Contemporanul » Polemice » Războiul antiromânesc al Sovietelor

Războiul antiromânesc al Sovietelor

„Pentru cel puţin o jumătate de secol, comunismul ne-a dat înapoi cu câteva generaţii şi numai un miracol istoric ne va putea readuce pe vechea linie de plutire, ori o îndrăzneală personală fără precedent. Ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost o scoatere masivă a spiritului şi a fiinţei româneşti din spaţiul mioritic. Exilul, astfel, devine o denumire a românismului, dinăuntru şi din afara frontierelor vizibile”

Cu toată slăbiciunea politică şi militară a ţării, după ce regimul bolşevic a fost instaurat în România, cea rămasă după jafurile teritoriale, ţara a supravieţuit, ca „aliată” în „lagărul socialist”, dar tratată drept principal duşman al Moscovei. Vintilă Horia: „Pentru cel puţin o jumătate de secol, comunismul ne-a dat înapoi cu câteva generaţii şi numai un miracol istoric ne va putea readuce pe vechea linie de plutire, ori o îndrăzneală personală fără precedent. Ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost o scoatere masivă a spiritului şi a fiinţei româneşti din spaţiul mioritic. Exilul, astfel, devine o denumire a românismului, dinăuntru şi din afara frontierelor vizibile”1. Într-adevăr, aceasta va fi de-acum încolo şansa României de a supravieţui tăvălugului bolşevic. Stalin şi urmaşii vor şti asta şi, de aceea, au privit România cu alţi ochi şi cu alte mijloace decât pe celelalte captive în Gulag. Fireşte, tradiţia ţaristo-bolşevică a continuat să funcţioneze sub masca prieteniei, aceeaşi „prietenie” pe care o clama ţarul Alexandru al II-lea la întâlnirea de la Ungheni cu Mitropolitul Moldovei, Iosif Gheorghian, la 11/23 aprilie 1877. Demonstraţia o face, cu o impresionantă documentare, Larry L. Watts. Este vorba despre un fenomen pe care nici istoricii români nu l-au luat în seamă decât secvenţial. Ceea ce impresionează este voinţa nestrămutată a unui colos de a îndeplini „testamentul” lui Engels în privinţa românilor (formulat în 1848, când i-a acuzat că au trădat revoluţia proletară în favoarea celei naţionale!): „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. […] Dispariţia [lor] de pe faţa pământului va fi un pas înainte”2.

Şi asta chiar în condiţiile în care România căzuse pradă tocmai revoluţiei mondiale după Al Doilea Război Mondial. Sau tocmai de aceea! Acum naţia aceasta, „conservatoare” şi „naţionalistă”, trebuia „reeducată” dacă nu exterminată. De aceea, în România comunistă, sovieticii au experimentat opresiuni de care n-au „beneficiat” ţările socialiste „surori”, un capitol aparte din istoria noastră constituindu-l înfiorătorul „experiment Piteşti”, extins în mai toate puşcăriile vremii, despre care deja există o bibliografie bogată (Virgil Ierunca, Paul Goma, Radu Mărculescu, Mihai Buracu, Dimitrie Bejan, Florin Constantin Pavlovici, Petre Pandrea, Lucia Hossu Longin, Ion Gavrilă Ogăraru, Vasile Motrescu, Alina Mureşan, Alice Voinescu, Petru Ursache, Sorin Lavric ş.a.), fenomen constând în înfiorătoarea transformare a victimelor în călăi, arhetipul subuman devenind un anume Eugen Ţurcanu. Or, culmea, nici înmulţirea artificială a celor o mie de comunişti de la 1944 nu va ajunge să mulţumească Moscova, chiar dacă, în prima etapă, lucrurile păreau să meargă strună în configurarea unui homo sovieticus român. Mai mult de atât, sub Nicolae Ceauşescu numărul comuniştilor atinsese aproape patru milioane, dar nici aceştia nu erau „curaţi”, comunişti doar cu numele, dovadă că în clipa căderii dictatorului, la 22 decembrie 1989, puţini au fost aceia care nu şi-au ars carnetele de partid, întreaga ţară transformându-se, brusc, în „anticomunistă”, deşi defectele umane produse de regim nu numai că nu vor putea fi eradicate, dar au fost augmentate în febra unui „capitalism” numit de analiştii vremii „sălbatic”, dovadă că nici resurecţia, de faţadă, a formelor creştine nu a reuşit să ne scoată din căderea în semibarbarie, cum o considera Eminescu, dar barbarie de-a dreptul în reprimările comuniste. Fiindcă asta şi fusese, în bună măsură, comunismul: o cădere în sălbăticie, în barbaria precreştină, dar cu toate vicleşugurile create de o „civilizaţie” modernă şi postmodernă, având resuscitate vechi rădăcini de secole fanariote, turcizate şi ţarizate.

