Contemporanul » Polemice » Marea reeducare

Marea reeducare

Cu alte cuvinte, marea reeducare cominterno‑corporatistă a popoarelor poate fi înfrântă de mica educare a corporaţiilor de către conştiinţa naţională şi democratică a naţiunilor şi a micilor firme. Marile corporaţii sunt necesare pentru economia mondială, dar trebuie convinse să renunţe la asasinii economici, cu idealul unic al profitului sans rivages

Nu cred să existe farsă mai sinistră decât autonomia instituţiilor. Este împotriva naturii şi numai un organism bolnav, descentrat, poate să cadă pradă acestei minciuni fundate pe principiul străvechi divide et impera. Într‑un corp viu, orice organ are o „autonomie” relativă, funcţională, atâta vreme cât se armonizează cu celelalte organe. Am dat de multe ori exemplul izvorât din experimentul celebrului neuropatolog Penfield. Acesta a întrerupt la un pacient legătura neuronică dintre cele două emisfere ale creierului, autonomizându‑le. Efect uluitor: mâinile individului s‑au autonomizat şi ele. Pacientul a început să se agreseze cu o mână şi să se apere cu cealaltă! Cam aşa decurg lucrurile în autonomiile instituţionale din România postdecembristă. Cu o ironie acidă, D.R. Popescu comenta astfel pretenţiile autonomiste ale justiţiei (DNA): independente nu sunt „nici măcar fecundatoarele părticele pline de energii cosmice, înflăcărate! – şi nici măcar înţelepţitele testicule ale tuturor impulsurilor organice, fiindcă, atunci când devin independente, dânsele se numesc fudulii şi se mănâncă la grătar cosmic sau particular.”[1]
Ajungem din nou la „harababura juridică” semnalată de Petre Pandrea, autonomia, în asemenea cazuri, riscând să treacă din sfera realizării justiţiei în aceea a răzbunării şi partizanatului politic, adică tocmai în opusul a ceea ce semnifică zeiţa Themis, reeditând porţiuni din procesul lui Iisus, precum în scenariile lui Eugen Ţurcanu. Fatalmente, ca în vremurile cominterniste, justiţia se pune nu în slujba omului şi a naţiunii, ci a unui centru de putere, acum bicefalic: corporatocraţia ocrotitoare a cleptocraţiei. Când monstruozităţile acestui sistem bicefal au început să sufoce grosul naţiunii şi să scandalizeze, cu o abilitate demnă de toată admiraţia, vinovaţii au fost identificaţi numai printre cleptocraţi, din simplul motiv că erau români, incapabili de a‑şi ascunde, fără urme, fărădelegile, comparativ cu asasinii economici ai corporaţiilor. Astfel, pretenţia eradicării corupţiei are o singură direcţie: descoperirea şi pedepsirea corupţilor autohtoni (reali sau fabricaţi) şi intangibilitatea puterii corporatiste transnaţionale. Justiţia, atrage atenţia John Perkins, nu se atinge de corporaţii, fiindcă acestea „se cred deasupra legii. Şi chiar sunt deasupra legii, pentru că au puterea să schimbe legile dintr‑un stat sau altul şi au puterea să corupă guverne, preşedinţi şi regi.”[2]
Nu e vorba aici de nici un soi de conspiraţie, căci toate lucrurile sunt la vedere. Naţiunile, precizează John Perkins, ajung în stare de dependenţă economică totală, cu atât mai mult cu cât încă posedă resurse bogate, cum e România. Împrumuturile de zeci de miliarde de euro nu ajung, în realitate, în proprietatea celor care le contractează, ci se scurg în ţările gazdă ale corporaţiilor, fiind „transferaţi din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco. Deţinătorii companiilor de inginerie tehnologică şi construcţie din SUA au devenit astfel fabulos de bogaţi, în strădania lor de a duce pe culmi imperiul global”, toate formând corporatocraţia, lipsită de suflet, de conştiinţă, de respect pentru om şi naţiuni. Între exemplele date de Perkins, se află şi afacerea Bechtel: „Ceea ce a făcut Bechtel în România este tipic corporatocraţiei: a lăsat lucrurile neterminate, dar a primit o grămadă de bani.” Afacerea a fost tranşată magistral de asasinii economici, extrem de pricepuţi de a încheia contracte cu capcane nebănuite: sunt experţi în negociere, „îţi iau totul, dar te lasă să crezi că ai făcut cea mai bună afacere.” Şi: „România este deja «infestată» cu asasini economici, nu doar americani, ci şi ruşi sau chinezi.” Ba chiar şi din Uniunea Europeană, de vreme ce ţara a devenit, spre exemplu, o anexă economică şi financiară a Austriei.

