Contemporanul » Polemice » Putere şi lumină

Putere şi lumină

Mi s‑a întâmplat să mă opresc, din suita de chipuri, mereu pe alt portret: Preotul cu capul descoperit, cu crucea înălţată deasupra frunţii; scriind/ citind; cu mănunchiul de busuioc ridicat…

„Sfântului îi este dat să fiinţeze, mereu,
pe trepte suitoare, ca să reverse în jurul său
lumina cea adevărată”.

Petru Ursache, Istorie, genocid, etnocid

Părintele Justin Pârvu împlineşte, în 10 februarie 2019, o sută de ani. Folosesc verbul la prezent pentru că „Duhovnicul Neamului” n‑a murit în urmă cu şase ani, pe 16 iunie 2013, ci, aşa cum am mai spus, a trecut în veşnicie, de unde continuă să ne vegheze şi să ne ocrotească. Acum, când trăim vremi „de năpaste”, „înspăimântătoare” (şi sunt cuvintele Arhimandritului, cu grija schitului, dar şi a ţării), avem nevoie acută de îndemnul său la rezistenţă şi la unire.

În 2014, Cristina Nichituş Roncea a scos la Editura Mica Valahie albumul Părintele JustinMărturisitorul , cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. A revenit la chipul dumnezeiesc cu altă sută de portrete, strânse în alt album, mai trainic şi mai frumos: Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin, Ed. Doxologia, 2019. Când le priveşti, îţi par picturi, acuarele, gravuri… „Nu, nu sunt decât fotograf”, ne spune cu sfială şi cu smerenie autoarea. Dar clişeele color sau alb‑negru ţin de arta înaltă a fotografiei, ceea ce nu‑i puţin lucru.

O amintire din memoria inimii, cum o numeşte Părintele Justin? Când tatăl meu m‑a dus la Pârscov (fusese exilat acolo, într‑o judecătorie de ocol, din baroul de avocaţi din Bucureşti, ca membru PNŢ), copilul care eram a întrebat, văzându‑l pe Vasile Voiculescu în cerdacul casei, cu părul alb năvalnic şi ochii aprinşi: „ E Doamne‑ Doamne?” Chipul Părintelui Justin îl poate figura pe Dumnezeu: neapărat cu privire albastră. Cristina Nichituş Roncea a ales să demonstreze asta. Sau a fost aleasă?

Mi s‑a întâmplat să mă opresc, din suita de chipuri, mereu pe alt portret: Preotul cu capul descoperit, cu crucea înălţată deasupra frunţii; scriind/ citind; cu mănunchiul de busuioc ridicat; vorbind la un telefon cu fir… Când cere ajutor de la Puterile cereşti pentru Neamul său, străluceşte. E frumos Părintele pentru că are sufletul frumos. Lentila surprinde o îngrijorare crescândă în ochii albaştri, în mâinile pe care şi le frământă, în buzele strânse… E mâhnitmâhnitmâhnit Părintele, zâmbetul apare greu, nici pisoiul pufos nu‑l mai face să surâdă. Mergând din pagină în pagină, din fotografie în fotografie, îl văd din ce în ce mai alb, din ce în ce mai iluminat, din ce în ce sfânt, revărsând o lumină suprafirească din frunte, din palme, din stihar… Cele trei Altare ale sale, Biserica, Neamul, Familia, sunt lovite, umilite, batjocorite. Nici martirii nu scapă de desconsiderare, iar reperele morale sunt minimalizate; în contrapartidă, se găsesc scuze pentru armata de caralii ai închisorilor morţii, nu pentru armata Ogoranului: „Aşa erau vremurile!” La un soi de emisiune care se vrea de cul‑tour, l‑am auzit pe un actor de telenovele spunând că vrea să‑l interpreteze pe Stalin ca să‑i arate latura umană: „A fost şi el om”. N‑a fost. Mai mult decât atât, „tătuca” a vrut să‑l ucidă pe Hristos în om. Ca să nimiceşti omul, ne arată Părintele Justin, trebuie ucis Hristos în om. Numai că Fiul lui Dumnezeu a fost ucis o singură dată, prin răstignire pe crucea verticală.

