. Această faţă umană devine Stalin, căruia unii ţărani basarabeni i se adresează cu totală naivitate, am putea zice noi, sau cu reflexele culturale ale unor oameni crescuţi într‑o societate faţă către faţă şi care nu înţeleg cât de nepotrivită este funcţionarea conform aceloraşi premise în cadrele noii societăţi. Socolova crede că se află deja în complicitate cu Stalin, căruia îi scrie: „Eu am o rugăminte mare, Vă rog ca cererile mele să nu le expediaţi în colhoz, deoarece ei le citesc şi se protejează, dar Vă rog să solicitaţi calculele colhozului, eu o să vă povestesc cauzele. Vă rog să nu‑mi refuzaţi rugămintea.”[4]
Lumea tradiţională a satului românesc e o lume definită de cadrele ei naturale, de imperativele imediate: cultivarea pământului, îngrijirea animalelor, industriile casnice. Lumea ideologică e o lume îndepărtată, care năvăleşte peste ţărani odată cu tancurile, camioanele şi trenurile ocupanţilor, o lume de care, îndată ce se înfiinţează la poarta lor, bunicii iau act instictual, cu fundul, aşa cum iau act şi de temperatura solului. Şi îşi dau seama că nu au ce semăna sau ce culege. Că e o lume vrăjmaşă.

Din acest punct de vedere, devin limpezi limitele conservatorismului, care nu poate fi decât perpetuarea unui mod de viaţă determinat natural, şi în niciun caz un discurs ideologic structurat ca atare. Apologiile conservatoare nu pot fi decât punctual‑umorale, accidentale, ieşiri din muţenia lucrătoare, incursiuni discursive în teritoriul inamic al modernizării. Modernizare care nu poate veni decât cu anasâna, pentru că nu se petrece în ordinea naturală, ci în recompunerea culturală a lucrurilor. Modernizarea înseamnă, în acest caz, outsourcing, delegarea funcţiilor care compun fiinţa umană. Astfel, în loc de un bunic care se plimbă liber prin curte, avem un mall ale cărui magazine reprezintă specializarea comercială, speculativă, a funcţiilor bunicului: hrana, îmbrăcămintea, divertismentul etc., funcţii pe care bunicul le împlinea construindu‑se pe sine în acelaşi timp. Modernizarea de mall, ca şi cea de gulag, nu urmăreşte decât să creeze un golem sistemic, să creeze un sistem care să preia funcţiile omului, un megantrop mecanic. Apariţia gulagului la scara lui bolşevică nu e decât o consecinţă a modernizării de tip industrial, care duce la specializarea, la diviziunea socială a funcţiilor: astfel, în vreme ce în societatea tradiţională orice om se ocupa şi cu crescutul păsării, şi cu jumulitul ei, şi cu mâncatul ei, în societatea industrială unii se ocupă doar cu mâncatul păsării, în vreme ce alţii se ocupă doar cu jumulitul ei. Specializarea în munca de jos devine un apanaj al societăţii moderne, care scoate omul din zodia complexităţii organice pentru a‑l aşeza în zona tranşării industriale, a porţionării artificiale: unii se ocupă doar cu teroarea sau cu minciuna sau cu belşugul, în vreme ce alţii se specializează în suferinţă sau decădere.

Pentru a înţelege lumea satului basarabean în confruntare cu sovieticii, cu demnitatea şi cu modurile lui de negociere cu puterea, trebuie să abandonezi conceptele prefabricate curente în literatura de specialitate. E o lume a dăinuirii. Adică o lume de elite ţărăneşti care ştiu că datoria lor e să dăinuie şi că secretul dăinuirii e demnitatea, adică acea obiectivare a existenţei personale obţinută prin vieţuirea în acord cu marile ritmuri naturale şi culturale ale rânduielii.

Note:
[1] Scrisori, 201‑208.
[2] Scrisori, 195‑96.
[3] La aproape un an de la scrisoarea din august 1949, în iulie 1950, Budacov îi trimite din azil lui Stalin ultima epistolă cuprinsă în volum. Vezi Scrisori, 326‑332, 331.
[4] Scrisori, 379.

Mircea Platon

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mircea Platon

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi) Redactor-șef la Convorbiri literare (Iași). Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA. A publicat peste 200 de eseuri, comentarii politice și recenzii în toate marile ziare și reviste [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now