Dacă mulţi dintre români, în tonul scepticismului nostru tradiţional, preluat, în bună măsură, şi de Petru Ursache, nu mai cred în viitorul ţării, John Perkins este optimist, crezând că şi America va ieşi din coşmarul globalist: „Vreau ca America să redevină un lider al democraţiei, nu al corporatocraţiei.” Şi: „Românii trebuie să fie încrezători în forţa şi valoarea lor ca popor european, impunând corporaţiilor să procedeze corect în activitatea lor productivă. Altminteri, veţi ajunge ca Statele Unite, care sunt foarte strict controlate de corporaţii. S‑a spus că aceste corporaţii au învins comunismul, dar putem adăuga: corporaţiile au învins şi democraţia! Noi, în SUA, nu mai avem democraţie, este o glumă să afirmi că suntem o ţară democratică.” A sta la mâna corporatismului globalist înseamnă a fi prizonier economiei morţii: „Trebuie să ieşim din economia morţii, bazată pe răvăşirea pământului. Am creat economii ale morţii în ultimii 40 de ani, care au distrus pământul, au mistuit resursele, le‑au terminat.” În optimismul său, Perkins prevede: „Sfârşitul corporaţiilor nu e departe. Capitalismul lor primitiv va fi înlocuit de capitalismul cu faţă umană, al micilor firme, al micilor proprietari. În lume are acum loc o revoluţie: revoluţia conştiinţelor. (…) Oamenii se trezesc. Sunt speriaţi de amploarea distrugerilor de pe Terra, cauzate de lăcomia corporaţiilor.”

Cu alte cuvinte, marea reeducare cominterno‑corporatistă a popoarelor poate fi înfrântă de mica educare a corporaţiilor de către conştiinţa naţională şi democratică a naţiunilor şi a micilor firme. Marile corporaţii sunt necesare pentru economia mondială, dar trebuie convinse să renunţe la asasinii economici, cu idealul unic al profitului sans rivages. William S. Lind corobora schimbarea direcţiei săgeţii istoriei cu izbânda asupra ideologiei globaliste a „corectitudinii politice”: „Dacă putem da în vileag adevăratele origini şi natura corectitudinii politice, vom fi făcut un pas gigantic către abolirea ei.” Or, gânditorul american şi colaboratorii săi, dar şi autorii români coautori[3] ai cărţii Corectitudinea politică. „Religia” marxistă a noii ordini mondiale (2015) au reperat aceste rădăcini. Dezvăluirea adevărului, oricâtă opoziţie ar cunoaşte, este singura care ne poate ajuta, ne atenţiona Eminescu: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de‑a privi în faţă, ş‑a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr – dar numai el foloseşte.”[4] Această normă eminesciană dă şi tensiunea intelectuală a cărţii lui Petru Ursache, de la care am pornit în acest eseu. Adevărul este un risc enorm pentru cel care‑l rosteşte. Petru Ursache o ştia prea bine: „Ia să îndrăznească cineva să spună adevărul! O grindină dintre cele mai grele s‑ar abate asupra lui: nostalgic, fascist, legionar, antisemit, român, naţionalist; listă revizuită şi adaptată după interesele aceluiaşi cominternism agresiv.”[5]
Numai că energiile naţiunilor nu seacă prea uşor. Chiar dacă încă nu sunt auzite, există voci în Ţară şi pe mapamond pentru care adevărul este mai important decât frica. Am văzut câteva din America. Sunt însă destule şi‑n România, şi‑n Uniunea Europeană, cărora nu le este indiferent încotro mergem. Cele mai emblematice, din ultimul an, mi se par Apelul Academiei Române din februarie 2017 (întâmpinat cu epitetele reeducaţilor piteşteni, consemnate de Petru Ursache, în citatul de mai sus), apel semnat de 108 academicieni şi adresat clasei politice incapabile să iasă din haznaua corporocratică şi cleptocratică a „corectitudinii politice”, precum şi excepţionala Declaraţie de la Paris. O Europă în care putem crede, semnată, în mai 2017, de treisprezece mari personalităţi culturale şi politice din zece ţări[6]. Declaraţia cuprinde 36 de puncte‑program, care constituie o profundă radiografiere a stării actuale a UE şi şansele de salvare din viitor. Voi reproduce, în încheierea acestor note, doar ultimul punct al Declaraţiei de la Paris: „În acest moment, le cerem tuturor europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Suntem îndreptăţiţi să ne iubim patriile natale şi ne dorim să le transmitem integral copiilor noştri nobilul tezaur cultural şi identitar care ne‑a fost încredinţat. Ca europeni, avem şi o moştenire culturală comună, iar această moştenire ne cere să trăim împreună în pace ca o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranitatea naţională şi să ne regăsim demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei!”

Cu siguranţă, ar fi subscris la aceste cuvinte şi Petru Ursache.

Note:
[1] Dumitru Radu Popescu, Corul morilor de vânt, Editura Pallas Athena, Focşani, 2015, prefaţă de Constantin Coroiu, p. 320.
[2] John Perkins, interviu apărut în „Cotidianul”, 23 octombrie 2014.
[3] Iată lista coautorilor, în ordinea studiilor semnate: William S. Lind, Raymond V. Raehn, T. Kenneth Cribb jr., Jamie McDonald, Gerald L. Atkinson, Roger Kimball, Theodor Codreanu, Irina Bazon, Ciprian Voicilă, Andrei Dîrlău.
[4] M. Eminescu, Fragmentarium, Editura Eminescu, Bucu­reşti, 1981, ediţie îngrijită de Magdalena Vatamaniuc-Lungu p. 126.
[5]  Petru Ursache, op. cit., p. 32.
[6]  Semnatarii: Philippe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol, Pierre Manent (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Janne Haaland Matlary (Norvegia), Dalmacio Negro Pavón (Spania), Roger Scruton (Marea Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).

Theodor Codreanu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now