Are şi leacuri Părintele Justin: Unitatea românilor şi Pocăinţa lor, Ascultarea pentru Biserică şi Neam, Rugăciunea necontenită, toate cu corespondenţă în fotografiile Cristinei. Când ţelul noii ideologii corect politice pare a fi măcinarea fiinţei etnice, Domnul l‑a dăruit cu zile îndelungate, ca mesajul său să fie auzit şi urmat: să ne opunem memoricidului; memoria vie e o biserică vie, duce la trezvia sufletului, re‑deşteaptă conştiinţa etnică adormită. După trecerea prin Golgota închisorilor, a ridicat mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pentru a adăposti racla cu relicvele martirilor şi mărturisitorilor, pentru pomenirea lor. În numele acestor destine inimaginabil de tragice, dar care, cum ar spune Petre Ţuţea, au salvat „onoarea spirituală a poporului român”, a ctitorit Părintele lăcaşele de cult. Nu în altă parte decât acasă, în satul său, Petru Vodă: „Acasă a fost pentru mine totdeauna locul în care am văzut că oamenii au frică de Dumnezeu, respectă tradiţia şi valorile neamului. Dacă nu respecţi valorile neamului, care sunt identitatea ta în lume, ce să respecţi? Dacă nu respecţi tradiţia, care este legătura ta cu trecutul, este rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi viitorului? Dacă nu respecţi pe Dumnezeu, cum să te mai consideri om cu destin?” (apud Adrian Alui Gheorghe, Părintele Justin Pârvu: File de pateric, Doxologia, 2018).

Părintele Justin ne‑a aşezat sub ochi o experienţă sacrificială, tăinuită ori negată, alteori calomniată. A optat fără să şovăie pentru sacrificiul de sine. „Dacă ştii să alegi bine, lucrurile devin uşoare, viaţa este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăşi te chinui. Dacă îl alegi pe Dumnezeu, cale şi ţintă, nu mai ai nicio îndoială, ai ales bine.” Iar Iisus nu‑ţi sparge uşa. Bate doar. Amintiţi‑vă de apariţia Lui în celula lui Radu Gyr: se arată, atât; tace, atât. Şi poetul vede pe mâinile sale însângerate cuiele lui Hristos.

Petru Ursache susţine în eseul Monahul şi poetul, unde îi are în vedere pe Părintele Justin şi pe poetul Adrian Alui Gheorghe, că „poezia religioasă şi cea de celulă se apropie până la sinonimie”. Paralela de diferenţiere între drumul morţii şi drumul crucii? Pe drumul morţii (pentru neam, în războaie drepte) funcţionează legea divină; pe drumul crucii, în temniţă, funcţionează fărădelegea, prin cea mai demenţială tortură. Însă bi‑unitatea omului, umană şi divină, a biruit fărădelegea. Prin Valeriu Gafencu, prin Arsenie Boca, prin Gh.I. Brătianu, prin Daniil Sandu Tudor, prin Monseniorul Ghika, prin Mircea Vulcănescu… Aşa se naşte sfântul: din comuniunea cu Iisus şi în suferinţă, şi în lumină. Spune Arhimandritul Justin, în altă filă din Patericul propriu, că martirii au cunoscut „realitatea îndrăcită şi apoi a dumnezeirii”. Aceeaşi bi‑unitate umană şi divină i‑a unit pe deţinuţi. Au făcut, cu ajutor de sus, „din înfrângeri scări şi trepte, din căderi urcuş deplin” (Radu Gyr, Metanie).