În pofida a tot ceea ce se crede, victoria3 Uniunii Sovietice în cel de Al Doilea Război Mondial, mai mare decât a tuturor Aliaţilor, fiind singura care s-a ales cu un imperiu extins până în inima Occidentului, a constituit o mare înfrângere. Paradoxal, desigur. Şi asta fiindcă Stalin a simţit, apăsător, că în timpul vieţii lui, visul măreţ al lui Marx şi Engels, al lui Lenin şi Troţki, nu va putea fi realizat. Poate niciodată! Mai mult de atât, încă Troţki a ştiut că instaurarea comunismului doar în Rusia şi în câteva ţări nu înseamnă nimic, ci doar o posibilă primejdie de moarte pentru comunism, în genere. Troţki spunea, în octombrie 1917, în cuvântarea la Congresul al II-lea al Sovietelor, că dacă „revoluţia mondială” nu se extinde rapid pe mapamond, totul poate fi pierdut, „vom fi striviţi”: „Ori revoluţia rusă va înălţa vârtejul luptei în Occident, ori capitaliştii tuturor ţărilor ne vor înăbuşi”. În ciuda aparentului entuziasm stârnit de promisiunile utopiei, Lenin a simţit pe propria-i piele că oamenii fug de comunism ca de dracul. „De Lenin – spune Victor Suvorov – a fugit toată floarea marii culturi ruse, a ştiinţei şi a societăţii: şahişti geniali şi creatorii primelor elicoptere din lume, generali şi diplomaţi, bancheri şi oameni de afaceri, maeştri de balet cunoscuţi în întreaga lume şi actriţe, scriitori, pictori, sculptori, ingineri, arhitecţi, ofiţeri, jurişti… Chiar şi cei care au ridicat în slăvi proprietatea socială şi au afurisit oraşul diavolului galben şi America vilelor, cei din stirpea lui Gorki şi Maiakovski, şi ei au fugit. Ridicau osanale puterii muncitorilor şi ţăranilor, aflându-se departe de ei”4. Ca şi Troţki, Lenin a admis profetic: „Existenţa îndelungată a Republicii Sovietelor alături de statele imperialiste este lipsită de sens”. Iar Stalin o ştia prea bine. De aceea a proiectat războiul mondial pentru a crea baza globalizării revoluţiei, prin extindere în toată Europa. Troţki, flecar şi superficial în materie de gândire politică, l-a acuzat pe Stalin că a trădat „revoluţia mondială”. Nici vorbă de aşa ceva: Stalin era pragmatic şi necruţător faţă de cei care dădeau semne de slăbiciune în raport cu ideea mondializării revoluţiei. Iată de ce a pregătit răbdător Germania lui Hitler5 pentru a deveni „spărgător de gheaţă”, ajutând-o să ajungă să se înarmeze în pofida tratatelor internaţionale, pentru ca, la rândul său, spre contracarare, să primească tot ajutorul de la Statele Unite. Cert e că ambiţiile lui Hitler le concurau pe cele ale lui Stalin, încât Pactul din 1939 a fost încălcat, ceea ce a produs Tătucului uluire fără margini în momentul declanşării „războiului-fulger” contra URSS. S-a creat legenda, de către Stalin (Gabriel Gorodeţki ş.a. încă o susţin), că Moscova nu era pregătită de război, în 1941. Dacă nu era, cum de a agresat România în 1940? Într-adevăr, nu era pregătită pentru un război de apărare, ci pentru unul ofensiv, după ce puterile occidentale vor fi fost istovite de Hitler. Reamintesc că, la 15 martie 1937, şeful Direcţiei politice a Armatei Roşii, Ian Homarnik, preciza: „Armata Roşie va considera misiunea bolşevică îndeplinită atunci când vom stăpâni globul pământesc”6. Or, victoria parţială din 1945 împotriva Germaniei şi a Europei nu putea fi considerată de către Stalin decât o catastrofală înfrângere personală, fiindcă ratase planul cuceririi întregii Europe. Aşa se explică reacţia de neînţeles a lui Stalin de a nu participa la marea paradă a Victoriei, organizată în Piaţa Roşie, la 24 iunie 1945, festivităţile fiind conduse de înlocuitorul său, mareşalul G.K. Jukov. Istoricii au ocultat semnificaţia întâmplării, fiind socotită totuşi ca o enigmă a contextului istoric. Pentru Stalin, înfrângerea lui Hitler a fost o victorie à la Pyrrhus. Mai mult decât la orice ţar, propensiunea lui Stalin către grandomanie a atins culmea imaginarului politic expansionist.

În această împrejurare s-a trecut la sovietizarea României, „aliat” căruia i s-a refuzat, ca şi la 1878, cobeligeranţa. Iar motivul principal a fost că România nu putea fi iertată pentru contribuţia la zădărnicirea planului stalinist de realizare a cuceririi întregii Europe prin alianţa ei cu Hitler, în 1941. Acest greu păcat va fi cauza principală a războiului cu Bucureştiul în următorii cincizeci de ani. Ţara continua să fie percepută ca principalul ghimpe din coasta expansiunii sovietice. Adversitatea faţă de „conservatorismul naţional” românesc a fost inoculată şi ţărilor „frăţeşti”, cel mai uşor fiind, fără îndoială, cu Ungaria şi Bulgaria, virus intrat şi-n celelalte ţări din Tratatul de la Varşovia, încă de la înfiinţarea din 1955, ca replică la NATO. Atitudinea ostilă în cadrul Tratatului de la Varşovia era generată de existenţa Basarabiei şi a Bucovinei nordice, în care elementul românesc trebuia eradicat cu program. Nici o altă ţară din pact nu avea, din acest punct de vedere, situaţia României.

Continuare pe pagina următoare:

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Theodor Codreanu

Theodor Codreanu (n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui). Critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Theodor Codreanu este autorul a peste patruzeci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now