Contemporanul » Polemice » Mircea Platon: Adevărul uitat

Mircea Platon: Adevărul uitat

„Poporul român are un respect nemărginit pentru dreptate. Fie în orice întâmplare, el pleacă capul dinaintea ei. În ochii poporului dreptatea este o dumnezeire şi, când vorbeşte de dânsa, el o numeşte sfânta dreptate!”

Una dintre frazele luminoase ale strămoşilor noştri culturali pe care inculţii de azi obişnuiesc să le ia în râs sau să le parodieze e „românul e născut poet!” a lui Vasile Alecsandri. Alecsandri a aşezat această exclamaţie în 1852, în debutul scurtei sale prefeţe la volumul de poezii populare culese împreună cu Alecu Russo, poezii pe care Alecsandri le împărţea în patru categorii: 1. „cântice bătrâneşti” sau balade; 2. doine; 3. hore; 4. colinde. Când scria acest lucru, Alecsandri se gândea la români, aşa cum scrisese în articolul „Românii şi poezia lor” (publicat în 1850 în foaia Bucovina a fraţilor Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi) ca la un popor „care, supus fiind veacuri întregi la tot soiul de întâmplări crude, ştie să-⁠şi apere naţionalitatea […], păstrându-⁠şi […] năravurile, portul, limba şi legea părinţilor”. Se gândea la români ca la un popor în care bărbatul, dacă „întâmplările îl aduc a se face voinicel cu tăişul de oţel, el nu merge în haiducie numai pentru dorinţa de a câştiga bani, ci pentru că simte în sineşi un îndemn neînvins către o viaţă de lupte şi o ură neîmpăcată împotriva ciocoilor”. Alecsandri socotea că poeziile poporale „sunt, precum vedem, comori nepreţuite, în care putem descoperi icoane vii şi poetice de obiceiurile şi de prejudiţiile neamului românesc”. Iar din aceste poezii poporale Alecsandri afla că: „Poporul român are un respect nemărginit pentru dreptate. Fie în orice întâmplare, el pleacă capul dinaintea ei. În ochii poporului dreptatea este o dumnezeire şi, când vorbeşte de dânsa, el o numeşte sfânta dreptate!”

Românul e aşadar poet nu ca destin liric individual, ci, în sensul lui Alecsandri, ca tendinţă diacronic-⁠colectivă către dreptate, şi deci către libertate, aşa cum transpare această tendinţă din tezaurul, din corpusul masiv al creaţiei populare, din „icoana vie” a neamului românesc care e folclorul. Românul e născut poet vrea, aşadar, să zică „românul e născut liber”, poezia la care se gândea Alecsandri nefiind una minor-sentimentală, un miticism poetic, ci o stare de dezrobire colectivă, sentimentul libertăţii cu dreptate, trăirea intensă a adevărului care te face liber.

Din acest punct de vedere, fraza lui Alecsandri, „românul e născut poet”, îmi aminteşte de fraza lui Jean-⁠Jacques Rousseau: „Omul s-⁠a născut liber, dar e pretutindeni în lanţuri”. Românul, se pare, nu e niciodată mai poet decât atunci când e în lanţuri. Românii erau în lanţuri în juneţea lui Alecsandri şi sfărâmau poetic acele lanţuri cântând haiducii, pe cei care apucau calea codrului, care abandonau viaţa de familie pentru a rezista, pe cei care locuiau împreună cu sihaştrii în părţile umbrite ale pământului românesc. Românii s-⁠au regăsit în lanţuri la doar zece luştri după moartea lui Alecsandri. Şi au cântat din nou colindul, şi balada, şi doina, ba chiar şi hora, sufletului liber.

Theodor Adorno a scris în 1949 că a face poezie după Auschwitz e o barbarie. Ulterior, a revenit asupra acestei judecăţi spunând că „suferinţa perpetuă are tot atât de mult drept la expresie pe cât are dreptul un om torturat la ţipăt”. Se poate. Dar poezia oamenilor torturaţi în temniţele comuniste de la noi nu e expresia fiziologică a durerii, aşa cum e strigătul omului supus torturii, ci expresia spirituală a omului care ştie că există sfânta dreptate şi care tânjeşte după ea. Poezia românească a închisorilor e o expresie înal­tă, luminoasă, elaborată, nu primară, a acelui „să nu ne răzbunaţi” lăsat cu limbă de moarte de Mircea Vulcănescu. E un reflex al sfintei dreptăţi.