Sub sudalmă şi bâtă, salvatoare în suplicii a fost puterea rugăciunii. Virgil Maxim (Imn pentru crucea purtată) mărturiseşte că Rugăciunea inimii le‑a păstrat rezistenţa psihică. La foame, hrana rugăciunii. La frig, căldura rugăciunii. Iar la capătul drumului pământesc, ştiau că‑i aşteaptă Iisus. Din tiparniţa Mănăstirii Petru Vodă a ieşit, cu binecuvântarea Arhimandritului, şi antologia Poeţi după gratii, în 2010. Cel abia murit a ajuns printre stele, pe „drumul ocnaşilor” aflat „în preajma Căii Lactee”. Iată chemarea din poemul lui Gyr, Vecinul care‑a murit: „Vino cu mine. Din rogojină fă‑ţi verde trăsură./ Sunt paturi albe sus şi sunt pâini./ Ne‑aşteaptă‑n luceafăr Iisus, cu lapte cald şi prescură/ Şi‑un pahar plin cu lacrimi în mâini.”

Nicolae Mărgineanu spunea „Aiudul meu”; Marcel Petrişor spunea „Jilava mea”. Traian Trifan se identifica drept „Robul 1036”. Părintele Justin, condamnatul cu numărul 267, poate spune şi Jilava mea, şi Aiudul meu, şi multe alte locuri de detenţie: Văcăreşti, Suceava, Baia Sprie, Gherla, Periprava… Sinistre locuri şi sinistre vremuri! Nimicire era ordinul, în alte cuvinte: „Bravii la moarte!” Ioan Ianolide strigă: „Nu eu, ci Hristos este urât şi prigonit în mine”. După Nistor Chioreanu (Morminte vii), înjurătura preferată de odiosul Goiciu era: „Tu‑ţi Dumnezeul dumnezeului tău”. Genu Ţurcanu, „din Securitate sau din Infern, tot una”, notează Petru Ursache, era „Răul în manifestare diavolească” (Istorie, genocid, etnocid, Ed. Eikon, 2019). Regizorul slujbelor negre, cu varga de metal în mână, rânjea blasfemiind că Iisus nu‑i decât „idiotul care a murit pe cruce”. Însă cei verticali au înţeles că „iadul nu are putere să‑l zdrobească definitiv pe om, cu toată armata lui de monştri şi pe ucigaşi” (lucr. cit, pag. 107). Treapta de om se urcă prin curaj şi răspundere de tine însuţi, mai ales când a spune adevărul a ajuns iarăşi un risc. Scrie Părintele Justin într‑o filă de Pateric: „Este un păcat să nu fii la înălţimea jertfei pentru care ai fost menit. Şi orice păcat trebuie răscumpărat, îl răscumpără cei care vin după tine, cu sacrificiul lor.”

În altă filă memorabilă, vorbeşte despre Aiud: „Când am intrat în celula Aiudului, în dreptul acelei ferestre se zărea o nuieluşă groasă cam cât degetul, ca o plantă. Când am ieşit, nuieluşa devenise copac, ocupând tot geamul, încât nu puteam auzi dimineaţa marşurile ostaşilor. Puşcăria te sileşte să înveţi asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea de cel de alături.” Iar încercările sunt multe şi lungi. Cazul Valeriu Gafencu, îmbrăcând cămaşa lui Hristos: n‑a ezitat să‑şi salveze semenul de altă religie, dându‑i streptomicina care l‑ar fi putut scoate pe el însuşi din moarte. „Omul nu trăieşte pentru sine, omul este binecuvântat să trăiască pentru celălalt. Trăind pentru celălalt, el trăieşte pentru sine”, aşa sună etica Arhimandritului, care ar trebui să fie Maxima Moralia pentru noi toţi.

Adrian Alui Gheorghe are îndreptăţirea să afirme că viaţa Părintelui Justin Pârvu este o viaţă câştigată întru Hristos. Albumul impresionant al Cristinei Nichituş Roncea, ce poate fi subintitulat Putere şi lumină, ilustrează cu har adevărul acesta.

Memoria reperelor morale trebuie apărată. Altfel ne întunericim.

Magda Ursache

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now