Secolul trecut a fost unul cu temniţe extrem de încăpătoare, cu beciuri largi. Nu s-⁠a stat în închisoare doar în România, ci peste tot în lume. Iar în România nu au stat în închisori doar cei pe care regimul comunist i-⁠a considerat duşmani de clasă, criminali de război, sabotori, mistici, suspecţi de uneltire împotriva ordinii de stat sau pur şi simplu suspecţi de a fi suspecţi. În România, au stat şi lideri comunişti în închisoare, şi înainte de 1945, şi după 1989. Dar trecerea lor prin închisori nu a produs prea multe poezii, doar cărţi de memorii. La fel s-⁠a întâmplat cu lideri ai celui de Al Treilea Reich în Germania. Nu a ieşit o poezie concentraţionară nici din acest episod, ci doar cărţi de memorii şi apologii mai mult sau mai puţin sfruntate. Cărţi autoreferenţiale, autojustificative, tactice.

Lirica temniţelor comuniste româneşti e, prin contrast, una a despătimirii, chiar când e intens autobiografică. Nu e poezia unor victime, ci a unor sfinţi. E, în acest sens, o poezie „obiectivă”. E, din nou, ca folclorul cules şi interpretat de Alecsandri, poezia icoană a românului născut liber. E poezia omului care trăieşte în intimitate cu Adevărul, în celulă cu Iisus. E, aşa cum ne dovedesc şi versurile unor Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic – poezia unor oameni pe care suferinţa îi face să se gândească nu la ei, ci la ceilalţi sau, mai bine zis, la celălalt, pentru că suferinţa le-⁠a adâncit simţul comuniunii personale cu fratele din celulă sau cu semenul cunoscut sau necunoscut de dincolo de pereţii ei, cu familia, cu satul, cu neamul.

Poezia închisorilor e, aşadar, nu doar o icoană vie a ceea ce a fost România antecomunistă, România normală, ci şi o întrezărire a rădăcinilor noastre nesmintite, o dezgolire a ceea ce ne ţine în viaţă, a surselor la care trebuie să ne „racordăm” ca să rămâmen vii. Dacă, trăind întru acest Adevăr, deţinuţii politici au putut rămâne vii şi liberi spiritual în mijlocul iadului concentraţionar, de ce nu ne-⁠am trage şi noi, liberi fiind, lângă acest foc, lângă acest rug aprins?

Privite din acest unghi, poeziile închisorilor devin nu doar o modalitate a deţinuţilor de a documenta realitatea carcerală din jurul lor, nu doar o negociere a unor stări psihologice şi fizice extreme şi nu doar o modalitate de rezistenţă, aşa cum sunt ele considerate de literatura de specialitate1, ci şi testamente, mărturii, dovezi tangibile ale Adevărului, un nou capitol din lungul şir al „învăţăturilor” pe care sfinţii români – voievozi sau nu – le-⁠au lăsat fiilor lor – trupeşti sau duhovniceşti – despre puterea Adevărului şi slava care se cuvine Lui.

Pentru că suferinţele îndurate de strivitor de mulţi români în primele decenii ale comunismului au dovedit şi că Sfântul Duh suflă unde vrea, chiar şi în cea mai adâncă şi întunecată celulă a temniţelor, aşa ca porumbiţa care duce apă vie în cioc lui Făt Frumos încleştat în luptă cu zmeul cu labe roşii. Dar nu doar în temniţe. Unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai României, gândiristul Pan M. Vizirescu, prietenul de o viaţă al lui Nichifor Crainic, Radu Gyr sau Dumitru Stăniloae, Pan Vuzirescu, omul care mi-⁠a spus că Radu Gyr a fost omul cel mai cinstit sufleteşte pe care l-⁠a cunoscut vreodată, Pan Vizirescu a stat 23 de ani ascuns în podul casei părinteşti, la ţară, în Oltenia. Cobora uneori, rareori, doar noaptea ca să se plimbe cu fereală prin grădina casei. Pan fusese condamnat la închisoare pe viaţă în Procesul Ziariştilor, celebrul proces numărul 2, după cel al membrilor guvernului antonescian. Pan mi-⁠a mărturisit că, deşi publicase în epoca interbelică multă poezie creştină, tradiţionalistă, în paginile revistei Gândirea şi ale tuturor revistelor importante din ţară, abia experienţa exilului său de taină de 23 de ani, abia acea perioadă de prigoană şi suferinţă l-⁠a învăţat să se roage şi să scrie poezie creştină cu adevărat. E o mărturie pe care nu avem voie să o uităm şi un adevăr pe care nu putem să nu-⁠l asumăm.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mircea Platon

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi) Redactor-șef la Convorbiri literare (Iași). Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA. A publicat peste 200 de eseuri, comentarii politice și recenzii în toate marile ziare și reviste [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest